The Frims. Întorși din Irlanda, cei nouă membri ai unei familii bistrițene s-au apucat să adune mizeria din pădurile din zonă: „Am găsit gunoaie de când am plecat”

Valentin Șchiopu

Redactor

„Când am plecat din România, am lăsat gunoaiele aici. După 30 de ani, ne-am întors și erau tot acolo”, spune Nicu Frim (51 de ani), un bistrițean amator de plimbări în natură, revenit din străinătate după aproape trei decenii în Austria și Irlanda.

Când a văzut că multe din zonele verzi din jurul Bistriței sunt pline de gunoaie a vrut să ofere un exemplu comunității și s-a apucat de curățenie alături de soția Aura și de cei 7 copii. Au început cu pădurea din Dealul Târgului, la una dintre ieșirile din oraș, în zona din apropierea unei parcări. În câteva ore au umplut 30 de saci de mari dimensiuni și au sunat la primărie ca să fie ridicați. Apelul lor lansat pe Facebook s-a transformat în știre, în presa locală, și câteva zile mai târziu prefectul județului i-a premiat pentru civism în sala de ședințe a instituției.

Familia Frim, în sala de ședințe a Prefecturii Bistrița Foto: observatorbn.ro

9 ani în Austria, 20 în Irlanda

Nicu Frim speră ca acțiunea familiei sale să fie un punct de plecare care să producă o „implicare necesară” în comunitatea în care încearcă să se reintegreze de câteva luni. S-au întors în urmă cu un an, într-un fel de vacanță prelungită impusă de pandemie. Copiii, toți născuți în Irlanda, au început discuția legată de o revenire în România, spune Nicu. Bărbatul s-a întors singur la Dublin ca să-și onoreze angajamentele puse pe hold de epidemia de Sars-Cov-2. A finalizat lucrările la care firma de construcții pe care o conducea se angajase și a încheiat un capitol important din viața sa.

Petrecuse mai mulți ani din viața lui în străinătate decât în țara în care se născuse: nouă în Austria, douăzeci în Irlanda.

Plecase de foarte tânăr, după ce a terminat armata, la începutul anilor '90. Se pleca masiv atunci, își amintește Nicu.

„Românii săreau graniță după graniță, precum cosașii. Nu știai niciodată când și dacă ajungi, iar călătoria implica tot felul de riscuri. Nu se călătorea niciodată la clasa 1, ci tot timpul clandestin, pe sub tiruri, pe sub trenuri, pe sub vapoare. Prima dată când am plecat la negru m-au prins la unguri și m-au trimis bătut bine înapoi.

Niciun părinte nu-și dorea să plece copiii lui. De multe ori nu știai unde ajungi. Dădeai un telefon peste o lună sau două: tati, sunt aici! Prieteni mergeau în Occident după prieteni, familii se reîntregeau după un timp departe de România. Cine a trecut prin asta știe despre ce vorbesc. Pot să fac un film cu toate necazurile pe care le-am trăit”, spune Frim.

Nicu e sigur că readaptarea la România va fi una fără prea mari turbulențe. A avut „un fighting mare” cu înscrierea copiilor la școală. S-a chinuit vreme de câteva luni să descâlcească niște ițe birocratice. Prietenii i-au recomandat să intervină la cineva, că așa e „protocolul” la noi, dar bărbatul a refuzat.

„Mi s-o spus că nici nu trebuia să încerc să merg pe drumu' drept. Că numa cu relații și scurtături merge. Bine, io de asta m-am dezobișnuit și nici nu mai vreau să aud. Adică dacă mă duc să-mi înscriu copilu' o pot face numai dacă mă duc prin cineva? Asta nu, nu accept. Trebuie să dispară din sistem”, crede Frim.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

"Toți așteaptă să vină alții să pună mâna să facă ceva"

Nicu a primit numeroase reacții după ce s-a apucat să strângă gunoiul de prin pădurile din vecinătatea locului unde trăiește. Unele l-au pus în dificultate, când i s-a reproșat că nu e cazul să facă treaba autorităților sau că astfel i-ar încuraja tot pe cei care aruncă gunoaie. La câteva zile după prima acțiune, s-a întors în pădure și se adunase iarăși mizerie.

„Merg copii tineri, își iau mâncarea de la fast-food, mănâncă în pădure și aruncă tot acolo chiar dacă au container la 10 metri de ei. Asta e foarte trist, că se zice că eu fac parte din generația aia care aruncă chiștocul pe geamul mașinii.

Am umblat mult în tătă Europa, avem o țară foarte frumoasă. Dar din păcate nu punem mână, tăt așteptăm să pună altu' mâna înaintea noastră. Am întâlnit oameni absolut inconștienți când ne-am apucat să curățăm lângă parcare. Ziceau că să vină guvernu' și primăria să facă treaba. Dacă vând înghețată și arunc cornetul pe jos să vină primarul să mi-l ridice? Serios?

Suntem toți aglomerați în viața de zi cu zi, am 7 copii, trebuie să muncim, nu? Dar voi merge cu povestea asta mai departe, voi găsi timp și pentru asta, că e bine să investești timp și în afara interesului personal sau de familie”, a mai spus Frim.

De o lună de când s-a apucat de treabă i s-au mai alăturat și alți oameni. Nu mulți, îi poate număra pe degetele de la o mână. E suficient să-l facă să creadă că poate găsi o comunitate și acasă.

„Că dacă nu punem noi osul la treabă, nu o mai face nici vecinul, nu mai pune nimeni și nu se mai face nimic. Să vedem dacă se poate naște ceva din mișcarea asta. Eu, pentru mine, nu vreau nimic. Vreau doar să văd în jurul meu lume faină și curată.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€