Tata Puiu pleacă în concediu. Al nostru s-a scurtat

Valentin Șchiopu

Redactor

Un general fricos, trei secunzi după chipul şi asemănarea lui şi o echipă lipsită de personalităţi. E imaginea României la ultimul meci de la Campionatul European din Franţa. Singurul fotbalist adevărat a fost ignorat aproape tot turneul. Am terminat în genunchi, după 0-1 cu Albania.

*

La Cupa Mondială din ’98, România trecea la Lyon, pe Stade de Gerland, de reprezentativa Columbiei, 1-0, după şerpuirea hipnotizantă a „Cobrei” Adrian Ilie.

Tot Tata Puiu era pe bancă, dar îi aveam în teren pe Hagi, Popescu, Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu. Oameni care jucau la Valencia, Galatasaray, Chelsea sau FC Köln.

18 ani mai târziu, ne-am întors la Lyon, de data aceasta pe Stade des Lumières, pentru a ne înfrunta umbrele şi îndoielile adunate în cele două meciuri disputate în Oraşul Luminilor (1-2 cu Franţa şi 1-1 cu Elveţia).

Din săptămâna pariziană am reţinut bucuria unor fani care nu mai trăiseră de ceva timp efervescenţa unui European şi o chestiune insuficient lămurită: de ce nu joacă Sânmărtean?

UEFA l-a supranumit pe Père Poulet „marele maestru al fotbalului românesc”. La meciul său cu numărul 100 pe banca reprezentativei, Iordănescu l-a introdus abia după pauză pe Sânmărtean, singurul său fotbalist de rasă.

Poate că interesul naţional dictează altceva, generalii în labirintul lor.

10.000 de fani ai tricolorilor au încurajat Naţionala şi la Lyon. Foto: uefa.com

„Câteodată nu ţi se dă ceea ce vrei, pentru că ceva mai bun pentru tine e plănuit pentru mai târziu”, consemna Sânmărtean pe Facebook vestea că iar nu era titular.

Selecţionerul a mizat pe Alibec în atac, doar-doar îl va trimite pe portarul albanez după ţigări. Dar prima ocazie a meciului a venit de la Stancu, singurul nostru marcator în Franţa: un vole cu stângul, pe centrul porţii, şi o intervenţie sigură a lui Berisha (8).

Apoi, Alibec a ratat de puţin vinclul, cu o execuţie rafinată (14). Erau semne promiţătoare. Vedeam în sfârşit o naţională care contează în ofensivă.

N-a durat foarte mult. După 25 de minute, am pierdut prim-planul. Iarăşi oboseala? Ai noştri s-au născut obosiţi.

După câteva avertismente, a picat şi golul albanezilor. Invitat de Chiricheş şi Tătăruşanu, Sadiku a punctat chiar înainte de pauză. 0-1, scor la care calculele se simplificau: România era eliminată!

Plasamentul lui Tătăruşanu la golul lui Sadiku Foto: uefa.com

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Femeia în rochie albastră

„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”

A fost momentul în care Iordănescu l-a introdus pe Sânmărtean. Minionii din tribună au început să spere la ceva. Il regista, cum spun italienii, a luminat jocul Naţionalei.

Arbitrii ne-au refuzat golul egalizator, cu o semnalizare greşită de la margine, apoi Andone, intrat în locul lui Popa, a lovit transversala în situaţie de unu la unu (75).

Finalul a fost cumplit. Ne-am chinuit cu Stanciu, Stancu şi Torje. Nimic notabil.

Apoi l-am aşteptat pe selecţionerul secolului trecut să justifice cumva prezentul. „Aş vrea să plec în concediu”, ne-a spus Iordănescu, printre altele. Perfect! Al fanilor tocmai s-a scurtat.