Surprizele și paradoxurile Globurilor de Aur

Daniel Iftene

Redactor

Când membrii Academiei Americane de Film au primit în cutia poștală mesajul despre introducerea unei categorii pentru cel mai bun „film popular”, o parte a Hollywoodului a încercat să ascundă, sub un râs amar, această nouă manifestare a foamei de public care-i roade pe distribuitorii de Oscaruri.

Așa cum arată proaspetele nominalizări la Globurile de Aur, producțiile cu valuri gigantice de spectatori au acaparat deja lista, iar rezultatele, care vor fi anunțate în 6 ianuarie, vor spune limpede în ce situație se află industria americană de film.

Deși multe dintre nominalizări erau previzibile − cum ar fi prezența pe listă a întregii distribuții feminine din „The Favourite” (Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone) sau cele cinci nominalizări pe care le-a primit „S-a născut o stea” (A Star Is Born) (pentru cel mai bun film, regizor, actor, cântec și cea mai bună actriță) −, imaginea cea mai edificatoare o dă categoria „dramă” a Globurilor.

Aici, singurul film care vorbește direct despre problemele sociale și politice ale Americii de azi este „BlacKkKlansman”, al veteranului Spike Lee.

Celelalte nu mărturisesc decât despre nevoia „populară” de a le ignora: „Bohemian Rhapsody” − biografia grosolan redată a lui Freddie Mercury; remake-ul Gaga-Cooper al stelei care s-a născut… și „Pantera neagră”.

Ultimul din lista categoriei „dramă”, „Dacă strada Beale ar putea vorbi” (If Beale Street Could Talk) − noul film romantic al regizorului Barry Jenkins, oscarizat în 2017 pentru „Moonlight” −, urmează să fie lansat și în România.

Filmul „A Star is Born”, al cuplului Bradley Cooper – Lady Gaga, a primit cinci nominalizări la Globurile de Aur.

O altă surpriză a Globurilor de Aur este cea de la categoria „cel mai bun film muzical sau de comedie”, unde competiția pare mult mai serioasă decât la „dramă”.

Cândva copil-teribil al cinemaului european, Yorgos Lanthimos își continuă ascensiunea vestică începută odată cu „Homarul” (The Lobster).

„The Favourite”, falsa lui dramă istorică plasată în Anglia secolului al XVIII-lea, a intrat anul acesta într-o companie în care cea mai inofensivă prezență pare a fi reîntoarcerea lui Mary Poppins („Mary Poppins Returns”).

Și „Crazy Rich Asians”, și „Vice”, și „Green Book”, toate bine primite de public sau de critici, vor încerca să țină piept nonconformistului regizor grec.

Dacă nu ar fi inclus-o și pe Melissa McCarthy, trecută din zona comediei într-una mai serioasă cu rolul din „Can You Ever Forgive Me?”, și nu l-ar fi exclus pe Ryan Gosling pentru portretizarea lui Neil Armstrong în „First Man”, nominalizările pentru actorie s-ar fi potrivit perfect peste predicțiile din ultimele săptămâni.

De altfel, filmul lui Damien Chazelle despre aventura aselenizării este, cu siguranță, marele pierzător: are doar două nominalizări, ambele perfect meritate – Claire Foy și muzica lui Justin Hurwitz.

Claire Foy, cunoscută din serialul „The Crown” produs de Netflix, joacă rolul soției lui Neil Armstrong în „First Man”.

În ceea ce privește producțiile de televiziune, diferențele față de premiile Emmy (care au fost anunțate în septembrie) sunt date de seriile și serialele care s-au lansat între timp, cum ar fi „Metoda Kominsky” (The Kominsky Method), cu trei nominalizări, sau „Evadare din Dannemora” (Escape at Dannemora), pe care HBO îl va lansa luna aceasta și în România.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Mai mult, alegerea celui mai bun actor într-un serial de comedie s-a complicat prin nominalizarea lui Jim Carrey pentru „Glumeam!” (Kidding, regia: Michel Gondry) și a lui Michael Douglas pentru „Metoda Kominsky”, precum și cu apariția nesperată pe listă a lui Sacha Baron Cohen în seria satirică „Who Is America?”.

Cu o lună în urmă, într-un articol pentru The Guardian, criticul Steve Rose propunea, cu o auto-ironie amară după succesul lui „Bohemian Rhapsody”, ca 2018 să se numească „anul filmelor indiferente la critică” („the year of the critic-proof movies”).

Globurile de Aur − și Oscarurile pe care acestea le anunță − descriu, deci, un an în care, pentru Hollywood, realitatea pare să fi cedat aproape total în confruntarea cu escapismul.

Offscreen

→ A trecut mai bine de un secol de la apariția primului film cu legendarul Robin Hood − fantasma cinematografică a eroului care rupe din punga bogaților ca să hrănească gura săracilor.

L-am văzut pe eroul din pădurea Sherwood și tânăr, și bătrân, în izmene, sub blană de vulpoi și chiar anulat de prezența iubitei sale Marian, văzută ca adevăratul cap al rebeliunii.

În ce mai poate fi travestit săracul Robin? Ei bine, într-un fel de super-erou de acțiune, care trage cu arcul în ritm de mitralieră spre titlul de „cel mai prost film al anului”, cum notează cei de la The Rolling Stones.

Așa că, în loc să vedeți noul „Robin Hood”, proaspăt lansat în cinemauri, mai bine dați iama în titluri mai vechi, ca „Robin și Marian” (1976), cu Sean Connery și Audrey Hepburn, „Robin and the 7 Hoods” (1964), cu Frank Sinatra și membrii Rat Pack, sau chiar cinstitul „Robin Hood” din 2010, cu Russell Crowe.

→ Lansat de curând de Netflix, „Câini” (Dogs) e o serie documentară foarte plăcută pentru orice iubitor de animale.

Cele șase episoade explorează legăturile afective atât de naturale care se creează între om și câine, într-un tablou care nu ignoră nici relațiile foarte simple, nici pe cele extreme.

De la Rory, goldendoodle-ul de asistență care ajunge în casa unei fetițe suferind de epilepsie, până la Ice, un labrador serios ce iese la pescuit pe lacul Como, sau Zeus − „prizonier” în Siria după ce stăpânul a fugit în Germania, toate personajele ajung să vorbească despre un lucru extrem de simplu: nevoia noastră de afecțiunea pe care o poate oferi un câine.

Episoadele sunt emoționante și pot fi văzute împreună cu copiii, mai ales dacă sunt însoțiți de un adult care să le explice situațiile delicate.

→ Steve Buscemi va apărea la începutul anului viitor în „pielea” lui Dumnezeu, în serialul de comedie „Miracle Workers”, alături de Daniel Radcliffe, vedeta seriei „Harry Potter”.

Colaborator al unor regizori de prestigiu, în filme care au făcut istorie („Reservoir Dogs” și „Pulp Fiction” – Quentin Tarantino, „Fargo” și „The Big Lebowski” – Joel și Ethan Coen), și starul absolut al seriei „Imperiul din Atlantic City” (Boardwalk Empire), Buscemi a creat personaje neobișnuite, a căror apariție deseori amuzantă, alteori chiar violentă, a fost întotdeauna memorabilă.