Suflare în vânt

Acordarea premiului Nobel pentru literatură de anul acesta lui Bob Dylan a prilejuit o nouă controversă, pe care prefer să o exploatez în sens pozitiv.

Pe de o parte, uriașa energie consumată în România fie pentru a celebra, fie – mai ales – pentru a contesta alegerea Academiei suedeze dovedește că suntem în continuare o cultură centrată în jurul literaturii.

Nici vorbă ca alte culturi să fie atât de preocupate de premiantul secțiunii „literatură” încât să-l perceapă drept mai important decât premianții celorlalte domenii de care comitetul Nobel se ocupă.

Statisticile despre consumul de literatură din România dovedesc că aproape un sfert dintre români nu citesc niciodată nimic. Se pare însă că acest lucru nu îi împiedică să mitizeze ideea de literatură destul cât să aștepte mereu cu sufletul la gură decernarea Nobelului literar. Să nu ne mirăm, deci, că anunțarea câștigătorului este primită la o temperatură de combustie.

În acest context, mă folosesc de prilej pentru a vă recomanda să ne întoarcem la versurile lui Bob Dylan într-o variantă românească remarcabilă. Este vorba despre o traducere care este simultan o restituire și o rescriere.

Volumul intitulat Suflare în vânt, publicat de Editura Humanitas în 2012, conține 100 de poezii din cântecele lui Bob Dylan.

Ceea ce îl face cu totul special este tălmăcirea poemelor de către Mircea Cărtărescu, în direcția căruia se îndreaptă majoritar speranțele românești la un Nobel literar.

El însuși se declară convins că Dylan este „un poet uriaș, chiar în lipsa muzicii”, deși bucuria de a-l vedea premiat pe Bob Dylan i-a fost umbrită de tristețea că nu au fost premiați alți „grei” ai literaturii, printre care Thomas Pynchon, Don DeLillo, William H. Gass sau Philip Roth.

Indiferent de dispute, cititorul român nu are decât de profitat de pe urma întâlnirii a doi poeți din două culturi diferite. S-ar putea să fie vorba chiar de mult mai mulți, pentru că întâlnirea îi implică pe toți cei care și-au lăsat amprenta asupra lui Bob Dylan.

Cel mai vizibil este Dylan Thomas, de la care cetățeanul Zimmerman și-a luat numele în semn de reverență. Despre ceilalți ne-ar putea povesti cei devotați unei întregi ramuri a studiului poeziei, care se numește dylanologie.

Este însă foarte probabil ca Dylan să fie primul care ar ridiculiza un atât de mare zel de cărturar, după cum ne-o dovedește un poem precum The Times They Are A-Changin’, transpus de Mircea Cărtărescu astfel:

„Scriitori şi voi, critici/ Ce cu pana munciţi/ Vegheaţi, căci o altă/ Şansă n-o să primiţi/ Roata încă se-nvârte/ Prea curând nu vorbiţi/ Căci nu se ştie ce nume răsare/ Obscurii de ieri sunt azi cei vestiţi/ Căci vremurile sunt în schimbare”.

Suflare în vânt este și un act de restituire. Pentru multe generații, versurile lui Dylan au fost redate în românește exclusiv în versiunea lui Păunescu: „Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt”.

Confiscarea ideologică a lui Bob Dylan de către ideologia comunistă, prin Adrian Păunescu și al său Cenaclu „Flacăra”, nu a fost niciodată rectificată până la versiunea Cărtărescu.

E adevărat că, în noua formulă, versurile sunt mai puțin cantabile, pentru că acolo unde Păunescu s-a folosit de Dylan ca de un textier, Cărtărescu reinventează un poet. Dar acest lucru nu face decât să adauge la eliberarea ideologică o eliberare poetică.

Rescris de Cărtărescu, Bob Dylan capătă viziune, așa cum are și în original:

„Câţi ani pe pământ poate-un pisc să existe/ Până ce spălat e de mare?/ Şi câţi ani poate un popor să reziste/ Până la visata eliberare?/ De câte ori te prefaci că eşti orb/ Ca să nu vezi lumina cea mare?/ Răspunsul, prietene, e suflare în vânt/ Răspunsu-i suflare în vânt”.

Să citim așadar Suflare în vânt, dar fără să uităm să luăm în calcul două lucruri foarte importante. Primul este faptul că premiul Nobel se acordă „pentru servicii aduse umanității”. În această ordine, de care ar trebui să ținem cont înainte să ne batem pe tema „celui mai mare scriitor”, aportul lui Bob Dylan este incontestabil. Efectul social al mesajului său a fost foarte puternic chiar și în România comunistă.

În al doilea rând, poemele sale nu se citesc ca niște simple poeme și poate că Bob Dylan este un mare poet și din acest motiv. Oricine a auzit vocea spartă, timbrul cavernos, ritmul voit delabrat îi va citi poemele în gând actualizând acea voce, acel timbru, acel ritm.

Poemele sale devin astfel niște obiecte complex negociate între muzică și literatură. De două ori mai multe motive să citim Suflare în vânt în transpunerea lui Mircea Cărtărescu.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...