Suferințele răniților de la Colectiv, explicate de prof. Cristina Gorgonețu

Roxana Garaiman

Redactor

Supraviețuitorii tragediei din clubul Colectiv se trezesc dimineața cu sentimentul că nu le ajunge pielea.

La 10 luni de la incendiu, unii se cocoșează într-un efort de a-și întinde cicatricile de pe spate și merg la ședința zilnică de recuperare medicală.

16 dintre supraviețuitori și-au lăsat suferința pe mâinile Cristinei Gorgonețu, profesor de cultură fizică medicală de la Spitalul Militar din București. Gorgonețu tratează cei mai mulți supraviețuitori ai catastrofei în care au murit 64 de persoane.

Kinetoterapia le redă răniților mobilitatea articulațiilor, iar cremele puternic hidratante cu care sunt masați le fac convalescența mai ușor de suportat.

„Deși se știe că avem nevoie de proceduri specializate încă doi ani după incident, în afară de cei de la Spitalul Militar și de doamna Cristina Gorgonețu, toată lumea a renunțat să mai lupte pentru însănătoșirea noastră”, a scris la sfârșitul lunii trecute una dintre victimele de la Colectiv, Alexandra Furnea, într-o postare pe Facebook în care a inclus și o fotografie a spatelui ei (foto, în dreapta).

Am vizitat-o pe Cristina Gorgonețu la Spitalul Militar, pentru a afla mai multe despre obstacolele pe care le mai au de depășit pacienții de la Colectiv, în încercarea lor de a se apropia de o viață normală.

Drumul prin cazarma 734 București, până la Secția de Recuperare Medicală, este lung și întortocheat, vegheat în permanență de soldați.

Cristina Gorgonețu ne-a primit într-o sală pentru exerciții, situată la parterul unei clădiri vechi, înconjurată de multă verdeață.

Vizibil afectată de drama prin care trec pacienții săi, a preferat pauzele cu sens acolo unde cuvintele nu pot cuprinde totul.

„După doi ani de recuperare, pacienții pot face alte operații”

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne: Ce presupune exact recuperarea medicală a pacienților cu arsuri?

Cristina Gorgonețu: Recuperarea începe foarte devreme. Kinetoterapeutul trebuie să fie prezent în schema de tratament de la primele momente. Chiar dacă pare destul de dur, când se schimbă acele bandaje, care de obicei sunt destul de fixe, se fac și proceduri de mobilizare a pacientului.

Exercițiile se fac în condiții speciale. Atunci când se schimbă bandajele și rana este încă deschisă se fac băi speciale, se desfac rănile, se pansează încă o dată și atunci trebuie să-l mobilizezi ca să nu se producă redori. Acestea sunt limitări ale mobilității articulare. Este foarte dureros. Imaginea în sine este foarte dură.

Când rănile s-au închis, au nevoie de niște costume compresive care fac o presiune negativă și ajută la o recuperare mai rapidă și de o calitate mai bună.

S-a aflat devreme despre aceste tipuri de tratament și firmele care comercializau astfel de costume compresive au venit la București din toată Europa. Unii însă nu le-au purtat deloc, le-au refuzat. Depinde de pacient, deși eu sunt de părere că efectul lor este benefic.

Aceste arsuri, mai ales în zona feței, pot să producă probleme mari, pentru că pot trage ochiul, să-l lase deschis sau să-l închidă. Pot să producă dificultăți de masticație, gura să se strângă. Pot face imposibile anumite mișcări ale capului.

Sunt multe teorii și în această privință, sunt școli diferite. Clinici din Norvegia și din Olanda nu recomandă nimic, în afară de creme care hidratează orice rană, doar exercițiu fizic, tonifierea musculaturii. Exercițiile aduc un val nou de sânge, hidratează și hrănesc zona respectivă și nu lasă pielea să se retragă.

Senzația lor este că în fiecare dimineață se trezesc cu o piele mai mică și că nu mai încap în propria piele. Poate i-ați văzut că au tendința de a sta cocoșați în speranța că întind mai mult pielea. Este într-adevăr util să facă anumite mișcări.

Aceste arsuri, mai ales în zona feței, pot să producă probleme mari, pentru că pot trage ochiul, să-l lase deschis sau să-l închidă. Pot să producă dificultăți de masticație, gura să se strângă. Pot face imposibile anumite mișcări ale capului.

De asemenea, există unguente speciale pentru cheloide (n. r. – tumori ale pielii, cu aspect fibros, alungit, apărute de obicei pe locul unei cicatrici) sau pentru cicatrici hipertrofice (n. r. – crescute anormal).

Lumea spune că le folosim la masaj, dar nu are legătură cu masajul terapeutic pe care îl folosim în alte terapii. Este mai curând o mobilizare a cicatricii, o alungire.

Se folosesc metode de presiune și întindere, de mobilizări ale articulațiilor mici care mențin pielea sau încercăm să o aducem cât mai aproape de elasticitatea pielii normale.

– Cât timp le ocupă din zi aceste proceduri de recuperare medicală?

– O ședință poate dura 40 de minute, până la o oră, în funcție de suprafața afectată și de gravitate. Acum, pentru că se simt mai bine, cei mai mulți pacienți vin o dată la două zile.

Pentru unii este îngrozitor ce se întâmplă, dar cel mai rău este pentru copii, pentru că ei cresc, și structura aceasta a pielii nu îi lasă să se dezvolte, deformează oasele. Trebuie operați din ce în ce mai des.

După doi ani de recuperare, pacienții pot face alte operații. Ele nu se pot face decât la o anumită distanță în timp de momentul producerii arsurii, pielea este încă reactivă și trebuie să se matureze cicatricea.

De această recuperare depinde calitatea vieții unui pacient. Pentru unii este îngrozitor ce se întâmplă, dar cel mai rău este pentru copii, pentru că ei cresc, și structura aceasta a pielii nu îi lasă să se dezvolte, deformează oasele. Trebuie operați din ce în ce mai des.

Parte din echipamentele medicale existente la Spitalul Militar din București și folosite la recuperare de prof. Cristina Gorgonețu.

– În ce măsură putem vorbi de o criză a profesioniștilor în tratamentul arsurilor?

– Kinetoterapia poate să acopere foarte multe specialități, dar îți trebuie cursuri de specializare îngustă pe acest tip de răni. Nu avem nici suficienți specialiști, nici suficiente locuri în care pot face recuperare.

În urma acelui incident, s-au specializat câțiva kinetoterapeuți din spitalele care au găzduit pacienți cu arsuri. În spitalele de arși existau acești specialiști, dar și aici erau insuficienți.

Inițial, au fost două cursuri organizate de Ministerul Sănătății la Bruxelles, la care au participat vreo șase medici, dar apoi spitalele și-au mai trimis kinetoterapeuți și la alte clinici din Europa.

„Ei s-au adus unii pe alții”

– Sunteți kinetoterapeutul care tratează cei mai mulți supraviețuitori de la Colectiv. Cum faceți față?

– M-am adaptat, ei sunt niște oameni speciali și îmi pare rău că i-am cunoscut în condițiile acestea. S-a mărit volumul de muncă, dar am alocat timp special pentru ei și am mai renunțat la pacienții obișnuiți.

Ei s-au adus unii pe alții, jumătate dintre ei au fost pacienții noștri încă de la început. Am fost și în Belgia la specializare, i-am cunoscut, i-am văzut, am lucrat cu ei și acolo.

Era o clinică cu tradiție de 30 de ani în specializarea aceasta, dotată în mod excepțional, medicii sunt deosebiți. Au fost și în România și au luat pacienți atunci, în momentele acelea. A fost fără discuție o experiență profesională foarte benefică, au fost deschiși și dornici să ne învețe.

În străinătate, medicii au alt stil, își fac foarte bine meseria, dar sunt mai detașați. Noi suntem mai emoționali și cred că acesta este un avantaj, care le poate aduce beneficii acestor pacienți.

Vreau să vă spun că au fost încântați de pacienții noștri, de modul în care s-au comportat, că vorbeau toți limbi străine. Și cu noi, medicii, s-au purtat excepțional.

Dar să știți că pacienții au fost tratați cel mai bine la Spitalul Militar. Poate că dotările deosebite din spitalele din străinătate le-au luat ochii unora. Într-o măsură, sănătatea lor a depins și de asta, dar să știți că aici am fost mult mai implicați și mai devotați în recuperarea lor.

În străinătate, medicii au alt stil, își fac foarte bine meseria, dar sunt mai detașați. Noi suntem mai emoționali și cred că acesta este un avantaj, care le poate aduce beneficii acestor pacienți.

Meseria asta nu poți să o faci dacă nu te apropii de pacient. Spre deosebire de medicii de pe alte specializări, contactul nostru este prelung cu pacientul. Nu poți să nu-l cunoști, să nu îl apreciezi. Îi vezi familia, îl vezi pe el, îi cunoști problemele. Sigur că-ți devine apropiat și atunci nu poți să-l ajuți decât dacă îi ești alături. Contează pentru tine tot ce i se întâmplă, și bun, și rău.

– Ați învățat să vă delimități de aceste drame pe care ajungeți să le cunoașteți îndeaproape?

– Nu.

– Vă afectează fiecare caz…

– Da…

– Cum vă găsiți echilibrul?

– Fac sport, merg la biserică, fac voluntariat. Particip la o campanie, se numește „Sănătate pentru sate”. Mergem în fiecare sâmbătă și consultăm pacienți din jurul Bucureștiului.

Este făcută sub egida Patriarhiei, iar coordonatorul nostru este părintele Ciprian, care este un sfânt, un om special, și reușește să mobilizeze foarte mulți oameni în jurul lui. Dăruiește foarte mult oamenilor, este un preot care stă de dimineața până noaptea în biserică și ascultă sute de oameni. Are pentru fiecare un cuvânt bun de spus. Ne-a mobilizat și, pur și simplu, fiecare își face treaba.

Fac sport, merg la biserică, fac voluntariat. Particip la o campanie, se numește „Sănătate pentru sate”. Mergem în fiecare sâmbătă și consultăm pacienți din jurul Bucureștiului.

– Pe supraviețuitorii de la Colectiv cum îi putem ajuta?

– Ei mai au nevoie de mult tratament de acum încolo, de operații, de costume compresive. Astea toate înseamnă bani.

– Există printre pacienți persoane care vor rămâne cu sechele pe viață, sechele care le vor afecta viața personală și capacitatea de a munci?

– Fără discuții. Mari. Există posibilități de ortezare, protezare, dar n-o să le fie ușor.

– Am învățat ceva ca societate?

– În primul rând, așa ceva se poate întâmpla oricând și oricui. Este o greșeală să ne imaginăm că li se poate întâmpla doar unora.

Nu s-au produs modificări majore după acest moment, dar de învățat s-a învățat. Un lucru minunat este că acești tineri merg mai departe și fac la rândul lor bine. Proiectul Magicamp, care era o tabără pentru copiii bolnavi de cancer, anul acesta a fost dedicat copiilor arși. Câțiva dintre supraviețuitorii de la Colectiv au fost acolo și au făcut voluntariat. Impactul a fost extraordinar.

Ei mai au nevoie de mult tratament de acum încolo, de operații, de costume compresive. Astea toate înseamnă bani.

Astfel de tragedii se întâmplă mereu, doar că nu atrag atât de mult atenția. Acum a fost însă un număr mai mare. Întotdeauna vor exista astfel de pacienți, iar sistemul trebuie dezvoltat și în această direcție.

S-au mai modificat condițiile din spitale, s-au adaptat secții pentru nevoile acestor pacienți. Patologia este specială, necesită foarte mulți bani și condiții speciale, de specialiști pentru astfel de afecțiuni.

Profesez în domeniul kinetoterapiei de 25 de ani și vă spun că nu ar mai trebui să punem întotdeauna accentul doar pe Capitală. Toți pacienții vin la București și astfel crește presiunea pe cadrele medicale, pe spații. Nu este normal. Ar trebui să existe câteva centre bune în toată țara pentru astfel de cazuri.

Erată. Într-o versiune anterioară a acestui articol, Cristina Gorgonețu a fost prezentată ca fiind medic kinetoterapeut. Doamna Gorgonețu este profesor de cultură fizică medicală.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€