Partida dintre Elveția și Franța este și un revelator al prejudecăților și stereotipurilor românești (și nu numai, ce e drept). Pe diverse tonalități, diverși analiști (dintre care îl voi aminti doar pe inegalabilul Ciprian Marica, lupul moralist care debitează seară de seară mesaje aiuritoare) sugerează că Franța (și Elveția, și Belgia, și Austria și altele) au rezultate pentru că au importat fotbaliști: africani, balcanici sau din alte părți.

În cel mai bun caz este o formă de antioccidentalism, care poate fi redusă la următorul raționament: vesticii nu sunt cu nimic mai buni ca noi, doar că au mai mulți bani, cu care cumpără ceea ce nu pot produce.

În cel mai rău caz, este o formă de rasism: africanii (sau ex-iugoslavii) ar fi genetic dotați pentru sport, nu au vreun merit individual. Această gândire tribală, care echivalează naționalitatea cu originea etnică, este atât sursa multelor războaie care au răvășit Europa, cât și una dintre explicațiile decalajului istoric dintre Est și Vest.

Meci disputat de reprezentativele Ungariei si Franta, pe Puskas Arena, în cadrul grupei F a UEFA EURO 2020, în Budapesta, sambata, 19 iunie 2021. Inquam Photos / Ciprian Petcut

Pentru că audiența unui Campionat European de fotbal, competiție presupusă neutră politic, este una colosală, riscul ca asemenea stereotipuri să fie preluate în discursul politic nu este deloc minor. Deja, în România există un partid parlamentar de aproape 10% (AUR), pornit dintre ultrașii de la fotbal, care colportează un discurs antioccidental și etnicist. În decembrie 2020, după succesul din alegeri, copreședintele AUR, George Simion, critica într-un interviu pentru Gazeta sporturilor debutul primului jucător naturalizat la naționala României, Mario Camora de la CFR Cluj, și sugera o conspirație pentru diluarea identității popoarelor europene.

Să încercăm totuși să verificăm acest mit: câți „străini” joacă pentru naționala Franței?

Răspuns rapid: niciunul. Dintre cei 26 de jucători convocați de Didier Deschamps pentru Euro, doar portarul de rezervă Steve Mandanda, de la Olympique de Marseille, nu este născut în Franța, ci în Republica Democratică Congo. Dar a venit împreună cu familia în Hexagon la vârsta de doi ani.

Pentru pedanți: îl exclud pe atacantul Marcus Thuram, născut la Parma, pentru că acolo juca tatăl său, campionul mondial din 1998, Lilian Thuram. 

Da, echipa Franței are o puternică legătură cu Africa. Din lotul de douăzeci și trei de jucători care a câștigat titlul la Campionatul Mondial din 2018, cincisprezece aveau origini africane. În multe țări africane, și nu doar cele francofone, Franța a fost atunci considerată „a șasea echipă africană” și susținută cu entuziasm. Da, Paul Pogba are orgini din Guineea, iar doi frați ai săi mai mari chiar joacă pentru această selecționată africană. Presnel Kimpembe are ascendență în Congo și Haiti. Kylian Mbappé, în Camerun și Algeria. Ousmane Dembelé, în Mauritania și Senegal. Corentin Tolisso, în Togo. N’Golo Kanté și Moussa Sissoko, în Mali. Kurt Zouma, în Republica Centrafricană. Karim Benzema, în Algeria. Wissam Ben Yedder, în Tunisia. Jules Koundé, în Benin. 

 Kylian Mbappe la antrenamentul echipei naționale de fotbal a Franței, înainte de meciul cu Elveția din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020, în București, duminică 27 iunie 2021. Inquam Photos
Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Dar cu toții sunt jucători 100% francezi, născuți, crescuți și formați de formidabilul sistem francez, în care sportul constituie și un instrument de integrare. Mai mult, Franța produce materie primă fotbalistică pentru o duzină de selecționate africane, de la Maroc, Algeria și Tunisia la Togo sau Mali. Ba chiar și pentru echipe europene, precum Ungaria, sub culorile căreia evoluează Loïc Négo, coleg la selecționatele franceze de juniori cu Antoine Griezmann.

Poate situația stă diferit în cazul Elveției?

Da, însă nu cu mult. Atacantul Breel Embolo (în Europa de la cinci ani) și portarul de rezervă Yvon Mvogo (în țara cantoanelor de la șase ani) sunt născuți în Camerun. Starul Xherdan Shaqiri era adus în Elveția de părinții lui kosovari la un an. Admir Mehmedi, de origine albanez din Macedonia de Nord, se află în Confederația Elvețiană de la doi ani.

Restul de douăzeci și doi de jucători sunt toți născuți în Elveția, chiar dacă au origini etnice diverse, de la Republica Democratică Congo (Mbabu) la Nigeria (Akanji), de la Sudanul de Sud și Congo (Zakaria) la Bosnia (Seferovic, Gavranovic și Omeragić), de la Kosovo (Xhaka, al cărui tată a fost deținut politic în Iugoslavia anilor 1980) la Senegal (Sow), de la Spania (Rodriguez și Benito) la Portugalia și Capul Verde (Edimilson Fernandes), de la Dominica (Vargas) la Turcia (Cömert) sau Angola și Congo (Lotomba). Toți s-au format ca fotbaliști în Elveția, fără excepție. Mai mult, tot în Elveția s-a născut și s-a format ca fotbalist starul croat Ivan Rakitic, care a preferat să evolueze pentru țara tatălui său. La fel, opt internaționali albanezi și optsprezece kosovari, plus patru sârbi. 

Antrenamentul echipei naționale de fotbal a Franței, înainte de meciul cu Elveția din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020, în București, duminică 27 iunie 2021. Inquam Photos

Franța și Elveția sunt societăți multiculturale. Una dintre ele, Franța, nu recunoaște de fapt nicio minoritate, pentru că definiția cetățeniei nu este una etnocentrică. Cealaltă este o federație multietnică, în care însă circa 30% dintre locuitori sunt străini. Imigranții contribuie la prosperitatea economică a celor două țări, dar și la succesele lor sportive.

Dar sistemul care transformă copiii de imigranți din toată lumea în sportivi de top mondial este dezvoltat și finanțat de cele două țări. Indiferent de etnicitatea uneori multiplă a acestor sportivi, ca fotbaliști ei sunt exclusiv francezi sau elvețieni. Desigur, nu lipsesc nici la Paris sau la Berna cei care strâmbă din nas la această diversitate, ba chiar nu se simt reprezentați de asemenea echipe naționale.

Foarte probabil, dacă nu se nășteau sau nu ajungeau la vârste foarte fragede în Franța ori Elveția, multe dintre aceste vedete nu ar fi răzbătut niciodată. Sistemul de formare din Franța sau Elveția (dar putem adăuga Belgia, Țările de Jos, Austria) este mult mai performant decât cel din Kosovo, Albania, Mali sau Haiti. 

Meci disputat de reprezentativele Ungariei si Franta, pe Puskas Arena, în cadrul grupei F a UEFA EURO 2020, în Budapesta, sambata, 19 iunie 2021. Inquam Photos / Ciprian Petcut

Prin contrast, Turcia, probabil cea mai slabă echipă de la Euro, a avut în lot cinci fotbaliști născuți și formați afară, în Germania (patru) și Olanda, etnici turci care au preferat selecționata țării de origine.

Dar în România?

În diasporele lor din Occident au pescuit fotbaliști și Croația, și Polonia, și Serbia, iar lista poate continua. Pentru România, cu o diasporă enormă și relativ recentă în țări care excelează în formarea fotbaliștilor, precum Italia, Spania, Anglia, Franța, Germania, nu trebuie să fii vizionar pentru a prevedea că în viitorul apropiat echipa națională va avea din ce în ce mai mulți jucători născuți în afara țării. 

Chiar dacă nu vor ajunge suficient de buni pentru a ajunge în naționalele țărilor în care s-au născut, și unde concurența este imensă, mulți dintre ei vor fi mai valoroși decât cei formați în țară. Probabil unii dintre ei vor vorbi româna mai precar decât Mario Camora.

La victorii, vor fi ridicați în slăvi ca buni români. La înfrângeri, vor fi doar niște străini care nu simt românește (s-a întâmplat și în Polonia, nu am vreo intuiție abisală). Desigur, lecțiile altora nu ne vor folosi la nimic și ne vom bucura când vom mai găzdui vreo fărâmă de turneu final la noi acasă, probabil tot fără echipa noastră națională. Și vom contabiliza în continuare „străinii” altora.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.