Stoner

După ce am citit Stoner dintr-o răsuflare, fără să-l pot lăsa din mână pentru a mă achita de datoriile zilei, am aflat că destinul receptării sale este perfect simetric cu devenirea personajului care îi dă titlul.

Unii au spus că ar fi vorba despre un roman al ratării, alții – despre un roman de dragoste, unanimă fiind doar fascinația față de economia de mijloace cu care autorul vorbește tulburător despre teme mari și grele precum intimitatea, luciditatea, dar și puterea literaturii de a transforma și redirecționa vieți.

Publicat în 1965 de către John Williams, romanul cunoaște adevăratul succes abia după 2011, când prozatoarea Ana Gavalda îl traduce în franceză și îl reașază în atenția lumii (la noi este tradus de Ariadna Ponta la Polirom, în 2014).

Povestea extrem de simplă îl încadrează în așa-numitul „roman al campusului universitar”, un gen din care poate cel mai cunoscut le este cititorilor români comicul Ce mică-i lumea!, în care David Lodge caricaturizează celebrități din lumea studiilor culturale, literare și a gândirii critice (de la Harold Bloom la Derrida), cu tot cu teoriile lor.

John Williams are însă o cu totul altă formulă, ținând la distanță atât caricatura, cât și patetismul. Fiu de fermier trimis la facultatea de agronomie, William Stoner ajunge profesor de literatură engleză chiar în facultatea unde a analizat pentru prima dată sonetul de Shakespeare care i-a schimbat viața.

Parcursul lui Stoner până la moarte rămâne complet nespectaculos, lipsit de orice formă de excelență sau de performanță care l-ar face memorabil. În felul acesta, e imposibil să nu ne amintească de Bartleby, conțopistul din nuvela lui Melville, care nu dorea să îndeplinească nicio altă sarcină decât obligația de a copia, același Bartleby din care mai târziu Enrique Vila-Matas va face capul de serie al „scriitorilor nu”, adică al creatorilor care renunță la scris, din plictis, din scârbă sau din respect față de ideea de ratare.

Ceea ce îl deosebește pe Stoner de Bartleby și îl face memorabil, în ciuda eforturilor autorului de a-l feri de orice formă de eroism, este uriașa lui umanitate, și abia aici se vede adevărata măsură a scrisului lui John Williams. Încape și generozitate în umanitatea despre care vorbesc, dar și individualism, încape și dăruire, dar și conservare pentru sine, și deschidere, dar și închidere.

Nuanțele umanității lui Stoner sunt infinite, dar reprezentate minimalist. Niciun discurs sforăitor nu strică, de pildă, perfecțiunea scenei în care tânărul student agronom trece cu arme și bagaje de partea literaturii: uluit de un sonet shakespearian propus spre lectură de antipaticul Archer Sloane, el este complet blocat când trebuie să-i explice semnificația.

Incapacitatea de a vorbi și de a reacționa vorbesc, în romanul lui Williams, mult mai mult decât discursurile psihologizante despre motivația (in)acțiunii. De altfel, ele sunt mereu dublate de o mare agitație interioară, care ridică temperatura personajului și îi pune în lumină viața emoțiilor.

În acest fel, îl vedem ulterior pe profesorul Stoner baricadându-se între rafturile sale cu cărți în timp ce atenția cade pe războiul conjugal, pasiv-agresiv, fără să ni se servească discursuri revanșarde despre compensația pe care ar oferi-o viața din cărți.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie.

Nu știm exact ce citește, care sunt precis gusturile sale literare, chiar dacă este dincolo de orice îndoială că marea sa iubire sunt cărțile și abia apoi fiica lui, Grace, sau studenta de care se îndrăgostește, Katherine. Fără să solicite vreo clipă compasiune, romanul emoționează adânc chiar prin austeritatea expresiei:

„S-a gândit că are aproape șaizeci de ani și că ar trebui să-i fie deja străină o asemenea pasiune, o asemenea iubire. Dar nu-i era străină, știa prea bine, niciodată nu avea să-i fie. Dincolo de amorțeală, de indiferență, de depărtare, era acolo, intensă și constantă; fusese mereu acolo.

În tinerețe o oferise cu inima deschisă, fără să se gândească; o oferise revelației spre care îi deschisese ochii – câți ani trecuseră de atunci – Archer Sloane; i-o oferise lui Edith, în primele zile oarbe și nebunești când îi făcuse curte și se căsătoriseră; și i-o oferise lui Katherine ca și cum ar fi fost prima dată.

Era ciudat, dar într-un fel o oferise fiecărui moment din viața lui și poate cu atât mai mult atunci când nu știa că asta face. Nu era o pasiune a minții, nici a cărnii; mai curând o forță care le cuprindea pe amândouă, ca și cum n-ar fi fost altceva decât substanța din care e făcută iubirea, însăși esența ei. Fie că era vorba de o femeie sau de un poem, spunea simplu: Uite-mă! Trăiesc.”

Stoner își atrage cititorii mai întâi cu scriitura curată, clară, fără fire desfăcute și fără povești secundare, dar îi câștigă de partea lui abia cu rotunjirea personajului principal, pe o schemă simplă, fără artificii și zorzoane, dar de o autenticitate rară. Un roman pentru lista de recitiri, pentru zile și nopți de cumpănă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€