Sticlăriei - parcul uitat al Bucureștiului, unde natura și-a făcut de cap

În Parcul Sticlăriei am ajuns la câteva zile de la începerea acțiunii de ecologizare care urmează să-l redea publicului, după trei decenii în care a fost aproape uitat.

Ghizi ne-au fost Radu Nedelcuț (stânga), consilier local în Sectorul 2, preocupat în special de mediu, și Dan Hulea (dreapta), Președintele Societății Române de Ornitologie. 

„Este o zonă unică în București, cu o configurație extraordinară – lacul, insula, un loc în care, în ultimii 30 de ani, vegetația s-a refăcut singură”, spune Dan Hulea. 

Un parc fără tonete, hidrobiciclete și vată pe băț

Și într-adevăr, în Parcul Sticlăriei ai impresia că nu mai ești în București. În alte parcuri ale orașului, care au trecut prin nenumărate reabilitări – fiecare după chipul și asemănarea administrațiilor care s-au ocupat de ele – ai senzația mai degrabă că cei câțiva copaci rămași s-au rătăcit printre aleile de beton și că orice viețuitoare, fie ea pasăre, insectă sau mamifer mic, se simte stingheră printre terase și tonete cu vată pe băț. 

Atât de obișnuiți suntem cu asfaltul, încât ne e greu să ne imaginăm că ar putea fi altfel.

Iar Parcul Sticlăriei nu e un loc unde să mergi în sandale, pantofi cu toc sau haine de ieșit seara în oraș. Am simțit-o pe pielea mea, cu sentimentul că sunt „un pantofar”, râzând de mine însămi că, dacă la munte știu să-mi iau bocancii, în Sticlăriei am mers în sandale, mintea mea neprocesând complet că da, în mijlocul Bucureștiului ar putea exista o pădure „pe bune”. 

Mai mult, diferența de nivel considerabilă din parc, într-un spațiu mic, dă o ciudată senzație ca te afli la munte sau la pădure, imediat ce ai ieșit din stradă. 

În timpul comunismului, în imediata apropiere a parcului funcționa fabrica de sticlă Sticerom. Parcul Sticlăriei a fost amenajat chiar pe locul fostei exploatări de nisip, după ce săpăturile au ajuns la pânza freatică, astfel formându-se și lacul. A fost amenajat apoi ca parc de către regimul comunist, în special pentru relaxarea muncitorilor de la fabrica de sticlă. Treizeci de ani însă, cu litigii prelungite și nepăsare din partea autorităților, a stat închis. 

Însă acest abandon în paragină a avut, pe lângă acumularea nefericită a unei cantități enorme de gunoi, și efecte spectaculoase – natura și-a făcut de cap, astfel încât acum avem aici o biodiversitate extraordinară pentru un spațiu urban. 

„Zona a devenit un spațiu natural unde prezența lacului, dezvoltarea naturală a vegetației și o prezență redusă a activităților umane au contribuit împreună la formarea unui spațiu natural specific zonelor din afara localităților. Aici, prezența unor arbori de vârste diferite, a zonelor cu stuf și a ochiurilor libere de apă au permis dezvoltarea unui mozaic de habitate ce asigură condiții bune pentru o mulțime de specii de amfibieni, reptile, păsări și mamifere mici, în ciuda unui spațiu restrâns de circa 5 hectare”, explică Dan Hulea. 

Nu a fost ușor, povestește Radu Nedelcuț, consilier local în Sectorul 2, care s-a luptat foarte mult pentru ca Parcul Sticlăriei să fie ecologizat corect și deschis publicului în condiții de siguranță. Ia provocarea cea mai mare a fost de a găsi o soluție pentru curățarea parcului, transformat în groapă de gunoi, fără a deranja prea mult habitatul natural. 

De-a lungul timpului, Octavian Berceanu a fost printre cei care s-au opus puternic tăierilor de copaci din parc și ecologizării de fațadă, care nu ținea cont de caracteristicile spațiului. Tăierile din 2017, care au fost oprite până la urmă, erau ilegale – a confirmat Garda Forestieră, iar administrația de atunci nici nu a recunoscut că „igienizarea” se făcea, de fapt, prin defrișare. Acum, susține consilierul local, lucrările sunt făcute cu toate avizele de mediu. 

Mai mult, în Parcul Sticlăriei sunt invitate ONG-uri ca Societatea Ornitologică să facă un ecohub cu rol educațional, unde biodiversitatea să fie păstrată și unde copiii și, de ce nu, și adulții, să poată veni să învețe despre natură. În bocanci, nu în sandale. 

Cum se curăță gunoiul fără a deranja habitatul păsărilor și animalelor? 

La câteva zile de la începerea lucrărilor, în Parcul Sticlăriei încă vedeai mormane de deșeuri printre plante. „Acum e puțin”, spune Radu Nedelcuț, care povestește cum au scos de acolo „mașini întregi de gunoaie”. Nu vorbim doar de pet-uri sau pungi, ci de gunoaie mari, cum ar fi mobilă, anvelope, deșeuri de la amenajări și multe altele. 

Când gunoiul este atât de răspândit, este greu să îl cureți repede, fără să deranjezi prea mult habitatul natural.

„Zonele de stuf au rol de filtrare a apei, formează un substrat esențial pentru multe specii de nevertebrate, loc de cuibărit pentru păsări și alte viețuitoare”, explică Dan Hulea. 

Gunoaiele mari au fost ridicate, urmând ca cele mici să fie luate „la mână”, pentru a nu distruge flora de la nivelul solului. Aici, Dan Hulea și colegii lui au identificat un număr impresionant – pentru un spațiu urban – de plante și ciuperci. Radu Nedelcuț subliniază că lacul din Parcul Sticlăriei are sursă de apă proprie naturală, spre deosebire de Parcul Natural Văcărești, care ar putea fi în pericol de secare. 

Fiecare mișcare a micului utilaj de curățare a apei e importantă. „Acolo nu poate să intre, ar deranja prea mult”, „Uite, bobocii de rață nu s-au speriat”, „au trasat un culoar îngust prin stuf, să aibă acces și în partea cealaltă”. Indicațiile către oamenii care muncesc acolo sunt ferme și repetate: 

„Deranjați cât mai puțin natura.”

Ba chiar insistente, râde Radu Nedelcuț, care recunoaște că i-a bătut mult la cap pe muncitori. 

„Vrem să fie totul cât mai natural”, spune Radu Nedelcuț. Asta înseamnă o recondiționare minimalistă, făcută cu ajutorul experților în biodiversitate.

Parcul Sticlăriei nu este un parc „prietenos” cu oamenii, cel puțin nu în sensul în care ne-am obișnuit. Nu va avea terase, spații de picnic, zone de fitness sau orice altceva mai vedem într-un parc obișnuit din București. Va beneficia de o intervenție minimală, care înseamnă curățenie și recondiționarea aleilor, plus înlăturarea elementelor care ar putea fi riscante pentru vizitatori, cum ar fi copacii uscați care ar putea să cadă. Accesul pe insulă va fi cel mai probabil oprit, pentru că acolo este cea mai mare varietate de plante, păsări și animale. 

Ce va avea, în schimb? Panouri cu informații despre speciile care locuiesc acolo, binocluri pentru a le putea observa, spații educaționale unde profesorii de științele naturii pot veni cu copiii pentru a-i învăța despre biodiversitate, ne povestește entuziasmat Dan Hulea. 

„Copiii au o curiozitate formidabilă. Da, ei se plictisesc ușor, dar dacă vine cineva și le prezintă o experiență diferită, într-un alt mod decât cel didactic și plictisitor, copiii se îndrăgostesc de natură”, explică Președintele Societății Române de Ornitologie. 

Ce facem cu profesorii însă, vor fi ei dispuși să vină aici? Dan Hulea crede că da, mai ales că Societatea Ornitologică are în desfășurare proiecte prin care le oferă profesorilor materiale și susținere, pentru a face orele de biologie cât mai interesante. 

Prea puțin spațiu verde în București

„Tendința actuală în urbanism în țările avansate este de a crea spații naturale suficient de mari între zonele de clădiri, ce asigură o bună calitate a aerului, reducerea zgomotului și zone de recreere în apropierea locuințelor. În acest mod, locuitorii pot folosi timpul liber pentru a interacționa mai mult cu natura. În prezent, chiar și modul de construire a clădirilor înalte încorporează conceptul de grădini pe terase și acoperișuri verzi”, spune Dan Hulea. 

Parcurile din București, însă, nu o duc, în general, prea bine. Riscurile ecologice sunt uneori vizibile, ca atunci când se umplu de deșeuri (de pildă, Herăstrău, care riscă să devină groapă de gunoi), uneori invizibile – de exemplu, în Parcul Circului, știați că fundația unor clădiri nou construite blochează sursele naturale de apă și că lacul poate să sece complet, omorând orice formă de viață care se află acolo? 

În ceea ce privește Parcul Natural Văcărești, organizațiile de mediu atrag atenția asupra pericolului de secare și incendiilor de vegetație, cerând urgent măsuri de conservare a biodiversității parcului. 

Dacă, la începutul secolul XX, Bucureștiul era orașul grădinilor urbane, cu oaze de verdeață publice sau private, cu 67% din oraș acoperit de parcuri, vii, grădini de agrement, grădini fructifere și grădini de legume, acum Bucureștiul își sufocă spațiile verzi în noxe, aglomerație și beton.

Deși Legea Spațiilor Verzi prevede că, în orice oraș, fiecare locuitor trebuie să dispună de 20 de metri pătrați de spațiu verde, acest lucru nu se întâmplă nicăieri în România, cu atât mai mult în București, unde cifrele sunt sub jumătate. 

De ce n-ar fi un parc ca toate celelalte, unde să petreacă timp și să facă diverse activități recreative, se pot întreba locuitorii cartierului. 

Pentru că o asemenea biodiversitate este greu de egalat în mijlocul orașului și Parcul Sticlăriei oferă o experiență diferită. Zone ca Parcul Natural Văcărești sau Parcul Sticlăriei trebuie protejate și conservate, valoarea lor ecologică și educațională fiind mai mare decât a unui parc unde predominant este betonul. 

„E o zonă care oferă un lucru special – cobori din bloc și mergi într-un parc care nu e un deșert din punct de vedere al biodiversității”, spune Dan Hulea.