Spitalul din comă

Săracă Țara Moldovei, cum ar zice Neculce. Drumuri nu i s-au făcut. Căile ferate le adună culegătorii de fier vechi. Prin gări cuibăresc ciorile. Pădurile i s-au tăiat. Turismul nu aduce, cu totul, cât un sat săsesc.

Doar frunza păpușoiului mai înviorează pulsul economiei.

Și dacă tot n-a primit Moldova nimic în trei decenii, stăpânii de azi s-au gândit să-i mai taie și opt spitale, din puținele care i-au mai rămas.

Șefii din Ministerul Sănătății s-au uitat pe geam, de la București, au văzut care e situația, atât cât s-a putut vedea, și au decis că trebuie desființate 8 dintre cele 44 de spitale – câte mai există după alte valuri demolatoare.

Asta prevede "Masterplanul regional de servicii de sănătate pentru perioada 2014-2020".

Dispar opt spitale din Moldova, tocmai acolo unde populația e mai săracă și mai bolnavă.

Cheia de boltă a acestui masterplan este un viitor spital regional, un colos care ar urma să cuprindă, în brațele lui aseptice, aproape toată populația bolnavă a Moldovei.

Din folclorul politic știm că marele spital va fi inaugurat în 2027. Dacă va fi gata la termen.

Deocamdată însă, nici măcar un fir de nisip nu a fost pus la locul lui. Fiindcă nici locul unde va fi spitalul nu e cunoscut încă.

Spitalul regional e doar un vis îndepărtat, dar cele 8 spitale condamnate prin masterplan ar urma să fie închise repede, anul acesta.

Între vis și realitate rămân şapte ani grei, 2020-2027, șapte ani de boli peste Moldova, ca în blestemele biblice, șapte ani în care bolnavii din spitalele desființate se vor înghesui în clinicile rămase.

Dar și acestor clinici, chiar dacă vor deveni supraaglomerate, li se va reduce numărul de paturi. Așa prevede masterplanul.

Pixul ministerial a tăiat fără milă, după cum urmează:

Maternitatea "Elena Doamna" din Iași va fi transformată în adăpost pentru femei și copii abuzați.

Marele spital universitar "Sf. Spiridon" din Iași, cel mai mare din Moldova, care e aproape un orășel medical în mijlocul orașului bolnav, va deveni o unitate socială – ceea ce poate însemna orice.

Spitalul de boli cronice din Târgu Frumos va rămâne doar un centru de tratament ambulatoriu.

Spitalul din Bicaz va deveni "centru social" – sintagmă care nu spune nimic. Ba da: că nu va mai fi spital.

Spitalul de psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc va fi folosit pentru servicii comunitare.

Spitalul de boli cronice din Siret va dispărea.

În Botoșani, Vaslui și Vrancea nu se închide nimic, însă va fi redus masiv numărul paturilor existente.

Spitalul din Buhuși este în renovare. Când va arăta ca nou, ar putea fi desființat. Foto: Dragoș Bora

Potrivit pixului ministerial, județul Bacău pierde două spitale.

Unul dintre ele e Spitalul orășenesc Buhuși, unde ar urma să funcționeze doar un centru ambulatoriu.

De pe geamul ministerului nu s-a văzut că unitatea e renovată din temelii şi dotată cu cea mai modernă aparatură.

În ultimii ani, managerul Mouhannad Toron, supranumit "Arafat de la Buhuși", a scos spitalul din Evul Mediu și l-a adus în zilele noastre. A lucrat arăbește, că românește dura prea mult și nu ieșea nimic.

În micul oraș de la marginea județului vin să se interneze pacienți și din Bacău. Acolo, Spitalul Municipal a fost închis și abandonat: cresc buruieni din pereți și sporesc haitele de maidanezi.

Dar, de nou şi gata ce va fi, Spitalul din Buhuși urmează să fie desființat.

Doctorul Mouhannad Toron a rezolvat arăbește probleme românești. Sursa foto: desteptarea.ro

Tot din județul Bacău urmează să dispară Spitalul orășenesc "Dr. Ioan Lascăr" din Comănești.

Povestea lui e și mai interesantă: a mai fost închis o dată, apoi primăria l-a preluat de la minister și l-a făcut ca nou, ceva ce nici în Capitală nu prea vezi.

Aproape că s-a întâmplat un miracol. Mârțoaga a fost hrănită cu fonduri europene, echipată după ultima modă, iar acum, când îi dau aripi, cineva s-a gândit să i le reteze.

Ceea ce oamenii din Comănești nu vor permite, spune primarul Viorel Miron.

Spitalul a fost construit în 1953, după un proiect german. Era primul spital ridicat după război și, la vremea aceea, cel mai modern din țară. Aici și-au făcut ucenicia mari medici ai României, precum chirurgul Eugeniu Proca sau neurochirurgul Leon Dănăilă.

Era o unitate strategică. Fiind ascuns la baza muntelui, într-un loc retras, unde civilizația se sfârșește și începe imperiul pietrei și al pădurii, avea poziția ideală pentru a deveni centru de îngrijire pentru răniții de război sau pentru victimele unor cataclisme naturale.

Primarul Viorel Miron − care se declară liberal consecvent, fără deviații de traseu − zice că ceea ce se întâmplă acum e rezultatul unei lucrături a pesediștilor care conduc județul Bacău de la Revoluție încoace.

Pe ascuns, au eliminat Spitalul Comăneşti din lista de centre strategice, spune Miron, pentru a-l putea desființa la momentul potrivit.

Acum nu trebuie decât să tragă cu pixul pe o hârtie ca să dărâme totul.

Spitalul din Comănești a mai fost închis o dată. După ce a fost adus la nivel european, riscă să fie închis iar.

Criza economică de după 2008 a pus lacătul pe spitalul din Comănești. La propriu. Nu s-a găsit o cale de a-l păstra în funcțiune.

Aproape 80.000 de locuitori de pe Valea Trotușului și de pe Valea Asăului, din Comănești până în văgăunile care deschid trecerea spre Ardeal prin Ghimeș-Palanca, au rămas atunci fără spitalul lor.

Primăria a putut să mai mențină activitatea, din fonduri proprii, doar timp de două luni. Apoi a trebuit să bată scândură la geamuri.

Toți doctorii și asistenții medicali s-au împrăștiat care-ncotro. După mai bine de 50 de ani de medicină, în spital s-a lăsat liniștea, iar în satele pădurii s-au auzit din nou doftoroaie silabisind rețete străvechi.

În 2011, primăria Comănești a dat statul în judecată. A câștigat procesul și a preluat spitalul, adică imobilul și ce mai putea fi folosit din vechile dotări. A luat totul de la zero.

Bugetul local era secătuit și nu putea susține redeschiderea spitalului. Primarul Viorel Miron și-a făcut o echipă și i-a dat sarcină să aducă bani din fonduri europene. 10 milioane de euro. Pentru reabilitarea clădirii, pentru dotări moderne.

Altfel nu ar fi reușit să atragă medici într-un orășel decăzut, depopulat, rămas fără industrie. Comăneștiul fusese declarat zonă defavorizată după închiderea companiei miniere și concedierea a 5.000 de mineri.

Avea pe-atunci una dintre cele mai mari rate ale şomajului din ţară.

După inundații, orașul Comănești s-a ales cu o faleză pe malul Trotușului.

Când a intrat în primul mandat, 2004-2008, Viorel Miron a trebuit ca mai întâi să plătească datoriile înaintașilor pesediști: peste 100 de miliarde de lei vechi.

Apoi, peste oraș s-au abătut trei inundații mari, ale căror efecte se văd și azi.

În 2004, Trotușul a adunat apa din munții defrișați, s-a umflat și a înecat tot orașul. Drumuri, căi ferate, parcuri, piețe, vegetație – distruse.

– Asemenea inundații se întâmplă doar o dată la 100 de ani – au încercat cei de la județ să-l liniștească pe primar.

– Sper să nu le prind și pe alea care vin o dată la 1000 de ani.

Dar au venit și alea, chiar în anul următor. 53 de case au fost luate − au dispărut pur și simplu, iar alte 200 au trebuit demolate.

S-a distrus și mai mult decât la primul potop, plus tot ce apucaseră să repare între timp.

Orașul era o ruină mirosind a mucegai, cutreierată de maidanezi plini de mâl. Pagubă mare, ca și cum puhoiul ar fi trecut direct prin vistieria orașului.

– Ieșim noi și din asta, i-a încurajat primarul pe comăneșteni. Bine că n-am prins inundațiile alea care se întâmplă o dată la 10.000 de ani.

Dar au venit și alea!

Primarul Viorel Miron și-a început șirul mandatelor în 2004, cu trei inundații catastrofale.

Era secetă de câteva luni în Moldova. Pământul era ars până la adâncime, Trotușul se evaporase, iar pe cerul de sticlă nu se mai văzuse de mult umbră de nor.

Într-una dintre acele zile uscate, când soarele își târa poalele pe pământ, stârnind focuri în urmă, primarul a primit un telefon de la Inspectoratul local pentru Situații de Urgență:

– Veniți repede, dom' primar, că e inundație în oraș, se îneacă oamenii!

– Faceți mișto de mine? Nu vedeți că e secetă?

Era cuptor afară. Soarele îl ardea prin geam. În liniștea amiezii toride s-au auzit deodată țipete de spaimă.

Da, era inundație în oraș. În partea de jos a Comăneștiului, apa urcase la aproape doi metri. Din fericire, nu murise nimeni, dar pagubele erau mari.

Era prăpăd de ape tulburi, peste care pluteau garduri, acoperișuri, paturi. Deasupra, un cer senin și calm, alb de atâta căldură.

Ce se întâmplase?

O galerie de 11 kilometri de la vechea mină de cărbune, închisă la repezeală, se umpluse în timp cu apă freatică și tocmai pe seceta aia îi cedaseră astupătorile.

Năboiul întunericului țâșnise la lumină, înecând o parte din oraș.

A fost nevoie de ani de zile și de toți banii orașului pentru reconstrucție. Nici acum nu e gata totul. Încă se mai văd urme.

Așa că banii pentru spital trebuiau ademeniți, cu descântece birocratice, din ascunzătoarea lor de la Bruxelles.

Cornelia Lupu știe unde s-a dus fiecare euro din milioanele atrase de la UE.

Șefa Biroului Dezvoltare din Primăria Comănești, Cornelia Lupu, spune că a durat 7 ani să obțină finanțarea pentru primul proiect, în valoare de 5 milioane de euro.

Cu acești bani au refăcut o aripă a spitalului, Ambulatoriul, și s-a plătit aparatura. Din celălalt proiect, tot de 5 milioane de euro, aflat în derulare, se reabilitează restul clădirii și se montează sisteme proprii de încălzire.

Și iată că spitalul închis pe vremea lui Băsescu și redeschis de primărie e dotat astăzi la standardele zilei, ba chiar arată ca în reclamele unor clinici elitiste.

O bătrână dintr-un sat pierdut prin munți e adusă pe un pat cu rotile și așezată pe platforma computerului-tomograf. Sunt puține asemenea aparate în România.

Șapte spitale județene încă nu au așa ceva, nici măcar second hand. Iar în Moldova le numeri pe degete. De aceea, chiar și la Comănești sunt liste de așteptare de două-trei luni pentru tomograf.

Dar bătrâna, care abia se mai mișcă, îl are aici, aproape, nu trebuie să se ducă tocmai până la Iași.

– E un aparat de ultimă generație, spune, mândră, operatoarea.

– La Institutul Regional de Oncologie din Iași am văzut unul mai mare, o provoc.

– E un model mai vechi ăla! Al nostru e mai nou, mai compact.

Mai încolo pe holul larg − realizat după un concept valabil și azi în construcția spitalelor, dar nu totdeauna respectat la unitățile construite în timpul comunismului −, este camera aparatului de rezonanță magnetică nucleară.

Nici RMN-ul nu e ceva de găsit pe la toate spitalele. Dar în Comănești există unul nou.

O bătrână dintr-un sat pierdut în munți are la îndemână, în Comănești, un tomograf de ultima generație.

Îl sun pe doctorul Ioan Lascăr – chirurg ajuns pe cât de faimos, pe atât de controversat la Bucureşti –, să-l întreb cum a ajuns Spitalul orășenesc din Comăneşti să-i poarte numele.

– Ai zice că spitalul ăsta e vreo cociobină, ceva prăfuit, când auzi că e într-un orășel precum Comănești, dar e dotat la zi și are medici foarte buni. Pe unii chiar eu i-am îndrumat să meargă acolo.

– Spitalul poartă numele dumneavoastră. Cum de?

– Nu mă întrebați pe mine de ce. Eu doar mi-am dat acordul și pot să spun că sunt mândru de asta.

Dacă oamenii au vrut așa, foarte frumos. Voiați să se cheme Verdeț? Că și el e născut acolo. Sala Polivalentă se numește "Ionuț Iftimoaie".

M-am născut și am crescut în Comănești, acolo am terminat liceul ca șef de promoție, iubesc orașul ăsta. Și vreau ca spitalul să rămână.

Doctorul Ioan Lascăr. Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ați văzut cum arată? Ca în Occident.

Totul e nou, de la pensetă până la computerul-tomograf.

În care oraș de mărimea asta mai găsești așa un spital?

Are cabinet de cardiologie, dermatologie, oftalmologie, neurologie, chirurgie, ORL, obstetrică-ginecologie, interne, psihiatrie, nefrologie, urologie, gastroenterologie, radiologie și imagistică, cu zece ecografe moderne, RMN, tomograf, pneumologie, ortopedie și traumatologie, pediatrie, are un laborator de analize performant, bază de fizio-kineto-terapie.

Toate specializările sunt acoperite cu medici foarte buni, aduși cu greu.

Blocul operator are niște circuite grozave, totul e așezat radial, cu maximă judiciozitate, cum n-am mai văzut, credeți-mă, decât la "The Mount Sinai Hospital", în New York.

De ce să închizi așa ceva?

Luptătorul Ionuț Iftimoaie, alt comăneștean celebru, dă și el numele unei instituții în orașul natal.

Spitalul "Ioan Lascăr" din Comăneşti, oraş cu 23.000 de locuitori, are 73 de medici.

Trei sunt anesteziști, în condițiile în care și la spitale mari a mai rămas doar câte unul, și acela doar câteva zile pe săptămână, alergând de la un bloc operator la altul.

Aici se operează zilnic, nu e o problemă.

Foarte puțini medici sunt navetiști. Cei mai mulți sunt tineri și locuiesc chiar în Comănești, în locuințe ANL puse la dispoziție de primărie, cu chirii modice.

– Habar n-am cât e chiria, cred că o sută, o sută și ceva de lei, spune zâmbind doctorul Călin Ionuț Pricop.

Stă într-o garsonieră cât un apartament, vreo 50 de metri pătrați, şi e mulțumit.

– Casa e mare, orașul e mic, zice el.

Nu prea ai ce face în Comănești. Doctorii mai ies la o cafea, că de cafenele nu duce lipsă orășelul, mai ies la un club ori se adună câte trei-patru și dau o raită prin munți, unde Dumnezeu a pus de toate și a interzis ministerelor politice să închidă ceva.

Sau se urcă în mașini și dau o fugă la Bacău sau la Iași, când simt nevoia să meargă la teatru, la concert ori pur și simplu să simtă vibrația unui oraș mare.

Prima grijă a doctorului Călin Ionuț Pricop sunt pacienții. Chiria e ultima.

Dar doctorul Pricop nu e înnebunit după agitația metropolei, așa că se simte foarte bine în aerul oarecum rural al micului oraș de sub munte.

E mulțumit că, pe partea profesională, are tot ce-i trebuie la spital. Face același lucru ca un doctor dintr-un oraș mare. Fiindcă oamenii sunt la fel peste tot, au aceleași boli, iar medicina e aceeași.

Dintr-o sută de pacienți, doar doi trebuie trimiși mai departe, dacă e vorba despre cazuri mai deosebite.

– Ce veți face dacă se închide spitalul?

Își freacă stetoscopul de piept câteva clipe, privește în sus, caută un răspuns.

– Nu înțeleg de ce trebuie închis spitalul ăsta. Avem activitate aici. Anul trecut au fost 14.800 de prezentări la camera de gardă. Dar dacă ăstora li se pune pata să-l închidă, n-ai ce face. Te pui cu ei?

Eu am venit aici în 2012, printre primii, imediat ce s-a redeschis spitalul, după ce îl închisese Cseke Attila. Acum îl închid iar? O să plec, n-am ce face.

Altă imagine din interiorul Spitalului Comănești.

Chirurgul Tawfiq Hamati e mai hotărât: fără discuție, pleacă din țară dacă se închide spitalul.

Are 34 de ani. S-a născut și a crescut în Iași. Tatăl lui, iordanian, a studiat medicina la Iași, s-a căsătorit cu o româncă și așa a venit el pe lume. Față de arab, inimă de român.

A învățat aici: grădiniță, generală, liceu, facultate. Pe urmă ai lui au divorțat, tatăl e acum în Iordania, mama lucrează în Italia. El a ales să rămână în țară. La Comănești.

– Eu vreau să trăiesc în România, zice el într-o română perfectă, cu un discret și dulce accent moldovenesc.

După facultate m-a luat tata la el, în Iordania, a vrut să mă facă să profesez acolo. Dar mie nu mi-a plăcut în Iordania.

Am crescut aici, iubesc țara asta, mă simt român. Păi cum zicea și Moromete: domnule, caracterul și sufletul omului nu se schimbă.

Am văzut și cum e în Iordania, și cum e în Dubai, doi ani de zile am lucrat la un spital din Londra, am lucrat și în Iași, deci am avut de unde să aleg și asta a fost decizia mea: să vin aici, la Comănești.

Îmi place chirurgia și aici am tot ce-mi trebuie să fac meseria asta, cel puțin în această etapă. Dar dacă ăștia închid spitalul, nici nu stau pe gânduri, plec din țară, plec de tot.

Tawfiq a închiriat un apartament în Comănești, stă boierește. Îl costă 150 de euro.

E scump pentru Comănești, fiindcă se mută aici tot mai mulți oameni, de când orașul s-a mai înviorat puțin.

Dar pentru doctor e mărunțiș. Cu tot cu gărzi, ia peste 10.000 de lei în mână. Nu mai e deloc ca în primii ani, când, după tăieri, îi mai rămâneau 750 de lei, de mânca numai pâine cu salam.

– Și ce faci, dragă Tawiq, cu atâția bani în Comănești? Nu prea sunt multe feluri de a cheltui aici.

– Dar ce, îi cheltuiesc aici? Noaaa! Dau toți banii pe bilete de avion și nici nu-mi ajung. Fac naveta Comănești-Dubai.

– Dubai?

– Soția mea e chimistă, lucrează în Dubai. Am cunoscut-o în Iordania, când mergeam în vizită la tata. Îi place și în România. Vreau s-o aduc aici când își termină stagiul. Numai să nu mai închidă ăștia spitale, să mă tot plimbe de colo-colo ca pe urs.

Chirurgul Tawfiq Hamati face naveta între Comănești și Dubai.

Primarul Viorel Miron speră, totuși, că "nebunii ăștia n-or fi chiar așa de nebuni încât să închidă spitalul".

În primul rând, pentru că e spitalul orașului, al comunității, nu al ministerului. Toate cheltuielile sunt suportate din bugetul primăriei, din taxe locale.

Serviciile medicale sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, e drept, dar ar fi plătite oricum și dacă s-ar desființa spitalul, fiindcă pacienții ar merge la alte clinici. Ce economie face statul?

În al doilea rând, spitalul a fost redeschis și modernizat cu fonduri europene. Timp de cinci ani de zile, nu e voie să schimbe destinația. Dacă spitalul se închide, banii trebuie returnați. Și e vorba de 10 milioane de euro.

Problema se discută aprins și prin oraș, și în biroul primarului. E plin biroul, ca la orice chestiune arzătoare.

– Nu înțeleg, spune un preot, de ce se strigă pe străzi și de ce se vântură pe internet lozinca asta: "Vrem spitale, nu catedrale!".

Păi dacă vrem spitale, fraților, de ce le închidem și pe astea pe care le avem? Altele nu construim, măcar să le păstrăm pe astea.

Nimeni n-are o explicație clară pentru intenţia Guvernului de a închide spitalul din Comănești şi celelalte unităţi din masterplan.

O să rămână biata Moldovă fără spitale.

Și atunci, la fel ca afaceristul sucevean care a făcut ostentativ un metru de autostradă într-o Moldovă fără drumuri, un alt afacerist revoltat va construi, dacă îl ține sănătatea, un spital într-o cutie de pantofi.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.