Soufli și totul devine mătase

Lucian Muntean

Redactor

De cum ajungi la Soufli, în nord-estul Greciei, ești întâmpinat de o atmosferă aparent festivă. Mii de stegulețe multicolore flutură în briza montană, într-un zigzag ce leagă stâlpii înșirați de-a lungul străzilor. Cu toate că micul oraș e foarte aproape de granița cu Bulgaria și de cea cu Turcia, ai senzația că te afli mai degrabă undeva în Tibet.

Nu e vreo sărbătoare, ci o zi banală de februarie. Așa arată Soufli în mod normal, iar stegulețele îți semnalează că ești în „Orașul mătăsii”.

La intersecția din centrul orașului e dificil să alegi traseul. Fiecare stradă pare croită identic, iar magazinele cu mătăsuri se înșiră unul după altul. Nu ne rămâne decât să intrăm la întâmplare.

Ne întâmpină chiar patronul magazinului. Giorgios Tsiakiris se prezintă drept muzeograf. Și surpriza începe.

Urcăm mai întâi, pe o scară interioară, la etaj, unde suntem serviți cu un cocon de mătase, dintr-o tavă mare. Gazda face acest lucru cu o asemenea naturalețe, de parcă îți dă să guști o bomboană. Rămânem nedumeriți, cu „gogoașa” în mână, în timp ce muzeograful își începe prezentarea, plin de pasiune.

Firul de mătase din care este format coconul (crisalida), produs în timpul metamorfozei de larvă, înainte de a se transforma în fluture.

De un astfel de tratament ai parte în mai toate magazinele din Soufli, care sunt gândite similar, atât cu standuri comerciale, cât și cu o colecție mică de obiecte prețioase.

Ți se descrie amănunțit tot ce ține de sericicultură, de la creșterea viermilor de mătase, obținerea firului din cocon și până la filatura și țeserea mătăsii.

La Soufli, această industrie a început în secolul al XVIII-lea.

După 1870, odată cu finalizarea căii ferate din zonă, orașul a cunoscut o etapă înfloritoare. Populația de 4.500 de locuitori, înregistrată la 1877, a crescut la 10.000 în 1900, ajungând la 13.000 în 1913.

Fiind deja cel mai important centru meșteșugăresc din regiune, la Soufli s-a dezvoltat industria textilă, specializată în țesătorii de mătase naturală.

Suprafețe mari de teren au fost plantate cu duzi, ale căror frunze constituie hrana exclusivă a viermilor de mătase.

Pentru numeroși locuitori, aceasta era principala ocupație sezonieră. În lunile mai și iunie, oamenii creșteau viermii, iar când aceștia ajungeau în stadiul de cocon, livrau micile gogoși către filaturi.

Această ocupație reprezenta o importantă sursă de venit. Cei care nu lucrau în industria textilă erau viticultori.

„Nu merge așa”. Cum a ajuns România în criză energetică și ce trebuie să facă statul român până la vară, ca să evite o situație similară

Întărirea rețelei, grăbirea investițiilor în capacitățile de stocare, contorizarea inteligentă, dar mai ales curajul de a face loc rapid investițiilor în capacități noi de energie alternativă - doar câteva dintre soluțiile pe care statul român le ignoră. De ce?

5G+ la metrou: de ce internetul mai rapid înseamnă, de fapt, mai mult timp pentru tine (P)

Odată cu beneficiile 5G, drumul cu metroul devine, în sfârșit, timpul acela pe care îl poți folosi exact cum îți dorești. Iar într-un oraș în care suntem aproape mereu pe fugă, câteva minute în care faci ce-ți place sunt suficiente cât să-ți schimbe starea de spirit și să ajungi la destinație puțin mai relaxat.

Giorgos Tsiakiris (în stânga) își prezintă muzeul.

Astfel, generații la rând s-au specializat în producția de mătase naturală, material extrem de căutat peste tot în lume. Familiile de negustori din Soufli aveau propriile magazine de desfacere chiar și în alte orașe grecești, la Alexandroupolis, Salonic și Atena.

În paralel, mătasea artificială a ajuns să fie produsă mai ușor și la un preț mai mic. Producătorii de confecții și îmbrăcăminte au folosit tot mai mult noile materiale, astfel că mătasea naturală a intrat în declin.

Concurența de pe piața asiatică a făcut ca fabricile de mătase naturală din Europa să nu mai fie profitabile. Aceste probleme nu i-au ocolit nici pe grecii din Soufli.

Mândri de tradiția lor, foștii meseriași de aici și-au continuat cu perseverență ocupația și după închiderea fabricilor. Au deschis ateliere în propriile case, iar vechile războaie de țesut și le-au păstrat în stare de funcționare în micile muzee de lângă magazine.

Astăzi, ei îți spun această poveste utilizând cea mai nouă tehnologie – cu aplicații pentru smartphone sau pe televizoare LCD.

O galerie foto cu muzeul și magazinul familiei Tsiakiris:

După această incursiune, urmărind firul delicat al mătăsii, când cobori în magazinul familial te întrebi: oare ce să cumpăr, o eșarfă sau o cravată?