Șoricelul cu o dungă a găsit ceva în pungă

Laurențiu Manolache

Redactor

Un mic animal dungat și c-o față mai prelungă, pare-se, înfometat, a intrat cu nasu-n pungă. Individul cu ochii ca două boabe de piper și cu urechile rotunde ca niște antene parabolice în miniatură a captat astfel atenția unei trecătoare.

Jeni Marian (45 de ani), asistentă medicală la Spitalul Municipal din Oltenița, l-a fotografiat și l-a filmat cu smartphone-ul, hotărâtă să afle cărei specii de rozătoare îi aparține piticania cu dunga pe spinare.

A găsit mamiferul pe 12 mai, în parcul cel mare din Oltenița, în porțiunea din spatele Clubului Elevilor. Adică relativ aproape de vechiul turn de apă, unde tot ea descoperise, la sfârșitul anului trecut, o grămăjoară de buburuze.

„Apodemus agrarius”

Biologul Bogdan Matei (40 de ani), curatorul colecțiilor de mamifere de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a analizat fotografiile și filmul cu pricina în depozitul muzeului, o incintă în care temperatura și umiditatea aerului sunt constante în toate anotimpurile.

A scos o cutie în care erau aliniate mai multe piei mititele cu câte o dungă pe spinare și a rostit o formulă demnă de un profesor de la Hogwarts: „Apodemus agrarius”. 

Pentru că figura interlocutorului său a continuat să exprime nedumerire, biologul a continuat în limba română: „E un șoarece de câmp”.

„Legat de glie”

Bogdan Matei a detaliat câteva dintre caracteristicile acestei specii de rozătoare:

Biologul Bogdan Matei. Foto: George Năzăreanu

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

„Îi plac zonele naturale cu vegetație de câmp sau culturi cerealiere, dar și cele cu păduri. E întâlnit și pe pajiștile parcurilor din marile orașe, dacă zona nu este infestată cu șobolani și prezintă o vegetație mai abundentă asupra căreia nu se intervine agresiv în mod repetat prin, de exemplu, tunderi sau defrișări. În zonele urbane, șobolanul îl poate mânca.

Șoarecele de câmp își face o mică galerie în care se ascunde. Ocazional, se poate adăposti în căpițe de fân, hambare de cereale, unde și produce pagube: prin consum, ca hrană, și prin contaminare cu urină și cu fecale.

În zonele cu climat mai cald, de exemplu în China sau în Taiwan, îl putem găsi și în orezării. La nevoie, știe să înoate. 

S-a constatat că un șoarece de câmp nu ajunge la o distanță mai mare de 180 de metri de locul în care s-a născut. E oarecum legat de glie.

În captivitate, trăiește 4 ani, iar în sălbăticie, mai puțin. Are 20-21 de grame, atinge maturitatea la 76 de zile, putând să se reproducă de șase ori pe an. Face câte 6 pui o dată. Perioada de gestație este de 22 de zile. Iarna poate să hiberneze, iar în zilele cu temperaturi mai blânde poate să devină activ”.

Dușmanii

Acest șoricel este situat la baza lanțului trofic. Biologul Bogdan Matei explică:

„Șoarecele de câmp este activ atât noaptea, cât și ziua. Prin urmare, este prădat de păsări și de mamifere răpitoare, atât de zi, cât și de noapte, de la cucuvea până la uliu. În plus, este vânat și de șerpi.

Poate fi purtător al febrei hemoragice. Totuși, în România nu s-au mai înregistrat cazuri în ultimii 100 de ani. Dușmanii «nebiologici» ai șoarecelui de câmp sunt iernile foarte grele și ploile torențiale de vară, care îi pot inunda galeria”.

Foto: Dreamstime/Vasiliy Vishnevskiy

Meniul

Bogdan Matei a descris și meniul șoarecelui de câmp: „Mănâncă semințe și alte părți ale plantelor – frunze, tulpini, flori –, dar și insecte, de pildă, lăcuste și gândaci”.

Jeni Marian a indicat că în punga pe care scria „Semințe” și în care șoarecele din Oltenița își vârâse botul „părea să fie un sandvici”.

Foto: Dreamstime/Victortyakht

*

Despre mamifere au mai apărut:

Picăturile de noroc ale unui bursuc

Pe-arici nu se trece

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€