Șoricelul cu o dungă a găsit ceva în pungă

Un mic animal dungat și c-o față mai prelungă, pare-se, înfometat, a intrat cu nasu-n pungă. Individul cu ochii ca două boabe de piper și cu urechile rotunde ca niște antene parabolice în miniatură a captat astfel atenția unei trecătoare.

Jeni Marian (45 de ani), asistentă medicală la Spitalul Municipal din Oltenița, l-a fotografiat și l-a filmat cu smartphone-ul, hotărâtă să afle cărei specii de rozătoare îi aparține piticania cu dunga pe spinare.

A găsit mamiferul pe 12 mai, în parcul cel mare din Oltenița, în porțiunea din spatele Clubului Elevilor. Adică relativ aproape de vechiul turn de apă, unde tot ea descoperise, la sfârșitul anului trecut, o grămăjoară de buburuze.

„Apodemus agrarius”

Biologul Bogdan Matei (40 de ani), curatorul colecțiilor de mamifere de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a analizat fotografiile și filmul cu pricina în depozitul muzeului, o incintă în care temperatura și umiditatea aerului sunt constante în toate anotimpurile.

A scos o cutie în care erau aliniate mai multe piei mititele cu câte o dungă pe spinare și a rostit o formulă demnă de un profesor de la Hogwarts: „Apodemus agrarius”. 

Pentru că figura interlocutorului său a continuat să exprime nedumerire, biologul a continuat în limba română: „E un șoarece de câmp”.

„Legat de glie”

Bogdan Matei a detaliat câteva dintre caracteristicile acestei specii de rozătoare:

„Îi plac zonele naturale cu vegetație de câmp sau culturi cerealiere, dar și cele cu păduri. E întâlnit și pe pajiștile parcurilor din marile orașe, dacă zona nu este infestată cu șobolani și prezintă o vegetație mai abundentă asupra căreia nu se intervine agresiv în mod repetat prin, de exemplu, tunderi sau defrișări. În zonele urbane, șobolanul îl poate mânca.

Șoarecele de câmp își face o mică galerie în care se ascunde. Ocazional, se poate adăposti în căpițe de fân, hambare de cereale, unde și produce pagube: prin consum, ca hrană, și prin contaminare cu urină și cu fecale.

În zonele cu climat mai cald, de exemplu în China sau în Taiwan, îl putem găsi și în orezării. La nevoie, știe să înoate. 

S-a constatat că un șoarece de câmp nu ajunge la o distanță mai mare de 180 de metri de locul în care s-a născut. E oarecum legat de glie.

În captivitate, trăiește 4 ani, iar în sălbăticie, mai puțin. Are 20-21 de grame, atinge maturitatea la 76 de zile, putând să se reproducă de șase ori pe an. Face câte 6 pui o dată. Perioada de gestație este de 22 de zile. Iarna poate să hiberneze, iar în zilele cu temperaturi mai blânde poate să devină activ”.

Dușmanii

Acest șoricel este situat la baza lanțului trofic. Biologul Bogdan Matei explică:

„Șoarecele de câmp este activ atât noaptea, cât și ziua. Prin urmare, este prădat de păsări și de mamifere răpitoare, atât de zi, cât și de noapte, de la cucuvea până la uliu. În plus, este vânat și de șerpi.

Poate fi purtător al febrei hemoragice. Totuși, în România nu s-au mai înregistrat cazuri în ultimii 100 de ani. Dușmanii «nebiologici» ai șoarecelui de câmp sunt iernile foarte grele și ploile torențiale de vară, care îi pot inunda galeria”.

Meniul

Bogdan Matei a descris și meniul șoarecelui de câmp: „Mănâncă semințe și alte părți ale plantelor – frunze, tulpini, flori –, dar și insecte, de pildă, lăcuste și gândaci”.

Jeni Marian a indicat că în punga pe care scria „Semințe” și în care șoarecele din Oltenița își vârâse botul „părea să fie un sandvici”.

*

Despre mamifere au mai apărut:

Picăturile de noroc ale unui bursuc

Pe-arici nu se trece