Sogoshoku

Iulia Marin

Redactor

Mari Kano Klemm (56 de ani), soţia ambasadorului american în România, este japoneză. A venit la Bucureşti în luna octombrie a anului trecut, iar mutarea în ţara noastră a reprezentat o schimbare majoră în viaţa sa.

Nu doar prin prisma noutăţii – Mari Kano Klemm a mai lucrat, pe lângă Japonia natală, în California, Australia și Italia –, ci mai ales fiindcă, timp de 30 de ani, ea a fost o femeie de afaceri mereu în priză, obligată să ia decizii şi să facă faţă pretenţiilor dintr-o faimoasă companie multinaţională.

Acum, fișa postului său are mai cu seamă o încărcătură simbolică. În calitate de soție, ea trebuie să îl însoțească pe ambasadorul Hans Klemm, dar și să vegheze asupra respectării detaliilor de procotol de la reședința lor din cartierul Primăverii.

Am vrut să o cunoaștem pe discreta soție a ambasadorului american și, după o corespondenţă purtată prin e-mail, a fost de acord să ne întâlnim.

Una dintre fotografiile expuse în reședința din București a familiei Klemm o înfățișează pe Mari Klemm în veşmânt tradiţional japonez. Foto: Lucian Muntean

Într-unul dintre primele mesaje, Mari Kano Klemm ne-a spus că speră ca povestea ei să fie de interes pentru publicul român, în special pentru femeile tinere.

Se referea la cariera sa în compania în care a lucrat mai bine 30 de ani şi, în particular, la momentul angajării sale, când a fost singura femeie selectată, alături de sute de bărbați.

„O extraterestră”, glumeşte ea astăzi.

Unica femeie din 225 de noi angajaţi

În 1984, imediat după absolvirea Facultății de Drept de la Universitatea din Tokyo, tânăra Mari Kano își dorea să se angajeze. Se temea însă că va fi respinsă – şi nu pe motive profesionale, ci pentru că era femeie.

„Multe femei se luptau să supraviețuiască și să își găsească o slujbă. Eu eram atât de slăbită fizic și psihic, încât nu am reușit să obțin un loc de muncă într-un birou guvernamental.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Unii oameni îşi prelungeau studiile ca să devină funcționari în guvern sau continuau să învețe mulți ani ca să treacă examenul de admitere în Barou – care avea o rată de promovare de numai 2% în acea perioadă.

Eu voiam să termin studiile în patru ani și să încep să lucrez imediat după absolvire. Altminteri, pe măsură ce înaintam în vârstă, ar fi fost tot mai dificil să găsesc o slujbă într-o companie privată.

Am decis să aplic pentru un post la o instituție financiară. Atunci am descoperit că opțiunile mele erau limitate.”

Chiar și astăzi, situația femeilor care vor să facă o carieră în Japonia este una dificilă: potrivit unui raport din 2015 redactat de Forumul Economic Mondial, Japonia se află pe locul 101, din 145 de țări, în ceea ce privește șansele egale acordate femeilor și bărbaților. România se află pe locul 77.

Revenind la Japonia anilor ’80, Mari Klemm repetă că se consideră „o norocoasă”. 

„În 1980, dar și mai devreme, șansele de angajare ale femeilor japoneze care absolveau o universitate – în aceleași condiții ca bărbații – erau foarte mici.

Chiar dacă obțineau aceleași posturi ca bărbații, era foarte dificil pentru ele să continue să lucreze după căsătorie și, desigur, după ce făceau un copil, din cauza orelor îndelungate de program, a transferurilor frecvente și a unei culturi orientate către bărbat.

Eu m-am alăturat băncii în 1984, în calitate de unic candidat de sex feminin, «Sogoshoku», din totalul de 225 de noi recruți din acel an”, rememorează Mari Klemm.

În Japonia, persoanele nou angajate sunt împărțite în mai multe categorii, în funcție de potențialul de a avansa, care este estimat de conducerea companiei. Poziția Sogoshoku presupune că „recrutul” are șansa de a ajunge într-o poziție de conducere și este foarte competitivă pentru femei.

„Se întâmpla cu doi ani înainte ca Legea egalității de şanse la angajare să fie adoptată în Japonia. De atunci, condițiile de lucru pentru femeile din Japonia s-au îmbunătățit considerabil, după ce au fost adoptate numeroase legi, în special în ultimii 5 ani, grație promovării lor strategice de către guvern.

Anul acesta a fost adoptată Legea promovării participării și avansării femeilor în carieră, care va fi implementată în aprilie anul viitor.

Când, în 1984, am început să lucrez pentru Banca Mitsubishi, în prezent The Bank of Tokyo – Mitsubishi UFJ Co. Ltd., nu eram încrezătoare în viitorul meu, nu știam pentru cât timp voi putea lucra în companie în aceleași condiții ca bărbații.”

Mari Kano Klemm spune că norocul ei s-a datorat, printre altele, faptului că fosta Bancă Mitsubishi era una dintre puținele instituții financiare care scotea anual la concurs un post din categoria Sogoshoku destinat unei femei. Evident, toate celelalte posturi erau ocupate exclusiv de către bărbați.

Inegalitățile nu apăreau doar la angajare, ci continuau discriminarea din învăţământ: în facultatea absolvită de Mari Kano Klemm, din 640 de studenți, doar 18 erau femei.

„Mai puțin de 3%”, spune ea.

"Dacă se întâmplă ceva? S-ar putea căsători!"

„Când m-am alăturat băncii, a existat un program de training de trei săptămâni. Nu existau spații pentru femei, astfel încât locuiam într-o cameră de la un centru unde, în rest, se aflau numai bărbați.

Am participat la toate programele de training pentru colegii mei bărbați, am jucat inclusiv softball și am mărșăluit 20 de kilometri până la un lac din zonă.

La început, mi-a fost puțin teamă, dar colegii mei erau foarte amabili cu singura lor colegă… extraterestră”, râde astăzi Mari Klemm.

Teoretic, poziția din companie îi permitea să avanseze în carieră: să aplice pentru burse, să preia proiecte dificile sau poziții de management.

Practic însă, problemele sale de femeie într-un mediu dominat de bărbaţi au continuat.

La vârsta de 27 de ani, Mari Kano a decis să își continue studiile. Voia să aplice pentru o bursă în California.

„Când am aplicat – ca unic candidat de sex feminin – pentru perioada de studiu de doi ani, banca era foarte îngrijorată să trimită o angajată în Statele Unite: «Dacă se întâmplă ceva, ce vom face? Ar putea să se căsătorească și să renunțe la slujbă după doi ani». Astfel de griji își făceau.

Dar unul dintre șefii de la acea vreme ai băncii a replicat: «Banca ar trebui să trateze femeile și bărbații în același fel, iar el sau ea ar trebui să aibă aceleași șanse».

În cele din urmă, am trimis o scrisoare șefului meu și mi-am arătat devotamentul fără echivoc pentru bancă. Atât compania, cât și eu am luat această decizie dificilă, iar în următorul an am plecat în Statele Unite, unde am obținut masteratul în Drept, University of California, Los Angeles – UCLA.

Am petrecut al doilea an la UC Berkeley Law School, ca «visiting scholar». După acea perioadă de studiu petrecută în străinătate, am fost repartizată la fosta Bancă a Californiei, o subsidiară a Băncii din San Francisco”.

Mutarea în California, spune ea, i-a „deschis ochii în multe privințe”. 

Societatea americană – diferită de cea japoneză – i-a arătat că femeile pot să lucreze și să studieze chiar și în perioada sarcinii sau după căsătorie.

Era un soi de revelație pentru că, în clipa în care plecase din Japonia, la 28 ani, crezuse că decizia ei vine la pachet cu renunțarea la o viață de familie.

Mari Kano, la o dezbatere pe teme bancare. Foto: Arhiva personală

În California, a aflat că nu trebuie să fie așa.

„Nu îmi puteam închipui acel stil de viață flexibil – care împacă munca și viața personală. Am descoperit că nu trebuie să fiu constrânsă în alegerile pe care le fac și, deși a fost o decizie dificilă aceea de a mă muta în Statele Unite, s-a dovedit o cotitură importantă în viața mea.

Mutându-mă în Statele Unite, am învățat că adaptarea la un nou mediu poate cere sacrificii, dar, în același timp, îți deschide calea către explorarea unor noi oportunități și idei. Mi-am dat seama că nu trebuie să îmi limitez alegerile.”

În căutarea echilibrului

În timpul discuției noastre, Mari Kano Klemm a fost destul de rezervată. Atitudinea ei sugera, cu precădere, echilibru.

Aşa a ajuns echilibrul subiect de discuție: cum îți păstrezi feminitatea într-o lume a bărbaților? Cum eviți excesele – fie ele în muncă sau în viața personală? Cum s-a adaptat în America o tânără care provenea dintr-o societate tradiționalistă?

Mari Klemm spune că nu a fost întotdeauna echilibrată. De fapt, în anumite perioade ale vieții, a muncit în exces.

„Nu am avut o viață echilibrată cât timp am lucrat. De multe ori am avut un volum foarte mare de sarcini și posturi de conducere extrem de sensibile.

Echilibrul dintre muncă şi viață personală este, desigur, important, dar cred că am putut deveni cu adevărat încrezătoare în forțele mele doar după ce m-am confruntat cu o situație copleșitoare și am depășit-o.

Am fost devotată profesiei mele și am tratat-o ca pe copilul meu. Important este să te bucuri de viața sau de munca ta și să îți stabilești câte o prioritate în fiecare etapă a vieții.

Când lucram pentru bancă, era foarte, foarte dificil. Aveam multe ore de lucru și mă confruntam cu sarcini dificile, dar eram foarte devotată și, de asemenea, îmi plăcea munca mea. Era o provocare, dar îmi oferea și foarte multe satisfacții.

Am putut lucra chiar după căsătorie și după transferurile peste hotare, pentru că locuiam separat de soțul meu și îmi organizam de una singură timpul.

Nu am avut un copil, dar asta ar putea să nu reprezinte o soluție bună pentru toată lumea.”

A renunțat la carieră

Mari Kano l-a cunoscut pe Hans Klemm la Tokyo, în 1997, la o petrecere comună organizată de absolvenții a patru universități: UCLA, UC Berkeley, University of California și Stanford.

Ea reprezenta UCLA, iar el era absolvent de Stanford. Cineva le-a făcut cunoştinţă şi aşa a început relaţia lor.

Mari Klemm spune că mariajul lor nu a fost întotdeauna simplu de gestionat: misiunile diplomatice ale soțului, dar și mutările ei peste hotare i-au obligat de câteva ori să aibă o relație la distanță.

„În ce privește mariajul nostru la distanță, am discutat întotdeauna despre felul în care ne putem achita de sarcinile care ne erau repartizate peste hotare și ne puneam de acord asupra alegerilor viitoare.

De obicei, nu stabilim ceva dinainte: încercăm să fim flexibili, pentru că situațiile și opțiunile noastre se schimbă în permanență.

Nu a fost prea ușor, dar au fost și satisfacții. În zilele lucrătoare, ne concentram asupra ambițiilor legate de carieră și ne bucuram de prețiosul timp petrecut împreună la final de săptămână sau în vacanțe. De pildă, călătoream adesea în State, între coasta de est și coasta de vest. 

De asemenea, cât timp el a fost ambasador în Timorul de Est, eu eram pe un post de conducere la Sydney. Am vizitat Dili (capitala Republicii Democratice Timorul de Est – n.r.), iar el a venit în vacanță în Australia.

Am mai petrecut timp împreună în Singapore, uneori. Vorbeam la telefon zilnic și ne vedem de câte ori puteam. Fiecare a înțeles devotamentul și sacrificiul celuilalt. 

Așa cum vă imaginați, au fost multe provocări, dar ne-am concentrat pe aspectele pozitive și pe încrederea reciprocă. În cele din urmă, cred că am reușit să ne descurcăm bine.”

Mariajul la distanță s-a încheiat în clipa în care Hans Klemm a fost numit ambasador al Statelor Unite în România.

Atunci, spune Mari Kano Klemm, au discutat și au decis să fie împreună în această misiune.

Inaugurarea grădiniței din Deveselu, 10 noiembrie 2015. Foto: Ambasada SUA

„De această dată, când preşedintele Obama l-a numit pe Hans ambasador în România, am înțeles că este extrem de important pentru el, și pentru ambele țări.

Am încercat să îl susțin. Ne-am gândit că a venit vremea să lucrăm ca o echipă, în beneficiul oamenilor din ambele ţări, dar și în beneficiul vieții noastre personale. Cel mai important lucru pentru mine, acum, este să înțeleg bine ce presupune postul soțului meu și să îl susțin în fiecare zi.”

Mari Kano Klemm a demisionat de la Mitsubishi UFJ Nicos Co. Ltd. în septembrie 2015. Ajunsese vicepreședinte – Senior Deputy General Manager, ca să păstrăm titulatura exactă.

O lună mai târziu, se afla deja în România – în prima vizită în țara noastră.

Usturoi

După aproape un an, Mari Kano Klemm spune că îi place România (și Bucureștiul) pentru oamenii săi, verdeață şi cultură.

La capitolul cultură, ne indică o serie de picturi expuse în reședința familiei – cele mai multe aparținând unei tinere românce, Anca Bodea. Ne spune că este artista sa favorită.

O întrebăm dacă a văzut vreo peliculă românească și ne răspunde că cel mai recent film de care a fost încântată se numeşte Usturoi – o producţie independentă, scrisă şi regizată de debutanţi, Radu Băzăvan, respectiv Lucian Alexandrescu.

Povestește că l-a văzut la Muzeul Țăranului Român, după ce Băzăvan i-a trimis ambasadorului Hans Klemm o invitație mai puțin obișnuită: un mesaj pe Facebook.

Desigur, nu putem evita întrebarea tradițională: ce părere are despre România?

„Am fost uimită de frumusețea peisajelor. Sunt multe parcuri, mulți copaci, păsările mele favorite chiar în București, este frumos.

De asemenea, de când am venit aici, am călătorit foarte mult împreună cu soţul meu. Am întâlnit oameni uimitori în mediul rural sau în alte orașe. Am vizitat Sibiu, Cluj, Timișoara, Sighișoara, Alba Iulia, Iași, Constanța, Tulcea etc. Săptămâna trecută am mers la Calafat.

Fiecare oraș are propria istorie complexă și farmecul său. Sunt mulți oameni talentați și resurse. Prin urmare, văd mult potențial în dezvoltarea economică a României, inclusiv în domenii precum turism sau finanțe.”

La Alba Iulia, primul oraș vizitat în afara Bucureștiului, în noiembrie 2015. Foto: Arhiva personală

Înainte de venirea în România, Mari Kano Klemm a a lucrat pentru The Bank of Tokyo – Mitsubishi UFJ, Co., Ltd. (fosta Mitsubishi Bank), timp de peste 30 de ani.

A fost General Manager al băncii Mitsubishi în Milano, Deputy General Manager în Australia, Senior Vicepresident al Union Bank of California (în prezent, MUFG Union Bank). De asemenea, a lucrat pentru Mitsubishi UFJ NICOS Co., Ltd. pentru un an, până în septembrie 2015.

Are o diplomă Master of Law de la UCLA și a petrecut un an ca visiting scholar la Berkeley.

Soţi Klemm la Mănăstirea Sucevița, în ianuarie 2016. Foto: Ambasada SUA

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€