Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Chereches, depune jurământul după ce a fost adus din Penitenciarul Gherla, luni, 18 iulie 2016. Inquam Photos / Mircea Rosca
Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Chereches, depune jurământul după ce a fost adus din Penitenciarul Gherla, luni, 18 iulie 2016. Inquam Photos / Mircea Rosca
12/07/2021
Slugărnicia, vectorul definitoriu al lumii noastre. Cum a umplut primarul Cherecheș biblioteca din Baia Mare de energia Universului
De ziua primarului, bibliotecarii din Baia Mare i-au închinat o odă. Directorul instituției, Teodor Ardelean, supranumit bibliotecarul-miliardar, acuză cenzura: „Acuma nici să lăudăm nu mai putem”.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a împlinit 43 de ani la începutul lunii iulie. Acest fapt banal a fost tratat de colectivul Bibliotecii Județene din oraș ca un eveniment cu o uriașă însemnătate.
Dintr-un elogiu postat pe site-ul instituției, am aflat că edilul s-ar face responsabil de faptul că – și nu e puțin lucru - a adus în Baia Mare energia și lumina Universului. Importanța cuvenită unei asemenea întreprinderi explică decizia bibliotecarilor de a scrie pronumele personal „vă” cu literă mare, atunci când fac referire la primar.
Sub clepsidra timpului, vectorul definitoriu al întregii lumi, singurul adevăr de necuprins rămâne veșnicia, susțin autorii în textul de felicitare, însă singurul adevăr din cuprins este slugărnicia.
Să parcurgem oda dedicată lui Cherecheș.
Domniei Sale,
Domnului Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare
Domnule primar,
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Întru bucuria acestui ceas aniversar, al celor 43 de ani de viață plini de realizări, avem deosebita plăcere să Vă adresăm cele mai sincere gânduri și doriri de multe, frumoase și alese împliniri. Sub clepsidra timpului, vectorul definitoriu al întregii lumi, singurul adevăr de necuprins rămâne veșnicia. În ea se regăsește eternitatea lui Dumnezeu, sfera tuturor lucrurilor văzute și nevăzute, freamătul și bucuria lumii, energia și lumina Universului. Cu energia Universului ați umplut și domnia voastră acest oraș, frumusețea și valoarea lui regăsindu-se peste tot; în spațiul sacru al Bibliotecii Județene "Petre Dulfu" Baia Mare ați adus lumină, emanând în permanență izul unei bogate culturi și al unei sincere prietenii, iar în sfera lucrurilor văzute, ați oferit echilibru și speranță.
Mulțumindu-Vă pentru toate acestea și asigurându-Vă de prețuirea noastră sinceră, Vă dorim să trăiți veșnicia sub cele mai nobile forme ale sale.
La mulți ani binecuvântați!
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
*
Mesajul e semnat de Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare și de Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”, un supliment al revistei bibliotecii. Directorul instituției, Teodor Ardelean (70 de ani), spune că textul aparține colaboratorilor săi, pe care nu a dorit să-i cenzureze. Nici nu s-ar fi impus să mai tempereze stilul elogios, adaugă, pentru că faptele primarului din Baia Mare ar vorbi încă și mai frumos decât "meșteșugitele" cuvinte ale bibliotecarilor din oraș.
„În definitiv, de ce încurajează domniile voastre cenzura? Chiar nu e voie acum să lăudăm? Voi aveți voie să criticați orice. Atâtea prostii s-au scris și în ultimii ani despre mine și n-am reacționat la niciuna. Pentru că n-are niciun rost, ele ard o clipă ca niște frunze și după aceea lucrurile trec. Și asta o ars ieri, arde azi și arde mâine. Și s-a terminat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Este o bibliotecă și biblioteca chiar poate îndrăzni să folosească termeni din axiologie, adică din filosofia valorilor.
Felicitările sunt, de regulă, într-un alt registru decât limbajul convențional. La felicitări, totdeauna cei felicitați sunt foarte buni. Iar Baia Mare are un primar care e...
Am văzut acel text, într-adevăr am simțit că este încărcat de câteva sintagme care sunt elogioase, dar nu fac eu cenzură. Le-am zis că e problema lor, dacă așa simt să scrie. Eu semnez propriile mesaje. Mesajul meu ar fi fost evident și el dintr-un registru de aprecieri, dar nu formulat așa. Nu-mi atribuiți acest text. Se poate sta de vorbă cu cei responsabili, poate că vor spune, poate că nu sunt obligați să spună”, insistă directorul bibliotecii.
Fost senator din partea PUNR în legislatura 1992-1996 și vicepreședinte al Senatului, și mai recent consilier județean în Maramureș sub umbrela PNL, Ardelean conduce biblioteca de mai bine de 20 de ani. Spune despre sine că are un „palmares în viață” care nu-i permite să cheltuiască energii pe lucruri neînsemnate.
„Eu sunt totuși un om la locul meu, care am servit toată viața cauza națională, cauza adevărului, a binelui, chiar a justiției, dreptății”, precizează Ardelean.
Slavici a spus-o mai bine decât el, așa că îl cheamă în ajutor. „Cum să fac, cum să mă răfuiesc? Ioan Slavici a fost un mare autor. În nuvela lui, Gura satului, spune că nu poți băga pumnul în gura satului. Dacă satul de acest fel de respect se folosește să-mi asocieze mie numele cu... De câte ori nu mi s-a asociat numele cu al lui Cătălin Cherecheș! Cu care, în afară de faptul că, într-o anumită perioadă, am fost colegi în Coaliția pentru Baia Mare, nu am nimic. Ce relație am eu cu primarul? Biblioteca nu e în subordinea Primăriei, n-avem niciun interes, nu primim niciun leu de la Primărie”, a mai spus fostul politician.
Ardelean nu înțelege de ce mesajul Bibliotecii Petre Dulfu a ajuns în atenția presei. El însuși a fost ziarist și profesor de jurnalism, mărturisește. A lucrat la cotidianul sălăjean Năzuința, în anii '70, unde spune că a avut curajul unui titlu ironic care l-a vizat pe prim secretarul județului. „Am avut curajul să mă refer și la CAP-ul de care răspundea. Urmați exemplul fruntașilor, dar nu-i depășiți!, am scris”, povestește Ardelean. Acesta consideră că sub cenzură era mai multă libertate decât în prezent și că presa e „mai mult arondată la ora actuală”. „Acuma nu ai voie nici să lauzi. Adică hai să-l desființăm pe primarul nostru că nu e de-al nostru”, revine la mesajul pentru primarul din Baia Mare.
Atribuțiile sunt distribuite, nu mă ocup eu de așa ceva... de site-ul bibliotecii se ocupă un informatician care aranjează lucrurile acolo și niște redactori care realizează știrile, salutările, felicitările și toate celelalte.Teodor Ardelean
Managerul bibliotecii ne oferă și o altă perspectivă. Dacă am parcurge mesajul de felicitare de ziua primarului scris de PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, am privi cu alți ochi excesul de entuziasm al bibliotecarilor săi. Dar, adaugă, laudele la adresa lui Cherecheș sunt absolut meritate.
„Textul preasfințitului Iustin e mult mai încărcat, de 100 de ori mai încărcat de calificative, comparații și metafore laudative decât textul bibliotecii. Eu n-am înțeles de ce se pun în aceeași oală două texte: unul mai mic și totuși destul de sobru, cel de la bibliotecă, și unul laudativ și... Dar e laudativ pe bună dreptate, pentru că Episcopia noastră, dacă nu exista o comuniune de proiecte între primar și episcop, n-ar fi generat acel curent de antrenare a tinerilor în marile manifestări creștin ortodoxe din patria asta a noastră”, crede Ardelean.
De altfel, PS Iustin l-a susținut pe Cherecheș și în 2016, când acesta din urmă a fost eliberat din penitenciarul Gherla pentru a depune jurământul de primar. La acea vreme, Cherecheș era arestat preventiv sub acuzația de luare de mită în formă continuată, dosar în care justiția nu s-a pronunțat nici până în prezent. Deși se afla în spatele gratiilor în ziua alegerilor locale din 2016, Cherecheș a câștigat în acel an cu un procent de peste 70%. Edilul a șocat și atunci când a construit un zid înalt de trei metri în jurul unor blocuri locuite de rromi în Baia Mare.
Catalin Cherecheș părăsește Tribunalul Cluj după ce magistrații au decis reținerea edilului din Baia Mare pentru 30 de zile, miercuri, 27 aprilie 2016. Inquam Photos / Dan Porcutan
Între timp, Cherecheș a mai câștigat un mandat de primar. PS Iustin l-a felicitat și el pe „destoinicul” primar, când acesta din urmă a împlinit 43 de ani.
Iată de ce simt nevoia să-i transmit acum, la ceas aniversar, în numele meu personal, al slujitorilor lui Dumnezeu indiferent de confesiune, al băimărenilor și în mod special al tinerilor, tânărului nostru primar, bărbat adevărat, mare român și bun creștin, Domnul Cătălin Cherecheș, sincere și prietenești urări de sănătate multă, alese realizări duse la bun sfârșit din cele pe care și le-a propus și de care este nevoie pentru orașul nostru, tinerețe fără bătrânețe și multă înțelepciune în slujirea oamenilor, a comunității noastre, a culturii și valorilor care ne definesc și a familiilor care au nevoie de sprijin și ajutor.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că, într-o lume care se urâțește de la o zi la alta, prin abandonarea valorilor, românii în general și noi maramureșenii și băimărenii, în mod special, avem bărbați destoinici, iubitori de valori naționale, iubitori de popor și mai presus de toate, iubitori de Dumnezeu. Maramureșul așa a fost, așa va fi și așa trebuie să rămână în veci! Așa este CĂTĂLIN CHERECHEȘ în mod natural, firesc și simplu, pentru că s-a născut într-o familie nobilă și pentru că are o mamă nobilă, cu o misiune la fel de nobilă, aceea de a vindeca și alina suferința oamenilor.
Să revenim la Teodor Ardelean. Ziarist, profesor de jurnalism, senator, consilier local, consilier județean, doctor în litere, „ctitor de biblioteci”, președinte al Comisiei de privatizare din Senat pentru șase sesiuni sau inițiator al legii de privatizare a BRD în anii '90, sunt câteva dintre reperele din CV-ul său.
Personalitatea sa complexă e întregită de articolele din presa locală care-l prezintă drept „bibliotecarul milionar”.
Din declarația sa de avere din 2019, reieșea că a încasat 66.000 de lei pe an ca manager al bibliotecii, două pensii – 38.000 de lei ca fost senator și o „pensie de stat” în cuantum de 42.600 de lei – 15.000 de lei pentru funcția de consilier județean, plus 19.000 de lei indemnizații din două consilii de administrație din care făcea parte. Toate astea i-au adus lui Ardelean un venit lunar de 15.050 de lei în 2019.
La data publicării documentului în conturile sale se găseau 164.000 de euro, 15.000 de dolari și 900.000 de lei. Totodată, dividendele încasate de Ardelean de la BRD în urmă cu doi ani erau în valoare de 389.000 de lei. Numele său a apărut în presă și-n acest an, prin ricoșeu: ginerele său, polițist din Baia Mare detașat la Serviciul Permise Suceva, fusese arestat la propunerea DNA pentru luare de mită.
În iunie, Teddy, așa cum îi spun apropiații lui Ardelean, a împlinit 70 de ani. Cu acest prilej, au scris ziariștii de la Graiul, managerul bibliotecii a primit un „dar-surpriză”, cartea cu titlul „Teodor Ardelean. 70 de ani sub semnul lui homo doctus”. E un volum coordonat de Daliana Bonaț, directoarea adjunctă a Bibliotecii Județene, „un omagiu în cuvinte adus de o sută de personalități din Maramureș, Cluj, București, Satu Mare, Sălaj” personalității lui Teodor Ardelean. La eveniment a participat și PS Iustin care l-a numit pe Teddy „cărturar, șagunist, profesor enciclopedist, iubitor de biserică și neam”.
„Întâlnirea a durat trei ore, timp în care Teodor Ardelean a moderat discursurile prea laudative, spunând: Îi încredințez lui Dumnezeu tot trecutul meu. Le-a mulțumit celor prezenți, dar și „autorităților lumești” care-i prețuiesc pe oameni. În stilul său doct, cu puțină ironie, ne-a recomandat să citim cartea Talentul de-a lăuda”, au mai scris ziariștii prezenți, în articolul intitular „Teodor Ardelean, omul-fluviu, la 70 de ani”.
Teddy Ardelean a primit însă un volum omagial și la 60 de ani. Teodor Ardelean – 60 a fost un „documentar biobibliografic aniversar”, realizat în cadrul Serviciului de Informare Bibliografică și Documentară din cadrul bibliotecii, în seria Personalități Maramureșene-Aniversări. În 2011 nu s-au găsit chiar 100 de personalități care să vorbească despre „omul cetății, cărturarul, luptătorul și apărătorul de limbă Teodor Ardelean și personalitatea sa prolifică”, dar tot s-a ajuns la un volum de 326 de pagini datorită CV-ului său impresionant și tuturor diplomelor de excelență pe care le-a primit în cariera sa.
Încheiem acest material cu câteva dintre acestea.
1975, mart.-apr. – Participant (ca reprezentant al judeţului Sălaj) şi câştigător a 3 etape la Concursul „Cel mai bun... continuă” organizat de Televiziunea Română;
1995, oct. – Titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Sarasău, „pentru întreaga activitate desfăşurată în folosul comunităţii”;
2000, nov. – Titlul de „Cel mai bun orator dintre politicienii maramureşeni ai deceniului 1990-2000”, acordat de cititorii cotidianului „Glasul Maramureşului”;
2002, ian. – Diploma de eminescian „pentru propăşirea binelui, adevărului şi frumosului în Petrova, Maramureş şi România prin cinstirea Voievodului limbii române: Mihai Eminescu cu harul dăruit de divinitate”, acordat de către Cenaclul de Cultură şi Artă „Mihai Eminescu” Petrova;
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare îi acordă diplomă de onoare „pentru activitatea depusă în sprijinul comunităţii şi promovarea democraţiei, în calitate de membru al Consiliului Local Baia Mare”;
2004, iun. – Diploma de excelenţă din partea Consiliului Judeţean Vâlcea şi a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, cu prilejul inaugurării noului edificiu al bibliotecii judeţene „în semn de adâncă recunoştinţă pentru efortul depus pe tărâmul biblioteconomiei româneşti şi contribuţia meritorie la edificarea unor instituţii prestigioase, la nivel naţional”;
dec. – Ordinul „Meritul Cultural” în rang de Cavaler conferit de Preşedintele României „în semn de apreciere pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti, în cadrul Bibliotecii Judeţene Maramureş”;
2005, iun. – Diploma de Onoare din partea SC Pasmatex SA „pentru contribuţia adusă la privatizare”;
2006 – Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sighetu Marmaţiei îi acordă diplomă cu ocazia împlinirii a 680 de ani de la prima atestare documentară a Municipiului Sighetu Marmaţiei;
2007, mart. – Diploma de excelenţă acordată de Clubul „Spinul” Baia Mare „pentru sprijinul activităţii Clubului „Spinul”;
2010 - mai – Diploma de Onoare „pentru merite deosebite în organizarea ediţiei XXVII a Festivalului Naţional de Muzică pentru copii „Ursuleţul de Aur”, din partea a Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Consiliului Judeţean Maramureş, Palatului Copiilor şi Asociaţiei „Delfinul de Aur”;
sept. 13 – Diplomă de excelenţă „pentru contribuţia deosebită în prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă”, acordată de Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al Judeţului Maramureş;
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this