„Siguranță națională” fără nicio expertiză. Cum forțează statul finalizarea hidrocentralei comuniste de la Răstolița, deși a pierdut definitiv în instanță

Vanessa Mathe

În inima Munților Călimani, în județul Mureș, stă ridicat un zid de piatră și beton, înalt de peste 100 de metri – cât un bloc cu 30 de etaje. Este barajul hidrocentralei de la Răstolița, un proiect aprobat de regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1989 și început pe baza unei autorizații de construire emise în decembrie 1990.

Barajul Vâja. Foto: Bankwatch România

După 37 de ani și peste 200 de milioane de euro cheltuiți, barajul nu produce încă niciun kilowatt de curent. 

Ca să poată porni turbinele, Ministerul Energiei și compania de stat Hidroelectrica vor să devieze șase pâraie de munte și să strângă apa lor în spatele acestui zid. Însă, pentru a umple lacul de acumulare, statul trebuie mai întâi să defrișeze peste 30 de hectare de pădure care ar urma să fie înghițite de ape. 

Însă, după intrarea României în Uniunea Europeană în 2007, pădurea respectivă a devenit arie protejată, parte din Parcul Național Călimani.

Pentru a trece peste interdicțiile de mediu, Guvernul prezintă astăzi șantierul drept o investiție de „siguranță națională”, finalizată în proporție de peste 90% și „vitală” pentru ca România să nu rămână fără curent. Sub acest pretext, autoritățile au emis în 2024 un nou acord de mediu, iar în 2025 o Hotărâre de Guvern nr. 327/2025 care permitea intrarea drujbelor în zona protejată.

Planul statului a fost însă oprit de judecători, după ce organizațiile Bankwatch și Declic au atacat actele în instanță.

Mai întâi, Curtea de Apel Cluj a suspendat acordul de mediu și toate lucrările de pe șantier, constatând că Hidroelectrica vrea să construiască astăzi într-un parc național în baza autorizației din decembrie 1990 – o hârtie veche de 36 de ani care și-a pierdut valabilitatea, întrucât zona a devenit arie protejată după 2007, iar statul nu a mai emis o nouă autorizație de construire.

Apoi, în mai 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a menținut definitiv suspendarea care dădea undă verde defrișărilor. Verdictele au rămas însă doar pe hârtie – pe teren, firme contractante precum Austro Someș au continuat să taie și să transporte arbori din situl Natura 2000, în timp ce Hidroelectrica susține oficial că decizia ÎCCJ „nu îi este opozabilă” și refuză să înghețe contractele de pe șantier.

Cazul de la Răstolița nu este doar o dispută despre arbori, ci despre cum reacționează statul român când legea îi stă în cale. Răspunsurile oficiale obținute de la instituții, dosarele din instanță și rapoartele financiare ale Hidroelectrica dezvăluie un mecanism prin care autoritățile ignoră sentințele definitive, ascund lipsa studiilor sub umbrela „siguranței naționale” și modifică legi în Parlament pentru a continua un proiect de sute de milioane de euro care ar livra sub 0,1% din curentul țării.

Cum vrea statul să mute munții din loc pentru o hidrocentrală cu un aport de sub 0,1% în sistemul național

Conform documentației tehnice, planul inițial presupunea o întreagă intervenție pentru captarea și devierea resurselor hidrice ale afluenților de dreapta ai râului Mureș, pe sectorul Lunca Mureșului – Răstolița – Bistra, cu autorizații de construire inițiale emise la data de 3 decembrie 1990 (autorizația nr. 304/1990). 

La șase ani după emiterea documentului, conform informațiilor oficiale ale Guvernului și ale Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, statul a reluat demersurile prin Hotărârea nr. 332/1996, declarând AHE Răstolița lucrare de utilitate publică de interes național. 

În același an, prin HG nr. 489/1996, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici ai investiției, ceea ce a dus la micșorarea proiectului pe hârtie, reducând cu 30% capacitatea hidrocentralei, dar păstrând rețeaua de captări și aducțiuni din bazinul montan.

Pâlnia de deversare împreună cu fața barajului de la Răstolița. Foto: Bankwatch România

Centrala urma să aibă 35 MW în loc de 50, iar în prima etapă lacul ar ține doar un sfert din apa gândită inițial. Asta înseamnă 46 GWh de curent pe an, de două ori și jumătate mai puțin decât în planul final.

Nimeni nu o poate demite pe șefa ANM. Cum a ajuns o instituție cheie să funcționeze luni de zile fără un Consiliu de Administrație valid

Într-un interviu pentru PressOne, ministra Mediului, Diana Buzoianu, vorbește despre cheltuielile descoperite la ANM, responsabilitatea conducerii instituției și blocajul administrativ care împiedică luarea unei decizii în privința Elenei Mateescu.

Juliette Lassman, OECD: „Criza apei este deja aici”. Cum se pregătește Europa pentru perioadele în care apa nu mai ajunge pentru toată lumea

Criza apei nu mai este doar un posibil scenariu despre cumva arăta lumea în următoarele decenii. În mai multe regiuni ale Europei, nivelurile scăzute ale râurilor afectează deja transportul, producția de energie și agricultura. Cum se pregătesc țările europene pentru perioadele în care apa devine insuficientă?

Chiar și la capacitate maximă, centrala ar produce în jur de 0,2% din curentul României. În prima etapă, sub 0,1%.

Deși a redus energia produsă, statul a păstrat intactă partea cea mai invazivă a proiectului: rețeaua subterană care adună apa de pe zeci de kilometri pătrați de munte. Astfel, dincolo de zidul barajului, muntele este străpuns de un tunel principal de aproape 9 kilometri – suficient de larg cât să treacă un camion prin el – și de încă 18 km de conducte secundare care deviază cursul natural a șase pâraie montane (Ilva Mare, Bradu, Vișa, Gălăoaia Mică, Gălăoaia Mare și Bistra), lăsând albiile din aval aproape uscate.

Ce spun foștii miniștrii online vs. ce recunoaște Hidroelectrica pe Bursă: turbine ieșite din garanție, constructor în insolvență și risc de demolare

Guvernele din ultimii ani au declarat proiectul de securitate națională, prin OUG 175/2022 și HG 327/2025. Foștii miniștri ai Energiei Bogdan Ivan și Sebastian Burduja spun că lucrările sunt gata în proporție de 90%, respectiv 98%.

Cornel Ilinca, șef de lucrări universitare și doctor inginer la Universitatea Tehnică de Construcții București, contrazice însă cifrele avansate de oficiali și explică faptul că procentul de 90-98% comunicat în spațiul public nu reflectă realitatea din teren, fiind utilizate mai degrabă drept argument pentru a justifica continuarea unui proiect hidroenergetic cu impact semnificativ asupra mediului. Potrivit inginerului, singurul mod prin care se poate vedea dacă hidrocentrala mai este rentabilă este o comparație la zi între banii cheltuiți deja și costurile reale ale lucrărilor care mai trebuie făcute.

De exemplu, datele din 2013 arătau că echipamentele centralei fuseseră cumpărate în proporție de 90%, dar fuseseră montate abia pe la 60%, menționează Cornel Ilina. Între timp, anii au trecut, iar cele două turbine ale centralei riscă să fie mult și bine ieșite din garanție. 

Inginerul explică și faptul că, deși o turbină poate funcționa decenii dacă este ținută în condiții bune, marea problemă apare la pornire. Pentru că vechile contracte cu producătorii au expirat, statul va fi nevoit să plătească sume uriașe din buzunar pentru revizii speciale, probe tehnice obligatorii și costuri suplimentare de la furnizor, tocmai pentru că utilajele au stat pe bară atâta timp.

Până acum, statul estimează un cost de 150 de milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor rămase. Inginerul susține însă că cifra nu e actualizată: „dacă analizăm doar creșterea costurilor din ultimul an, am putea avea parte de surprize majore. Mai mult, calculând costul specific pe MW instalat, este posibil să depășim cu mult 5 milioane de euro”. 

De asemenea, Cornel Ilinca exclude complet posibilitatea ca un astfel de proiect să poată asigura tehnic echilibrarea rețelei sau independența energetică. Expertul arată că peste 120.000 de prosumatori dețin deja sisteme de stocare instalate ale căror puteri însumate depășesc cu mult această investiție, în condițiile în care ritmul de creștere al instalării de panouri fotovoltaice și baterii este exponențial, iar fondurile vehiculate pentru Răstolița ar putea fi utilizate de Hidroelectrica mult mai profitabil, pentru retehnologizări sau parcuri fotovoltaice cu stocare.

Contactat de PressOne, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, apără însă utilitatea barajului. El susține că ideea că lucrările sunt aproape finalizate provine din actele Hidroelectrica, nu dintr-o estimare personală, și că un lac de acumulare reprezintă că un lac de acumulare reprezintă o soluție vitală într-un sistem care se bazează încă prea puțin pe baterii.

Privire de ansamblu spre bazinul de liniștire și galeria de evacuare. Foto: Bankwatch România

Însăși Hidroelectrica demontează optimismul ministerial în documentele sale financiare oficiale. În Prospectul de listare la Bursa de Valori București aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), compania recunoaște riscurile: contractorul principal al lucrărilor, Hidroconstrucția S.A., a intrat în insolvență și a solicitat o majorare cu aproximativ 90% a prețurilor pentru restul de executat, o situație care poate duce la rezilierea contractelor și la blocarea șantierului pentru cel puțin un an.   

În același document oficial adresat investitorilor, compania admite că nu a reușit să finalizeze la termenul legal de la 5 noiembrie 2022 studiile hidrologice obligatorii pentru stabilirea debitului ecologic, după ce a eșuat în mai multe proceduri de achiziție și a fost nevoită să rezilieze contractele cu furnizorii. 

În răspunsul transmis redacției, Sebastian Burduja recunoaște falimentul și insolvența din jurul proiectului, dar dă vina pe asociațiile de protecție a naturii:

Totodată, Hidroelectrica avertizează în prospect că o eventuală anulare definitivă în instanță a autorizațiilor de construire la proiectele sale istorice poate atrage obligația legală de demolare a construcțiilor deja executate, pe cheltuiala proprie a societății.

Întrebat despre acest risc, Burduja respinge ideea, afirmând că instanțele nu dispun automat demolarea. Fostul ministru consideră că blocajul actual este cea mai scumpă variantă: „Un obiectiv de 1,45 miliarde de lei nu poate rămâne la nesfârșit într-o zonă gri. Ori se finalizează, în condiții de legalitate deplină, ori se închide formal și cineva răspunde public pentru banii cheltuiți.”

În raportul anual și cel de sustenabilitate pentru anul fiscal 2025, Hidroelectrica – care a raportat un profit net de 3,37 miliarde de lei – menționează litigiile de mediu care blochează proiectul de la Răstolița și constrângerile aferente, fără a mai avansa o dată certă pentru finalizarea și punerea în funcțiune a hidrocentralei.

Eticheta de „siguranță națională” pusă fără nicio expertiză

Poziția autorităților se fundamentează pe o expunere financiară costisitoare, apelând la ceea ce economiștii numesc „capcana costurilor irecuperabile” (sunk cost fallacy) – adică continuarea unui proiect doar din simplul fapt că ai investit timp, bani și efort în acesta.

Bilanțurile și rapoartele oficiale indică investiții istorice și curente de peste 200 de milioane de euro, estimate în prezent la peste 1,45 miliarde de lei. 

Deși compania este deținută în proporție de 80% de statul român prin Ministerul Energiei, reprezentanții Hidroelectrica susțin printr-un răspuns oficial că „proiectul AHE Răstolița nu este unul finanțat din fonduri publice”. 

Imediat după ce instanțele au oprit șantierul în 2025, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a acuzat organizațiile de mediu că ar fi provocat României o pagubă de 443 de milioane de euro între 2019 și 2024. Suma include banii pierduți de companie pentru că nu a produs curent, dar și costul importurilor de energie făcute de stat. Acuzația ministrului viza însă pachetul general de hidrocentrale blocate în instanță în toată țara, nu doar șantierul de la Răstolița.

Viviana Stoica, coordonatoarea campaniei de hidroenergie din cadrul Bankwatch România, arată însă că discursul naționalist folosit de politicieni în cazul Răstolița, prin care asmut opinia publică împotriva ONG-urilor, nu este o motivație reală de politică publică, ci doar un instrument utilizat pentru a atinge fricile oamenilor, a găsi un dușman convenabil. 

Stoica mai explică faptul că oficialii guvernamentali nu au prezentat niciodată un raport cost-beneficiu real, ci s-au bazat exclusiv pe retorica creșterii producției de energie, ignorând alternativele mai ieftine și mai curate:

Mai mult, deși Ministerul Energiei a încadrat încă prin OUG nr. 175/2022 un pachet de hidrocentrale vechi blocate în justiție, inclusiv Răstolița, drept obiective de „securitate națională” și „interes public major” pentru a obține derogări de la Directiva Cadru Apă, răspunsul oficial transmis de Hidroelectrica în cadrul acestei documentări demonstrează că încadrarea nu s-a bazat pe nicio analiză tehnică sau științifică.

Compania de stat recunoaște oficial că nu deține niciun studiu care să justifice importanța strategică a barajului: „S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. vă informează că nu a comandat expertize pentru fundamentarea declarării proiectului AHE Răstolița ca fiind de «siguranță națională» sau esențial pentru «independența energetică»”.   

Sebastian Burduja recunoaște, într-un răspuns oferit PressOne, că „siguranța națională” a fost o etichetă pusă de politicieni: „Încadrarea ca obiectiv de securitate națională este altceva. Nu a fost o afirmație tehnică, ci o inițiativă legislativă pe care mi-am asumat-o ca deputat. Este o opțiune de politică publică. Poate fi criticată ca atare, dar nu confundată cu o evaluare inginerească.”

Salvare împotriva secetei doar pe hârtie: cum contrazice Hidroelectrica discursul oficial al ministerelor, în plină criză a apei pe Mureș

Lucrările amenajării hidroenergetice se suprapun direct peste patru arii naturale protejate de interes național și european – Parcul Național Călimani (inclusiv zone de protecție integrală), Parcul Natural Defileul Mureșului Superior și siturile Natura 2000 Călimani – Gurghiu și Munții Călimani –, iar pentru umplerea lacului la cota de 720 de metri, statul a avizat defrișarea a peste 30 de hectare de pădure matură, intervenție oprită – în teorie –  prin deciziile instanțelor.

Hectarele de pădure care ar urma să fie defrișate. Foto: Bankwatch România

Într-un răspuns oficial, primarul comunei Răstolița, Marius Ioan Lirca, confirmă că în ultimii 5 ani primăria nu a primit nicio sesizare sau plângere de la localnici privind poluarea, dar recunoaște oficial două aspecte cheie: nu au fost organizate consultări publice pentru emiterea avizelor sau a certificatelor de urbanism și instituția nu a realizat nicio evaluare locală privind impactul șantierului asupra comunității.   

În timp ce în vara acestui an bazinul Mureșului s-a confruntat cu o secetă severă – toți afluenții au secat, debitul râului a scăzut la o treime din media multianuală, peste 80.000 de hectare de culturi agricole au fost compromise, iar alimentarea cu apă a zeci de localități a fost pusă în pericol –, Hidroelectrica a răspuns că „o potențială secare a râului Mureș nu are, din punct de vedere hidrografic, vreo legătură cu AHE Răstolița”.   

Răspunsul companiei contrazice însă retorică Ministerului Energiei și Ministerului Mediului din anii trecuți, în care barajul era prezentat drept o salvare împotriva secetei.

Mai mult, deși compania și reprezentanții guvernamentali au susținut ani la rând că barajul este vital pentru prevenirea inundațiilor și asigurarea apei potabile, chiar Raportul privind Impactul asupra Mediului asumat de dezvoltator confirmă la pagina 30 că, la cota de 720 de metri, varianta constructivă actuală „nu are niciun rol în atenuarea viiturilor sau alimentarea municipiului Târgu-Mureș cu apă potabilă”. 

Debitul râului Bistrița în aprilie 2025. Foto: Bankwatch România

Cum explică Ministerul Mediului aceste contradicții? Prin faptul că documentația tehnică ia în calcul o „ipoteză” de asigurare a unui debit pentru Târgu Mureș, potrivit unui răspuns oferit PressOne, iar această valoare este strict teoretică.

Cum ignoră Hidroelectrica deciziile definitive ale instanțelor, sub privirea îngăduitoare a Gărzii de Mediu

Confruntate cu încălcarea legislației de mediu, asociațiile Bankwatch și Declic au mutat lupta în instanță, demontând rând pe rând avizele eliberate de autorități.

Asociațiile de mediu au blocat în instanță defrișările de la Răstolița, demonstrând că distrugerea ariei protejate nu este justificată de o contribuție energetică infimă, de doar 0,2%. Antoniu Bumb, din partea organizației Declic, subliniază tactica investitorului de stat: „Noi am arătat că, în mod nelegal, lucrările rămase de executat au fost incluse în acordul de mediu în afara oricărui proces de autorizare”.

Deși deciziile judecătorilor sunt definitive, Hidroelectrica susține că acestea nu i se aplică și își ascunde continuarea lucrărilor sub umbrela confidențialității comerciale.

În paralel, Agenția Națională pentru Mediu și Direcția Județeană de Mediu confirmă printr-un răspuns oficial blocajul instituțional și lipsa de acțiune a companiei: Hidroelectrica nu a solicitat un nou acord de mediu și nu a cerut nicio derogare motivată de „siguranța națională” sau „independența energetică”.

Cu toate că instanța a interzis definitiv defrișările, tăierile de arbori continuă. În plină perioadă de suspendare a acordului de mediu, firmele contractante au continuat să taie și să transporte lemne din perimetrul protejat, conform unui investigații semnate de România Curată și Verde Curat.   

În paralel, Garda de Mediu Mureș nu a aplicat nicio sancțiune în ultimii doi ani, motivând oficial că „nu cunoaște” conținutul hotărârilor judecătorești. 

Antoniu Bumb acuză autoritățiile de complicitate, subliniind că apelurile din partea Declic pentru trimiterea Corpului de Control al Ministerului Mediului pe șantier au fost complet ignorate.

Într-un răspuns oficial pentru PressOne, Ministerul Mediului susține că Garda Națională de Mediu a făcut un control neplanificat în iulie 2025, dar a constatat că firmele doar transportau materialul lemnos, nu tăiau noi arbori. Deși au recunoscut că 11 autorizații de exploatare au fost emise de Ocolul Silvic înainte de suspendarea definitivă dată de instanța, comisarii nu au dat nicio amendă.

Mai mult, instituția explică că „verificarea respectării autorizațiilor de exploatare forestieră nu intră în atribuțiile Gărzii Naționale de Mediu, iar punerea în executare a hotărârilor judecătorești se realizează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.”

Dacă statul pierde în instanță, își face altă lege: cum a mutat Parlamentul granițele parcurilor naționale și deciziile de mediu în spatele ușilor închise de la CSAT

După ce instanțele au blocat proiectul, statul a modificat legea.

Prin noile reguli, Ministerul Mediului este obligat să scoată șantierul din granițele parcului național în cel mult 60 de zile de la simpla cerere a companiei, fără ca aceasta să mai fie nevoită să ofere alte terenuri la schimb. 

Totodată, a fost eliminată obligația unei analize tehnice de mediu amănunțite. Decizia de a declara hidrocentrala un proiect de „securitate națională” a fost luată din mâinile experților și transferată exclusiv în competența Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Ministerul mediului s-a opus, la acel moment, legii. Contactată de PressOne, fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu, susține că proiectul a fost inițiat în Parlament de senatorul PSD Daniel Zamfir. „Punctul de vedere al Guvernului a fost contra, bazat pe argumentele Ministerului Mediului – argumentat chiar cu legislație și jurisprudență europeană”, a explicat Buzoianu.

Bătălia finală pentru Răstolița: plângeri la Comisia Europeană, procese pe rol și tăcere în actele instituțiilor de mediu

În timp ce Ministerul Energiei și Hidroelectrica au acum la dispoziție noua lege pentru a cere ștergerea din pix a granițelor Parcului Național Călimani în 60 de zile și trecerea proiectului prin CSAT, organizațiile de mediu pregătesc mutarea disputei la nivel european.

În acest context, Antoniu Bumb precizează că organizația Declic a câștigat deja o victorie în instanță împotriva regulilor prin care statul încerca să blocheze verificarea legalității avizelor de mediu. Totodată, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află în continuare dosarul de revizuire, în care asociațiile Declic și Bankwatch se judecă cu Hidroelectrica, Ministerul Energiei și Consiliul Județean Mureș.   

Diana Buzoianu avertizează direct asupra consecințelor aplicării legii forțate de Parlament: „Dacă aceste prevederi vor fi aplicate și pentru limitele care se suprapun peste situri Natura 2000 există un risc mare să fim sancționați la nivel european. Acesta e un risc pe care l-am și expus în comisiile de raport, în calitate de ministru.”

În paralel, Viviana Stoica anunță că Bankwatch pregătește o plângere către Comisia Europeană pe baza Legii nr. 185/2026, întrucât noul act normativ scoate de sub protecția directivelor europene de mediu exact ariile naturale protejate în care se află hidrocentralele aprobate și începute înainte de 2007, printre care se numără și cea de la Răstolița.

Până la o eventuală aplicare a noii legi pentru modificarea limitelor Parcului Național Călimani, Agenția Națională pentru Mediu și Direcția Județeană de Mediu Mureș confirmă într-un răspuns oferit PressOne că Hidroelectrica nu a depus nicio cerere pentru un nou acord de mediu și nu a solicitat vreo derogare motivată de „siguranța națională” sau „independența energetică”. 

Ministerul Mediului, condus în prezent de Natalia Intotero (PSD), a precizat că, până la această dată, „nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea Hidroelectrica S.A. privind modificarea limitelor Parcului Național Călimani ori ale siturilor Natura 2000 suprapuse”, motiv pentru care „termenul legal de 60 de zile nu a început să curgă”. 

Mai mult, instituția clarifică un aspect esențial care validează riscul de sancțiuni europene: „modificarea limitelor unui parc național nu determină automat modificarea limitelor siturilor Natura 2000 suprapuse. Pentru acestea continuă să se aplice regimul de protecție prevăzut de legislația națională și europeană”.

În teren, în Munții Călimani, barajul de piatră și beton de peste 100 de metri înălțime stă ridicat după 37 de ani de la aprobarea proiectului în 1989 și după investiții evaluate în rapoartele oficiale la peste 200 de milioane de euro, fără să producă încă niciun kilowatt de curent.   

PressOne a solicitat un punct de vedere și de la fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, precum și de la actualul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, dar până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns. Vom actualiza articolul după ce aceștia ne vor oferi un răspuns.

Textul a fost realizat ca urmare a Bursei Catalyst of Change – Bankwatch România pe tema hidroenergiei.

Editor: Ioana Epure