Sieranevada

Cu Sieranevada, regizorul Cristi Puiu se joacă încă o dată cu mințile spectatorilor, pentru a-şi discuta angoasele, fricile și obsesiile.

Acest film dificil trebuie să fie în primul rând trăit, asimilat emoţional, pentru că, în mod repetat, situaţia este aruncată în aer, iar contextul se schimbă. Iar dacă încerci să-l etichetezi după o primă vizionare, riscul de a greși este semnificativ.

Prin felul în care e asamblat, Sieranevada se legitimează drept cea mai consistentă experiență din întreaga cinematografie autohtonă.

O intervenţie foarte tehnică, cea a criticului Andrei Gorzo, conchide că Puiu s-a instalat momentan în poziţia de clasic în viaţă, că nu ar mai reuşi să fie înnoitor în direcţie estetică.

Astfel de etichete – precum greu, tehnic, dificil – ajung să fie lipite pe lucrările dense, care seacă de energie. În schimb, dacă investim suficientă grijă, aceste creații sunt cele care oferă cunoaştere.

De multe ori însă, osteneala e prea mare. Iar vina poate să ne aparţină. Când nu avem răbdare, când începem să ne foim în scaun, spunem, de fapt, că altcumva ar trebui să se întâmple aia sau cealaltă – că am văzut în alte filme cum e şi nu ne păcăleşte pe noi Puiu.

E momentul când grila noastră, construită din multe alte lecturi, aplică o judecată de valoare conform căreia asta nu se face așa sau, de pildă, că filmul trebuia să se termine „când plânge Lary în maşină”.

În Sieranevada, oricine poate găsi multe „nu se face așa”-uri, cu toate că vorbim despre cel mai prizabil film al lui Cristi Puiu de până acum. Cele trei ore dense pretind atenţie, răbdare şi propun o situație în faţa căreia nu ştim cum să ne plasăm.

Iar când credem că am găsit atitudinea potrivită, lucrurile scapă încă o dată de sub control.

Asistăm la parastasul unei familii obişnuite, unde timpul şi relaţiile sunt guvernate după reguli proprii. Lucrurile se întâmplă și se tot întâmplă, într-un exercițiu de o intimitate absolută, convingător prin ținută și bogăţie sufletească.

Ce dezastru (mai) alegem la președinția României?

Unul dintre planurile principale ale oricărui partid care vrea să reformeze cu adevărat România e să pornească de la reformarea propriilor structuri, astfel încât să atragă exact acești tineri, dar și să-i ajute să fie cu adevărat pregătiți pentru guvernare. Este vital, de altfel.

Cum se văd din satelit cartierele-dormitor care au răsărit lângă cele mai scumpe orașe din România, Cluj și Brașov

Brașov și Cluj-Napoca sunt astăzi cele mai scumpe orașe din România pentru cei care visează să-și cumpere o casă sau un apartament. Drept urmare, locuitorii celor două orașe au preferat în ultimii 15-20 ani să se orienteze către locuințe mai ieftine construite în localități limitrofe. Haosul imobiliar generat de migrația lor a dat naștere unor struțo-cămile urbanistice care sunt vizibile din satelit.

Dar cuvintele, spune Puiu, sunt semne care nu pot cuprinde sensul. Cuvintele şi experienţa de viaţă ne definesc, ne fac ceea ce suntem astăzi, dar ne şi limitează: înţelegerea ne este îngrădită de istoria personală.

Avem impresia că înţelegem Sieranevada pentru că vedem ceva ce ne este familiar, pentru că prindem sensul ăla, râdem la gluma aia sau înţelegem aluziile alea.

Dar fiecare se duce cu gândul altundeva și rămâne cu altceva.

Imagine din film, cu Rolando Matsangos (Gabi) și Judith State (Sandra).

Sieranevada priveşte către felul cum se nasc și cum cresc raporturile între oameni. Un cineast care încearcă să se dezbare de certitudini se întreabă, şi ne întreabă, iscoditor, dacă ştim sigur că Pământul e rotund.

Noi vrem confirmări. Dar trece un timp – o zi, o lună, un an – şi ne dăm seama că ne-am înşelat, că nu era chiar aşa. Ne schimbăm părerea şi o asimilăm uluitor de iute: dăm senzaţia că am avut-o dintotdeauna.

E un joc care nu se mai termină: funcţionăm într-un şir neîntrerupt de dileme – pe care le contracarăm cu certitudini autoimpuse, cu iluzia că deţinem adevărul.

Puiu spune că, dacă nu am avea repere, am înnebuni. Aşa că ni le creăm singuri, ne agăţăm de ele şi nu le mai dăm drumul. Apoi le propovăduim.

În Sieranevada, fiecare încearcă să îşi impună punctul de vedere. Reuşeşte vreunul?

Faptul că se gândeşte la moarte în mod susţinut îl face pe Cristi Puiu să caute obsesiv interpretarea exactă a ceea ce simte: se vede încurcat de cuvânt, dar nu are de ales şi îl foloseşte când încearcă să găsească exprimarea temerilor sale. Caută fraza perfectă pe care să o lase pentru eternitate.

Iar asta nu e deloc uşor, pentru că forma şi sensul sunt într-o continuă schimbare la Puiu; pe măsură ce reflectează, el găsește nu doar posibile răspunsuri, ci alte întrebări, cărora nu știe să le dea de cap.

Și, pentru că nu suportă să se repete, cade pradă speculaţiei, ajunge să îşi fundamenteze existenţa pe capacitatea de a găsi noi sensuri pe lângă cele deja prinse.

Pentru Puiu, e important ca lucrurile să se petreacă natural, să vină de la sine. Pe platou, el organizează cât poate şi apoi aşteaptă.

Se află într-o căutare permanentă a inefabilului, a autenticului capturat întâmplător, al cărui cifru nu are pretenţia că l-ar cunoaşte.

Secvență din film cu Dana Dogaru (Nușa), Ana Ciontea (Ofelia), Sorin Medeleni (Toni) și Ilona Brezoianu (Cami).

Urmărind un interviu pe care Cristi Puiu l-a acordat spre finalul lui 2013 – deci, la puţin timp după premiera filmului-experiment Trei exerciţii de interpretare –, m-a mişcat faptul că era măcinat de incertitudini.

Finanţările nu ajung la timp, iar când vin banii, trebuie să intri aproape instantaneu în producţie, fără să ai măcar un scurt răgaz să te aşezi puţin – asta spunea regizorul atunci.

Franc şi indecis, el se simţea prins într-un hăţiş din care nu vedea cale de scăpare.

„Poate că trebuie să fac un film care să dureze două secunde… sau, poate, două săptămâni. Dar nimeni nu chestionează lucrurile astea. Şi în cinematografie şi în alte domenii, lucrurile se întâmplă la fel: o mână de oameni îşi pun întrebări şi restul urmează (…) Sunt oameni care au învăţat că asta-i meseria şi trebuie s-o practice şi nu s-o chestioneze. Sunt soldaţi”.

Intervievat, înghesuit într-un exercițiu retoric, Puiu găseşte răspunsuri. Cam asta face şi în filmele sale. În faţa evenimentului – care, de multe ori, este doar un pretext -, el caută întâmplări minore, neanunţate, care să îi autentifice opera, să îi ofere spontaneitate.

Nu vrea reţete. Vrea real, vrea ca actorii să se implice şi să găsească rezolvări la care nu s-a gândit.

„Nu prea înţelegem ce-i cu noi. Nu prea înţelegem ce-i cu cinemaul ăsta. Dacă filmele astea tâmpite de sâmbătă seara sunt cinema, atunci înseamnă că celălalt cinema nu poate fi numit cinema”.

Din vorbele sale reiese, timid, următorul lucru: cei care se întreabă cu adevărat ce este (cu) cinemaul sunt foarte puţini, îi numeri pe degete şi sunt pe cale de dispariţie. Şi, nu, nu spune asta băţos, ca şi cum el ar fi vreun martir, iar ceilalți, nişte nulităţi.

Contradictoriu şi reflexiv, Cristi Puiu dăruiește mult. E un om care ne invită să devenim puţin mai buni, mai sinceri şi mai preocupaţi de obsesiile noastre.

Sieranevada

Scenariul şi regia: Cristi Puiu.

Cu: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Tatiana Iekel, Mirela Apostu, Eugenia Bosânceanu, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Judith State, Sorin Medeleni.

★★★★★

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€