Muzeul de Egiptologie din Torino. Fotografii: Lucian Muntean
05/10/2017
Vechiul Egipt din Torino
De cum ai intrat, e întuneric beznă. Până ce ochiul se acomodează, distingi doar pe sus niște licăriri, ca o hartă stelară. Cei din fața ta au înaintat precaut, iar cei care vin te împing de la spate.
Statui imense din piatră îți flanchează traseul. Chipurile unor zeități dintr-o altă lume veghează de pe soclurile înalte, luminate doar de spoturi.
O senzație stranie te face să pășești prudent în liniștea profundă. Spațiul devine tot mai strâmt și se termină cu o criptă.
Purtat doar de curiozitate, cu mâna încleștată pe peticul de hârtie, te îmbărbătezi să continui, că doar ai plătit biletul și, la urma urmei, e doar un muzeu…
Această scenografie, care induce un aer de mister, îi întâmpină pe vizitatorii Muzeului de Egiptologie din Torino, Italia.
Museo Egizio este singurul muzeu din lume, în afara celui din Cairo, dedicat în exclusivitate culturii și artei egiptene.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Drumul către Memphis și Theba trece prin Torino”, spunea, într-o formulare rămasă antologică, savantul francez Jean-François Champollion, primul care a tradus hieroglifele egiptene după îndelungi studii făcute asupra colecției muzeului.
Museo Egizio a fost fondat în 1824, sub denumirea de Muzeu Regal al Egiptului Antic, când regele Carlo Felice a cumpărat o colecție de peste 5.000 de artefacte. Muzeul a fost conceput de către Bernardino Drovetti, care îl însoțise pe Napoleon Bonaparte în campania din Egipt (1798-1801).
În perioada 1898-1901, Ernesto Schiaparelli, director al muzeului la acea vreme, a întreprins o serie de expediții arheologice în Egipt. S-au făcut săpături în diverse situri: Heliopolis, Giza, Theba, Qaw el-Kebir, Hammamiya, Hermopolis și Deir el-Medina.
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Moș Gerilă vine cu racheta. Cum au furat comuniștii Crăciunul?
O săptămână am așteptat, m-am tot sucit, iar nopțile am visat la seara de Crăciun pe care urma să o petrecem la familia G. Am repetat în minte poezia de George Coșbuc, fiindcă părinții băgaseră spaima în mine că dacă nu o spui frumos, "ca pe apă", sacul Moșului rămâne ferecat.
Rezultatele au fost spectaculoase. După mii de ani, din vechile morminte ale faraonilor au fost scoase la lumină sarcofage cu mumii foarte bine conservate, statui din granit, amulete, obiecte de ritual, bijuterii, texte scrise pe papirusuri, cât și obiecte de uz comun din viața cotidiană. Au fost găsite, bine conservate, curmale și cereale.
Muzeul din Torino a devenit un important centru de cercetare pentru egiptologi. Campaniile organizate ulterior de echipe de arheologi italieni, francezi, germani sau britanici începeau cu documentarea la muzeul din Torino, iar după ani de muncă pe teren, sub soarele torid al Africii, se încheiau, de cele mai multe ori, tot aici, cu prelegeri științifice și expoziții tematice. Aici ajungeau și multe dintre comorile descoperite.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Inclusiv statul egiptean a făcut importante donații către muzeu, drept recunoștință adusă colaborării și muncii de cercetare întreprinse timp de aproape două secole.
Astfel, colecția s-a diversificat în timp, ajungând în prezent la 32.000 de obiecte. Sunt expuse 6.500 de artefacte, iar în depozite sunt păstrate aproape 26.000. Multe dintre acestea necesită condiții speciale de conservare sau prezintă doar interes științific.
Biblioteca muzeului este un reper internațional în lumea istoricilor și a cercetătorilor, având peste 7.000 de cărți, 2.000 de periodice, sute de teze de doctorat și rapoarte de cercetare, fotografii documentare și microfilme.
O galerie foto cu exponate din muzeu:
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this