Foto: Dingzeyu Li / Unsplash.com
03/05/2017
Toți avem nevoie de o oră de reflecție
Majoritatea oamenilor care fac muncă de birou au programul supraîncărcat. Proiectele, ședințele și rapoartele îi țin ocupați toată ziua, iar dacă sunt ocupați, își închipuie că sunt și productivi.
Acest stahanovism modern este încurajat de aplicațiile de comunicare și de notificările din cauza cărora devii tot mai reactiv, lăsându-i pe alții să-ți controleze timpul și atenția. Totuși, un astfel de ritm de viață poate fi satisfăcător pentru că îți dă sentimentul că ești harnic și util.
Problema este că, aflându-te mereu în treabă, nu mai ai timp să te dai un pas în lateral ca să analizezi dacă merită sau dacă ai putea îmbunătăți ceea ce faci.
Pentru a evita această inerție a productivității fără rost, toți avem nevoie de perioade regulate de reflecție:
Cel mai folositor tip de reflecție implică evaluarea conștientă și analizarea unor credințe și acțiuni cu scopul de a învăța. Reflecția dă creierului șansa de a lua o pauză în mijlocul haosului, de a descâlci și sorta observațiile și experiențele proprii, de a lua în considerare interpretări multiple și a crea un sens.
Perioadele de reflecție sunt benefice pentru oricine, nu doar pentru minți luminate. Dacă nu știți cum să începeți sau vi se pare o pierdere de timp, încercați să puneți deoparte doar o oră pe săptămână.
George Schulz, secretar de stat în mandatul de președinte al lui Ronald Reagan, își lua o oră pe săptămână pentru a se gândi la problemele strategice ale activității sale.
Un editorialist de la New York Times a preluat acest obicei și a descoperit cât de greu și de important este să întrerupi ritmul frenetic al muncii de zi cu zi:
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Faptul că mi-a fost greu să aloc o oră întreagă pe săptămână a fost un semn că aveam nevoie de asta. Ca mulți alții, sunt prea conectat. Am crezut că, dacă sunt disponibile, informațiile noi ar fi și importante. Dar dacă îți petreci tot timpul colectând informații noi, n-o să ai destul timp să le înțelegi.
Paragraful de mai sus a lovit prea aproape de casă, cum zic americanii. Lucrând la newsletterul Revista Pressei, am descoperit pe pielea mea că nu e de ajuns să fii la curent cu ce se întâmplă în lume ca să fii bine informat.
Cu ajutorul unor aplicații precum Feedly și Tweetedeck, mi-am creat un sistem eficient de captare a informațiilor, dar mi-am dat repede seama că, dacă te lași prins în malaxorul de știri și opinii facile, ajungi să știi lucruri, dar asta nu înseamnă că și înțelegi subiecte complexe precum migrația, populismul sau inteligența artificială.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
De aceea, oricât de mult mi-ar plăcea podcast-urile, când ies la plimbare cu câinele îmi las căștile acasă și mă gândesc la ale mele. Vreme de o oră, las creierul să proceseze și să pună în ordine toate informațiile adunate peste zi.
Nu întâmplător, asta e perioada în care văd mai clar ideile care nu mi se arată când stau în fața monitorului, cu 23 de tab-uri deschise în Chrome.
Nu spun că toată lumea ar trebui să facă la fel. Fiecare cu ritmul și obiceiurile lui, dar cine nu-și face timp pentru reflecție va înțelege lucrurile doar la scară mică, fără să vadă the big picture.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this