Cancelarul Angela Merkel a fost una dintre țintele predilecte ale dezinformării pro-Kremlin, arată un studiu realizat sub egida NATO. Sursa foto: wikimedia.org

Cancelarul Angela Merkel a fost una dintre țintele predilecte ale dezinformării pro-Kremlin, arată un studiu realizat sub egida NATO. Sursa foto: wikimedia.org
26/06/2017
Studiu NATO: Rusia țintește însăși alterarea sistemului democratic occidental
Societățile occidentale nu realizează că Rusia este un oponent, nu un partener de dialog, și nu știu cum să-i contracareze mașinăria de propagandă, căzând pradă unui „sentiment profund de frustrare și blocaj”, relevă un studiu publicat în Defence Strategic Communications, publicație bianuală a Centrului de Excelență pentru Comunicații Strategice NATO din Riga (Letonia).
Autorii acestui studiu, James Rogers și Andriy Tyushka, profesori la Colegiul Baltic de Apărare, arată că spațiul european este invadat de vectori de propagandă ai Rusiei, care slujesc unei campanii ample, de lungă durată și cu obiective foarte clare.
Scopul final al Rusiei, care nu-și dorește confruntări directe, este de a altera însăși baza sistemului democratic al Vestului, arată cei doi autori. Ei afirmă că Rusia nu a început să se îndepărteze de Occident în 2014, așa cum se consideră îndeobște în mediile politice, ci de la mijlocul anilor ’90.
De atunci încoace, Moscova folosește un discurs în care Rusia este înfățișată ca o Europă mai bună. 2014 este anul din care discursul Moscovei prezintă antitetic Rusia și Europa, acesteia din urmă construindu-i o imagine hegemonică.
De fapt, arată studiul, întreaga campanie a Rusiei urmărește trei efecte directe:
- să desincronizeze colaborarea politică prin alterarea percepțiilor despre vecinii europeni;
- să „dezarticuleze” Vestul, prin îndepărtarea partenerilor atlantici de cei din vechea Europă;
- să satureze spațiul public cu false dezbateri și problematici, pentru a păstra mereu câmpuri de confuzie socială, dezordine și conflict, pe care le poate folosi în propriul interes.
*
Autorii notează că Rusia își motivează acțiunile în două feluri: nevoia de a fi respectată în relațiile internaționale, după destrămarea URSS, și ieșirea unor țări estice din sfera sa de influență.
Acțiunile de dezinformare și manipulare ale Rusiei au vizat-o în primul rând pe cancelarul Angela Merkel, urmărind să erodeze încrederea de care beneficiază ea.
Mai departe, Moscova a fost activă în aproape toate crizele politice din Europa: a susținut cu entuziasm Brexit-ul și i-a favorizat pe radicalii de stânga și de dreapta, fără discriminare. ?
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Printre acțiunile identificate de autori ca făcând parte din campania Rusiei se află și devastarea spațiului urban al Siriei, ceea ce a hrănit valurile de migrație către Europa. Apoi, aceste valuri au fost folosite în propaganda de subminare a încrederii Europei în propriii lideri, acuzați că acceptă un număr prea mare de migranți.
*
Studiul arată că mai multe state din UE sunt îndreptățite să se teamă de implicarea activă a Rusiei în propriile alegeri pentru președinție. Aceste încercări constante nu urmăresc atât influențarea rezultatului, cât, mult mai grav, distrugerea pe termen lung a încrederii în instituții și în principiile democratice, spun autorii.
Ca exemplu pentru discursul tipic al Moscovei, analiza Centrului de Comunicații Strategice amintește alocuțiunea lui Vladimir Putin după anexarea Crimeei, când el le-a cerut public nemților să-l sprijine în această acțiune, amintind de susținerea acordată de Rusia la reunificarea Germaniei.
Faptul că Putin a comparat o confiscare teritorială cu entuziasmul de după căderea Zidului Berlinului a trecut nepenalizat.
Dan Dezinformare Tanasă. Declarația deputatului AUR despre „muncitorii străini fără loc de muncă” este contrazisă de datele ANOFM și ale Inspecției Muncii
Principala voce anti-imigrație din România, parlamentarul AUR Dan Tanasă, a răspândit în mod fals informația potrivit căreia în 2025 în România erau înregistrați 140.000 de muncitori calificați dintre care „foarte mulți fără un loc de muncă”.
Încurajată de orice reacție confuză a Europei, Rusia lansează continuu invitații oficiale la dialog și înțelegere, iar, în paralel, prin canale non-diplomatice, continuă agresiunea asupra statelor europene, se afirmă în studiul citat.
De asemenea, studiul notează că Rusia nu dorește neapărat să reconstruiască fosta Uniune Sovietică, ci încearcă să prevină dezvoltări strategice care i-ar crea dezavantaje.
De aceea, narativele răspândite de Kremlin nu promovează un discurs pozitiv despre Rusia, cât, mai degrabă, un discurs negativ la adresa intereselor și valorilor europene.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Cum reacționează Europa la aceste agresiuni? Deocamdată, în puține feluri. Una dintre erorile grave, subliniază autorii studiului asumat de NATO, este că multe state europene nu realizează gravitatea acțiunilor Rusiei.
Urmând principiul „cel mai bun mod în care Rusia poate evita dezastrul este să cauzeze implozia Europei mai repede„, Moscova se folosește de fiecare ezitare în comunicarea și relațiile dintre statele europene, pentru a împinge lucrurile către disoluția UE.
Studiul poate fi citit integral aici, argumentația fiind susținută de numeroase referințe din cercetări sociologice, filosofice și militare.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime.
Share this

