Șase lucruri pe care nu le știam despre vin

Foto: Nacho Domínguez Argenta / Unsplash

Vinul este una dintre bucuriile simple ale vieții, însă oenologia este o știință complexă, care îi poate descuraja pe outsideri.

Dacă vreți să învățați cum să alegeți un vin bun și cum să-l asortați cu mâncarea potrivită, însă nu știți de unde să începeți, vă recomand ghidul scris de britanica Jancis Robinson (67 de ani), scriitoare și critic de vinuri, autoarea unei rubrici de specialitate în Financial Times.

Cartea este probabil cea mai succintă și mai clară introducere în lumea vinului, scrisă de o somitate cu peste 40 de ani de experiență în domeniu.

Iată șase lucruri pe care le-am învățat din cartea lui Jancis Robinson:

Vinurile vechi sunt rareori mai bune. Robinson infirmă unul dintre cele mai răspândite mituri despre vin, estimând că mai puțin de 10% din vinul produs astăzi devine mai bun odată cu vârsta:

"Volumul enorm de vin vândut în prezent − mai ales rosé și majoritatea celor albe, însă și versiunile roșii ale brandurilor și cupajelor de bază, vândute la cele mai scăzute prețuri pe piața de masă − este produs spre a fi băut la un an de la îmbuteliere.

Doar cele mai mari și mai scumpe vinuri − cu precădere cele din Franța și Italia − sunt destinate să rămână depozitate vreme de mulți ani sau chiar decenii după ce au fost puse în vânzare".

Prețul nu reflectă neapărat calitatea vinului. Multe dintre vinurile scumpe sunt vândute la supra-preț din cauza cererii mari de pe piață, a lăcomiei sau a ambiției producătorilor.

Nici vinurile foarte ieftine nu sunt un chilipir, pentru că producătorul trebuie să-și recupereze costurile de ambalare, transport și marketing.

Jancis Robinson îi sfătuiește pe cumpărători să se orienteze către vinuri între 10 și 30 de euro, care tind să aibă cel mai bun raport preț-calitate.

Înainte să cumperi un vin din restaurant, e bine să te informezi. Pentru că adaosul comercial la vinuri este mult mai mare în restaurante decât în magazine, "greșelile se plătesc mult mai scump", avertizează autoarea britanică.

Multe restaurante își publică online listele de vinuri, ceea ce le permite clienților să se documenteze în prealabil, consultând opiniile criticilor de vinuri sau cronicile de pe site-uri specializate.

Cei care nu apucă să se documenteze înainte de a ajunge în restaurant pot folosi aplicații precum Vivino pentru a afla mai multe păreri despre un anumit vin.

Vinurile cu capace filetate nu trebuie desconsiderate. Deși sunt asociate de consumatori cu vinurile de proastă calitate, capacele filetate sunt tot mai folosite de producători respectabili, mai ales de către cei din Australia și Noua Zeelandă.

Dopurile de plută prost tratată fac ca vinul să capete un gust de mucegai, așa că unii producătorii preferă să evite acest risc.

Ele sunt ideale pentru vinurile de colecție, pentru că lasă să pătrundă doar o cantitate infimă de aer, însă capacele cu filet sunt perfect acceptabile pentru vinuri obișnuite, nu mai vechi de 20 de ani.

Un singur set de pahare de vin este suficient. În ciuda reclamei pe care producătorii de sticlă o fac diferitelor forme și dimensiuni de pahare, autoarea consideră că "nu există nicio logică în ideea că vinul alb ar trebui servit într-un pahar mai mic decât cel roșu".

Robinson recomandă paharele simple, cu formă clasică, dintr-o sticlă cât mai fină și mai subțire.

Nu merită să-ți impresionezi invitații cu vinuri renumite. Servirea unor vinuri bine cotate fără a ține cont de context este o risipă și o dovadă de snobism:

"Este mult mai înțelept să serviți vinul potrivit pentru o ocazie sau alta decât să puneți mereu pe masă vinul cel mai bun pe care vi-l permiteți.

Pentru un grătar, spre exemplu, ar fi păcat să serviți ceva foarte special. Un vin roșu, robust și condimentat, ca Malbec Mendoza, un Rhône din Sud, un Garnacha spaniol sau un Shiraz australian sunt exact ce trebuie".

*

Jancis Robinson, Expert în vin în 24 de ore, traducere din limba engleză de Mihai Moroiu, Editura Baroque Books & Arts, 2016