Povestea tricolorului centenar din Lupşa

Steagul este expus la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Fotografii: Lucian Muntean

Steagul cu care delegaţia comunei Lupşa a participat, în urmă cu 100 de ani, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia este expus până în 28 noiembrie 2018 la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în contextul manifestărilor dedicate Centenarului.

Este unul dintre puţinele obiecte care s-au păstrat de la acel eveniment, ceea ce îi conferă o valoare istorică specială.

*

În urmă cu un secol, în ultimele zile ale lunii noiembrie 1918, în Lupșa (astăzi, comună în județul Alba) era mare forfotă.

Sătenii, atât cei din casele înșirate pe malurile Arieșului, cât și cei care trăiau pe culmile Apusenilor își făceau planuri să trimită o delegație la Alba Iulia.

Dar nu puteau să plece așa, cu mâna goală. Aveau nevoie de un steag tricolor − simbolul național, pe care trebuiau să-l procure în cele trei zile rămase.

Acei oameni erau obişnuiţi să se gospodărească singuri. Bărbații erau meșteri în prelucrarea lemnului, iar femeile știau, cam toate, să țeasă la război. De fapt, asta le era activitatea în lungile luni de iarnă, când nu se ocupau de agricultură.

Femeile au adunat de prin sat lână toarsă, pe care au vopsit-o în roșu, galben, albastru. Iar câţiva bărbați au mers în pădure să găsească un lemn potrivit pentru bățul steagului − hampa.

Dacă pentru coada unei furci sau unei coase căutau o anumită esență, cum era ca tocmai pentru drapel să ia un lemn oarecare?!

Se povesteşte că ţeserea pânzei necesare a durat o zi şi  o noapte.

Lupşenii au confecţionat un steag de formă dreptunghiulară, culorile fiind dispuse orizontal, cum se obişnuia în perioada 1848-1918: albastru în partea de sus, galben la mijloc şi roşu în banda inferioară.

Fiecare culoare are la capăt un ciucure vopsit la fel. Ca element inedit, în vârful hampei a fost fixat un buchet de busuioc, semn al bunăstării și al binecuvântării.

Acele momente sunt redate în ilustrațiile cărții "Povestea unui steag tricolor", reeditată recent. GALERIE FOTO:

Ilustrație de Mihai Grăjdeanu, 2018.
Ilustrație de Mihai Grăjdeanu, 2018.
Ilustrație de Mihai Grăjdeanu, 2018.
Ilustrație de Mihai Grăjdeanu, 2018.

Fragment din jurnalul preotului-învăţător Sebastian Ciapă, membru al delegației lupșenilor:

"Și noi lupșenii, am plecat cu 3 căruțe în 29 Nov. într-o vreme destul de grea, că era o ploaie amestecată cu zăpadă:

1. Vasile Șpan, preot ortodox în Lupșa - sat
2. George Giurgiul, învățător gr. cat
3. Alexandru Hățăgan, notar
4. Aurel Goșa, (care era student în drept) era subnotar în Lupșa
5. Octavian Goșa, scriitor în cancelaria notarială
6. Nicolae Sabău, comerciant în Lupșa sat
7. Nicolae Goșa, țăran fruntaș
8. Vasile Coc, țăran fruntaș din Lupșa
9. Nicolae Ciapă
10. Victor Bârsan, învățător gr. în Lupșa
11. Emil Petruța, sublocotenent din Mușca și
12. Sebastian Ciapă, înv. gr. în Lupșa – sat

Ajungând în seara de 30 Nov., peste noapte am poposit aici. Bolnăvindu-se de gripa care bântuia în vremea aceea, a plecat înapoi cu o căruță dimpreună cu Nicolae Ciapă, și ajunși acasă preotul Șpan aproape mort, a zăcut la pat câteva săptămâni.

Ceilalți 10 în dimineața zilei de 1 Dec. am fost la Alba-Iulia cu cele 2 căruțe. Când ne-am apropiat de oraș, îți era mai mare dragul văzând cum fâlfâie stindardele naționale pe toate edificiile. Printre țărani înarmați, am ajuns pe platoul care se întinde de sus de cetate, unde am așteptat sosirea comitetului național printre sute și sute de drapele.

Pe la amiază, iată-i că sosesc. Cel dintâi a vorbit Miron Cristea episcopul Caransebeșului, care avea un tricolor în cruce, zicând: «Fraților! Se apropie 2000 de ani de când împăratul Traian ne-a lăsat pe aceste meleaguri ca stăpâni, nu ca robi cum am fost mai răs-alaltă-ieri. Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu suntem stăpâni liberi în țara liberă pe care o numim: România Mare». Urale nesfârșite etc. etc. etc.

A urmat episcopul I. Hossu de la Gherla care a citit actul de alipire – pe vecie – cu patria mamă România veche etc. etc. etc.

Ne-am întors – după cum spunea episcopul Hossu: «Cu 7 vieți în pieptul de aramă», ca să ne facem fiecare datoria, pentru formarea mult iubitei noastre patrii noi.

Ajunși acasă, am spus mulțimei adunate – și erau mulți – cele văzute și auzite la adunare. După ce s-au isprăvit și acestea, s-au intonat câteva cântece naționale, urmând hora și alte jocuri mai ales învârtita ca la Lupșa.

La Alba Iulia au cerut toți că pe cum ne-a ajutat Dumnezeu de ne-am împreunat toți românii laolată, să ne împreunăm și ca biserică, dar despre aceasta nu s-a vorbit.

Și acum, cu lacrimi în ochi, comunic că dintre cei 12 inși care au fost la adunarea cea mare de la Alba-Iulia, am rămas numai eu, singur ca cucul."

Lupșa la 24 Februarie 1954 (Capul Primăverii)

Sebastian Ciapă

Fotografie originală realizată de Samoilă Mârza la 1 decembrie 1918.

La întoarcerea delegației, steagul a fost arborat la biserica din Lupșa. Apoi a fost păstrat cu sfințenie de preotul Sebastian Ciapă, până la sfârșitul vieții sale.

Ulterior a fost preluat de învăţătorul Pamfilie Albu, care a fondat un muzeu etnografic în anul 1937.

Drapelul care fusese la Alba Iulia era cel mai de preț exponat al muzeului, care cuprinde şi azi obiecte tradiționale din zonă: furci de tors împodobite, tulnice, bâte ciobăneşti, cavale, fluiere, ciubere, doniţe, ulcioare, ţesături, cusături, cămăşi, ii, cojoace, icoane pe sticlă şi lemn, opinci de lemn, linguri, blide, chiar şi topoare de piatră, vârfuri metalice de săgeţi nomade şi vase romane găsite de-a lungul timpului.

La jubileul din 1968, localnicii din Lupșa, printre care și Pamfilie Albu, zis Moș Albu, au refăcut traseul până la Alba Iulia, steagul ajungând pentru a doua oară în cetatea Unirii.

În 1972, steagul a fost preluat de Muzeul Național de Istorie a României, fiind clasat în categoria Tezaur.

*

Mândria de a fi participat la acel eveniment memorabil s-a transmis de-a lungul timpului în comunitatea din Lupşa.

În 1932, localnicii au făcut o fotografie de grup, ca o reconstituire a delegației participante la Marea Adunare Naţională din 1918.

Şi această imagine poate fi văzută în expoziția temporară de la MNIR, care este coordonată de directorul adjunct al Muzeului, Cornel Ilie.

Fotografia cu reconstituirea delegației din 1932.

Povestea acestor patrioți și a steagului lor a fost făcută publică de către Ioan Ion Diaconu, realizatorul emisiunii "Memoria pământului românesc", difuzată între anii 1969-1989 de Radio România.

În călătoriile sale documentare, Ioan Ion Diaconu l-a cunoscut pe învăţătorul Pamfilie Albu, în anii '80. Fascinat de amintirile acestuia, dar și de cele auzite de la săteni, jurnalistul a publicat cartea "Povestea unui steag tricolor - 1918" , apărută la Editura Ion Creangă în 1987.

În acest context, Pamfilie Albu, care în 1918 avea 11 ani, i-a povestit cum, în ajunul plecării delegației din Lupșa, a încercat să fugă de acasă ca să ajungă şi el la Alba Iulia.

O coincidență face ca tot un copil să fi contribuit la scoaterea la lumină a poveştii steagului. Este chiar nepotul lui Ioan Ion Diaconu.

Anul trecut, cu o zi sau două înainte de 1 decembrie, Eduard Constantinescu a lipsit de la grădiniță, fiind răcit.

Acasă a desenat tricolorul îndrumat de mătușa lui, Mădălina Corina Diaconu, activitate pe care o făceau simultan colegii lui de grădiniţă.

În acele momente, Mădălina Diaconu (fiica lui Ioan Ion Diaconu) și-a amintit de steagul din Lupșa și de povestea cu care copilărise, cea din cartea scrisă de tatăl ei.

Mădălina, care duce mai departe tradiția de jurnalist la Radio România, și-a propus să reediteze cartea cu ocazia Centenarului.

În urma colaborării cu graficianul Mihai I. Grăjdeanu, unul dintre cei mai activi creatori de bandă desenată românească, în acest an a fost publicată a doua ediție a cărții "Povestea unui steag tricolor", la Editura Mioritics din Constanța.

Vernisajul expoziție la MNIR. Galerie foto:

Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul MNIR.
Cornel Ilie, Mădălina Corina Diaconu și Ernest Oberländer-Târnoveanu.
Cornel Ilie, director adjunct al MNIR.
Mădălina Corina Diaconu, jurnalist Radio România Cultural
Mădălina Corina Diaconu și Eduard Constantinescu, nepotul autorului

Articol realizat cu sprijinul
Muzeului Național de Istorie a României

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează