Piticul

Laurențiu Manolache

Redactor

Cu toții avem câte un pitic la mansardă – o pasiune vecină cu patima, care să îi mire măcar un pic pe cei din jurul nostru.

Vlad Cioflec. Foto Lucian Muntean

Pentru Vlad Cioflec (34 de ani), herpetolog la Asociația Parcul Natural Văcărești, un astfel de hobby este observarea păsărilor, așa-numitul birdwatching, pe care l-a argumentat în acest interviu.

Printre consecințele hobby-ului său se numără și primul anunț că prin București zboară în libertate papagali din specia Micul Alexander, dar și tatuajul de pe braț cu imaginea unui șoim dunărean.

Un alt produs concret al pasiunii lui Vlad Cioflec este o fotografie în care se vede că are, la propriu, un pitic pe cap. Mai exact, este vorba despre un stârc pitic (Ixobrychus minutus).

Fotografia a fost distribuită cu amuzament pe Facebook de mulți împătimiți de birdwatching și a devenit una dintre emblemele acestui „sport” în România.

Autorul imaginii, Cristian Mihai (53 de ani), as al fotografiei cu animale sălbatice și coleg cu Cioflec la Asociația Parcul Natural Văcărești, își amintește că a făcut-o „la Comana, în urmă cu câțiva ani”.

Stârc pitic adult, pe 29 iunie 2015, unul din numeroasele animale sălbatice fotografiate de Cristian Mihai.

Herpetologul confirmă locul și știe cu precizie și data: 7 septembrie 2013. S-a întâmplat într-o sâmbătă, înainte de ora 9 dimineața. Povestește Cioflec:

„Era o pasăre tânără, obosită din migrație, care stătea în mijlocul unui drum circulat de pescari și de turiști. Credea că, dacă adoptă postura tipică de camuflaj, cu gâtul în sus, nu o va repera nimeni.

Pentru a nu fi luată acasă, chinuită sau poate chiar omorâtă de trecători, am decis să o ducem în stufărișul aflat la numai câteva zeci de metri distanță.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Dar în momentul eliberării, în loc să o «arunc» în văzduh, am decis să o las pe ea să decoleze de pe un punct mai înalt, având astfel și un cadru amuzant pentru fetița mea (n.r. – Maria, acum în vârstă de 7 ani, prezentată în articolul Balaurul există), care nu m-a putut însoți la birdwatching în acea zi”.

Acel tânăr stârc pitic. Foto: Cristian Mihai

Cum se ascunde stârcul pitic

Postura tipică de camuflaj a stârcului pitic este explicată de biologul Dorin Damoc (34 de ani), de la Societatea Ornitologică Română:

„Este fain modul în care stârcul pitic se ascunde – în poziția de drepți, nemișcat în stuf. Deși poziția este foarte eficientă în stuf, uneori stârcul pitic o încearcă și în alte circumstanțe, care mai de care mai nepotrivite: pe șosea, între șampoanele din baie – în cazul unui exemplar salvat – sau în câmp deschis”.

Un individ docil

Stârcul pitic găsit de Vlad Cioflec și de Cristian Mihai s-a supus fără proteste inițiativei celor doi.

„Pasărea a fost blândă, fiind probabil la prima și, sper eu, singura ei interacțiune cu omul.

Îmi place să cred că a fost și felul ei de a ne mulțumi pentru că i-am oferit șansa să își continue migrația”, povestește herpetologul, la patru ani după întâlnire.

Fotografia a fost publicată mai întâi pe blogul lui Vlad Cioflec, „cu acordul lui Cristi, evident”, deasupra întrebării „Da’ unde a dispărut stârcul?!”.

Cântărește maximum 150 de grame

Dorin Damoc. Foto Lucian Muntean

Dorin Damoc afirmă că stârcul pitic din fotografie este un subadult.

Anvergura aripilor unui exemplar din această specie este în general cuprinsă între 40 și 58 de centimetri. Un individ adult cântărește între 59 și 150 de grame, precizează Damoc.

„Stârcii pitici părăsesc locurile de cuibărit încă din iulie și se dispersează în teritoriu. Vârful migrației este în perioada august-octombrie.

Exemplare din această specie pot fi văzute în țara noastră până toamna târziu, în migrație. Au fost văzute și în noiembrie.

Se întorc în locurile de cuibărit la finalul lunii aprilie sau la începutul lunii mai”, explică biologul.

Cuibăritul

Specia este monogamă și cuibărește „acolo unde habitatul este potrivit, în afara zonelor muntoase”, arată Dorin Damoc.

Cuibăritul începe în luna mai, când femela depune între două și nouă ouă, de obicei cinci sau șase, la un interval de 1-3 zile. Incubația durează între 16 și 21 de zile. Puii ies pe rând din găoace și pleacă din cuib după 14-16 zile de la eclozare, spune biologul.

„Tipul de hrană este predominant
în funcție de zonă”

Dorin Damoc descrie locurile în care specia poate fi văzută în România pe durata verii:

„Stârcul pitic preferă habitatele acvatice cu stufărișuri sau alte tipuri de vegetație acvatică densă, cu tufe și cu copaci. Aici intră maluri de lacuri, iazuri, râuri încete, mlaștini, pajiști umede”.

Zona determină și speciile pe care le vânează cu precădere, adaugă biologul.

„Se hrănește cu pește, insecte acvatice, larve, greieri, libelule, broaște, ouă, reptile mici, chiar și cu păsări mici – dacă are ocazia.

Tipul de hrană este predominant în funcție de zonă. În unele zone este peștele, în altele îl reprezintă insectele.”

Damoc spune că „principalele amenințări care pot determina scăderi ale populațiilor de stârci pitici în prezent sunt pierderea habitatului specific, poluarea și activitățile recreative din zonele de cuibărit”.

O galerie foto cu stârci pitici:

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€