Imagine din filmul "1984", ecranizare a romanului lui Orwell.

Dacă, în România, discuția despre evoluția tehnologiei se învârte cu precădere în jurul întrebării generatoare de status social – "Oare ce smartphone/smart TV să-mi mai iau?", în lume (worldwide, cum se spune) dezbaterea referitoare la aceste dispozitive inteligente se poartă inclusiv la nivel filosofic.

Date fiind enormele cantități de informații personale culese de aceste device-uri (despre care am scris pe larg aici), specialiștii în cibernetică și în etică au început să se întrebe dacă telefoanele mobile ne aparțin cu adevărat.

Să luăm următorul exemplu, propus de profesorul de drept Joshua A.T. Fairfield, de la Universitatea din Washington:

Ai un telefon Samsung Galaxy. Google controlează sistemul de operare, iar Google Apps fac ca telefoanele Android să funcționeze optim. Google licențiază Samsung-ul să opereze ce modificări dorește asupra interfeței Android și îți subcontractează dreptul de a-ți folosi propriul telefon. Samsung încheie diverse contracte cu furnizori de software, al căror interes este să adune informații despre tine și să le folosească în interesul lor.

Sursa: theconversation.com

Nu noi controlăm dispozitivele pe care le cumpărăm. În majoritatea cazurilor, companiile producătoare se comportă în continuare ca și când ar fi proprietarii acestor obiecte.

În articolul citat mai sus, profesorul Fairfield vorbește despre felul în care internetul lucrurilor (Internet of Things − IoT) ne va schimba percepția asupra proprietății. El pornește de la exemple de obiecte inteligente care au devenit celebre pentru modul în care și-au exploatat utilizatorii, de la Wevibe la Roomba sau Fitbit.

În Europa medievală, scrie Fairfield, regele deținea aproape toate lucrurile: pământul, apele, pădurile, animalele din pădure și, mai presus de toate, viețile supușilor săi. Proprietățile celorlalți depindeau de relația cu regele.

Să ne amintim cum începe povestea lui Robin Hood: cu un copil, cât pe ce să fie pedepsit de oamenii șerifului fiindcă braconase o căprioară din pădurea Sherwood − aflată în proprietatea regelui, dar unde regele nu călcase niciodată.

De-a lungul secolelor, economiile occidentale și sistemele lor juridice au evoluat înspre un aranjament comercial de tipul: indivizii și companiile particulare pot cumpăra și vinde obiecte, unelte, chiar servicii.

În afara unor reglementări din domeniul mediului sau al sănătății, proprietatea înseamnă că deținătorul nu mai dă socoteală nimănui cu privire la bunul său.

Asta înseamnă, de pildă, că un producător de mașini care a vândut un automobil nu îl poate opri pe proprietar să și-l vopsească într-o culoare țipătoare sau să-l ducă la reparat în ce service dorește.

"Expansiunea IoT (internetul tuturor lucrurilor) ne poate duce înapoi înspre un model feudal unde nu mai deținem ceea ce folosim în mod curent. În varianta secolului XXI, companiile se folosesc de legile privind proprietatea intelectuală − care protejează ideile și patentele de invenții − pentru a controla obiectele fizice pe care consumatorii cred că le dețin.

O persoană achiziționează o cutiuță simpatică plină de chestii electronice, care ar putea fi un smartphone. Dar ceea ce cumpără este, de fapt, licența de a folosi software-ul dinăuntru. Ceea ce plătim e un fel de redevență către compania producătoare, care deține în continuare softul și, deci, îl și controlează. E ca și când un dealer auto care îți vinde o mașină pretinde că motorul acesteia îi aparține în continuare."

Profesorul Fairfield, în articolul din theconversation.com

*

Cele mai multe dintre telefoanele mobile pe care le cumpărăm au la bază un sistem prestabilit de rate, un leasing, exact ca în cazul mașinilor. Abonamentele includ nu doar racordarea la rețea și oferta de telecomunicații, ci și folosirea device-ului, chiria obiectului.

Cât va dura, oare, până când aceleași criterii vor fi aplicate caselor inteligente, televizoarelor inteligente din sufrageriile noastre sau mașinilor autonome?

În România, această dezbatere pare superfluă. Dar vremea roboților și a inteligenței artificiale nu este extrem de îndepărtată, nici de domeniul SF. Să nu avem niciun dubiu: această realitate riscă să ne ia pe nepregătite încă din cursul vieții noastre active.