Investește în ceea ce crezi!
Fii alături de noi în promovarea jurnalismului de calitate din România.

Întoarcerea vinilului: de la DJ Kicks la muzica părinților

Circulă pe net o poveste cu ce întrebări să nu le pui vânzătorilor într-un record shop (magazin de discuri). Una dintre ele: "Da' Pink Floyd aveți? «Dark Side Of The Moon» aveți?

Se va enerva, cu siguranță. Fiindcă e o întrebare-piatră de hotar, care face diferența între un începător cu fițe și un audiofil veritabil.

Ce spun colecționarii de viniluri despre pasiunea lor? Sună muzica altfel dacă e ascultată la pick-up? Cum merg magazinele de profil din România?

Urmează o investigație în lumea fascinantă a ascultătorilor profesioniști de muzică. Fiindcă așa ceva chiar există.

*

Muzica pe suport analogic cunoaște de câțiva ani o renaștere de care până și industria a fost luată prin surprindere.

Reîntoarcerea la sursa muzicii de masă, discul de vinil din anii '50, a forțat Sony Records, de pildă, să mai acorde o șansă unei tehnologii pe care o abandonase în 1989.

Compania a anunțat în 2017 că va relua producția de viniluri. În consecință, a început să caute ingineri care pot să-i înveţe pe tineri cum se toarnă și cum se imprimă groove-urile pe policlorură de vinil.

În România, această mișcare a scos din underground sedimente neștiute ale culturii pop, bazate pe nostalgia adulților de 30-40 de ani pentru discurile cu povești din copilărie sau pentru muzica părinților lor.

Într-un fel, renașterea vinilurilor e o ramificație a curentului cunoscut sub numele de "downshifting".

Acest concept se referă la abordarea unui stil de viață mai simplu, orientat către nevoile de bază, atât în ceea ce privește achiziția de bunuri și servicii, cât și în ceea ce privește alimentația.

De câte ori n-am auzit în ultimii ani despre tineri, mai ales corporatiști, care au renunțat la cariera din marile orașe și s-au mutat la țară ca să își crească copiii într-un mediu cât mai apropiat de viața bunicilor lor?

Deci, alături de hrana de la producători locali, de hainele făcute din fibre naturale și de mașinile care n-au auzit de schimbător automat, să punem și muzica pe care o răspândește un ac zgâriind o bucată de plastic.

Emil e un veteran într-ale comerțului muzical. La Viniloteca din Timișoara, clasicul se îmbină cu noul. Foto: arhiva personală

Emil e un veteran într-ale comerțului muzical. La Viniloteca din Timișoara, clasicul se îmbină cu noul. Foto: Arhiva personală

De la Pink Floyd la primul pick-up

Emil Biebel este proprietarul magazinului Viniloteca din Timișoara, deschis în 2015. E pasionat de muzică de peste 40 de ani.

Înainte de Revoluție, vindea plăci în Ocico − piața de vechituri a orașului, pe care le aducea sau le primea din Serbia ori de la "neamurile din Germania".

"În mare parte era muzică rock, la modă în anii '60, '70, '80. Mai veneau și compilații, dar alea le cam citeau cei care făceau casete la comandă, Led Zeppelin, Pink Floyd, Deep Purple, tot felul de trupe.

Nu era o chestie așa de subversivă, autoritățile ne ignorau. Cred că o dată m-au luat, dar mi-au dat drumul.

Oamenii mai zic azi că erau urmăriți, că nu știu ce. No, eu am vândut 10 ani viniluri în piață și nu mi-a zis nimeni, nimic".

În România, spune Biebel, procentul ascultătorilor care cumpără suportul original e de numai 1% din consumatorii de muzică. Obiectul poate fi vinil, CD sau casetă originală; nu download-uri.

"Afară e un pic altfel. Dacă, în anii '80, se vindeau milioane de unități, în anii '90 se vindeau zeci de mii, sute de mii de titluri. Acum ne-am întors acolo.

Nu e un mare reviriment, e doar o perioadă mai bună față de ce a fost, față de îngrozitorii ani 2000, când download-ul era la mare putere, mai ales în România".

Ce s-a schimbat în ultimii ani este moda. Oamenii au început să-și dorească obiectul-suport al muzicii, chiar dacă uneori nici nu-l ascultă.

Vor doar să îl aibă în casă și sacrifică spațiu în bibliotecă, la fel cum procedează în cazul cărților.

Multor clienți, spune Emil Biebel, le lipsește cultura muzicală, dar o aplicație precum Spotify îi poate ajuta să își definească un stil și să își găsească muzica.

Pe care o pot cumpăra, apoi, pe vinil. Deocamdată, audiomania "e o chestie de educație, dar și de trend". Cei mai mulți dintre clienți sunt oameni tineri, inteligenți și cu bani.

"Majoritatea cred că Pink Floyd, «Dark Side Of The Moon», e discul cu care trebuie să își înceapă colecția. Dacă trec de acest album, au șanse să devină ascultători profesioniști. Dacă nu, o să fie doar în trend.

Dacă vrei să faci pasul ăsta, eu zic să citești puțin, mai ales că informația e peste tot: ce înseamnă toată povestea asta, de ce vrei să faci colecția?

Cum întreții un vinil? Care-i raftul în care o să le ții? Ce echipament ai nevoie? Toată informația asta e disponibilă exact acolo de unde descărcai muzica înainte".

90% din muzica lumii e din nou pe vinil, fie second hand, fie nou. A devenit un format pe care trupele și artiștii nu-l ocolesc.

La viniluri contează starea lor fizică.

"Ai nevoie de un pick-up care să aibă doză electromagnetică și sistem de reglare a greutății brațului.

Dacă are chestiile astea, îți protejează discurile în timp. Îți trebuie un amplificator solid state, care să aibă neapărat corecție RIAA în el. Asta pentru că curenții din doză sunt mai mici.

Și mai ai nevoie de o pereche de boxe de raft cel puțin pe două căi, care să fie compatibile. Dacă toate acestea sunt second hand, poți ieși într-un buget de 600-800 de lei".

Dan mărturisește că are grijă de discurile lui "ca o gospodină". Foto: Bianca Felseghi

Dan mărturisește că are grijă de discurile lui "ca o gospodină". Foto: Bianca Felseghi

Respectul pentru artist

Dan muncește în IT și organizează seri de viniluri într-un club din Cluj-Napoca. Nișa lui e muzica metal-rock.

Are peste 300 de discuri, pe care a început să le adune prin 2012. Miercurea pune muzică aleasă și colecționată de el, iar lumea vine să asculte cap-coadă niște albume ale unor artiști deseori necunoscuți.

"Cu toții am fost mici și am avut acasă pick-up, cu aceleași plăci. Era o fascinație față de o unealtă care poate să scoată sunet dintr-un ac.

Lucram în centru, n-aveam cu ce să-mi umplu pauza de masă și mă plimbam pe Eroilor când am găsit magazinul second hand de discuri, care e în aceeași curte cu un magazin de aparatură vintage.

Cam pe-acolo mi-am făcut pauzele de masă câteva luni, până a început să-mi fileze lampa cu prostiile astea. Nu căutam nimic în special".

Săpatul prin ofertele magazinelor cu discuri second hand și prin lădițele prăfuite de la târgurile de antichități nu e doar un hobby, ci îți dă o dependență urâtă, ca o boală, spune Dan.

Unii colecționari își cheltuie în întregime veniturile pe discuri rare. Trebuie în permanență "să ai, să cauți".

"Albumele au fost gândite să fie ascultate cap-coadă"

La serile de viniluri pe care le organizez vreau să-i fac pe oameni să renunțe la ideea de autoplay pe YouTube: și eu, când lucrez, stau cu muzica în căști, dar sunt zile întregi când nici măcar nu știu ce-am ascultat. Devine automat zgomot de fundal.

Mie, personal, mi se pare că albumele au fost gândite să fie ascultate cap-coadă, într-o anumită ordine. De obicei, super-hit-urile sunt pe prima față, iar oamenii nu prea întorc B-ul.

Eu cred așa: în momentul în care omul a conceput o idee de album, putea să scoată un single, și era ok, sau un one-hit wonder, și era ok.

Dar a avut mai mult de transmis, și atunci mi se pare normal să ai reacția asta de respect vizavi de artist și să-i asculți toată opera. (Dan, colecționar)

Lizuca e cățelușa familiei Sugár. Face de pază lângă rafturile cu viniluri. Foto: Arhiva personală

Bucuria audiției decurge din ritual: trebuie să te ridici, să cauți discul, să îl manevrezi fără să lași urme pe suprafața înregistrată, apoi să-l pui în husă și, eventual, să îl ștergi cu perii de carbon și să îl speli din când în când.

Dar decurge și din sentimentul că muzica e a ta.

O spune Dávid Sugár, consultant de ticketing și colecționar de muzică funk și jazz.

"E o chestie intimă, e a ta, îți asculți muzica, vin prietenii la tine − mamă, ce mișto e aici!"

Sunetul imperfect al unui disc de vinil a devenit, deci, sinonim cu acasă.

Într-o lume în care tehnologia înseamnă digital, robotică și inteligență artificială, muzica poate fi, cel mult, închiriată, plătind abonamente la Spotify sau Apple Music.

Dar nimic nu se compară cu acel sentiment de a te retrage în camera ta şi de a scoate din țiplă sau din învelitoarea de hârtie un disc ale cărui acorduri, deși cunoscute, le redescoperi sub zgârietura delicată a acului de pick-up.

Un abonament lunar la o aplicație de muzică e în jur de 5 euro. Un disc de vinil costă, în medie, 18-22 euro.

"Cunosc un tip care are un disc Genesis, semnat de componența originală a trupei, care valorează undeva la 3000 de euro", spune Dávid.

La stabilirea prețului contează "a câta ediție a unui disc o ai". Сele mai scumpe sunt prima și a doua, dar există colecționari care adună toate reeditările, din ani și din țări diferite.

Contează, de asemenea, suportul: vinilul, fiind un mediu mecanic, depinde de felul în care e preparat și de tehnica în care a fost turnat.

Dacă presele au fost japoneze sau poloneze − care sunt considerate cele mai bune −, prețul este pe măsură. Cele mai prețioase viniluri sunt edițiile princeps turnate pe 180-200 de grame.

Printre cele mai rare discuri, aflate la mare căutare pe piața românească, sunt un album al trupei Phoenix și "albumul cu pătrățele" din 1985 al trupei Celelalte Cuvinte, dar și mai toate discurile de la Pink Floyd.

Vorbim, de fapt, despre două piețe: una a discurilor second hand și a rarităților, și una a reeditărilor.

"Eu nu am probleme: dacă un reprint sună bine, nu mă încurcă. Edițiile princeps depind de modul în care au fost întreținute, de tirajul în care au fost trase. Și sunt scumpe.

Acuma, speculă există ca peste tot unde există cerere. Dacă omul e dispus să cheltuie banii ăia, se va găsi cineva să i-l vândă", spune Dan, cel care organizează seri de viniluri.

Ca să își amortizeze investițiile din muzică, el se ocupă de flipping: achiziționează 2-3 bucăți dintr-un vinil, apoi îl revinde.

Ajunge la un rulaj de circa 150 de euro pe lună, ceea ce înseamnă că nu mai scoate bani din buzunar, ci doar cumpără alte discuri cu banii din vânzarea dublurilor.

"Încerc să nu sar pragul ăsta, fiindcă atunci o să sar calul în conturile de economii și nu cred că soția mea ar fi foarte mulțumită", conchide colecționarul.

Dar nu numai discurile de vinil sunt scumpe. Ci și aparatura. Care poate fi vintage sau nouă.

Dávid Sugár. Foto: Arhiva personală

DJ Kicks-urile au relansat vinilul

"Discurile ocupă spațiu. Eu m-am apucat doar de trei ani și un perete din cameră e deja plin de discuri…

În prima fază te duci în pod și dai jos pick-up-ul lui bunicu', dar după jumate de an începi să te gândești − mă, parcă ar putea să se audă mai bine, parcă aș vrea un pick-up mai bun, și hop, ai mai cheltuit 1000 de euro.

Dacă înoți în bani, intri pe site-urile dealer-ilor de echipamente muzicale și cumperi de acolo.

Dacă însă vrei ceva bun, atunci știi exact că sunt niște modele care sunt cap de serie, cum e celebrul SL 1200, care e modelul clasic de pick-up pe care îl vezi în orice film, că îl învârte DJ-ul.

Ăla e cel mai fiabil model făcut până în ziua de azi: merge fără cusur. Dar eu am prieteni care colecționează cu precădere pick-up-uri din anii '70", spune Dávid.

El e un tip căruia îi place să danseze. Îl interesează, în special, compilații făcute de diverși DJ.

Una dintre cele mai faimoase serii de compilații se numește DJ Kicks. Conceptul este ca un DJ să "сompună" un disc din piesele sale preferate − muzica la care se raportează și care l-a influențat ca artist.

Așa se ajunge la situația în care adolescenții ascultă aceeași muzică pe care o ascultau părinții lor în tinerețe.

De pildă, azi e cool să știi cine-au fost cei de la Fleetwood Mac, reveniți pe piață după 40 de ani datorită compilațiilor DJ-ilor.

Anul trecut, potrivit Forbes, cele mai vândute viniluri au fost:

  • Guardians of the Galaxy: Awesome Mix Vol. 1,
  • Thriller-ul lui Michael Jackson,
  • Abbey Road de la Beatles,
  • un album Fleetwood Mac, urmat de
  • Prince & The Revolution, Amy Winehouse, Tony Bennett & Diana Krall, Queen — Greatest Hits I, Pink Floyd și Bob Marley & The Wailers.

"Ne refugiem în ceea ce cunoaștem foarte bine"

Am o teorie personală: toate filmele, toate serialele sunt centrate pe nostalgia anilor '80.

Tehnologic vorbind, cred că suntem într-un fel de revoluție industrială din care nu pricepem încă ce urmează să se întâmple, așa că ne refugiem în ceea ce cunoaștem foarte bine.

Iar pentru muzică, cea mai ok perioadă a fost asta, anii '80-'90. Cred că ăsta e motivul pentru care a renăscut acest curent.

A fost tot timpul prezent, nu a dispărut cu desăvârșire, doar că a dispărut din mainstream". (Dávid Sugár, colecționar)

*

Interesul și vânzările pentru discuri, pick-up-uri și gramofoane a crescut după izbucnirea, în 2007, a crizei financiare din SUA, iar în 2010 tendința a devenit evidentă.

În 2018, piața mondială a vinilurilor a avut o creștere de 12% față de anul precedent, ajungând la circa 10 milioane de unități, dintre care 42% sunt discuri rock.

În unele zone, vinilurile sunt chiar mai populare decât erau în anii '80, chiar dacă nu înregistrează o cotă importantă din piața muzicală.

Medium.com a făcut în 2017 o listă cu cele mai bune 100 de magazine de discuri din lume. Între ele apare și un magazin din București, Misbits.

În Japonia, de pildă, revenirea vinilurilor înseamnă resetarea unei industrii care fusese dată dispărută în urmă cu 30 de ani.

Potrivit The Recording Industry Association of Japan, în 2016 au fost produse 799.000 de discuri, de 7 ori mai mult decât în 2009.

Prețurile încep de la 10 dolari pentru un album standard al celor de la Beatles, dar ajung și la 4.000 de dolari pentru prima ediție, cea din 1957, a albumului "Blue Train", al lui John Coltrane.

Evoluția vânzării de discuri. Tabel obținut din surse distincte disponibile online.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.