Cinci replici din "Snowden" la care să ne gândim

Bianca Felseghi

Senior Editor

Tehnologic vorbind, suntem deja „where no man has gone before”. Această rubrică va fi dedicată fricilor și discernământului pe cale de dispariție.

Profesioniști ai comunității informaționale și specialiști în etica tehnologiei ne vor ghida printre capcanele magiei digitale.

L-am întrebat pe Constantin Vică, cercetător afiliat al Centrului de Cercetări în Etică Aplicată, ce se ascunde în spatele unor replici din filmul Snowden (2016, regia: Oliver Stone).

Constantin Vică: Fără îndoială, terorismul pune o problemă statelor, pentru că le arată slăbiciunile structurale. Niciodată nu poți prezice cu acuratețe când, cum și unde va avea loc un atentat.

Nu numai oamenii politici trebuie să înțeleagă acest lucru, ci și cetățenii. Riscul terorismului nu are cum să dispară într-o lume divizată economic, ideologic și religios.

Nu aș zice că este vorba despre o scuză, ci mai degrabă despre găsirea unui motiv destul de credibil, la prima vedere. Dar, dacă accepți imposibilitatea de a prezice actele teroriste, atunci vei începe să ai dubii legate de această justificare pentru control și supraveghere.

Controlul este tendința „naturală” a oricărui stat.

Statele nu sunt locuri de joacă, nici alma mater pentru populații. Statele normează și normalizează aceste populații; unele cu mai multă legitimitate, altele, cu mai puțină.

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

În momentul în care statul cere mai mult control asupra populației fără să elimine riscul terorist, el se va delegitima ca stat democratic, devenind unul securitar. Acest scenariu se întâmplă deja.

Constantin Vică: Nu poți afla vreodată ce vor oamenii cu adevărat, ci doar în niște cadre, decupaje (sociologice) care deja orientează răspunsurile. Pe de altă parte, nu poți avea exercițiul libertăților fără pace – atât în sensul lipsei stării de război, cât și în sensul păcii sociale, al ordonării armonioase a unei societăți.

Cei care sunt dispuși să-și dea libertățile nu vor avea parte de siguranță, ci de dominație și sclavie.

Societățile în care libertățile – pentru că niciodată nu vorbim despre o libertate – sunt respectate și chiar încurajate (de la libertatea de exprimare la cea de asociere) au grade foarte ridicate de siguranță.

Jocul libertății nu este doar cel al refuzului ingerințelor externe – cu toate că aici își are una dintre origini –, ci și cel al cunoașterii, controlului de sine și plasării între ceilalți.

Libertatea este cheia oricărei dezvoltări, de sine sau de grup. Robinson Crusoe a devenit liber de-abia când l-a întâlnit pe Vineri.

Atunci și existența sa a devenit mai sigură. Cei care sunt dispuși să-și dea libertățile nu vor avea parte de siguranță, ci de dominație și sclavie. Pierderea libertății nu este o pierdere privată, ci una colectivă. Cu fiecare om încătușat, toți suntem mai puțin liberi.

Constantin Vică: Când aud această pseudo-justificare, mă gândesc la răspunsul lui Snowden, că asta e totuna cu a spune – „Nu mă interesează libertatea de exprimare pentru că nu am nimic de zis”.

Un astfel de răspuns pleacă de la presupoziția falsă că sfera sau viața privată ar fi lumi ale secretului, ceva ce se ascunde în spatele unor ziduri.

Nimic mai greșit: sfera privată este despre noi așa cum suntem în lume, între ceilalți, e despre felul în care vrem să fim percepuți și înțeleși, e despre a fi recunoscuți în felul în care ne prezentăm.

Supravegherea schimbă comportamente și reduce cooperarea socială.

Aparent, această colectare imensă de date despre noi ne simplifică viața, prin faptul că primim mai ușor informații comerciale relevante. Dar ne și ține captivi unor bule sau camere cu ecou, unor strategii în care noi nu contăm cu identitatea noastră umană, ci ca seturi de date.

Problema, astăzi, este că profilul digital o ia înaintea persoanei umane. Prin profilare (profiling), despre noi înșine se pot afla lucruri care ne scapă fiecăruia dintre noi.

Profilul poate fi rezultatul unor desprinderi din contexte și al amestecului acestor informații scoase din context.

Judecătorul unui profil digital nu este un om, ci un algoritm. Acesta va decide dacă ești sau nu un posibil criminal, dacă poți primi credit de la bancă, dacă vei fi un bun student sau dacă meriți asigurare de viață.

Mai mult, dacă accepți cu seninătate să fii urmărit/ă – fără a chestiona presupozițiile din spatele urmăririi și dacă putem să avem un control democratic asupra urmăritorilor -, într-o zi vei descoperi că ești pe una sau alta dintre listele negre, că ai încălcat reguli despre care nu știai, că aparții unei categorii indezirabile șamd.

Regulile jocului se schimbă de către cei care văd în ce direcție merge jocul.

Constantin Vică: Victoria cui? Criptarea aduce o siguranță celor care o folosesc, dar ea nu este o victorie politică, ci răspunsul tehnologic dat imposibilității de a mai avea încredere în guvernământ.

Secretul are sens atunci când el oferă un avantaj competitiv, dar nu unul comparativ. Secretul poate ține departe tocmai pe cei care te pot ajuta, cei cu care te poți apăra mai bine.

Vrem o lume de secrete? O lume medievală sau una modernă, în care problemele se pun transparent pe masă, la vedere?

Constantin Vică: Sunt de acord. În primul rând, câmpul de luptă e interior, în fiecare dintre noi.

Naivitatea pe care a adus-o căderea comunismului trebuie depășită: istoria nu are sfârșit, lumea nu este o utopie a dragostei și comerțului. Nu poți evita războiul la nesfârșit.

Dar și aici mi se pare o formă ciudată de echilibru; se pare că putem evita conflictul general pe fronturi delimitate, geografice, cu soldați și împușcături, printr-o difuziune și extindere edulcorată a luptei în tot felul de planuri și straturi sociale.

Lupta pentru păstrarea sau extinderea drepturilor (cu corolarul ei – lupta pentru a limita drepturile unora și a reduce egalitatea oricum fragilă dintre oameni) emoționează enorm.

Lupta pentru like și click distruge discursul public și informația de calitate.

În concluzie: dacă, după ce ai văzut filmul „Snowden”, ai fost tentat să-ți acoperi cu leucoplast camera video a laptopului și să-ți lași telefoanele mobile în cuptorul cu microunde, lumea n-o să te mai considere paranoic. Ci, eventual, conștient de dreptul tău la intimitate.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€