
Foto: Unsplash.com / Vee O
24/05/2017
Ceaiul te ajută să te concentrezi mai bine decât cafeaua
Disclaimer: Aceasta este mărturia unui om care n-a pus gura pe cafea până la 25 de ani și care, de atunci, tot încearcă să recupereze anii pierduți.
Nu sunt nici barista și medic nutriționist, dar, experimentând tot felul de metode de preparare, am învățat câteva lucruri despre efectul cafeinei asupra energiei și productivității.
Unul dintre ele este că atât cafeaua, cât și ceaiul sunt băuturi uimitor de complexe din punct de vedere chimic, iar efectul lor asupra corpului uman depinde de organismul fiecăruia.
Am pierdut destulă vreme pe subreddit-urile r/coffee și r/tea ca să înțeleg că oamenii reacționează diferit la cafeină, așa că nu luați ideile care urmează drept adevăruri universal valabile.
*
Componenta esențială a cafelei, cafeina, declanșează o întreagă serie de reacții în corpul uman. Cea mai evidentă este blocarea receptorilor de adenozină, un neurotransmițător care induce starea de somn și oboseală.
În același timp, cafeina stimulează eliberarea de adrenalină, ceea ce activează mecanismul „fight or flight”, prin care corpul intră în stare de alertă. Aceste două efecte fac din cafeină un stimulent puternic; pentru unii ca mine, prea puternic pentru a bea cafea zilnic.
Căutând un combustibil mai puțin intens pentru munca de zi cu zi, am zis să încerc ceaiul. O ceașcă de ceai conține cam 25-40% din cafeina unei cești de cafea, însă are și un aminoacid numit L-teanină, cu efect calmant.
Această combinație de cafeină și L-teanină se găsește în mod natural doar în Camellia sinensis, planta din care se face ceaiul.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Spre deosebire de cafea, ceaiul îți dă o stare de concentrare calmă și relaxată, care-ți permite să lucrezi ore în șir fără să te simți stresat sau obosit.
Majoritatea oamenilor care lucrează în birouri beau a doua cafea a zilei ca să depășească moleșeala de după-amiază, dar ceaiul ar putea fi o soluție pentru a o evita încă de la bun început.
Ceaiul are un efect stabil și moderat asupra energiei, în timp ce cafeaua îți dă un boost simțitor, care e urmat de o cădere pe măsură.
Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt un prozelit care încearcă să convingă lumea să bea ceai în loc de cafea. N-am renunțat la cafea: îmi place prea mult dulceața și aciditatea cafelelor africane procesate natural, dar încerc să consum cafeină strategic.
Revista PressOne 2025: Un sfârșit de lume fericit, așa cum era pe vremuri și nu se mai fac acu', dom'le
Revista digitală PressOne este gândită pentru a fi citită pe telefonul mobil. Să fie un fel de pauză de la doom scrolling-ul care ne face creierul să putrezească. Un fel de gură de aer în care sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem noi este exorcizat și pus la treabă.
Ce faci în weekendul 25-27 aprilie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne
New Urban Habits în București, Human Arts Fest în Cluj-Napoca, Check Art Festival în Timișoara și Retroparada Primăverii în Iași. Tu ce faci în weekend?
Mi-am dat seama că, dacă beau zilnic cafea, devin neliniștit, așa că prefer să beau un ceai negru dimineața și un ceai verde sau oolong după-amiaza. Încă beau cafea în weekend sau în diminețile când mă trezesc obosit, dar am grijă să fac pauze lungi și regulate de la băut cafea.
Așa cum se întâmplă cu orice drog, corpul se obișnuiește treptat cu cafeina, așa că, pe termen lung, avem nevoie de mai multă cafea pentru a simți același efecte. În schimb, dacă „postești” timp de câteva săptămâni, toleranța la cafeină se resetează și o singură ceașcă de cafea e de ajuns ca să te țină în priză toată ziua.
*
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
P.S. Când zic cafea, mă refer la cea de specialitate, proaspăt prăjită. Cafeaua de la automate sau cea care se vinde în supermarketuri e bună ca să-ți iei doza de cafeină, dar cam atât.
Dacă vreți să beți cafea delicioasă, căutați o cafenea bună sau luați-vă un Aeropress și jucați-vă cu el acasă. Pentru cafea de calitate la vrac, vă recomand prăjitoriile Claro Cafe și Yume.
Ceaiul mi-l iau de la What-Cha, pentru că au transport gratuit la comenzi de peste 40 de euro.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this