Sclavia modernă pleacă de la visul unei vieți mai bune: „Știam, dar niciodată n-am crezut că mi se poate întâmpla mie”

Laura Popa

Redactor Șef

În 2021 există mai multe persoane în sclavie decât în orice altă perioadă din istorie. 

Traficul de persoane este sclavia erei moderne și lupta pe care o duce Ioana Bauer, președinta eLiberare, ONG împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România și bursier Ashoka.

Ioana Bauer a crescut în „România reală”: în fostul cartier Steagu Roșu (n.r. în prezent Astra, cartier industrial denumit după uzina Steagu Roșu) din Brașov. Când a plecat în SUA pentru a-și îndeplini visul american, a realizat că România reală înseamnă, însă, și trafic sau exploatare de persoane, dar pe care ea nu le identifica așa. Ci ca pe niște realități de zi cu zi, normalizate. 

De la copilul care cerșea în autobuz la colega de școală care plecase în Japonia ca dansatoare. Atunci, visul Ioanei de a lucra într-o corporație americană s-a transformat în „trebuie să fac ceva în legătură cu treaba asta”.

Foto: eLiberare

Așa că s-a alăturat eLiberare, o asociație nonguvernamentală împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România. Împreună cu doar alți șase colegi, Ioana formează cetățeni capabili să oprească sclavia modernă și implică în lupta asta actori nonformali, precum preoți, cosmeticiene sau profesori, care pot deveni bariere între traficanți și posibile victime.

___

„Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.”

Așa sună definiția traficului de persoane conform Directivei UE 2011/36/UE. În realitate, însă, traficul de persoane este mult mai greu de înțeles și de interiorizat. Ioana Bauer, președinta eLiberare, a înțeles asta pe propria piele.

"Mă gândeam că dacă traficul de persoane chiar ar fi fost o problemă în România, aș fi știut despre asta"

Ioana Bauer a visat să-și facă studiile în SUA. A plecat prima oară după liceu, când n-a fost pregătită pentru ce înseamnă birocrația unui program de licență. A reușit, însă, la master și a urmat cursurile unei universități mici din Tennessee. Acolo și-a dat seama de realitatea pe care o lăsase acasă și pe care nu o conștientizase: problema traficului și exploatării de persoane.

„În cadrul unei organizații studențești cu care voluntariam, rolul meu era să expun problemele mari ale lumii unor studenți. Am discutat de la sărăcie la violență și, inevitabil, am ajuns și la trafic de persoane.

Atunci, eu am plecat la drum cu ideea că trebuie să arăt că asta nu e o problemă, eu am trăit în România reală, n-am trăit într-o bulă. Mă gândeam că dacă traficul de persoane chiar ar fi fost o problemă în România, aș fi știut despre asta. Însă, pe măsură ce citeam mai multe despre subiect, mi-am dat seama că eu știam despre lucrurile astea, dar erau foarte normalizate. 

De la vecina de la etajul 3 despre care toată lumea știa că s-a dus la produs în Italia la fata care în liceu a plecat să fie dansatoare în Japonia, la cerșetorii cu care am crescut, cei care se duceau dintr-un capăt în altul în mijloacele de transport și despre care mi se spunea să nu le dau bani, că vine altcineva și le ia banii să-și cumpere țigări”, își amintește Ioana.

Meditație despre destinul sașilor transilvăneni

Azi, unele dintre biserici reprezintă majore atracții turistice și au intrat în patrimoniul UNESCO, cum ar fi Biertan, Saschiz sau Viscri. Altele, mai puțin norocoase, cum e Veseud-Slimnic (Wassid în germană), au devenit simple victime ale istoriei locale și ale vitregiilor vremurilor.

Brânză. Buză. Viezure. Zer. O țară numită Dacia

Cu O țară numită Dacia un fotograf urmărește vizual felul în care mitul fondator al poporului român este reinventat și revendicat în România de azi, într-un context în care granițele dintre istorie, adevăr, mit și ideologie sunt tot mai șterse.

Traficul de persoane pornește de la visul unei vieți mai bune

Ioana visa și la o carieră într-o corporație americană. Să facă bani și să-și asigure o viață stabilă, lipsită de griji. Precum multe dintre persoanele care ajung victime ale traficului de persoane.

„Rolul nostru la eLiberare nu este să descurajăm oamenii să se mai ducă să-și urmeze visurile. Noi zicem mereu că traficul de persoane pornește cu visul unui vieți mai bune și asta e normal să ți-o dorești. Ideea nu e să înspăimânți oamenii să nu-și mai dorească niciodată să plece.

Provocarea e cum le oferi oamenilor discernământul, nu doar informații, ci și anumite chestiuni pe care să le poată face în momentul în care sunt într-o situație de risc, s-o identifice și să știe cum să ceară ajutor. Să-i faci conștienți de vulnerabilitățile la care se expun și le dai și tichetul de salvare”, explică Ioana Bauer.

Foto: eLiberare

A renunțat, însă, la ideea de a lucra într-o corporație americană și a plecat în Grecia. Timp de șase luni a lucrat pe partea de post îngrijire într-un adăpost pentru oameni care căzuseră victime ale traficului.

„Acolo majoritatea femeilor erau din România și Bulgaria, iar când zic femei ar trebui să zic femei și fete, că unele nu aveau încă 18 ani. Am fost foarte șocată să aud că unele dintre ele chiar participaseră la seminarii pe tema traficului de persoane. Știau de fenomen, dar ceea ce toată lumea avea în comun acolo era „da, știam, dar niciodată n-am crezut că mi se poate întâmpla mie!”, își amintește Ioana.

Experiența din Grecia a făcut-o să realizeze că exploatarea este peste tot în jurul nostru, dar și că persoanele care se află într-o astfel de situație, deși conștiente de existența fenomenului, nu se identifică cu el.

„Aici trebuie să lucrăm, individual. Să interiorizăm că oricine poate fi o victimă a traficului de persoane. Există victime care au o facultate terminată, există familii ale căror părinți au fost traficați împreună. Trebuie să încetăm să mai etichetăm, să spunem că traficul se întâmplă doar în Republica Moldova sau doar la femeile ușoare sau persoanelor cărora nu le place școala.

De asemenea, trebuie să ne dăm seama că ne afectează pe toți. Doar pentru că eu nu sunt victimă sau cineva din familia mea nu e victimă, cu siguranță am oameni în comunitatea mea, la nivel de țară, care ajung să fie victime, iar asta mă afectează, pentru că, practic, fură tot impactul pe care persoana respectivă ar fi putut să-l aibă în comunitate”, spune Ioana Bauer, președinta eLiberare.

Realitatea din spatele statisticilor

În anul 2019, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din România a raportat identificarea a 698 supraviețuitori ai traficului de persoane. Cele mai multe victime au fost femei (83%), ceea ce explică și de ce exploatarea sexuală ocupă cea mai mare pondere, aproximativ 75% dintre victime.

„Cea mai des întâlnită formă a traficului de persoane, cel puțin în România, este exploatarea sexuală. Vorbim de la prostituție forțată, anumite afaceri care par legitime, dar care ascund exploatare, la crearea de material pornografic. Din păcate ajungem, de foarte multe ori, să vorbim de traficul de persoane când totul e senzațional și ai tot felul de oameni care se urcă cu picioarele pe subiect. Și asta e o problemă.

Statisticile nu sunt de ajuns până când nu prind contur. De exemplu, pentru mine nu sunt 698 de victime care au fost detectate oficial, unele dintre persoane le cunosc cu nume și prenume, cu poveste."

România este atât țară sursă, cât și țară exploatatoare și de tranzit pentru victime

„Țară sursă suntem pentru că deja de zeci de ani de zile exportăm muncă ieftină. Dacă ne uităm în statistici, principala formă de recrutare în traficul de persoane, atât pe partea de exploatare sexuală cât și pe cea de muncă forțată, sunt locurile de muncă legitime. Sunt mulți oameni cărora li se promit locuri de muncă în turism sau agricultură, dar în momentul în care ajung acolo își dau seama că vor fi exploatați.

Foto: eLiberare

Atunci nu poți să vorbești despre trafic de persoane fără să vorbești de toți factorii care au adus România în poziția asta. De la oportunități economice la lipsa de servicii sociale și la toate preconcepțiile noastre ca cetățeni. Una fiind că pentru traficul de persoane trebuie să se treacă o graniță. Foarte mulți români sunt, însă, exploatați în țară, 56% dintre victime. Sunt oameni care sunt exploatați de consătenii lor.

Pe partea de țară tranzit, România e oarecum ultima graniță înainte de a intra în Vest. Sunt foarte mulți oameni care intră prima oară în România, însă asta nu e destinația lor finală. Suntem văzuți ca o poartă de intrare spre visul unei vieți mai bune, nu e neapărat că visul e în România”, spune Ioana Bauer.

21 de momente în care o victimă poate fi salvată, dar asta nu se întâmplă

Ioana și colegii ei de la eLiberare au înțeles că e nevoie de mai multă muncă în domeniul prevenirii traficului de persoane. Dar și de formarea unor cetățeni care să se implice și să devină actori activi în combaterea acestui fenomen.

„Dacă e să ne gândim, toți trecem prin anumite situații sau vedem anumite persoane și avem un sentiment că ceva nu e ok. Apoi, în secunda doi, ajungem să ne convingem că ni se pare, că oricum nu e treaba noastră și trecem mai departe. Ce încercăm noi să facem e să arătăm că nu e ok să treci mai departe și că atunci când ai sentimentul că ceva nu e ok, să înveți ce poți face pentru a fi chiar tu persoana care ajunge să notifice o situație de exploatare”, explică Ioana.

Totul a plecat de la angajata unui salon de înfrumusețare interesată de vânătăile de pe corpul Ioanei.

„În 2016, pe vremea când învățam să mă dau pe snowboard, m-am dus la epilat la un salon. Aveam foarte multe vânătăi pe picioare și persoana care mă epila a început să-mi pună multe întrebări. Inițial m-a deranjat toată discuția, pentru că întrebările erau de genul «ești singură?», «te vezi cu cineva?». Mi s-au părut total deplasate, dar după mi-am dat seama că femeia nu făcea asta pentru că voia să-și bage nasul unde nu e treaba ei, ci pentru că se gândea să sunt victimă a violenței domestice. 

Foto: eLiberare

Atunci mi-a picat fisa că, de foarte multe ori, persoanele care sunt în exploatare ajung în anumite locații, salon de înfrumusețare, camera de gardă a unui spital sau la biserică, unde se poate interveni. Am zis să ne uităm dincolo de actorii evidenți, să ne uităm la rețeaua nonformală de oameni și care sunt, într-o oarecare măsură, stâlpi în comunitate”, explică Ioana Bauer.

Cum în comunitățile expuse pericolului de exploatare se ajunge foarte greu și preotul, primarul, polițistul și învățătorul sunt, în continuare, persoanele care știu cel mai bine ce se întâmplă și care au oarecare influență asupra oamenilor, cei de la eLiberare au început să-i pregătească să devină bariere între victime și traficanți.

„Și să-i ajutăm pe preoți să înțeleagă ce înseamnă exploatarea, cum poate fi recunoscută. În cazul preoților ortodocși am avut cele mai multe referiri. Am avut cazuri de exploatare care au fost identificate și date mai departe către organele abilitate ca urmare a informațiilor de la preoți”, adaugă Ioana Bauer.

Preotul care a salvat o fată de la traficare

Pe lângă sesiunile de formare a actorilor nonformali, era nevoie și de formarea unor rețele locale care să nu depindă de prezența directă a celor de la eLiberare. Așa că preoții și profesorii au fost aduși față-n față cu organele abilitate în domeniu.

„De fiecare dată când făceam sesiunile de capacitare aveam un moment în care invitam toate instituțiile reprezentative, un moment în care cei de la Crimă Organizată vorbeau despre activitatea lor, un moment când cei de la DIICOT făceau asta, de la DGASPC la fel. Practic, deschideam cercul și oamenii se prezentau cu nume și număr de telefon.

Modul ăsta de operare s-a probat în timpul unui training susținut într-un oraș din sudul României, unde, la o săptămână de la training, participantul din partea bisericii a sunat persoana de la Crimă Organizată pe care a cunoscut-o la curs, pentru că-n biserica lui s-au adăpostit o fată cu mama ei.

Din discuții, preotul și-a dat seama că fata era traficată chiar în orașul respectiv. A avut prezența de spirit și a baricadat biserica, a sunat persoana de la Crimă Organizată și ei au preluat cazul. Pe lângă proceduri formale, este nevoie de o abordare umană, de la om la om”, explică Ioana Bauer.

Intervenție în școli

La nivelul pregătirii și formării profesorilor, eLiberare a încheiat, în 2015, un parteneriat cu Ministerul Educației. Astfel, au creat un pachet digital de lecții despre traficul de persoane, care a ajuns deja în peste 5.000 de școli și la peste 700.000 de elevi din România și Republica Moldova. Mai mult, în pandemie, pachetul a fost tradus și distribuit către 21 de alte țări.

„Promovăm în fiecare an acest material. În ordinul de funcționare al diriginților există oarecum obligativitatea unor ore despre traficul de persoane, iar noi sperăm să-l putem trece și-n curricula oficială. Pachetul conține de la filmulețe cu mărturii ale victimelor la filmulețe realizate chiar de elevi, care prezintă fenomenul pe înțelesul lor”, explică președinta eLiberare.

Programul de intervenție în școli nu are doar o componentă educativă, ci și una de detectare a victimelor și creare a unei rețele de sprijin.

„Un profesor a ajuns să ne spună că eleva care înainte era foarte bună la învățătură a venit gravidă la școală. În contextul în care era în clasa a 8-a. Profesorul respectiv a știut ce să facă, a putut apeleze la serviciile necesare și s-a luptat ca eleva să-și continue studiile.

Foto: eLiberare

Mai mult, traficanții se folosesc de „peer-to-peer recruitment” (recrutare de la egal la egal), pentru că-n momentul în care apare un domn dubios pe la 40 de ani care-ți zice să mergi în Spania să faci bani, ai un instinct care-ți spune că ceva e dubios.

Dar în momentul în care colega ta de bancă, cea care înainte era la fel de săracă ca tine, vine la școală cu un telefon nou și zice că-l are pentru că a cunoscut un tip fain care o ajută să facă bani, șansele sunt ca tu să fii mult mai deschisă să explorezi subiectul.

Peste asta, ai potențialul de „peer to peer prevention” (prevenire de la egal la egal), încercăm să dezvoltăm o rețea de sprijin și posibilitatea ca elevii care sunt în anumite situații să ceară ajutor și să găsească sprijin în comunitățile în care se află”, adaugă Ioana Bauer.

Eliberarea din sclavie nu se termină odată cu ieșirea din situația de exploatare

Un supraviețuitor are nevoie de servicii foarte specializate. Sociale, de protecție, de formare sau de diverse forme de terapii, mai ales dacă exploatarea se întâmplă într-o relație. Traficul de persoane este una dintre cele mai complexe traume pe care le poate trăi cineva. Astfel, a crede că totul s-a terminat dacă autoritățile au scos persoana din situația de exploatare este naiv, susține Ioana Bauer.

„Ideea nu e să avem neapărat cele mai bune servicii pe care să le oferim punctual, ci ca persoana care a ajuns să treacă prin trafic să ajungă, la un moment dat, să-și recapete autonomia și posibilitatea de a funcționa cât mai normal. Nu poți să vorbești despre reabilitare dacă omul respectiv nu are unde să se ducă să-și tragă sufletul în siguranță. E nevoie de adăposturi protejate, de servicii medicale, de terapii specializate. În cazul copiilor care au devenit majori în perioada de exploatare, ei au ratat niște episoade formative, iar atunci trebuie să avem în vedere că ei trebuie să dobândească anumite aptitudini de bază, abilități de viață foarte simple.”

Combaterea traficului de persoane, imposibilă fără prevenirea situațiilor care pot forma un traficant

În România, de foarte multe ori, agresorul vine din același mediu cu victima. La un moment dat, vulnerabilitățile celor doi sunt similare, dar unul ajunge să fie victimă și celălalt abuzator.

„Pe partea de prevenire, trebuie să vorbim de crearea de oportunități, astfel încât oamenii să aibă o alternativă, nu ca singura lor opțiune să fie fix asta: victimă sau abuzator”, explică Ioana Bauer.

Potrivit unei analize a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane din România, în semestrul I din 2020 numărul victimelor identificate a crescut cu 15% față de aceeași perioadă a anului 2019. 

În plus, din cauza izolării cauzate de pandemie, 40% dintre victime au fost recrutate de persoane necunoscute, în mediul online. De unde până acum relația cu victima era bazată pe încredere, traficantul cunoștea victima, acum lucrurile se schimbă.

„În pandemie am ajuns să vorbim de exploatare online, iar la nivel de țară ne-am trezit, din nou, că nu avem un cadru legal pentru ce înseamnă asta: cine e traficantul; dacă nu există un act fizic putem vorbi de exploatatori; cei care plătesc să vadă abuzul sub ce lege pot fi pedepsiți?

Modelul de business al traficanților s-a schimbat, modelul nostru de intervenție ar trebui să se schimbe. Nu ne permitem ca schimbările astea să ne ia prin surprindere și să realizăm că nu avem nici măcar cadrul să acționăm. Trebuie să anticipăm”, este concluzia Ioanei Bauer, președinta eLiberare.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€