Hugh Jackman și Allison Janney, un admirabil cuplu infracțional, în „Scandal în educație” (HBO)

„Scandal în educație”. Școala infracțională a căpușelor

Acolo, la ea acasă, căpușa e o viețuitoare insignifiantă. Câțiva milimetri maronii, purtați de niște piciorușe așa de subțiri, că i-ar stoarce necunoscătorului un gram de milă.

Dar, când dă de bine, atunci să te ții! În prima zi, puțin, în a doua, încă puțin, în a treia, și mai și. Figura ei, odinioară famelică, mai că ar crăpa de la atâta succes alimentar. Noroc cu învelișul neobișnuit de gros, care trebuie străpuns bine de tot ca să țâșnească din el tot ce-a furat din gușă. 

Frank A. Tassone e una dintre căpușele scoase, acum câțiva ani, din salba de paraziți ai sistemului de educație american, după ce a făcut dispăruți peste două milioane de dolari de la o școală din Long Island.

Paguba totală provocată de gruparea din care făcea parte depășește 10 milioane. Case mari, mașini de lux, călătorii spre destinații exotice, bijuterii, ceasuri, tablouri, operații estetice… dintr-un simplu salariu de director sau administrator de școală, dezvăluite chiar într-un articol al unei liceene, înainte de a exploda în presa „mare”. 

De aceea, „Scandal în educație”, al doilea lungmetraj al regizorului și dramaturgului american Cory Finley, joacă și cartea atât de reconfortantă a jurnalismului/jurnalistului bun, a nevoii de investigație, fără de care ne-am trezi, mai devreme sau mai târziu, locuitori ai unui corp bolnav și slăbit.

Și, oricât de ironică ar părea accidentala descoperire a unei eleve educate să-și pună întrebări, ea ține în mod logic tot de fiziologia parazitului. Cu cât îi este mai bine în mediul în care se află, cu atât devine mai neglijent și mai vizibil, subiect al unei despărțiri premature de gazdă.

În același timp, filmul lui Finley pică și pe fondul scandalurilor mai recente legate de sistemul de educație american, îmbolnăvit de presiunile părinților și fuga după succes și ratinguri, care trebuie întreținute cu investiții semnificative. O competiție care nu conduce, în mod necesar, spre o educație mai bună, ci spre spoială și fraudă.

Dacă situația nu ar fi atât de gravă și atât de ușor de relocalizat, printr-un deloc dificil exercițiu de imaginație, în țări cu săli de sport suficient de mari încât să acopere și clădirile școlilor, și buzile din fundul curții, mai că ai ceda la accentele satirice ale filmului, la scenele în care paraziții se căsăpesc, „cu mănuși”, unii pe alții. Însă ceva parcă nu te prea lasă.

E aici și meritul cuplului Hugh Jackman – Allison Janney, în rolurile capilor răutăților: directorul Frank Tassone și administratorul Pamela Gluckin. Janney, care a ajuns să fie oscarizată pentru rolul mamei din „Eu, Tonya” după o lungă carieră în televiziune, e calculată și alunecoasă, în timp ce Jackman, care încearcă să arate că există o altă mască dincolo de Wolverine și Jean Valjean, își ia foarte în serios rolul de șoarece înecat după o noapte fericită în hambar.

Cu siguranță „rătăcitul” Tassone este una dintre cele mai bune partituri pe care le-a primit până acum.

Reconfortant în felul în care-și dozează actorii și surprizele, „Scandal în educație”, distribuit de HBO, calcă însă strâmb la final, printr-o rotunjime inutilă, dar rămâne una dintre cele mai interesante producții ale ultimelor săptămâni.

„Scandal în educație” (2019). Regia: Cory Finley; Scenariul: Robert Kolker și Mike Makowsky; Imaginea: Lyle Vincent; Muzica: Michael Abels; Cu: Hugh Jackman, Allison Janney, Ray Romano, Geraldine Viswanathan. 

On/Off-screen

Mubi: „Micul rus” / „A Russian Youth” (2019)

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Între rememorările „la program” ale Primului Război Mondial, debutul tânărului regizor Alexander Zolotukhin nu are în nici un caz spectaculozitatea imaginii lui „1917” și nici entuziasmul documentarist al lui Peter Jackson din „Ei nu vor îmbătrâni” – ca să notăm doar câteva titluri occidentale de-un leat. 

„Crescut” sub aripa celebrului Aleksandr Sokurov („Tată și fiu”, „Arca rusească”), la fel ca mai cunoscutul său coleg de generație Kantemir Balagov („Beanpole”, 2019), Zolotukhin încearcă să dea substanță unei povești pline de locuri comune prin tratamentul de imagine și racordurile muzicale, care devin – cel puțin prima – mult mai interesante decât experiența războiului în pielea unui puști care orbește pe front.

Netflix: „Circus of Books” (2019)

Am tot evitat documentarul lui Rachel Mason despre părinții săi, Karen și Barry care, începând din anii 1970, au condus o „librărie” cu materiale pornografice cu conținut LGBT, pentru că ceva din prezentarea lui mi se părea pretențios și pompos.

Și, deși în continuare, mi se pare că regizoarea nu reușește decât pe jumătate ce își propune, în timp ce plutește peste subiecte importante, „Circus of Books” nu suferă totuși de gonflarea de care-l suspectam.

Ce reușește Mason e să aprofundeze câteva momente din viețile pline-ochi ale cuplului format dintr-o fostă jurnalistă și inventatorul unui dispozitiv pentru dializă, forțați, din motive financiare, să intre în distribuția și producția de reviste și filme erotice și pornografice, într-o perioadă în care guvernul american lupta din plin cu obscenitatea.

Ce nu reușește să arate, din cauza pendulării între familie și comunități, e impactul social al legendarei librării de pe Coasta de Vest.

HBO: „Mrs. America” (2020-)

La începutul anilor 1970, feministele americane se pregăteau să sărbătorească adoptarea Amendamentului pentru Drepturi Egale și-și ciocneau paharele după câștigarea a trei sferturi din numărul de state de care aveau nevoie.

Momentul în care femeile se puteau bucura măcar de garantarea egalității cu bărbații era atât de aproape, încât broșurica în care activista conservatoare Phyllis Schlafly susținea stoparea amendamentului nu părea decât un ciot.

Cum niciuna nu auzise de Rovine și nici nu pusese mâna vreodată pe a III-a eminesciană, zâmbitor-glaciala blondă care apăra drepturile femeilor de a rămâne gospodine și mame le-a dat una dintre cele mai mari lovituri din istoria mișcării feministe.

În rolul lui Schlafly, Cate Blanchett se dezvăluie la fel de încântătoare ca întotdeauna, dar, de data asta, în pielea unui personaj ușor de detestat, a cărui falsă blândețe luminoasă maschează nivelul de empatie al unui tanc rusesc.

Cu o investiție serioasă în regizori tineri – Anna Boden („Sugar”, 2008), Ryan FLeck („Singurătate în doi”, 2006), Laure de Clermont-Tonnerre („Mustangul”, 2019), Janicza Bravo („Lemon”, 2017) – și într-o distribuție excelentă (Sarah Paulson, Rose Byrne, Uzo Aduba, Margo Martindale), creatorii reușesc să contureze nu numai substanțialitatea unui adevărat război politic, ci și imaginea complexă a uneia dintre cele mai conservatoare voci americane a ultimelor decenii. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...