Șapte concluzii după Euro 2016

Alex Enăşescu

Redactor

1) 24 de echipe sunt prea multe pentru un Campionat European.

Sistemul actual nu doar că a făcut loc unor echipe precum Irlanda de Nord sau România, care n-au ce căuta la un turneu final, dar coboară ștacheta atât de jos, încât numai cine nu vrea nu iese din grupe.

Posibilitatea calificării în optimi de pe locul 3 în grupă răsplătește jocul negativ. Nu e de mirare, deci, că Euro 2016 a înregistrat o medie mai mică de două goluri pe meci, ceea ce nu se mai întâmplase de la ediția din 1992.

E limpede că mai multe meciuri înseamnă mai mulți turiști, bilete vândute și bani din drepturile de televizare, însă calitatea fotbalului în sine e diluată atât de mult, încât turneul începe cu adevărat după faza grupelor.

2) Europa e în criză de atacanți.

Turneul final Euro 2016 a fost sărac în goluri și fiindcă nu a avut cine să le marcheze. Naționalelor le lipsesc atacanții pur-sânge de altădată. Englezii și-au pus speranțele în Harry Kane, care a avut un turneu sterp, la fel ca Thomas Müller și Zlatan Ibrahimovic.

Polonezul Lewandowski a marcat o singură dată în peste 500 de minute de fotbal. Chiar și atacanți în formă precum Alvaro Morata (Spania), Graziano Pellè (Italia) sau Olivier Giroud (Franța) ar fi avut probleme să prindă lotul la edițiile trecute ale Europenelor.

3) Decalajul Estului fotbalistic față de Vest se mărește.

Rusia, Ucraina și România au terminat pe ultimul loc în grupele lor, fiind cele mai slabe echipe de la Euro. Tot pe ultimul loc au terminat Cehia și Austria – naționale cu pretenții din Europa Centrală. Ungaria, Croația și Slovacia au fost eliminate în optimi, iar Polonia s-a oprit în sferturi.

Pe măsură ce fotbalul se transformă tot mai mult într-o afacere multinațională, școlile din vestul Europei devin tot mai profesioniste. Occidentul are jucători pentru că a învățat să și-i crească.

Răsăritul, măcinat de corupție și amatorism, nu mai produce decât talente singulare, nu și generații întregi. E o realitate cu care va trebui să ne obișnuim.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

4) Sistemul cu trei fundași nu e perimat.

Italia, Germania și Țara Galilor au demonstrat că linia de trei fundași rămâne o variantă funcțională pentru echipele care nu-și propun să controleze mijlocul terenului.

Însă, așa cum explică Jonathan Wilson, nu avem de-a face cu o tendință tactică pe cale să se răspândească, ci cu decizii ale selecționerilor de a adapta sistemul la calitățile jucătorilor pe care-i au la dispoziție.

5) Penalty-urile nu sunt întotdeauna o loterie.

Bara lui Ronaldo la penaltiul cu Austria a fost aproape să-i coste calificarea pe lusitani, în timp ce ratarea lui Sergio Ramos cu Croația a trimis Spania pe un culoar diabolic.

Dacă punem la socoteală ratările lui Mesut Özil (Germania) și a lui Dragović (Austria), avem cea mai mică rată de conversie a penalty-urilor din istoria modernă a Europenelor.

Loviturile de departajare de la finalul meciului Germania-Italia au fost o adevărată comedie a erorilor, explicată de faptul că cei doi selecționeri au ignorat statisticile. Müller marcase doar șapte dintre ultimele 12 penalty-uri, iar Özil, numai unul dintre ultimele patru.

La italieni, penalty-ul din care azzurri au egalat Germania a fost primul din carieră bătut de Bonucci în timpul regulamentar. Ulciorul n-a mers și a doua oară la apă, fundașul lui Juve ratând în seria de după prelungiri.

La fel de bizar e că omul introdus de Antonio Conte special pentru a bate un penalty a fost Simone Zaza, care nu e un specialist, având marcate doar două din trei penaltiuri în ultimii trei ani.

Apropo de 11 metri, încurajarea lui Ronaldo pentru Moutinho este ceea ce ar trebui să facă un căpitan de echipă în momentele grele.

6) Portugalia e noua Grecie.

Deși a avut un culoar accesibil spre finală – Islanda, Austria, Ungaria, Croația, Polonia, Țara Galilor, naționala antrenată de Fernando Santos a condus pe tabelă doar 10% din timpul jucat și a câștigat un singur meci din șapte în timpul regulamentar de 90 de minute.

Portugalia n-a fost nicicum cea mai bună de la Euro, însă a fost echipa cel mai greu de bătut. Cu opt oameni mereu în spatele mingii, Nani și Ronaldo singuri în atac, Portugalia a fost un bun încasator, care a rezistat fizic și mental mai bine decât oricare dintre adversarii săi.

Golul lui Éder a fost finalul glorios al unei campanii muncite, care a început în septembrie 2014 cu o înfrângere pe teren propriu îm fața Albaniei.

7) Selecționerii buni fac diferența.

Dacă e să găsim ceva încurajator pentru naționala României, este confirmarea că o echipă organizată poate bate oricând una mai talentată.

Islanda a demonstrat asta împotriva Angliei, Italia împotriva Spaniei, Țara Galilor împotriva Belgiei și Portugalia-fără-Ronaldo împotriva Franței.

Selecționerii Antonio Conte (Italia) și Chris Coleman (Țara Galilor) au reprodus la națională acel automatism specific echipelor de club.

Așteptăm de la Cristoph Daum să facă același lucru pentru România. Neamțul a spus că vrea să aducă la națională „fitness, disciplină tactică și un spirit de echipă de nezdruncinat”, semn că a înțeles și vrea să compenseze limitele tehnice ale tricolorilor.

Iată și o selecție subiectivă de faze remarcabile de la Euro 2016:

Cel mai frumos gol a fost foarfeca lui Shaqiri din marginea careului. Sau poate fenta lui Robson Kanu, care a scos din joc trei fundași belgieni.

Cea mai bună alunecare a fost tacklingul riscant, dar perfect al lui Ragnar Sigurdsson asupra lui Jamie Vardy.

Cea mai spectaculoasă intervenție a fost respingerea acrobatică a lui Florenzi, la șutul lui Müller.

Cea mai amuzantă reacție a fost cea a arbitrului Viktor Kassai, după ce Schweinsteiger a ales ca penaltiurile să fie bătute în fața peluzei cu suporteri italieni.

Cel mai reușit cântec a fost Will Grigg’s on fire, cântat de suporterii nord-irlandezi în cinstea unui atacant care n-a prins niciun minut la Euro.

Cea mai frumoasă primire au avut-o fotbaliștii islandezi care, la întoarcerea acasă, au scandat împreună cu o mare de suporteri notoriul strigăt de lupăt al vikingilor.

Declarația turneului: „Ăsta e fotbalul. Câteodată ești câinele, câteodată ești copacul”. Autor: neamțul Mario Götze, despre criticile primite la doar doi ani după ce marca singurul gol din finala Campionatului Mondial.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€