„Samsung Rising”. O conversație cu jurnalistul Geoffrey Cain despre istoria și viitorul gigantului tech sud-coreean.

Vasile Decu

Redactor

Azi vă recomand una dintre cele mai bune cărți de tech și business ale anului 2020, inclusă de ‘colegii’ de la Financial Times în Top 15 (din 400 de cărți recenzate). Geoffrey Cain e un jurnalist american cu multă experiență pe nișele de tech și business, cu un CV care include referințe precum corespondent The Economist, comentator la The Wall Street Journal, expert invitat la CNN, MSNBC, BBC și Bloomberg.

Samsung Rising e o lectură obligatorie dacă vrei să înțelegi segmentul smartphone-urilor, colaborarea și rivalitatea dintre Samsung și Apple, lecții esențiale despre cum se face marketing, importanța culturii corporate, a modelului ierarhic într-o corporație, dar și importanța jurnalismului. „Covering Big Tech now is like covering Big Oil before” - spune un citat celebru.

(Textul este ușor editat, pentru a adapta haosul unei discuții aprinse, într-un video call din două orașe în carantină, București și Istanbul, dar extrem de gălăgioase și pline de viață. Am folosit și păstrat intenționat ‘romgleza’, cuvinte precum „corporate”, „open source”, „executivi” ori „privacy”, deoarece sunt termeni specifici pentru domeniul discutat și, de multe ori, traducerea lor ar fi dat claritatea și precizia pe corectitudinea lingvistică.)

(Interviul a fost publicat inițial pe 11 decembrie 2020 în newsletterul Biblioteca Exploratorilor.)

Vasile Decu: Îmi place mult titlul. Ai povestit într-un podcast că ai încercat diverse versiuni, precum ‘Republica Samsung’ ori versiuni de Samsung vs Apple. Dar ar fi fost numai aspecte individuale ale unei istorii mult mai complexe a gigantului asiatic, devenit acum o forță globală. Samsung e un uriaș care pare că nu s-a oprit din crescut. It’s still rising, nu-i așa?

Geoffrey Cain: Samsung se tot ridică de multe decenii, la nivel global. Și, da, cred că încă mai crește. Un element care deosebește Samsung de alți giganți tech este longevitatea sa. E o poveste de succes din anii 1980 încoace. Când Samsung Electronics a intrat pe piața electronicelor (semiconductori, ecrane, PC-uri, componente), aproape toată lumea în Coreea de Sud a crezut că o să eșueze. Dar faptul că au reușit să se ridice încet și sigur de la începutul anilor 80 (cam 1983) și până azi spune foarte multe despre modelul special de business pe care l-au construit.

Durata de viață a unei companii medii, de tech, din Silicon Valley ori New York, e scurtă. Apar și dispar foarte rapid, se sting repede. Dacă te uiți pe lista Fortune 500 de acum 20 sau 30 de ani, companiile aveau o durată de viață medie de vreo 10 ani, cel mult. Dar Samsung este specială pentru că a reușit să stea la vârf și să fie profitabilă atât de mult timp.

Și încă mai crește. Da, Samsung a avut și probleme pe segmentul smartphone-urilor, dar genialitatea modelului său de business - caracteristic Asiei de Est, Japoniei și Coreei - vine din faptul că se poate mișca ușor între segmente diferite, integrate vertical. Dacă smartphone-urile încep să scadă, atunci profiturile vor veni din segmentul semiconductorilor. Iar când semiconductorii intră în declin, își mută focusul pe ecrane; iar când ecranele încep să scadă… au mereu un domeniu nou pe care să se bazeze. Pentru că Samsung e, de fapt, un conglomerat uriaș. Sunt atât de mari, că au mereu o plasă de siguranță pe care se pot baza ca să treacă prin crize.

Ovidiu Raețchi, autorul unei istorii a nazismului: „Dacă ai o minte demonică și un sistem capabil, dispus să implementeze ordinul minții demonice, atunci toată lumea o va face”

Un interviu extins cu Ovidiu Raețchi, autorul „Istoriei Holocaustului”, o analiză excelentă a dezastrului genocidal al nazismului.

Vampirii: alegorie politică, prădători sexuali sau metafore prin care reflectăm la condiția umană?

Un interviu cu profesorul Nick Groom, autorul cărții The Vampire: A New History, despre originile acestor demoni însetați de sânge, simbolismul și evoluția lor, Dracula, și „vampiromania” actuală.

Cartea începe cu dezastrul exploziv al Note 7. Ne prezinți și scandalurile de corupție, intrigile de la vârf, ca într-un roman de James Clavell ori superbul serial actual Succession, gafele interne, birocratice, unele absolut uriașe... Și eu, și multă lume, am avut reacția asta: Cum dracu’* reușesc să cadă mereu în picioare? Par imuni la dezastre care ar fi distrus alte companii, inclusiv Apple, zic eu. (*în engleză a fost mai grav)

Asta e una dintre marile întrebări pe care le-am avut și eu atunci când am început să documentez și să scriu cartea. Și eu am fost șocat când am studiat istoria companiei, uitându-mă la personajele-cheie. M-am gândit: La ce altă corporație multinațională uriașă de pe planetă, atât de mulți lideri, din fiecare generație, au fost fie anchetați, fie condamnați pentru infracțiuni economice? La Samsung, toți cei care au condus compania au ajuns, la un moment dat, la tribunal și au fost condamnați. Cu toate acestea, rezistă, se întorc mereu la conducerea companiei, pe care o cresc și îi mențin succesul.

E vorba, aici, de sistemul unic construit de Coreea de Sud. E un sistem singular. M-am uitat în restul lumii, la țările industrializate, din OECD, să văd dacă mai există ceva similar. Cea mai apropiată a fost Japonia, care avea un sistem similar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, dar pe care l-a schimbat. Unele țări scandinave au și ele ceva similar, dar au și o bună guvernare corporativă, nu au lideri care ajung la închisoare. O altă țară ar fi Israelul, cu multe afaceri de familie și cu scandaluri de corupție.

Dar Coreea de Sud e diferită de toate cele de mai sus. E mult mai extremă când vine vorba despre corupția corporatistă. Dacă te uiți la cele mai bogate zece business-uri de familie din Coreea, șase sau șapte dintre ele au condamnări în justiție. Mulți au ajuns și la închisoare. Au fost condamnați, au petrecut un an sau doi după gratii, apoi au primit grațieri prezidențiale. Iar companiile sud-coreene au atât de multă influență în lume.

Cu toții știm de Hyundai, Samsung, LG. Dacă te uiți la liderii lor, descoperi numeroase infracțiuni economice - mi se pare incredibil. Motivul pentru care sistemul funcționează este guvernul sud-coreean. E un model de ‘dictatură de dezvoltare’ inventat de sud-coreeni. Când Coreea de Sud creștea dintr-o națiune săracă într-un bogată, guvernul și-a dat seama că toate companiile acestea mari vor dori să crească tot mai mult, să ajungă la venituri tot mai mari, dar și să facă trecerea de la o generație la alta, ca într-o dinastie, căci liderii vor dori să-și pună copiii în rolurile de conducere.

Așa că au conceput un sistem legal extrem de complicat care făcea imposibilă transferarea companiilor către copii. Dar ei oricum aveau s-o facă, într-un fel sau altul. Deoarece, în cultura coreeană, șefii își doresc extrem de mult ca firmele să fie preluate de copiii lor. Așa că guvernul a profitat de asta, pentru a-i aresta deseori pe lideri - un fel de ‘băț’ legal cu care să-i disciplineze, să-i dea drept exemplu pentru public. Ca oamenii să vadă că guvernul se luptă cu corupția. Dar, imediat ce lumea începea să uite, le oferea grațieri. Președintele venea și zicea ‘Gata, domnule președinte Samsung, ai voie să pleci și nu te mai deranjăm cu tribunalul. Te poți întoarce să conduci compania’. E un sistem diferit de ce știm noi. Unul care nu mai există prin restul țărilor OECD.

Da, e o cultură ciudată, și, citind cartea, mi-am dat seama că nu prea poți să înțelegi Samsung fără să cunoști cultura sud-coreeană, cu trăsături diferite de liberalismul vestic. De multe ori, succesul Samsung pare a fi în ciuda culturii sale interne.

Da, succesul Samsung în lumea modernă, în anii 2020, vine în ciuda culturii sale. Samsung și restul marilor companii sud-coreene au crescut cu sprijin guvernamental. Unul uriaș. Pentru că aceste companii erau legate de interese naționale, așa că au primit un ajutor imens din partea statului. Guvernanții își doreau foarte mult să construiască Coreea de Sud într-o națiune bogată.

Și a funcționat.

Da, a funcționat. Dacă aceste grupuri chaebol nu ar fi avut sprijinul guvernelor, ar fi fost extrem de improbabil să ajungă la nivelul de succes de astăzi. Nu cred că Samsung ar fi existat, sincer, fără sprijinul enorm al dictatorilor sud-coreeni, construind de la zero industriile de semiconductori și componente electronice între anii 1960 și 1980. Chit că acum nu prea mai e la modă, în Vest am avut, în ultimii 30-40 de ani, o viziune diferită. Am trăit în ‘era lui Milton Friedman’, să zicem, în era piețelor necontrolate, pe ideea că piața e eficientă în sine și că rațiunea ei internă va rezolva toate problemele. Și am ajuns acum la inegalitate și populism, la Brexit, Trump și Erdogan (căci locuiesc acum în Turcia).

Țări precum Coreea de Sud, Japonia, Vietnam, chiar și China, au urmat o paradigmă a ‘economiei instituționale’, în care intervenția statului în economie, mai ales în stadiile incipiente, e văzută ca un lucru bun. Cred că de asta am și ales să studiez Coreea de Sud, pentru că voiam să văd cât de diferit, de ciudat e acest sistem, cum spui și tu. Pentru mine, ca vestic, ca american, totul mi s-a părut la început ciudat, exotic, neobișnuit. Mă tot gândeam cum de e posibil, de ce e un succes. Coreea de Sud a stabilit un sistem diferit de al nostru, la început, care a permis tipul ăsta de succes economic, ca al Samsung.

Dacă nu se rezumă doar la advertoriale ascunse și copy-paste-uri din texte de PR, jurnalismul de tech e dificil azi, oriunde. Dar cât de greu a fost să documentezi cartea în ‘Republica Samsung’?

M-am mutat în Coreea de Sud în 2009. Înainte, fusesem jurnalist în Silicon Valley, unde ‘acopeream’ Google, Apple și companii tech mari de acolo. E destul de greu să scrii despre companiile astea în America, în Silicon Valley. Au reputația de a fi foarte secretoase. Nu le place critica jurnalistică, vor să-și mențină o imagine bună. Dar, când am ajuns în Coreea, am aflat rapid că e la un cu totul alt nivel. Conceptul de transparență corporate nu există aici și nu e legiferat. Chestiile din culise pe care le aflam erau absolut incredibile. Lucruri pe care compania nu era nevoită să le arate nici măcar acționarilor.

Ca să înțelegi comparația dintre cât de greu e să scrii despre Samsung versus Apple, de exemplu, imaginează-ți că ești în Silicon Valley și că Apple este peste tot. Iar America e numită informal „Statele Unite ale Apple”. Steve Jobs și Tim Cook au o linie directă la Casa Albă și pot vorbi oricând cu Obama, Trump etc. Pun mâna pe telefon, sună la Casa Albă și le spun ce să facă. Nu doar atât - imaginează-ți că Apple ar reprezenta 20% din exporturile SUA și că fiecare american vrea să lucreze la Apple, e ‘Apple crazy’ și spune că ‘trebuie să protejăm Apple, altfel economia americană va fi distrusă’.

Dacă te duci în Coreea asta este situația pe care o vei găsi. Coreenii își numesc țara „Republica Samsung”. Poți să trăiești toată viața folosind produsele Samsung. Te angajezi la Samsung. Te duci dimineața la muncă în mașina ta Samsung, la biroul din clădirea Samsung. Apartamentul tău a fost construit și el tot de Samsung. Ai un cuptor cu microunde Samsung, un televizor Samsung, folosești un card de credit Samsung. Când îmbătrânești, te duci în spitale Samsung și apoi ești îngropat într-un cimitir Samsung. Amprenta companiei în societate e uriașă.

De aceea, e foarte greu să scrii despre ea, căci coreenii nu doar că admiră compania, dar le este și frică de ea. În Coreea de Sud, nimeni nu vrea să vorbească on the record, cu sinceritate asumată.

Dar ai reușit. Ai vorbit cu mulți insideri. Cartea ta se citește uneori ca un roman de James Clavell ori ca scenariul Succession, la câte intrigi și probleme de birocrație internă descrie. Poate un chaebol să funcționeze în 2020?

Răspunsul e foarte complicat. Un pic de da cu un pic de nu. Cred că, în ansamblu, modelul trebuie să se schimbe, eventual. Pentru că Samsung are un sistem de guvernare extrem de complex, de ‘cross shareholdings’, un fel de acționarat încrucișat. Care înseamnă, practic, că nu există o singură companie, o entitate numită ‘Samsung Group’, chit că i se spune așa. E o încrengătură de companii publice și private care dețin bucăți una din alta, creând un cerc uriaș de companii care votează una în board-ul celeilalte și iau decizii una pentru alta.

E un sistem extrem de ineficient de guvernare, făcut cu scopul de a nu avea o singură entitate, ușor controlabilă din afară. Dar care a dus la tot feluri de scandaluri de corupție, tocmai pentru că e un sistem greu de guvernat. Motivul din spatele acestui sistem este că reprezenta singura modalitate prin care familia Lee putea să transfere compania de la un lider la altul. Dar nu cred că acest model, chaebol, mai poate rezista prea mult. Legislația coreeană a pus deja ținta pe el. Chiar și Jay Y. Lee, liderul Samsung, anunțase acum câteva luni că nu va da compania copiilor săi. Legal, deja devenise aproape imposibil și nu mai putea s-o facă.

Dar, dacă lăsăm deoparte problema controlului birocratic, modelul chaebol este în continuare unul foarte eficient din punct de vedere economic, pentru că este puternic integrat vertical. Așa că Samsung va fi izolată de șocurile din piețe care vor veni în următorul deceniu în lume, mai ales pe fundalul războaielor comerciale dintre China și SUA, de exemplu.

Coreea de Sud e prinsă chiar la mijloc, geopolitic și economic, într-o poziție foarte periculoasă când vorbim despre două mari puteri care intră în conflict. Pentru că Samsung își face singură tot ce are nevoie. Produce aproape tot, de la materia primă pentru sticlă, în parteneriat cu americanii de la Corning, la ecrane, semiconductoare, produse finite - toate componentele hardware. Așa că Samsung nu o să sufere prea tare din cauza șocurilor din piețe, datorită acestui sistem incredibil de puternic de integrare verticală.

În prezent, avem o dezbatere mare în lume despre viitoarele rețele 5G. SUA și Uniunea Europeană resping tehnologia 5G a companiilor chineze, precum Huawei, de frica spionajului și a controlului tehnologic. Iar Samsung este unul dintre cei mai buni candidați care să le înlocuiască, pe acest tip de hardware, pentru că au această integrare verticală eficientă.

Pot să facă hardware rapid, eficient și la prețuri bune. Samsung are ingineri excelenți. Nu prea se pricep la software, la AI ori alte tehnologii software care se nasc acum ori se vor dezvolta în următorul deceniu. Dar sunt foarte buni la hardware-ul care va susține acest software. Samsung are un model chaebol bazat pe hardware, cu specializare pe manufacturing. Un model care o să fie foarte bun pentru ei în următorii zece ani, zic eu.

Liderii Samsung au încercat, de-a lungul anilor, să scoată compania din modelul centrat pe hardware, dar n-au reușit să-și impună viziunea. Unele eșecuri au fost chiar dureroase. Software-ul rămâne principala lor vulnerabilitate, chiar și acum, nu?

E o vulnerabilitate care vine din acest model chaebol. Grupurile chaebol coreene sunt axate pe producția de hardware, și le este greu să dezvolte software. Lăsând la o parte cele câteva produse de succes precum aplicația de mesagerie KaTalk, nu prea sunt exemple de software apps coreene de succes. Nu au asta în cultura de business.

Am documentat și am scris mult despre problema asta, ca jurnalist. Iar o mare parte din carte e dedicată eșecurilor Samsung pe partea de software. Ca să bată Apple - inamicul original - executivii Samsung din Silicon Valley și-au dat seama că Samsung trebuie să devină și o companie de software, nu doar una de hardware. O logică simplă și corectă.

Samsung producea mult hardware, dar nu avea și un sistem de operare care să le conecteze. Samsung trebuia, deci, să creeze un ecosistem de software, un OS și aplicații - conținut, video, muzică - pe care le controleze ea, nu Google, așa cum se întâmplă în prezent. Un sistem cât mai extins, cu multe device-uri în jurul utilizatorului, într-o casă inteligentă, de la smartphone la cuptor și mașina de spălat, care comunică între ele. Samsung a încercat asta, la mijlocul deceniului trecut, între 2013 și 2016. Dar toate eforturile au eșuat. În esență, problema a fost că au pus, ierarhic, executivii responsabili de software sub cei de hardware. Aceștia din urmă erau cei care luau deciziile despre cum va arăta și funcționa software-ul. Dar software-ul și hardware-ul sunt culturi diferite. Nu avea cum să iasă.

(În iunie 1993, șeful Samsung de atunci, Lee Kun-hee, era într-o vizită în Germania, pentru a studia industria nemților. După ce a citit un raport făcut de o echipă de consultanți japonezi privind starea companiei sale și a văzut înregistrări cu camera ascunsă din fabricile sale, care arătau standarde reduse de calitate în producție, acesta a convocat de urgență 200 de directori Samsung, care au zburat urgent în Europa, pentru o ședință de management de zece ore pe zi, timp de trei zile, plină de înjurături, pentru a învăța noua filozofie și strategie a companiei - fără pauze de toaletă.

„Schimbați totul, în afară de nevastă și copii”, a fost o replică celebră din ceea ce a devenit Declarația de la Frankfurt, un fel de ‘cărțulie roșie’ a Samsung, recitată apoi de angajați în fabrici. Conceptul esențial: mentalitatea de ‘criză perpetuă’, care să prevină delăsarea și scăderea calității muncii.) Putem spune că Samsung a ajuns la un nou moment Frankfurt?

Nu cred. Adică, nu-i chiar un ‘moment Frankfurt’. Încă nu știm ce o să facă fiul lui Lee Kun-hee, Jay Y. Lee, care s-a menținut low profile până acum, și din cauza problemelor legale. Lucrurile nu stau prea bine pentru el, dar, dacă este exonerat, dacă se poate întoarce la Samsung, cred că o să fie într-o poziție excelentă pentru a porni un nou ‘moment Frankfurt’.

Cred că va încerca să dea un suflu nou în companie, să le reamintească executivilor ce înseamnă Samsung, să ridice moralul și să-i pregătească să iasă la luptă. Samsung este o companie de luptători. Companiile mari de tech au - sau aspiră la - un anumit caracter. Motto-ul Google a fost mult timp „don’t be evil”. Iar Google este perceput și acum ca un uriaș prietenos. La Samsung, e valabil opusul. Sunt o companie agresivă, de luptători, modelată după un sistem militar. Executivii Samsung au tradiția de a face discursuri grandioase. Da, Samsung a încercat să-și schimbe cultura, dar încă au o cultură militară. Iar dacă Jay Lee apasă pe butonul ăsta, ‘seniorii’ din Samsung o să reacționeze bine.

Mi-a rămas în minte o expresie din carte, ideea de ‘criză perpetuă’, propusă în trecut ca motto în interiorul Samsung, însemnând o atenție constantă de a evita capcana succesului, pe model Sony, de a te îmbăta cu propriul succes, fără a vedea viitorul. Avem acum o Chină total diferită, ridicată la nivel de putere globală, de unde vin rivali noi, precum Huawei. În mintea mea, calea succesului pentru Samsung e să nu concureze în Asia, neapărat, ci să devină ‘occidentală’. Dar îi permite cultura internă, una modelată după rigiditatea asiatică, să facă asta?

Samsung are o relație interesantă cu cultura sa corporatistă. Știe că trăsătura sa militaristică poate să fie o problemă. Și a încercat s-o reformeze, să se apropie de-a lungul anilor de modelele din Silicon Valley. E un proiect pe termen lung, ceva la care lucrează de la începutul anilor 2000. Executivii Samsung știu că militarismul culturii lor fusese construit pentru anii ’80, și nu mai poate rezista mult timp. Dar, de fiecare dată când Samsung încearcă să-și schimbe cultura, simte că pierde controlul asupra sistemului pe care l-a construit.

Când testează o cultură mai relaxată, directorilor li se pare că angajații devin „leneși”, că nu se mai îmbracă „cum trebuie” că nu mai respectă etica profesională, că nu mai sunt adevărați executivi Samsung, „bărbați Samsung”, cum li se spune (în original „Samsung Men”). Căci majoritatea covârșitoare au fost bărbați, chit că acum începe să apară diversitatea. Samsung e prinsă, deci, într-o dilemă. Sunt dezbateri aprinse acum despre ce ar trebui să fie Samsung, căci au ajuns într-un punct în care nu le mai este clar. Unii executivi sunt oameni de software, alții de hardware.

Și fac lucrurile diferit, fără o cultură Samsung unificată. Cultura internă este foarte importantă pentru companii, de ea depinde o mare parte din succesul comercial. Nu e neapărat vorba despre cultura pe care o concepi pe hârtie. Ci de consistența modului în care faci lucrurile. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la Samsung. Problema asta datează de mult, dinainte de Jay Lee, moștenitorul Samsung. Dar el va trebui să ia niște decizii foarte grele în următorii ani pentru a forma viitorul Samsung și cultura sa corporate.  

Când spui Samsung, spui inovație. E părerea mea sinceră. Sunt geniali la hardware, inovatori, și excelenți producători. Cred că oamenii îi critică pe nedrept că ar copia. Iar „Samsung Rising” explică foarte clar asta, mi-a dat multe argumente pentru certurile de pe FB. La ce lucrează acum? Care sunt zvonurile din bula tech despre tehnologiile pe care le țintesc?

Da, clar, sunt perfect de acord că nu sunt doar niște ‘copycats’. Sunt foarte inovatori pe partea de hardware. Dacă te uiți la giganții tech la nivel global, când vine vorba de hardware Samsung ar trebui să fie nr. 1 ca inovație. Ori maxim nr. 2 - zic asta pentru că uneori mai vedem companii de succes, ca HTC ori Sony. Dar Samsung a preluat rapid poziția de lider. Urcă și coboară, evident. În unii ani, nu mai este cea mai inovativă, dar își revine foarte rapid. E părerea mea, căci respect inginerii din Samsung, care lucrează enorm și își iubesc compania și țara.

Cu privire la noile tehnologii, eu cred că era smartphone-ului, ca element central, se apropie de final. Cred că smartphone-urile sunt gadgeturi foarte utile, dar au devenit produse de masă, bunuri de larg consum. Stau de vorbă cu tine acum, pe video call, de pe un smartphone Google de 300 de dolari, adică unul foarte ieftin azi, mai ales în SUA. Prețurile se tot duc în jos. Iar majoritatea consumatorilor nu vor să plătească mereu câte 1.000 de dolari pe telefoane noi.

Cred că focusul este acum către software-ul din fundal. Cum am mai zis, trăim într-o eră de ‘disrupere’ tehnologică fără precendent, implicând inteligența artificială, cloud-ul, recunoaștere facială și de voce, big data - etc. Sunt valuri mari în software care cresc acum, care vor crea un ecosistem condus de AI. Cred că, în zece ani, tot ce vom face va implica AI-ul. De la recomandări și sfaturi, de la cumpărături la ce filme vedem ori ce pisică ni se potrivește ca personalitate, la condusul mașinii. AI-ul va fi peste tot.

Dar hardware-ul a rămas mult în spate și trebuie să recupereze distanța, să egaleze progresele din software. Așa că multe firme, de la Nvidia la Samsung, încep să producă semiconductorii care vor însufleții harware-ul. Sunt numiți non-memory semiconductors. Vom vedea ce se întâmplă. Nu e foarte clar cine va fi liderul acestui segment tehnologic. Samsung încearcă să se poziționeze ca lider și cred că are un avans, datorită sancțiunilor la care e supusă China. SUA, Australia și europenii au probleme în a-și asigura accesul la semiconductori, pe care nu-i vor mai putea cumpăra din China. Iar Samsung este într-o poziție excelentă. Au tot ce le trebuie pentru a profita de situație. Și trebuie să profite de momentul ăsta. 

Ce nu pot rezolva giganții tech prin propriile departamente de R&D (ori copiere directă), rezolvă prin achiziții. Iar Samsung a bifat o serie de greșeli și scăpări uriașe - Waze, Android…

Cred că multe companii mari au problema asta. Când se uită la companii mici, giganții tech le ignoră deseori prea ușor, chit că e vorba de start-up-uri care fac lucruri interesante. Nu cred că Samsung e unică în stilul ăsta de a greși. Doar că este mai predispusă la astfel de greșeli, din cauza culturii lor insulare. Au o birocrație foarte verticală, cu ierarhie puternică.

Când funcționezi atât de ierarhic, nu te oprești prea des ca să te uiți la ce se întâmplă în jurul tău, să vezi cine ce face, cine contează, care sunt start-up-urile relevante. E foarte ușor să intri într-o mentalitate în care toate lumea ți se pare doar un mic competitor, deci nu trebuie să-i iei în serios. Cred că Samsung și-a mai îmbunătățit abilitățile aici, stilul de a face achiziții strategice, de când am scris cartea. Am auzit asta de la executivi din Silicon Valley, care au experiență în cumpărat de start-up-uri.

Cel mai bun exemplu este Harman, pe care Samsung a cumpărat-o acum câțiva ani. Și au făcut o treabă bună integrând sistemele audio Harman în produsele lor, în universul Samsung. Dar asta și pentru că Harman e tot un producător de hardware. Când Samsung țintește start-up-uri de software, firme de AI, nu se descurcă la fel de bine, deoarece cultura lor este atât de diferită de cea a producătorilor de software.

Cred că publicul greșește când se concentrează doar pe rivalitatea dintre Apple și Samsung, ca într-o versiune de Coca-Cola versus Pepsi. O relație mult mai importantă mi se pare cea cu Google - și Android-ul său.

Da, și eu cred la fel. Mi se pare că ‘războaiele’ Apple versus Samsung s-au cam terminat, din mai multe motive. Cred că e o istorie încheiată. Unul din obiectivele mele a fost să scriu această istorie a rivalității lor și cred că am fost printre primii care au descris întreaga sagă Samsung versus Apple. M-a surprins că nu fusese documentată cum trebuie, într-o carte.

Revin la afirmația că smartphone-urile nu mai sunt viitorul. Apple și-a schimbat strategia și se concentrează pe conținut, alege calea software-ului, în timp ce Samsung încearcă să adauge concepte noi de hardware, ciudate, precum telefoanele pliabile, ori asistentul acela AI ca o bilă care rostogolea pe podea... Se concentrează pe inovații în hardware, în timp ce Apple face eforturi în software. Viitorul va fi software-ul, și e de urmărit ce se va întâmpla cu relația dintre Google și Samsung - gigantul de software și cel de hardware. Au o sinergie naturală, dar și tensiuni. ‘Războaie reci’, care nu au explodat niciodată într-o confruntare serioasă, directă.

Tensiunile provin din gradul în care Samsung poate modifica software-ul Google. Pentru că Samsung vrea propriul software, nu ceva open source, vrea să se diferențieze de alte companii. Vrea să-și diferențieze produsul. Ăsta va fi un spațiu de urmărit, relația dintre ei. Cred că relația Samsung-Google va arăta cu totul altfel peste cinci ani, dar rămâne de văzut.

Apple pare că-și construiește acum marketingul în jurul conceptului de privacy. Înțelege Samsung acest concept, crezi că își poate schimba strategia?

Nu cred că îl iau în serios, la nivelurile superioare ale companiei. E presupunerea mea. Motivul pentru care o spun e că, în interviurile mele cu directorii Samsung, am auzit foarte puține cuvinte despre data privacy, despre importanța protecției datelor personale. De câțiva ani, Samsung are un sistem de securitate, Knox, criticat foarte tare de specialiștii în securitate. Îmi aduc aminte de un computer scientist de la Kaspersky Labs, parcă, care a analizat sistemul Knox și a declarat că e cel mai prost cod pe care l-a văzut, că Samsung a făcut toate greșelile posibile.

Nu cred că Samsung va fi un lider în siguranța datelor, pentru că nu au abilitățile de software necesare pentru asta. Apple este într-o poziție mult mai bună.   

Cum a fost primită cartea ta în birourile Samsung? Ce feedback ai avut - ori blowback?

Acum câțiva ani, Samsung m-a scos de pe lista de mailuri de PR, de relație cu presa. Știau că scriu cartea și am presupus că ăsta a fost motivul, că nu le plăcea ce fac, dar nu mi-au spus-o niciodată în mod explicit. Nu mai am nicio relație cu Samsung acum. Și cred că așa și trebuie, că e normal pentru un jurnalist, mai ales unul de investigație.

Cred că, dacă aș fi depins prea mult de accesul oferit de ei, aș fi scris o carte mult mai ‘diluată’. Cred că ar fi trebuit să fac concesii ca să pot scrie cartea. Iar eu am vrut să scriu și despre succesele lor, dar și despre cazurile de corupție și scandalurile incredibile. Coreea de Sud e o țară a scandalurilor. În fiecare an e câte nou scandal uriaș de corupție în guvern sau la marile companii.

Dacă aș fi scos partea asta din carte, i-aș fi alterat scopul. Istoria mea a companiei Samsung e și un fel de studiu antropologic, o analiză a culturii, a societății, nu doar o carte de business. Am vrut să arăt rolul acestei afaceri extrem de influente în țara ei. Nu cred că aș fi putut scrie cartea cu prea mult acces - și nici nu mi s-ar fi dat un acces real. 

Recomandări de lectură de la Geoffrey Cain

„Citesc multă nonficțiune și am o listă lungă de cărți prin care trec. Cartea de acum e despre uraganul Katrina, care a lovit New Orleans-ul - unul dintre cele mai mari dezastre naturale din America. Se numește Katrina - A History, 1915–2015, de Andy Horowitz. Spune povestea orașului, mergând o sută de ani în trecut, ca să explice cum a fost posibil acel dezastru. De ce au fost afectați atât de disproporțional populațiile afro-americane, deoarece trăiau în zone vulnerabile la dezastre. Autorul arată cum multe dintre aceste efecte sociale și politice au rădăcini în trecut, și nu se concentrează doar pe dezastru, ceea ce mi se pare fascinant. Eu sunt un ‘big picture guy’, îmi place să mă uit la contextul lucrurilor, nu doar la eveniment.

O altă carte pe care o recomand, din sfera tehnologiei, este AI Superpowers, a lui Kai Fu Lee, despre cursa dintre China și SUA pentru dezvoltarea celor mai noi forme de inteligență artificială. Cine le obține primul poate domina lumea tehnologică. E o carte foarte intensă, foarte dramatică.” 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€