S-a născut o stea... cu Gaga la clape și Cooper la mixer

Daniel Iftene

Redactor

A Star is Born (2018), muzical, romantic. Regia: Bradley Cooper; scenariul: Eric Roth, Bradley Cooper și Will Fetters, după o poveste de William Wellman și Robert Carson; imaginea: Matthew Libatique; montajul: Jay Cassidy; cu: Lady Gaga, Bradley Cooper, Sam Elliot, Dave Chappelle.

*

Lady Gaga, multă muzică bună și sacra treime dragoste – suferință – moarte.

Acesta este cocteilul cu care debutul în regie al actorului Bradley Cooper – și al patrulea remake al celebrului titlu „S-a născut o stea” – umple sălile de cinematograf încă de la avanpremieră.

E o victorie a nostalgiei și a remix-ului, atemporală și fără vlagă, care va da un tsunami la moara celor care, din nefericire, asociază Hollywoodul doar cu irelevantul.

Osatura celor patru versiuni ale poveștii (1937, 1954, 1976 și 2018), dacă nu socotim și replica indiană din 2013, e neschimbată: o fată plină de talent visează (sau a visat) să devină vedetă, iar întâlnirea accidentală cu un bărbat celebru, dar măcinat de probleme, o ajută să își împlinească visul, cu prețul unei mari suferințe.

În filmul din 1937, Esther Victoria Blodgett (interpretată de Janet Gaynor) este împinsă de o bunică – vajnică urmașă a cuceritorilor Vestului – să-și urmeze visul de a ajunge star la Hollywood, dar asta nu se întâmplă decât după ce ea e remarcată de marele actor Norman Maine, a cărui carieră e pe ducă din cauza dependenței de alcool.

În 1954, Vicki Lester (Judy Garland) e transformată într-o vedetă a musical-ului tot de un actor alcoolic.

În 1976, bărbatul care o propulsează pe Esther Hoffman (Barbra Streisand) nu mai e actor, ci una dintre figurile populare ale muzicii rock, John Norman Howard (Kris Kristofferson).

În drumul ei spre Hollywood, Esther (din 1937) era nevoită să-și reinventeze imaginea. În varianta Cooper-Gaga, imaginea rămâne una dintre temele principale.

În 2018, Bradley Cooper readaptează situația creată în urmă cu opt decenii de Wellman și Carson – care le-a și adus Oscarul pentru cel mai bun scenariu original – și colează bucăți din avatarurile anterioare într-un film fără cusururi tehnice, dar atât de sărac în emoții, încât regreți că nu ai luat un pumn de ceapă de la supermarketul aflat la parterul multiplexului.

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Jackson Maine (Bradley Cooper) se află încă la altitudinile maxime ale carierei sale muzicale, deși alcoolul, drogurile și conflictele nerezolvate cu propriul trecut îl rod pe dinăuntru.

Ally (Lady Gaga) lucrează într-un restaurant, detestă relațiile complicate cu bărbații și, în ciuda talentului, nu a reușit să se afirme decât într-un bar de travestiți, unde Soarta i-l și aduce pe Jack.

Secvența barului are tot. Privirea, atingerea, dragostea care se înfiripă. Cooper nu face rabat la convențiile genului romantic.

Și în continuare, povestea rămâne fidelă scheletului descris mai sus.

Visul (american) de a deveni vedetă peste noapte cere sacrificii. Ally e prinsă în plasa unei industrii vulgarizante, iar Jackson, în cea a dependențelor, astfel că dezastrul se anunță de la poște depărtare.

Spectatorii care nu au văzut filmele anterioare le vor (re)cunoaște în zeci de momente reciclate, cum sunt literele mari și roșii din titlu (ca în prima versiune), concertul din debutul poveștii (ca în ’76), scena sprâncenelor false sau cea a ultimei fripturi.

Cu experiențe fericite în „Scandal în stil american” (American Hustle) sau „Scenariu pentru happy-end” (Silver Linings Playbook), Bradley Cooper a înțeles că există un public, chiar și peste ocean, pentru drama fără exagerări, virată într-un parcurs firesc al vieții.

Majoritatea scenelor care umplu spațiile dintre piesele muzicale sunt puse într-o cheie naturală, iar cei doi protagoniști reușesc să creeze o conexiune credibilă pe ecran.

Dacă îl aducem în ecuație și pe Sam Elliott (în rolul fratelui mai mare al lui Jack), care are câteva scene extraordinare de acrobație afectivă, îți dai seama că actoria nu e unul dintre punctele slabe ale filmului.

Nici partea muzicală nu dă greș. Piesele se prind bine de ureche și reușesc să construiască distanța de valoare dintre rock și pop cu care regizorul alimentează conflictul dintre soți.

Scenele de concert au forță și datorită directorului de imagine Matthew Libatique (care a lucrat la majoritatea filmelor lui Darren Aronofsky, dar a semnat și videoclipuri pentru Justin Timberlake, The Cure, Lou Reed sau Metallica).

Și, totuși, ce face ca steaua născută în 2018 să fie, în ansamblu, atât de plicticoasă?

O acumulare de clișee care nu au cum să se constituie într-o reinterpretare a subiectului. O regretabilă lipsă de substanță și de ancorare în prezent.

O înglodare încăpățânată în concluzia romantică „totuși este trist pe lume”, la care se adaugă asteriscul moral periculos de individualist care ne e servit pe tavă la final.

Offscreen

→ După proiecțiile din cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2018, comedia neagră „Secretul fericirii” − debutul ca regizor al actorului Vlad Zamfirescu − iese săptămâna aceasta pe marile ecrane din toată țara.

Premisa scenariului semnat de Alexandru Popa e nebunească, dar dă ocazia unui ping-pong antrenant de replici între cele trei personaje.

Într-o seară, după mai multe pahare și niște iarbă, Tom (Vlad Zamfirescu) îi propune celui mai bun prieten al său, David (Theo Marton), să facă un schimb de neveste, în scopuri recreativ-sexuale.

Așa că David și soția lui Tom, Ana (Irina Velcescu), se folosesc de toate mijloacele să rezolve o criză care pare să plece din ceva mai mult decât o glumă proastă.

Filmul se bazează nu doar pe o relație foarte dinamică între cei trei actori, ci și pe doze consistente de umor și răsturnări de situație, chiar dacă unele dintre acestea duc la simplificări specifice farsei.

→ Din 19 octombrie până în 4 noiembrie, filme premiate sau selectate recent la Cannes vor ajunge la București (19-28 octombrie), Timișoara și Arad (19-21 octombrie), Cluj-Napoca (25-28 octombrie), Iași (26-28 octombrie) și Oradea (3-4 noiembrie).

Cele mai așteptate titluri din program sunt „Shoplifters” (r. Kore-Eda Hirokazu) − câștigătorul Palme d’Or din acest an, „Girl”, al belgianului Lukas Dhont, care a fost distins pentru debut și interpretare, „Border” (r. Ali Abbasi) – premiat în secțiunea Un certain regard sau „Burning” (r. Lee Chang-Dong), favoritul criticilor dintre filmele din selecția oficială.

Spectatorii se pot întâlni și cu unii dintre cei mai importanți cineaști ai momentului, fie la proiecții, fie în master-class-uri.

Iranianul Asghar Farhadi, autorul celebrului „A Separation” (premiul Oscar în 2012), își va prezenta cel mai recent film – „Everybody Knows”, selectat la Cannes 2018, iar regizorul mexican Carlos Reygadas („Post Tenebras Lux”, 2012) vine în România cu „Our Time”, film inclus în competiție la ediția din acest an a festivalului de la Veneția.

Pentru majoritatea publicului, această caravană va fi prima ocazie să vadă și câteva producții românești remarcate de festivalurile internaționale în ultimul an: „Lemonade” (r. Ioana Uricaru), „Alice T.” (r. Radu Muntean) și „Dragoste 1: Câine” (r. Florin Șerban).

→ După „Orele” (The Hours, 2002), Nicole Kidman reintră în lista actorilor care își asumă nebunia unei transformări fizice substanțiale, cu rolul din „Destroyer”, cel mai recent film al regizoarei americane Karyn Kusama.

Povestea unui fost agent de poliție sub acoperire, care trebuie să distrugă fantomele trecutului, e programată să ajungă pe ecrane la finalul anului.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€