Ronaldo

Sunt la modă documentarele artistice despre fotbaliști. Chiar și la TIFF au fost proiectate câteva, despre Messi, despre Ferenc Puskás și, anul acesta, despre Ibrahimović.

Sigur, există filme foarte cunoscute cu sau despre fotbalişti: Driblează ca Beckham, Drumul spre victorie (acel clasic cu marele Pelé, pe care îl tot dădeau la televizor acum vreo zece ani) sau Maradona by Kusturica (o întâlnire spumoasă între doi oameni excentrici şi uşor nebuni).

Dar, fiindcă Portugalia a câștigat de puţin timp Campionatul European, vă recomandăm un film apărut la finalul lui 2015, care nu a intrat în cinematografele de la noi şi nici nu a fost promovat în mediul autohton: documentarul despre Cristiano Ronaldo.

E ciudat că nu i s-a dat atenţie, ştiind că suntem o ţară unde se mănâncă fotbal pe pâine, plină de fani Real Madrid şi CR7.

Filmul se cheamă chiar Ronaldo şi e un proiect cât se poate de serios, regizat de Anthony Wonke, dublu câștigător al premiului BAFTA, și produs de Universal Pictures prin Asif Kapadia (cel care semnează biografiile Senna și Amy).

Povestea – așa cum este ea prinsă pe ecran – începe la gala decernării Balonului de Aur din ianuarie 2014 și se duce până la evenimentul similar din 2015. Documentarul surprinde acest an din viața starului portughez, fără a avea intenția de a fi neapărat obiectiv sau atotcuprinzător.

După cele 12 luni în care echipa de filmare a stat cu Ronaldo, la montaj s-a insistat pe momentele definitorii – și subiect de mândrie – pentru fotbalistul născut în Funchal, insula Madeira.

Dat fiind că statisticile din 2014 pot fi accesate foarte ușor pe internet, regizorul Anthony Wonke abordează diferit întreaga poveste: alege evenimente conexe marilor meciuri ale lui Ronaldo (la Cupa Mondială din Brazilia, la finala Ligii Campionilor contra lui Atletico Madrid sau la El Clásico – derbiul din campionat contra Barcelonei).

Filmul survolează intimitatea mai multor apropiați ai starului portughez, cei care, așa cum spune Ronaldo, reprezintă totul pentru el: intrăm astfel în casa mamei sale, în casa super-agentului Jorge Mendes, care îi este ca un tată, apoi pe stadion, dar în lojă, unde momentele sunt trăite la intensitate maximă. Din cauza ritmului alert şi a încăpăţânării de a controla imaginea, lungi bucăți din film aduc a videoclip.

Pe lângă aceste evenimente cunoscute și mediatizate, Ronaldo permite echipei să ia parte la câteva momente familiale, cu Mendes, cu mama lui, cu fratele său și cu alte persoane din anturajul restrâns.

Protagonistul filmului repetă aproape obsesiv că e cel mai bun, că îi place să se desprindă cât de mult de realitate, că nu citește presa, că nu se uită la televizor şi că face doar ce e mai bine pentru el.

De remarcat este și Jorge Mendes, impresarul său, care s-ar putea să se fi uitat prea mult la filme cu mafioţi. În orice caz, de la DJ şi patron de bar într-un orăşel necunoscut, el a ajuns unul dintre cei mai influenţi oameni din lume. Și tot repetă (oameni mici, obsesii mari) că nimic nu e imposibil, că important e să-ţi doreşti îndeajuns de mult, să ai fler şi atitudinea potrivită.

Documentarul Ronaldo e narativ și în același timp explicativ. Pare făcut cum a dorit fotbalistul: o propagandă care, pentru a se autentifica, vinde un fel de echilibru între momentele de succes și cele în care portughezul a trebuit să se recunoască învins.

Această alternanță e căutată.

Cu toate că, la Cupa Mondială din Brazilia, Portugalia a fost eliminată încă din grupe, iar Argentina lui Messi a ajuns în finală, cu toate că, în 2014, Ronaldo nu a câștigat Primera Division, iar în finala Ligii Campionilor a marcat doar atunci când totul era decis, cu toate acestea și în ciuda multor astfel de mici eșecuri, regia construiește povestea astfel încât insuccesele sunt bagatelizate, iar realizările – supradimensionate.

Întreg demersul e foarte potrivit pentru a fi predat în școlile de profil, fiindcă arată în câțiva pași simpli, fără să se complice, cum trebuie prezentat un subiect (arhicunoscut, deci cu atât mai dificil de denaturat!) așa încât realitatea să fie trunchiată, dar să rămână, totuși, credibilă.

Cu toate că lusitanul declara că acest documentar dezvăluie cine este el cu adevărat, într-o manieră obiectivă, că totul e real şi nemanipulat, Ronaldo e făcut după chipul şi asemănarea sa: solid din punct de vedere tehnic, entertaining, dar uşor făţarnic, convins de propria autenticitate, fabricat şi, prin urmare, văduvit de esenţă.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.

„Dacă n-ai acea mâncare pe masă, nu știi că e duminică!” Ce se gătește în familiile croaților din zona Carașovei

La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.