Românul care gândeşte viitorul planetei: "Următorii 20 de ani sunt cei mai riscanți din istoria omenirii"

O fundație suedeză organizează în fiecare an un concurs de proiecte globale al cărui premiu este de 5 milioane de dolari. Ideea câștigătoare trebuie să fie o soluție care, pusă în practică, ar putea să ofere o gură de aer lumii în care trăim.

Premiul se numește "A New Shape" și este acordat de fundația Global Challenges, înființată de un miliardar de origine maghiară care trăiește în Suedia: László Szombatfalvy (91 de ani).

La ediția din 2017 (al cărei premiu va fi acordat în acest an), organizatorii au primit 2700 de proiecte din 122 de țări.

Pentru prima oară de când există concursul, între cei 14 finaliști, selectați de un juriu internațional, se află un român: scriitorul de SF Adrian Mihălțianu.

Proiectul lui se numește Liga Globală a Orașelor Sustenabile și propune o rețea de poli de dezvoltare − capabili să coopereze și să tragă după ei națiuni întregi și mentalități depășite.

Rețineți: suntem pe terenul foarte posibilului.

Este vorba despre soluții care să reinventeze felul în care administrăm planeta. Iar sarcina punerii în funcțiune a unor mecanisme la scară mondială este o provocare pe care numai vizionari de talia lui Elon Musk ar putea să o conștientizeze.

Sau de talia unui autor de anticipație cum e Adrian Mihălțianu.

*

 Liga Globală a Orașelor Sustenabile are o sonoritate de Justice League, Avengers... Ce este și cum ți-ai imaginat că ar funcționa?

− Liga este un mecanism de rezolvare rapidă a unor probleme globale prin acțiuni sincronizate la nivel local, fără a ne mai bloca în dezbateri politice interminabile.

Este un club al orașelor (dar se pot adăuga și alte entități) care doresc să devină sustenabile, să nu consume mai multe resurse decât suportă mediul înconjurător, să devină eficiente și să ofere un nivel de trai superior locuitorilor lor − pentru că aceste lucruri sunt legate între ele.

Ideea e că politicile tehnice și administrative nu trebuie să depindă de politizarea devenită regulă la nivel național.

O vacă emite tot la fel de mult dioxid de carbon și metan, indiferent că la putere sunt politicieni verzi, roșii sau galbeni.

Un bec incandescent consumă la fel de multă energie atât în democrație, cât și într-o dictatură.

Un litru de ulei aruncat la chiuvetă poluează la fel de mult în UE ca în China.

Modelul meu permite concentrarea resurselor pe implementarea unor soluții rapide și simple, fără impact politic, dar cu mare impact la nivel global, pentru că privesc orașe cu o populație cumulată de 2 miliarde de oameni.

Foto: Fan Jianhua / Dreamstime.com

Nu e prima idee de acest gen, astfel de cluburi sau ligi există deja la un nivel sau altul, dar proiectul meu este unul mult mai integrat: presupune o coordonare cu experți care stabilesc cele mai bune practici în domeniu (legat de poluare, emisii de gaze de seră, criminalitate, imigrație, transport, păstrarea biodiversității, dezvoltare sustenabilă etc.).

Mai presupune și o sincronizare între orașe, la un nivel care nu există azi. Efectele implementării acestor politici la nivel local se fac simțite mult mai rapid decât în cazul strategiilor naționale, care depind de multe ori de climatul politic.

− Cum vezi tu un oraș sustenabil?

− Un oraș sustenabil nu emană mai multe gaze de seră decât este în stare mediul să absoarbă. Nu consumă mai multe resurse decât este în stare mediul să producă fără a fi distrus.

Și nici nu își transformă locuitorii în niște prizonieri ai unui sistem de transport înspre și dinspre locurile de muncă sau ai propriilor mijloace de producție.

Este un oraș în care locuitorii au un mediu curat, liniștit și verde, în care te poți deplasa rapid și confortabil, și în care ai la dispoziție o infrastructură avansată de comunicare, de educație, de sănătate.

Dar mai este și un oraș pregătit pentru schimbările extreme de climă care au început deja să aibă loc și care ne vor afecta serios modul de viață.

E un oraș care știe deja unde ajunge peste 20 de ani, are strategiile deja făcute.

Cine e Adrian Mihălțianu

Are aproape 43 de ani și e pasionat de viitor. Autor al editurii Nemira, "a copilărit în ultimii ani ai comunismului, hrănindu-se cu literatură SF și filme cu supereroi care arătau că răul poate fi, totuși, învins".

E licențiat în Drept diplomatic și a lucrat în domeniul IT, dar și în zona publicistică, scriind pentru diverse site-uri de călătorie, mașini sau tehnologie.

A fost, printre altele, redactor-șef al revistei Pro Motor.

"Pasionat de istorie și fascinat de literatura de anticipație, își scrie primul volum de literatură SF în 2010 și îl publică în 2011, în limba engleză, pe Amazon", scrie pe pagina sa de autor de pe site-ul editurii Nemira.

Așa s-a născut un roman de debut în două volume, o saga care se întinde pe mai multe secole: "Epoca Inocenței: Terra XXI".

*

− Ne poți descrie cum arată acea suprastructură care ar urma să coreleze inițiativa, bugetul, regulamentele și sistemul de sancțiuni ale Ligii?

− Liga pornește ca o asociere globală de orașe și alte entități interesate.

Are un comitet de conducere care se întâlnește lunar ca să definească politici, să le aprobe finanțarea și să le monitorizeze implementarea; are și o adunare generală care se întrunește de două ori pe an, pentru a vota măsurile board-ului.

Comitetul de conducere este secondat de un corp de experți împărțit pe comitete specifice, în funcție de principalele direcții de interes (schimbări climatice, poluare, transport sustenabil, educație, sănătate, siguranță publică etc).

Acest corp de experți definește, de fapt, cele mai bune politici aplicabile în funcție de regiune, de caracteristicile locale, de resursele aflate la dispoziție.

Toate aceste politici sunt strânse într-o bază de date unică, ușor accesibilă, care este apoi folosită de către orașe în luarea deciziilor.

Atât adunarea generală, cât și comitetul de conducere sunt alcătuite din primarii marilor orașe ale lumii, cu o populație totală de 2 miliarde de oameni.

Evident, modelul poate fi extins pentru a cuprinde și alte entități, de la marile ONG-uri internaționale, la marile companii și, de ce nu, regiuni; cât timp au o personalitate juridică, au impact asupra a sute de mii de oameni și sunt dispuse să adere la valorile Ligii, orice e posibil.

Rezultă o economie masivă de fonduri și o reducere rapidă a problemelor, pentru că se aplică sincronizat cele mai bune soluții imaginate de experți, nu de oamenii politici.

Aceștia din urmă doar girează aceste măsuri, asigurând și elementul democratic − în țările în care acest lucru e posibil.

Vă dau doar un exemplu: se discută intens la noi despre crearea de locuri de parcare, de noi pasaje subterane, de noi bulevarde.

În realitate, cele mai avansate orașe ale lumii nu mai investesc banii în așa ceva, ci într-un transport în comun cât mai rapid și mai confortabil, în zone pietonale și verzi, în piste de biciclete și așa mai departe.

În măsura în care orașele noastre nu vor aplica cele mai bune politici în domeniu, vor cheltui miliarde de euro absolut degeaba, în timp ce lumea se va fi mutat deja, cu arme și bagaje, în secolul XXI.

Sunt zeci și sute astfel de detalii care, în măsura în care orașele respective își sincronizează politicile, vor avea un impact masiv asupra problemelor globale.

− Se discută intens în ultimii ani despre o întoarcere într-un soi de Ev Mediu, în care orașele-cetăți sunt mai importante și mai relevante, din punct de vedere politic și cultural, decât statele naționale (și mă refer inclusiv la votul anti-naționalism din marile capitale, la alegerile din SUA, Brexit si, mai recent, Budapesta). Din descrierea succintă pe care am putut s-o citesc, Liga Orașelor Sustenabile pare să susțină același lucru, că orașul este viitorul. Cum îți imaginezi că va arăta lumea în care trăim în următorii 50 de ani?

− Peste 54% din populația lumii trăiește azi în orașe. Acest procent va ajunge la 66% în 2050.

Dar populația acestor orașe depinde, în cele mai multe cazuri, de politicile naționale adoptate ca urmare a votului populației rurale, mai implicată și mai unitară politic și, tot de regulă, mai conservatoare.

Asta se poate vedea cu ochiul liber în oricare dintre alegerile din ultimul timp − din America până-n Polonia și Germania.

Această luptă dintre ruralul conservator și urbanul progresist este normală și naturală.

Dar, dacă vrem să mai trăim ca specie pe un Pământ cu biodiversitate, trebuie să înțelegem că lupta trebuie să fie câștigată de cea din urmă tabără, cu înglobarea unor elemente prezentate de prima tabără.

Foto: Fan Jianhua / Dreamstime.com

Conflictul există și se acutizează. Avem orașe germane care interzic accesul mașinilor Diesel în centru, deși depind economic de producătorii de mașini.

Avem orașe care au norme de poluare mai stricte, care sunt în avangarda folosirii energiei regenerabile, care sunt adevărate oaze de inovație.

Toate astea sunt în conflict direct cu interesele politice centrale ale unor indivizi veniți la putere în urma votului conservator (aici includ satele și orășelele sărăcite și fără viitor din regiunile preponderent rurale sau monoindustriale).

Nu cred că marile orașe își vor declara independența de țările din care fac parte, dar modelul prezentat de mine (precum și altele din finala New Shape Prize) le ajută să devină motoare de schimbare, capabile să tragă după ele țări întregi.

Politicile locale pot deveni mai ușor politici naționale atunci când politicienii înșiși observă că acestea funcționează, că sunt eficiente și apreciate de către votanți.

Lumea următorilor 50 de ani va fi dominată de încălzirea dramatică a climei, cu efecte uneori diametral opuse asupra unor regiuni relativ învecinate − zonele aflate în preajma ghețurilor care se topesc se vor răci, iar celelalte se vor încălzi insuportabil.

Toți vom suferi de pe urma unor fenomene meteo extreme devenite tot mai dese, iar impactul asupra unor populații întregi va ridica probleme complet diferite de ce am întâlnit în secolul XX.

Sunt peste 500 de milioane de oameni în regiunile deșertificabile din Africa și Asia. Toți aceștia încep să privească spre Europa ca spre o barcă de salvare.

Dacă nu vom implementa cât mai repede măsuri de sustenabilitate chiar în acele zone, nu doar la noi, riscăm să pierim.

Siria e doar un preludiu. Aș zice chiar că următorii 20 de ani sunt, probabil, cei mai importanți și mai riscanți din istoria omenirii.

Grafică: Vampy1 / Dreamstime.com

− Pentru mulți lideri politici, sustenabilitatea și, în general, proiectele sau reformele care avantajează soluții de economisire a resurselor sunt considerate invenții ale activiștilor de mediu și, în general, prea scumpe pentru a fi luate în discuție. Care sunt, după tine, cele mai grave probleme din zilele noastre?

− Modelul meu nu încearcă să convingă liderii politici obtuzi, ci activează liderii politici care înțeleg ce ne rezervă viitorul.

Le oferă capacitatea de a se alia rapid cu alte sute de orașe și entități similare, care vor să fie progresiste și sustenabile.

Soluțiile de economisire a resurselor nu sunt mai scumpe decât dacă se ia în considerare investiția inițială.

Dimpotrivă, s-a demonstrat de repetate ori că, pe termen mediu, sustenabilitatea este cu mult preferabilă risipei actuale, fie și doar dacă o privim strict economic, fără să ne pese de mediu.

În plus, sustenabilitatea cere tehnologie avansată, iar aceasta stimulează economia în ansamblu − cei care rămân conservatori în această privință au numai de pierdut.

Cea mai gravă problemă este pierderea biodiversității, care se petrece pe o scară uriașă și cu o rapiditate care riscă să ne lase doar cu 50% din speciile actuale în viață la finalul anilor 2100.

Pare un timp suficient, dar nu este: cei care au 20 de ani azi vor apuca anul 2100, iar cei care se nasc azi vor fi încă în viață − ca generație − în 2118!

Poate nu ne pasă de urșii polari, dar sunt ecosisteme întregi de care depindem mai mult decât credem și pe care azi le punem în pericol − de la albine la păduri seculare.

Încă mai râdem și glumim pe tema încălzirii globale, dar după câțiva ani în care vom fierbe din aprilie până-n octombrie, cu tornade peste tot în Europa, ne va mai arde de râs?

Probleme sunt multe, ar mai fi și revenirea naționalismului (de fațadă), amenințarea cu folosirea armelor nucleare tactice, dar putem găsi soluții. Cu speciile care dispar, însă, nu se mai poate face nimic.

− Discuțiile și dezbaterile despre "viitorul omenirii" lipsesc aproape cu totul din România. E ca și când nu suntem capabili să vedem dincolo de pragul propriei case. De ce nu există preocupări în această direcție?

− Cine să aibă aceste preocupări? Dragnea, Firea, Tăriceanu, Orban? Ei trăiesc în trecut, la fel ca votanții lor.

Apoi, românii încă sunt prea prinși într-o obsesie a avuției etalate ostentativ ca să mai învețe să se și bucure de viață.

Suntem prea grăbiți să trăim într-un prezent precar ca să ne gândim la viitor. Suntem prea ocupați să arătăm ce nu merge ca să punem osul la treabă și să rezolvăm, de fapt, ce nu merge.

Vrem ca alții să ne facă, să ne rezolve, cu o implicare minimă din partea noastră. Așa suntem noi clădiți.

Dar există și excepții: există companii românești care au oferit deja soluții la probleme globale, de la epayment la securizarea datelor, de la poluare la mobilitate.

Sunt zeci de mii de români care lucrează în departamentele de cercetare și dezvoltare ale marilor multinaționale și care au în mâini tehnologia care va apărea pe piață abia peste câțiva ani și care va schimba lumea − de la mașinile autonome, la realitatea augmentată.

Și sunt mii de români implicați în ONG-uri care se luptă să facă din România o țară în care să-ți placă să trăiești, nu doar să muncești ca un sclav. Din păcate, sunt încă minoritari. Sper să-i ajut să devină majoritari.

− E nevoie de curaj să re-imaginezi o lume. Există la ora actuală, în opinia ta, un personaj suficient de vizionar și temerar în stare să producă o schimbare de paradigmă a felului în care funcționează lumea?

− Sindromul mesianic este cel mai periculos cu putință. De la Elon Musk la Bill Gates și Jeff Bezos, de la George Soros la Warren Bufett, trecând spre zona cealaltă, a lui Vladimir Putin, Donald Trump, Xi Jinping, avem de-a face cu personaje cu o putere imensă, fie financiară, fie politică, în stare să modifice masiv modul în care arată viața pe Pământ în următoarele decenii, în bine sau în rău.

Dar fiecare are limitările lui. Filosofia prezentată de fiecare ne poate duce înainte, spre o lume sustenabilă, sau, dimpotrivă, ne poate trage înapoi, spre mocirla otrăvită pe care credeam că am lăsat-o în secolul XX.

E nevoie de un proces de colaborare ca să găsești soluții la probleme atât de complexe. O sută de minți strălucite care colaborează sunt mai bune decât o singură minte genială aflată pe cont propriu − cel puțin asta e părerea mea.

Ce am apreciat la inițiatorul acestui concurs de proiecte globale, miliardarul suedez László Szombatfalvy, este că nu încearcă să impună o soluție care implică schimbarea sistemelor politice, ci, dimpotrivă, încearcă să le folosească pentru a găsi soluții rapide azi, acum.

Soluțiile astea ar avea, prin ele însele, darul de a-i ajuta pe puternicii zilei să înțeleagă, în timp, că sunt preferabile actualului curs de conduită.

Schimbarea va veni ulterior, în mod natural. Este o cale preferabilă unei revoluții violente venite în cel mai prost moment cu putință.

Fotografie: Fan Jianhua / Dreamstime.com

− Ar trebui să ne fie frică de evoluția tehnologiei?

− În măsura în care știm ce vrem de la viață, nu. De 200 de ani, de când a început revoluția industrială, ne e tot frică de evoluția tehnologiei.

Iată că ea ne-a adus foarte multe beneficii − o viață mult mai lungă, mai sănătoasă, mai confortabilă. A adus și probleme, unele foarte mari.

Dar tot tehnologia le poate rezolva. Am mai multă încredere în ingineri decât în politicieni sau preoți.

− Crezi că inteligența artificială și algoritmii inteligenți ar putea fi o soluție pentru reformarea administrației publice?

− Cu siguranță că vor fi, dar și aici e un caveat (avertisment − n.r.). Inteligența Artificială (IA) depinde de valorile programate de către om. Evoluează, cel puțin în sistemele IA pe care reușim azi să le facem, în limitele impuse de om.

IA poate fi esențială în alocarea inteligentă a resurselor − în fond, nu asta e treaba administrației publice?

Iată unde baza de date de bune practici de care vorbeam joacă un rol vital: inteligența naturală sau artificială are nevoie de date cât mai exacte pentru a opera corect.

Azi, aceste bucle de feedback sunt învechite și ineficiente. Oamenii vor străzi mai largi, parcări, anveloparea blocurilor etc și votează politicienii care le promit toate acestea.

În fapt, ce vor ei este să ajungă mai repede și confortabil unde au treabă, să plătească mai puțin pentru încălzire, să trăiască mai bine. Iar, de multe ori, soluțiile sunt diametral opuse celor pe care le avansează politicienii.

IA poate oferi rapid aceste soluții, dar numai dacă e hrănită cu datele exacte și integrată unui proces democratic educat. Altminteri ne putem trezi cu un stăpân nemuritor. Și rece.

− Este lumea zilelor noastre − aflată în pragul celei de-a 4-a revoluții − un moment propice pentru literatura Science Fiction?

− Este o explozie de SF de foarte bună calitate azi, inclusiv în România. Vă invit să intrați în librării, aveți de unde alege!

Azi există o fascinație anume pentru fantasy, dar și hardcore SF − zona în care scriu eu − vine tare din spate. Încercăm să ne imaginăm viitorul, asta ne definește ca oameni.

Iar viitorul nu ar trebui să ne sperie. El se va întâmpla indiferent dacă ne temem sau nu de el. Depinde doar de noi dacă ni-l vom face mai bun sau mai dificil.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează