România la Euro: se putea mai puțin?

Alex Enăşescu

Redactor

Neascultându-l pe înțeleptul Emeric Jenei, ne-am făcut și de data asta iluzii.

Știam că selecționerul fusese în ultimii ani mai mult senator decât antrenor de fotbal. Știam că n-avem niciun jucător de câmp care să joace meci de meci la o echipă decentă din Europa, că titularii noștri vin de la Gençlerbirliği, Al-Sailiya sau Hapoel Be’er Sheva.

Știam, dar am sperat.

Amăgiți de preliminariile în care am primit doar două goluri, am sperat că România își va folosi măcar dreptul celui slab, așa cum numea Gianni Brera fotbalul defensiv. Asta era singura noastră speranță rezonabilă înaintea turneului.

Nimeni nu aștepta ca România să atace cu fler și imaginație. Şi nici n-a făcut-o. Planul ofensiv al naționalei e rudimentar, cu mingi lungi aruncate pe Bogdan Stancu. De pe urma lor așteptăm cornere, lovituri libere și, uneori, penalty-uri.

Nu e o simplificare: pur și simplu nu știm să atacăm altfel.

Cu Albania, ne-am oprit în zidul lor defensiv așezat la 20 de metri, așa că am șutat doar din afara careului, şi mai mult pe lângă poartă. Singura excepție a fost bara lui Florin Andone.

Nici în apărare n-am stat mai bine. Deși ne-am așezat pe două linii de patru jucători, defensiva a fost mai poroasă decât speram.

Împotriva noastră Elveția și Franța au avut fiecare trei șanse mari de gol, Albania a avut și ea una. Suntem echipa de la Euro care a faultat cel mai mult, dar a fost faultată cel mai puțin.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

După meciul cu Elveția, Adrian Georgescu a scris că „naționala e ca un salariu mic, ce nu-ți permite satisfacerea plăcerilor, ci numai a necesităților”, iar Mihai Mateaș, că ai noştri au jucat „ca un cuțit fără lamă căruia-i lipsește mânerul”.

Cunoscând limitele jucătorilor, am sperat că echipa va fi mai mult decât suma părților ei. N-a fost.

Sincer ca de obicei, Cristian Săpunaru recunoștea după meciul cu Franța: „A fost o mică frustrare că am pierdut, dar suntem fericiți că nu ne-am făcut de râs”.

E o declarație revelatoare, la fel cum e și cea a lui Nicușor Stanciu, deconstruită de Cătălin Ștefănescu în Dilema Veche: „Lumea ar trebui să fie mândră de noi, chiar dacă ne-a scăpat egalul”.

Nu folosește la nimic să psihanalizăm declarațiile la cald ale tricolorilor, dar parcă n-auzi genul ăsta de lucruri de la băieții lui „Cholo” Simeone sau ai lui Antonio Conte.

Conte yelling „I will kill you, I will kill you ” to Italy players after Lukaku’s Chance.
pic.twitter.com/O3lGhPOews

— ️ (@addictedtoCFC) June 14, 2016

Duminică seară, după 0-1 cu Albania, Iordănescu spunea că nu avem ce să ne reproșăm și că sunt echipe care au pierdut la diferenţe mai mari. Dacă suntem fericiți că nu ne-am făcut de râs și că am pierdut doar la un gol, mai bine stăteam acasă. Este o mentalitate de echipă mică, cum ar zice Ronaldo.

Și totuși e facil să dăm mereu vina pe selecționer sau pe mentalitate. Căutăm explicații simpliste pentru că e confortabil să credem că tot ce avem de făcut e să schimbăm antrenorul sau să jucăm mai mult cu inima.

Însă, cu fiecare turneu ratat, e tot mai limpede că problema fotbalului nostru, asemenea celorlalte instituții, e sistemul.

Fotbalul românesc a stagnat în timp ce toată lumea, până și Albania, a evoluat. Începând din 1992, când televiziunile au reinventat campionatul englez și Liga Campionilor, fotbalul mare s-a profesionalizat de sus până jos.

Cluburile au transferat directori din industria bancară sau aeronautică, și-au construit academii, au angajat nutriționiști, psihologi și statisticieni.

În aceeași perioadă, echipele românești au fost delapidate de celebra cooperativă, iar acum rezistă doar prin subvențiile date de primării în schimbul voturilor.

Avem primari care sifonează banul public prin echipe de fotbal, antrenori grobieni dependenți de pariuri, copii care învață fotbalul odată cu bataia. E un sistem putred, care compromite generații întregi de fotbaliști, fiecare mai slabă decât cea de dinaintea ei.

Echipa națională nu face decât să reflecte falimentul sistemului pe care îl reprezintă. Iar când reușim să ne calificăm, o dată la câteva turnee, toată România vede România și decalajul ei față de fotbalul adevărat.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€