România de peste 20 de ani - repere probabile

Barbu Mateescu

Redactor

Mi-ar plăcea să pot pretinde că sunt ghicitor în stele. Există tendințe clare pe baza cărora pot schița viitorul țării, dar evenimente catastrofice sau descoperiri tehnologice uluitoare pot deșira lista de predicții de mai jos.

Mai important și mai puțin evident este faptul că, pentru a scrie acest articol, pornesc de la câteva prezumții. Acestea trebuie să fie explicite. În primul rând, estimez că Uniunea Europeană nu o să dispară și nici nu se va împărți în grupuri și subgrupuri de națiuni cu drepturi, responsabilități și oportunități diferite.

De asemenea, am pornit de la ideea că statul român nu va fi reformat în sensul eficientizării sale și schimbării menirii sale întru deservirea cetățeanului.

Anii următori vor fi decisivi din acest punct de vedere și țin pumnii reformatorilor dar textul de mai jos ar fi devenit ilizibil dacă aș fi creat zecile de scenarii alternative necesare (va reuși reforma? cât de mult? în toate domeniile? în unele? în care da și în care nu?).

Practic, mai jos speculez că voința politică și socială de sincronizare ar pierde în fața birocrației și cutumelor străvechi, fanariot-comuniste. După cum vei vedea, acest lucru contează mult în unele privințe și deloc în altele.

***

Economie

Ca orice țară membră a Uniunii Europene, în ultimii ani avem o creștere a PIB-ului invers proporțională cu PIB-ul însuși (cu atât ești mai sărac, cu atât evoluezi mai rapid).

Implicit, peste două decenii creșterea economică va fi mai lentă decât azi, infrastructura blocând România de la a face un salt calitativ major.

Banatul și Transilvania vor fi extrem de aproape de atingerea cotei medii a Uniunii în ceea ce privește PIB/locuitor. Municipiul Iași de asemenea va străluci.

Peste domeniile post-industriale (mă uit la tine, IT) se va lăsa o umbră datorită capacității reduse a sistemului educațional de a capta și educa tinerii din zonele sărace – ruralul dar și cartierele mai mărginașe ale orașelor de orice fel.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

De fapt, în toate domeniile care necesită o specializare consistentă, infrastructura educațională limitată va gâtui numeric forța de muncă.

Vor fi și mai / prea puțini oameni pentru câte oportunități există – o stare de fapt care există și acum, dar care în 2039 va avea o amploare mai mare. Salariile mari rezultate nu vor fi întotdeauna sustenabile, antreprizele creative și extrem de bine adaptate la cerințele pieților externe urmând să supraviețuiască.

Vom avea o piață a muncii mai puțin fragmentată dar mai zbuciumată. Cum creativitatea și adaptabilitatea nu sunt încurajate de sistemul educațional românesc, nu multe din business-urile României viitoare vor fi românești. Capitalul străin va ține în continuare furculița și cuțitul.

Unde vom trăi?

Conform legii lui Zipf, în mod natural într-o țară există un oraș de mărime X (nu neapărat capitala), două de mărime X/2 (să le zicem „secundare”), trei de mărime X/3 (adică „terțiare”), etc.

Țările ex-comuniste, în special România și Ungaria, încă nu se potrivesc modelului, datorită centralizării excesive. Dacă potrivim legea lui Zipf peste România anului 2019, București este excesiv de mare, iar zona București-Ilfov este cu atât mai mult suprapopulată.

Pentru 2039 există pe cale de consecință două scenarii grosso modo:

1) Bucureștiul scade. Să ne uităm la faptul că populația țării este într-o reducere demografică constantă. „X”-ul din paragraful de mai sus ar putea, implicit, să devină din ce în ce mai mic.

Astfel orașele mari de dimensiuni inferioare Bucureștiului vor înregistra creșteri în timp ce capitala va suferi o reducere considerabilă a populației, datorită migrației consistente a elitelor profesionale spre străinătate sau chiar spre orașele secundare și terțiare.

Fenomenul deja are loc acum, în 2019, dar conform acestui scenariu în următoarele două decenii ar deveni o avalanșă

sau

2) Alte orașe cresc. Cu tot cu suburbii, doar 58% din populația României se află în mediul urban, o valoare mult sub media europeană și chiar est-europeană.

Dacă pornim pe ruta Cehiei (73% din populație e urbană), aproximativ două milioane de persoane – dintre care multe nu s-au născut încă – vor părăsi satele României.

Mulți vor merge direct în străinătate, dar măcar o parte se vor îndrepta spre orașele României – și evident nu spre reședințe de județ în pragul decesului economic, ci spre centrele prosperității.

În acest caz Bucureștiul își va menține aproximativ populația actuală, alte orașe înregistrând o creștere masivă până spre aproape de valoarea de un milion de locuitori.

Din cauza reliefului și lipsei de constrângeri geografice, Timișoara și Iași sunt avantajate în fața Clujului. Încercările de conectare rapidă a zonei metropolitane la orașul propriu-zis nu sunt o fiță („Hai să avem și noi metrou!„) ci o încercare de surclasare a problemelor de acest tip pentru ca Cluj-Napoca să poată avea o șansă în competiția directă cu Timișoara și Iași.

Să nu uităm că, matematic vorbind, trei orașe sunt în luptă pentru două locuri.

Probabil că natura va decide între scenarii. Un cutremur major va arunca semne de întrebare peste locuitorii Capitalei, dându-le un brânci emoțional spre alte orașe sau spre străinătate.

Multe corporații vor lua decizii asemănătoare, angajații pomenindu-se astfel luați de val. Ca reper, în circumstanțe asemănătoare, New Orleans a pierdut pe termen lung și pentru întotdeauna un sfert din populația pe care o avea înainte de uraganul Katrina.

Absența unui cutremur major va face ca lucrurile să decurgă natural, pe scenariul 1 de mai sus, pe scenariul 2 sau pe o combinație.

Importanți vor fi primarii generali ai Bucureștiului din anii 2020-2029. Capitala vrea să fie tot și de toate – gazdă a culturii de toate tipurile, magnet de corporații, cascadă de mall-uri și comerț, casă a birocrației centrale, Parlamentului și Guvernului, centru educațional principal, oraș în care să fie plăcut să trăiești, capitală sportivă a țării, etc.

Poate că la unele direcții se va renunța, pentru ca ce rămâne să fie făcut bine. Direcțiile la care viitorii primari vor decide să renunțe, precum și capacitatea lor de muncă, urmează să definească în mod major cum va arăta Capitala în 2039.

Imigranții

…din străinătate vor fi mulți, dincolo de zecile de mii. Consecințele la nivel local pot fi devastator de evidente: o cafea la mall în municipiul X va costa dublu cât una la mall-ul din municipiul Y, pur și simplu pentru că primarul din X vrea să susțină mediul de afaceri, încurajând imigrația, în timp ce localitatea Y are la vârf un politician naționalist-identitar, care vrea „România pentru români„.

Ca națiune, vom da un test sever de toleranță. Cu excepția previzibilă a unor mișcări de mare vizibilitate, dar fără efect, ce vor căuta să reafirme public tradiția unei Românii albe și ortodoxe, eventual chiar dacice, nu mă aștept să existe șocuri asemănătoare cu cele din Europa de Vest de acum.

Germanii, francezii, englezii supărați că nu pot accesa locuri de muncă n-au unde să migreze – în cele mai multe cazuri pentru că nu le permite auto-percepția propriei valori. Românii vor avea, și conform premizei statului nereformat, vor deriva în continuare satisfacție din traiul într-o țară civilizată, „nu ca acasă”.

Societate

Ecuația României din 2039 riscă să fie dezamăgitor de simplă: ai sau n-ai. Ai familie „bună”, racordată la tehnologii moderne și cu locuri de muncă în care deservește clienți comerciali din afara țării?

Vei avea școală privată, spital privat, studii în afară, job modern, aptitudini care să-ți permită să supraviețuiești financiar schimbărilor tehnologice din domeniul tău de muncă, vei obține vacanțele, gadget-urile și preferințele culturale ale unui occidental sadea.

Te-ai născut la sat (satul autentic și nu suburbia de municipiu) sau într-un orășel cu mai puțin de cincizeci de mii de locuitori?

Educație substandard adică același profesor la toate materiile, îngrijire medicală la spital dacă ambulanța poate traversa noroaiele de la intrarea din localitate (indiciu: nu poate), o gară prin care n-a mai trecut de mult niciun tren, 112 până la ora șase seara, „ia-mă, nene” ca să țâșnești din granițele UAT-ului, multiple oportunități de îngropare a destinului în lanțuri interlope, iar ca opțiuni autentice migrația spre Vest sau un mare oraș apropiat.

Rateurile strategice ale sistemului educațional vor deveni locuri comune, apoi vor fi acoperite prin falsificarea statisticilor. Oamenii afectați n-o să știe, iar celor cu acces la educație privată n-o să le pese.

Zeci de mii de copii din fiecare cohortă ( = oamenii născuți într-un an) vor abandona școala, vor migra cu părinții în străinătate, se vor pierde. Tendințele deja existente – servicii de stat sub-standard și servicii private pentru cei cu bani – se vor accelera.

În zece-cinsprezece ani toate funcțiile statului, mai puțin cea militară, vor fi replicate în mediul privat, funcționând la standarde cel puțin acceptabile.

Pentru cine are bani.

Sub-trendurile includ: 

– creșterea majoră a cultelor evanghelice (care în 2039 pot include o cincime din populație). În acest segment se înregistrează cam unica creștere serioasă de natalitate din România, una care nu are de ce să se oprească;

– creșterea zonelor geografice favorizate de infrastructura altor țări și de concentrarea resurselor educaționale (Bucureștilfov + Transilvania = peste jumătate din populația aflată în țară, situație fără precedent de la Unire și de care suntem deja mai aproape decât credem);

– în contextul unor tensiuni speciale de natură socială și culturală: dezvoltarea spontană și accelerată a culturii avangardiste în București, care din acest punct de vedere va deveni Berlin-ul Estului, dacă nu chiar mai mult;

– mutarea conflictelor politice dinspre corupție/anti-corupție și suveranism spre bani. Pentru că, merită spus, angajatorii unei imense parți a imigranților care vor veni nu vor plăti impozitele aferente, iar ANAF nu va fi destul de inteligent sau interesat să spargă această bulă.

Bugetul va avea cel puțin problemele de acum, sau, datorită ponderii și mai mari a vârstnicilor, se va afla într-o situație mult mai gravă. Iar sistemul de pensii, după ce va fi suferit un șoc imens cam prin 2029-2032, nu-și va fi revenit.

Pe de o parte vor exista semi-libertarieni („lăsați banii la cei care muncesc și scădeți pensiile”) pe de o parte populiști, stânga și alți politicieni care vor încerca o echilibrare a lucrurilor.

Evaluarea poate să pară sumbră – un fel de S.U.A. de coșmar, fără clasă de mijloc. Sau mai degrabă o societate BRIC (Brazilia-Rusia-India-China) decât o țară europeană.

O comparație poate mai potrivită este că ne-am întoarce la România antebelică sau interbelică, țara contrastelor sociale dramatice, cu asteriscul a sute mii sau milioane de locuitori (nativi sau imigranți) în cartiere de cocioabe din jurul orașelor propriu-zise. În măsura în care dovedim maturitate ca societate, am clădi căi de mijloc.

Mă aștept ca activitatea cultelor religioase să se extindă, oferind servicii de mijloc calitativ vorbind între cele de stat (slabe) și cele private (acceptabile).

Corporațiile vor forma școli și programe de pregătire sau burse, încercând să-și maximizeze pe cât posibil forța de muncă. Unele autorități locale vor fi mai empatice ca altele.

Dar despicarea în „sus” și „jos” va rămâne în continuare clară. Aceasta este penalitatea, oarecum neașteptată, pentru un stat care nu performează în relația cu cetățenii săi.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€