România colectează separat deșeurile textile, apoi le dă foc sau le aruncă la groapa de gunoi

Luiza Popovici

Reporter

România trebuie să colecteze separat textilele, conform unei Directive Europene, începând cu 1 ianuarie 2025, dar în lipsa unui mecanism real de procesare a tonelor de haine colectate, deșeurile ajung tot la groapa de gunoi. 

„În momentul ăsta, primăriile colectează separat textilele și apoi le trimit tot la groapa de gunoi,  pentru că nu au unde să le ducă. Sau le pun pe foc”, atrage atenția Raul Pop, specialist în managementul deșeurilor. 

PressOne: Ce face concret România pentru a implementa această măsură?

Raul Pop: Deocamdată, România nu face altceva decât să colecteze separat textilele. Are obligația să colecteze de la populație deșeurile textile, prin primării. Dar acolo s-a oprit. Și toată lumea își pune întrebarea legitimă „ce se întâmplă mai departe”? 

Deșeurile textile nu au apărut brusc, întotdeauna au existat. Dar acum ne spune legea explicit că trebuie să le punem separat. Mai departe, ce faci cu ele e o discuție interesantă, că poți să stai și să nu faci nimic sau poți să-ți faci treaba ca stat și să zici „hai să căutăm o soluție.”

Unde apar blocajele? 

Dacă sunt primar și am făcut colectare separată, m-am trezit cu 15 tone de deșeuri textile de la populație, care în principiu înseamnă haine, dar poate să însemne și perdele, fețe de masă, lenjerie de pat, covoare, încălțăminte sau ce mai aruncă lumea. Mă apuc să dau telefoane la toți aceia care reciclează. Ei vor spune „nu reciclăm așa ceva”, că asta e realitatea.

Și mergem mai departe, către Asociația municipiilor sau comunelor, sau orașelor, la Ministerul Mediului și Ministerul Economiei, și le spunem că avem o problemă. Trebuie să căutăm o soluție, să le reciclăm. Știam de când ni s-a pus în lege că o să avem problema asta, dar ne-a durut la bașcheți. Acum le avem în curtea noastră, e răspunderea noastră. Asta e punctul de inflexiune. E răspunderea cuiva care preferă să stea să se plângă. 

Atunci, cu un astfel de dialog instituțional, Ministerul Mediului vine și spune „nicio problemă, găsim niște bani undeva și finanțăm, stimulăm reciclarea textilelor, facem niște investiții, dăm o rabla pentru textile”. Nu contează ce fac, numai să facă ceva.

În momentul ăsta, primăriile colectează separat textilele și apoi le trimit tot la groapa de gunoi,  că „nu avem unde să le ducem”. Sau le pun pe foc.

Defrișări pentru cărbune. Cum au fost tăiate peste 470 de hectare de pădure pentru extinderea unor mine din Gorj

În ultimii șase ani, peste 470 de hectare din fondul forestier național au fost oferite de guvern, fără compensare, Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru extinderea sau deschiderea unor noi cariere de cărbune. În aceeași perioadă, România și-a asumat, prin PNRR, eliminarea treptată a producției de energie pe bază de lignit și huilă, precum și închiderea etapizată a minelor până în decembrie 2032.  

Deși incendiile de vegetație se înmulțesc, în Europa numărul pompierilor scade

Incendiile de vegetație devin un fenomen tot mai amplu și mai grav în toată Europa, însă numărul pompierilor angajați în fiecare țară este tot mai mic.

În România există, potrivit autorităților, 5 stații de reciclare textilă, în Vâlcea, Botoșani, Bistrița, Năsăud, Mureș și Hunedoara. De ce nu sunt trimise textilele pentru reciclare acolo? 

Eu știu doar de un reciclator de textile din Vâlcea și mai știu de unul din Cluj. Nu pot fi trimise pentru că textilele au o problemă foarte mare tehnologică: compoziția este foarte amestecată.

Și din cauza asta reciclatorii nu pot pune în aceeași instalație și bumbac și poliester, spre exemplu. Dacă ne uităm la cum se comportă la flacără plasticul și bumbacul, unul ia foc, celălalt se chircește.

O fabrică de covoare, de exemplu, transmite la Vâlcea „am o tonă de 47% vâscoză, 15% nu știu ce, și 18% nu știu ce”. Dar dacă îmi dai alte materiale, nu pot să lucrez cu ele. Mai departe, dacă centrul de reciclare nu primește, singura soluție pe care o are deținătorul de deșeu, persoana juridică de data asta, este să încerce să le dea la o fabrică de ciment. Fabrica o să-l întrebe dacă are sau nu PVC sau alte materiale care poartă sau conțin clor. Clorul distruge instalația, o corodează. 

În acest context, singura soluție rămâne să le trimiți la groapa de gunoi. Cu toată bunăvoința pentru a colecta separat: dacă n-ai ce să faci cu ele nu poți să faci munți de deșeuri textile până când o să se întâmple ceva miraculos.

Textilele colectate de primărie ar trebui selectate undeva într-un depozit, o parte reutilizate și doar un anume procent considerat deșeu? 

Sunt niște mituri aici. Deșeul textil reprezintă doar acel obiect care nu mai poate fi reparat. Chiar dacă poate fi reparat, legislația din România nu-ți dă voie să o faci, dacă a fost predat ca un deșeu și de aceea este foarte important procesul de selecție. 

Ceea ce înseamnă că eu, reciclator autorizat, nu pot să repar: pot să lucrez numai cu deșeuri. Un reciclator lucrează cu volume foarte mari, nu își permite oricum să lucreze bucată cu bucată, să repare. Le macină și face din ele exact cum facem din PET-uri fulgi, de exemplu. Face o masă foarte mare de materie primă care pleacă după aceea mai departe într-un alt proces industrial.

Asta cu reparația e o durere a noastră mai veche și nu vine numai acum, de la textile. Vine de la echipamentele electrice, unde avem aceeași problemă de ani de zile. Vorbim foarte mult despre toată treaba asta cu extinderea duratei de viață a produsului, economie circulară, cumpărat responsabil, dar în realitate avem două, trei blocaje administrative, care descurajează cu totul fenomenul.  

Mașină industrială de reciclare care procesează deșeurile textile colorate în material nou. foto: ID 352917813 © Justlight | Dreamstime.com

Ce preocupare credeți că există la nivel de stat? După ce se colectează, ce infrastructură au autoritățile pentru a procesa mai departe textilele colectate?

Nici asta nu avem. Ne tot învârtim în jurul întrebării ce e mai important, oul sau găina? Puteam să avem infrastructură, dacă un investitor ar zice „ok, eu mă apuc, dar am nevoie să-mi intre și mie o tonă de textile pe săptămână”. Ăla care colectează zice „și eu mă apuc de colectat, dar am și eu nevoie să duc undeva o tonă de textile pe săptămână”. Și cercul ăsta vicios se poate sparge doar la investiția punctuală de reciclare, pentru că e cumva mai predictibilă.

Pentru că altfel eu fac fabrica, mă uit la ea și o bag în faliment, dacă îi dau drumul și nu am ce să procesez. Și mai e o problemă majoră de rezolvat: oare pentru ceea ce am făcut o să am piață? 

În exemplul asta concret, ce ar trebui făcut astfel încât să fie rentabil și pentru reciclator și pentru piață? 

Există răspunderea extinsă a producătorului (REP), care funcționează la noi, de exemplu, în cazul sistemului de garanție-returnare. Cazul sticlei e foarte notoriu. Sticla colectată, reciclată și pusă pe piață din nou, costă o dată și jumătate mai mult decât sticla nouă. 

N-ar cumpăra-o nimeni, dar producătorul vine și spune „diferența de preț o subvenționez eu”. Și în felul ăsta se închide acest ciclu, pentru că sticla aia merge mai departe și devine din nou un produs. Același principiu se aplică și la textile. 

Există în România vreo fabrică sau o entitate de stat care are capacitate să recicleze? 

Nu este decât o promisiune că s-ar putea să se finanțeze fabrici de reciclare prin PNRR. Sunt foarte multe proiecte depuse. Din declarațiile publice ale ministrului știm că sunt și fabrici de reciclare de textile. Dar nu știm sigur care dintre proiectele depuse vor lua finanțare și dacă o să fie și pentru textile.

În contextul asta, generic vorbind, dacă un om vrea să recicleze astăzi câteva haine pe care altfel le-ar arunca, ce opțiuni are? 

Are trei opțiuni. Prima opțiune este să le doneze. Nu donează deșeuri, donează haine vechi. A doua opțiune este să le arunce undeva, pentru că sunt prea uzate. Ori le arunc într-un container stradal pe care mi l-a pus primăria și unele primării de sector le-au pus deja, altele cred că nu. Și a treia variantă: mă duc și le dau la un magazin. Snoop a făcut o investigatie despre traseul unui hanorac. 

Da, în ancheta respectivă, un hanorac a parcurs 2.200 km, a trecut prin mai multe depozite din țară și în străinătate, ca să se întoarcă într-un second-hand din România. Cât de eficientă este, de fapt, această abordare a reciclării textilelor?

E clar că e o problemă acolo, dar pentru H&M asta a fost una din variantele pe care le avea la dispoziție. Ideal ar fi fost, spre exemplu, să aibă unde să le ducă, dar în România nu avem fabrici de reciclare. Cealaltă variantă era să le arunce pe câmp, ceea ce din fericire nu s-a întâmplat. 

În cazul lui H&M sunt convins că au încercat să facă o chestie onorabilă, să ducă haina undeva, măcar să fie folosită, unde o fi, că nu le duci de-a-n boulea atâția km ca să le arunci apoi la groapa de gunoi.  Dar lipsa de pricepere a lor sau ]capacitatea de a deservi piața aia, a făcut ca hanoracul să vină înapoi. 

În România există prea puține stații de reciclare textilă. foto: ID 292450169 © Joruba | Dreamstime.com

Dar dacă în cele din urmă, pe exemplul H&M, dacă haina se întoarce totuși într-un second-hand din țară, putem considera aceasta un caz fericit pentru România?

Nu-i cel mai fericit, nu, este doar o opțiune dintre cele disponibile. În primul rând, că produsul nu e reciclat. Aici e importantă distincția asta. Dacă îi spui reciclat, intri cumva într-un alt întreg univers de administrare a acestui flux de materiale. Este reparată și reutilizată. Sau poate nici nu e reparată. 

Cel mai fericit caz este când îl donezi vecinului și îl poartă direct. Am cea mai mică amprentă de carbon, cele mai mici costuri asociate cu transportul, curățare, igienizare, cel mai mic cost de distribuție, e și omul ăla fericit și eu că mi-am făcut traba. 

După care, pe măsură ce te îndepărtezi și crește lungimea lanțului între cel care are produsul uzat și cel la care ajunge, ca să-l poarte, exact proporțional crește și impactul de mediu, costuri, tot. Dar în momentul în care nu se mai întâmplă deloc acest schimb între deținător și noul purtător, în momentul ăla, haina își schimbă statutul și devine un deșeu, adică ceva de care oricine care îl deține vrea să scape. În momentul ăla el intră într-o altă zonă de administrare. 

Distincția asta e foarte importantă, pentru că în funcție de ea îți dai seama cine ce responsabilități are și cine ce bani investește în fenomen. Primăria își plătește o firmă care are măturători, mașină de transport, depozite, containere de schimb, toată partea asta de organizare. Mai departe duce deșeul acolo la grapa de gunoi, unde plătește și serviciile gropii de gunoi, că le încarcă, descarcă, casează, și niște taxe către statul român pentru depozitare, care sunt menite tocmai să-i descurajeze dusul la grapa de gunoi. 

Dar pentru că nu ai alternativă, le plătești. Descurajare, descurajare dar trebuie să ai alternative, pentru ca descurajarea să funcționeze.

Care e responsabilitatea marilor retaileri de pe piață față de reciclarea textilor?

În momentul de față responsabilitatea este zero. Ei o mai fac din motive de CSR. O chestie mai degrabă filantropică. Dacă ar pune legiuitorul niște costuri în spatele producătorului, câte tricouri ai pus pe piață, de atâtea ori îi dai câte un leu, lucrurile s-ar schimba.

foto: ID 340795972 © Yellowdesign2018 | Dreamstime.com

Costurile ar trebui să meargă tocmai pe partea de colectare, momentan, urmând ca,  într-un an, doi, trei, cinci, să se poată dezvolta și partea de reciclare, și i-arăși s-ar putea ca în momentul în care fac și reciclare pe producător să nu mai coste 1 leu fiecare produs, și îl coste 1,20 lei. Pentru că, ce să vezi, reciclarea și aia costă bani. Și acolo am forță de muncă, am investiții, am consum de utilități.

Și dacă ne facem cu toții treaba bine, s-ar putea ca după ce îmi plătești 1,20 lei pe fiecare trico să-ți dau înapoi 15 bani, că am găsit piață la care să dau materialul reciclat.

Ăsta e un ciclul firesc, adică așa s-a întâmplat pe toate categoriile de deșeuri care intră într-o zonă de reciclare, de la sticlă, hârtie, plastic, baterii. 

De ce în România pare să nu existe la nivel de populație o preocupare pentru reciclarea textilelor?

Pentru că s-a comunicat foarte puțin și s-a comunicat foarte puțin tocmai din motivul ăsta, că noi ce să comunicăm dacă nu avem unde să le procesăm? Spre deosebire de asta, reciclarea materialelor de ambalaj, chiar înainte de SGR, a tot fost comunicată în ultimii 20 de ani de ne-am acrit de ea. Colectare separată, colectare selectivă, reciclare, chiar dacă nu s-a comunicat ea perfect. Oamenii încă mai fac confuzie între vreau să reciclez sau vreau să le pun separat și să le recicleze altcineva. Dar una peste alta, în mentalul colectiv, este foarte clar că ele trebuie reciclate. Eu sau altul nu prea știu, dar e clar că nu e bine să le arunc amestecate.

La textile nu s-a pus problema așa, tocmai pentru că degeaba îți spun eu ție să le pui separat sau să le reciclezi, când de fapt eu nu am o soluție pentru asta. Atunci, cumva, e ținută un pic mai low profile, că și decidentul public zice, bă, promit și eu cât promit, dar trebuie să demonstrez și eu până la urmă ceva. Că o să vină momentul decontului și o să imi bată ăia obrazul că le-am zis că reciclăm și de fapt nu reciclăm nimic.

Cum trebuie reciclate și selectate corect textilele?

Sincer, nu cred că va fi vreodată fezabil să le colectezi pe tipuri de materiale, pentru simplu fapt că nu o să ai niciodată suficiente posibilități să pui containere atât de diferite.

Dar ar fi util măcar ca textilă să fie de exemplu, în stânga și restul, materialele reciclabile și resturile de mâncare și alte chestii biodegradabile, plante stricate, plante veștejite, pune-le în altă container și ar fi suficient. Partea de separare trebuie să se poate face în mod rezonabil. Dar la noi, degeaba. Se colectează hainele textile, dar ulterior, după colectare se distrug. 

Ce procent acoperă ONG-urile din ceea ce nu face statul român, în raport cu reciclarea textilelor? 

N-am idee câte containere au pus ONG-urile vs câte containere a pus statul, că nicio primărie nu raportează chestia asta, ca să te orientezi. Din punct de vedere al cantității, cred că ONG-urile reușesc să acopere o parte neglijabilă, la cât de mare e nevoia. Noi vorbim în România de 200.000 de tone pe an. 

Nu cred că centralizează nimeni informația asta, deși ar fi foarte util. Dacă ar centraliza o entitate a statului, și-ar putea da seama ce a însemnat ca efort și ar putea să o scaleze. Și pentru că nimeni nu face o astfel de centralizare și de analiză, atunci nici măcar exemple de bună practică nu se cunosc. 

Uniunea Europeană reproșează României, când vine vorba de deșeuri, că are o problemă majoră de guvernanță. Adică fiecare e în legea lui. Eu fac în sectorul 2 ceva, tu faci ce vrei tu, ăla în sectorul 3 face ce vrea el și tot așa. Și per ansamblu, habar n-avem de fapt ce se întâmplă, că fiecare e în legea lui și statul român nu e capabil să centralizeze eforturile astea și să spună, gata, am văzut, așa e cel mai bine, facem așa cu toții.

Și ONG-urile fac exact ca și UAT-urile, fiecare se îngrijește de bucățica lui. Undeva deasupra trebuie să există o infrastructură de colectare de date care să le compare între ele. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€