
Protest al crescătorilor de ovine la Palatul Victoria. Foto: Oana Moisil
22/09/2026
România a cerut ajutor de la Banca de Vaccinuri a UE pentru rezolvarea focarelor la oi și capre. Imunizarea nu vine la pachet cu salvarea tuturor animalelor de la tăiere
La o săptămână de la protestul fermierilor din București și la câteva luni de la interzicerea exporturilor de oi și capre vii, ANSVSA a solicitat Comisiei Europene vaccinuri împotriva rujeolei (VOC) și a pestei micilor rumegătoare (PMR). Odată livrate, vaccinarea pentru PMR se va face doar în Constanța și Tulcea, iar pentru VOC în toată țara. Imunizarea nu garantează însă că nu vor mai fi sacrificate animale bolnave.
- „Să le trateze, nu să le omoare așa”, spune Iosif Gheorghe, unul din ciobanii care au protestat la București pe 15 septembrie. Gheorghe e de acord cu vaccinarea, dar se teme că o oaie vaccinată nu ar mai putea fi exportată timp de doi ani
- Teama lui are la bază un regulament al Comisiei Europene care prevede un termen de până la 24 de luni în care animalele vaccinate să fie supravegheate
- În România sunt 33 de focare de rujeolă la oi și capre în 12 județe. Focarele de pestă a micilor rumegătoare au fost stinse, conform datelor obținute de PressOne de la ANSVSA
- „Nu a luat nicio măsură pentru combaterea, izolarea și eradicarea acestei boli de pe teritoriul României”, spune Gelu Iancu, crescător de animale, despre ANSVSA
Focarele de pestă a micilor rumegătoare au fost stinse, în timp ce variola s-a răspândit în 12 județe
În opinia mai multor specialiști și crescători de animale cu care a discutat PressOne, protestul de pe 15 septembrie al crescătorilor de animale reprezintă și un efect al eșecului autorităților de a ține sub control pesta micilor rumegătoare (PMR), boală prezentă în România din 2024.
Veterinarul Claudiu Frânc a explicat pentru PressOne că una dintre marile întrebări la care trebuie să răspundă Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este: Care este sursa bolii?
„Ea trebuie să vină de undeva. În meseria noastră de veterinari, când apare o boală infecțioasă de o gravitate atât de mare, trebuie să mergem urgent și să aflăm sursa”.
Pe lângă pesta micilor rumegătoare, în iunie 2025 a apărut și variola ovină. De la un caz izolat în Teleorman, pesta s-a răspândit în 12 județe. Existența acestei boli în România este principalul motiv pentru care Comisia Europeană a interzis în 2025 exportul de oi și capre în Uniunea Europeană, iar în 2026 a extins interdicția și în țările din afara UE.
Atât pesta micilor rumegătoare, cât și variola ovină sunt boli virale de categorie A care nu sunt transmisibile la om, dar sunt foarte contagioase pentru oi și capre. De aceea, printre măsurile impuse se numără uciderea animalelor bolnave.
Vaccinurile nu vin la pachet cu salvarea tuturor animalelor de la sacrificare
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Principalele revendicări ale ciobanilor care au protestat pe 15 septembrie la București sunt să nu le mai fie ucise animalele și să le poată exporta.
Un ofițer al Comisiei Europene a explicat pentru PressOne că „vaccinarea trebuie utilizată pe lângă (nu în locul) standardul de eliminare și a altor măsuri de control și restricție”. Felul în care vor fi implementate aceste măsuri vor sta la baza deciziei finale privind reluarea exportului de ovine și caprine vii, a mai explicat ofițerul de presă al Comisiei Europene pentru PressOne. Cât va dura acest proces? Nu se știe.
Președintele ANSVSA Alexandru Bociu a declarat pentru PressOne că România a solicitat luni, 21 septembrie, accesarea băncii de vaccinuri împotriva rujeolei la oi și capre și a pestei micilor rumegătoare, ca parte dintr-un plan de vaccinare diferențiat.
Incendiul din Domogled arde de peste o lună. La Băile Herculane s-a făcut o procesiune pentru ploaie
Relieful stâncos și pantele abrupte din Domogled îngreunează intervenția, iar în unele zone accesul echipelor terestre este imposibil.
Cum se mobilizează AUR pentru susținerea lui Călin Georgescu la Arestul Central: „Nu trebuie scăzută continuitatea de 100 de persoane zi/noapte”
Pe un grup destinat susținătorilor AUR a apărut un mesaj care încurajează oamenii să iasă în stradă pentru Georgescu.
Planul ANSVSA pentru vaccinare
Planul ANSVSA prevede ca 1,3 milioane de doze de vaccin împotriva ambelor boli virale să fie administrate acolo unde sunt focare.
Vaccinul contra pestei micilor rumegătoare (PMR) se va administra în zonele de risc maxim, adică în județele Tulcea și Constanța. Imunizarea împotriva variolei caprine și ovine (VOC) se va face în toată țara, la toate oile și caprele.
Exportul din Constanța și Tulcea se va face ulterior doar în țări care nu aparțin Uniunii Europene, acolo unde se acceptă importul din state care practică vaccinarea, mai explică ANSVSA. Planul Autorității Sanitare Veterinare de a vaccina împotriva PMR doar în cele două județe din sud-estul țării are ca scop păstrarea statutului de țară liberă de pestă a micilor rumegătoare. De asemenea, planul „nu afectează schimburile comerciale cu carne (carcase), lapte și produse lactate din zonele libere”, mai precizează ANSVSA.
Campania de vaccinare ar urma să înceapă pe 1 octombrie, conform autorităților. „Singurul factor care poate periclita calendarul îl reprezintă mișcările clandestine de animale și comerțul ilegal”, transmite ANSVSA, adică instituția cu cele mai mari responsabilități în a controla comerțul ilegal de animale din România.
Veterinarul Claudiu Frânc a mai spus pentru PressOne că autoritățile nu iau suficiente măsuri pentru a monitoriza transportul animalelor, aceasta fiind, în opinia lui, una din cauzele care au dus la răspândirea bolilor virale în toată țara.
„Ce facem doi ani de zile?”
Să nu mai omoare oile, să le trateze și să dea drumul la exporturi. Acestea sunt cele mai urgente cerințe ale crescătorilor de animale care se tem de faliment, dar și de faptul că nu au cum să-și crească animalele toamna aceasta. În mod normal, în perioada asta le urcau pe cele mai multe dintre ele în camioane și le trimiteau peste graniță.
„La noi în vestul țării e o secetă cruntă și exporturile sunt blocate. Noi dăm mâncare și la oile matcă (cele care sunt ținute pentru reproducere, n.r.) și la ce avem pe stabulație, de vânzare. Și dacă nu putem vinde, suntem blocați”, spune Iosif Gheorghe, un crescător de ovine din Arad și care pe 15 septembrie s-a aflat la protestul din Capitală.
Iosif Gheorghe (stânga), crescător de animale, la protestul din 15 septembrie din fața Palatului Victoria. Foto: Oana Moisil
Gheorghe a precizat că animalele lui nu s-au îmbolnăvit de niciuna dintre bolile care au dus la interdicția exporturilor, dar se teme că îi vor fi omorâte dacă vor lua variolă sau pestă, cum ar fi pățit vecini de-ai lui.
„Să le trateze, nu să le omoare așa”, mai spune omul care nu ar avea nimic împotriva vaccinului, dar se teme, la fel ca mulți alții la care a ajuns vestea, că o oaie vaccinată nu ar mai putea fi exportată timp de doi ani. „Ce facem doi ani de zile? Noi nu mai putem să vindem nimic că am vaccinat? Atunci suntem morți, e faliment total. Nici brânză, nici nimic”.
Iosif Gheorghe spune că ar vrea garanții de la autorități că vaccinul nu va fi o barieră în calea exportului de oi și capre sau a materiei procesate de la animale. Însă informațiile publice ajung să se bată cap în cap.
Autoritățile spun că teama lui și a altor fermieri este alimentată de știri false.
În același timp, autoritățile adaugă că, într-adevăr, există restricții la nivel european când vine vorba de exportul animalelor vaccinate: „Dacă mergem pe regulamentul actual, avem foarte multe interdicții de export în cazul vaccinării”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.
Acesta a mai spus că trebuie „să vedem prima dată flexibilitatea Comisiei de a modifica legislația, de a nu ne trezi în situația în care oprim boala, dar blocăm definitiv pe doi ani de zile exportul”.
Barna se referă la un regulament al Comisiei Europene în care se prevede că e nevoie de o perioadă de „24 de luni de la sacrificarea sau uciderea ultimului caz sau de la ultima vaccinare, dacă s-a utilizat vaccinarea profilactică de urgență, oricare a avut loc mai recent, iar pe parcursul acestei perioade s-a demonstrat, prin supraveghere clinică și de laborator, că PMR nu este prezentă”.
În plus, dacă cineva vrea să exporte produse de la oi și capre vaccinate în Uniunea Europeană, trebuie să plătească enorm „pentru decelarea anticorpului vaccinal”, adică identificarea și măsurarea în sânge a anticorpilor produși de sistemul imunitar ca răspuns specific la un vaccin, explică Claudiu Frânc, medic veterinar și fermier.
Neîncrederea pe timp de război hibrid
Nu toți crescătorii de animale cred în existența virusurilor care provoacă variola și pesta micilor rumegătoare.
Cioban care nu crede că există bolile pentru care s-au interzis exporturile de oi și capre vii din România, la protestul din 15 septembrie. Foto: Oana Moisil
„La oi m-o născut tata, n-o fost boală. Vrea să ne termine, să mâncăm plastice, aia e!”, spune unul dintre crescătorii de oi din Sibiu care a fost și el la protestul din 15 septembrie. Omul crede că există un plan la nivelul statului „să ne termine cu totul”.
În timp ce vorbea cu reporterul PressOne, în jur se auzeau scandări prin care se cerea demisia președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu.
„Oamenii sunt dezinformați și sunt victimele războiul hibrid purtat în România de ani de zile de către actori statali bine cunoscuți de la Est”, a spus pentru PressOne Gelu Iancu, oier și viceprimar din partea partidului PMP în comuna clujeană Căpușu Mare, despre motivele celor care nu cred că există pesta micilor rumegătoare sau variola.
Iancu este unul dintre cei care au promovat protestul de la București, dar ulterior a făcut un pas în lateral.
„Având în vedere că protestul ciobanilor de la București a fost deturnat și confiscat de AUR-PSD, eu am să susțin revendicarile ciobanilor la Cluj”, scria acesta pe Facebook, cu o zi înainte de protestul devenit violent din capitală.
În opinia lui Iancu, „partidele de extremă dreaptă profită la maxim de această situație, de emoția și de furia societății. Ei protestează împotriva Uniunii Europene care le-a dat bani din subvenții până acum și care bagă în România sute de milioane de euro anual prin aceste subvenții, bani care rămân în economia românească”.
Căni cu Călin Georgescu, de vânzare la protestul crescătorilor de ovine de la Palatul Victoria. Foto: Oana Moisil
Pentru oierul care ocupă și scaunul de viceprimar în Căpușu Mare, unul din efectele pe care speră să le vadă în urma protestelor este demiterea președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu. „Nu a luat nicio măsură pentru combaterea, izolarea și eradicarea acestei boli de pe teritoriul României”, spune Iancu.
Un alt motiv pentru care Iancu cere demisia președintelui ANSVSA, la fel ca mulți ciobani care au protestat pe 15 septembrie, este uciderea a mii de animale de la apariția primului focar de pestă a micilor rumegătoare. Oficial, doar în 2026 au fost ucise 19.000 de ovine, cifră comunicată înainte de sacrificarea oilor din ultimele două focare de pestă a micilor rumegătoare.
Editor: Laura Popa
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this








