Români din America, despre alegeri: "Un om de bun-simţ nu mai are acces la putere"

Am rugat câțiva români stabiliţi în SUA să ne spună cum au trăit campania electorală şi noaptea alegerilor prezidenţiale, dar și cum își văd viitorul în „țara tuturor posibilităților”.

Răspunsurile lor, grupate mai jos, ating nuanțe de la îngrijorare la posibilitatea reală de a părăsi SUA.

N-am dat de nimeni care să spună „Mă mai gândesc”

de Ionuț Pârv, inginer, Chicago

Am votat pentru Hillary Clinton. A fost prima dată când am participat activ la alegeri în țara care m-a adoptat.

În 2004, la fel ca în 2008, nu am avut dreptul, iar în 2012 chiar nu m-a interesat, căci se preconiza o victorie categorică a lui Obama, iar votul meu ar fi fost tot pentru el. Cred că am vrut sa fiu pragmatic, ca un american adevărat, care nu-și pierde timpul degeaba.

Anul acesta însă, lucrurile au stat cu totul altfel.

Sondajele au fluctuat semnificativ, așa că am decis să votez. Practic, am ales-o pe Hillary, dar speranța mea e că am votat pentru continuarea politicilor lui Obama. Am urmărit campania electorală de când a început (de la primaries) până astăzi, ziua alegerilor.

E foarte ușor în zilele noastre să dai de informație, chiar și atunci când nu o cauți. Trebuie doar să stai pe Facebook și, pe lângă altele, poți afla ce i-a scris Hillary lui Cutărescu sau cum le „cucerește” Trump pe doamne. Nu am ratat, cred, nimic.

M-am informat, bineînțeles, și din surse credibile, dar informația a fost cam tot aceeași.

Primul debate dintre cei doi m-a găsit într-un restaurant. În jurul meu mai erau aproximativ 20 de persoane care păreau să aștepte și ei începutul „acțiunii”, dar, spre surprinderea mea, au continuat să urmărească un meci din liga secundă de fotbal (american).

Majoritatea au plecat odată ce meciul s-a terminat, iar cei rămași au ales alt canal, dar tot de sport. Recunosc, am fost puțin surprins. Eu, ca imigrant, american adoptat, parcă trebuia să fiu mai puțin interesat de aceste alegeri.

Începând de atunci, am încercat să deschid acest subiect cu orice ocazie și cu oricine mi-a venit în cale. Discuțiile nu au fost diverse, ci s-au bazat pe exact aceleași argumente, legate de personalitatea candidaților și nicidecum de proiectele lor.

Consider că următoarele două debate-uri, la fel ca primul, nu au influențat deloc decizia alegătorilor. Anul acesta, nu au fost indeciși. Personal, nu am dat de nimeni care să spună „mă mai gândesc”.

Indiferent de nivelul de implicare, toți cei cu care am avut de-a face știau de la începutul campaniei cu cine vor vota.

Votanții lui Hillary au fost cetățeni indignați de personalitatea lui Trump și de bazaconiile rostite de el; deși nemulțumiți de candidatul democrat, ei au rămas, practic, fără o opțiune decentă.

Cei care au votat cu Trump cred că sistemul e complet corupt și că necesită o schimbare majoră, din rădăcini, fără să-i intereseze repercusiunile.

Când citiți aceste rânduri, știți deja cine a câștigat. Eu le-am scris înainte să merg la culcare.

Victoria lui Trump e încălzirea pentru „Kanye West 2020”

de Ana Maria Păcurar, fostă ziaristă, Chicago

Ping-urile telefonului au început să curgă marți încă de la 4 dimineața, chit că secțiile de votare din State nici măcar nu fuseseră deschise. Prieteni și rude din Europa erau curioși cum stă treaba în America: prima Madam President ori Donald cel Zgomotos?

În funcție de simpatizant / simpatizat, circulau scenarii apocaliptice sau viziuni idealiste, însă, până la urmă, atât Hillary, cât și Trump sunt reflexia societății pe care noi toți, azi, o formăm. Ăștia suntem noi, în anul 2016!

Cei doi finaliști sunt expresia sistemului politic compromis, lipsit de credibilitate, un sistem care și-a adaptat mecanismele astfel încât cu greu se mai poate numi democrație.

A ajuns de la sine înțeles că un om integru, de bun-simț, cu coloană vertebrală și principii sănătoase, nu mai are acces la putere.

E un sistem politic care nu ne mai reprezintă.

Finala Hillary vs Trump este, de asemenea, rezultatul jurnalismului neprofesionist și al sufocantului reality tv; al emisiunilor de știri pline de patimi și lipsite de esență, în care nu mai contează știrea, ci părerea celui care are pixul sau microfonul.

Și cine, dacă nu Trump, să iasă campion al show-ului? Pe lângă o personalitate zgomotoasă, are ani buni la activ în care a manevrat, în fața camerelor tv, dramele unor aspiranți la statutul de mini-Trump.

Punctul culminant al emisiunilor din seria „The Apprentice” era atins când marele Donald spunea tare și răspicat – „Ești concediat!”, după ce îl beștelise bine pe loser, căruia i le zicea verde în față!

Când Trump a intrat în cursa prezidențială, nu s-au schimbat decât scena și decorul. A continuat să beștelească ba emigranții, ba femeile, ba adversarii. Le-a zis-o tuturor verde în față!

Iar cei sătui să se tot înfrâneze din cauză că trebuie să fii politically correct tot timpul, și cu toată lumea, și-au găsit eroul care le-a dat, în sfârșit, dezlegare la exprimarea necenzurată a gândurilor.

Cu toate păcatele ei, Hillary a fost varianta moderată a alegerilor, status quo-ul în opoziție cu imprevizibilul. Deși multe femei erau pregătite să vadă o femeie la Casa Albă, se pare că încă nu a sosit momentul. „Bagajul” politic a tras-o în jos.

Și, chiar dacă nu a reușit la urne, Hillary a fost un puternic exemplu pentru multe femei și fete. Indiferent dacă ne place de ea sau nu, trebuie să-i admirăm tenacitatea și puterea de a se ridica și a merge mai departe.

Mai ales când multe momente umilitoare din viața ei s-au petrecut nu în privat, ci în fața publicului, pricinuite de un soț infidel sau de propriile greșeli. Îndârjirea ei e un exemplu bun de urmat de către femei, indiferent de vârstă.

Până când viitoarea Madam President va fi însă instalată la Casa Albă, să ne așezăm confortabil în fotolii, să ne luăm o bere rece din frigider și să ne pregătim pentru cel mai tare reality show din istorie.

Căci victoria lui Trump nu e decât încălzirea pentru „Kanye West 2020”. Iar când Kim Kardashian și clanul ei se vor muta la Casa Albă, abia atunci vom fi ajuns la fundul butoiului.

Vizionare plăcută! ?

S-au dus zilele când eram „mândru să fiu american (adoptat)” *

de Cristian Costea, fotograf, Lake Forrest (California)

Mai mult ca niciodată în istoria recentă, nu a existat alegere bună. Chiar și oamenii dispuși să voteze „răul cel mai mic” (nu e cazul meu, apropo) s-au văzut puși în fața unei situații aproape imposibile.

Eu sunt un republican convins, iar soția mea, Krissy, a fost crescută într-un spirit democrat, așa că am avut constant dispute majore pe subiecte politice. De data asta însă, am fost de acord. De data asta, nu a existat o alegere bună.

Am refuzat să votez cum îmi cere partidul când candidatul e cel mai mare clovn care-a existat vreodată. Simplul fapt că el apare pe buletinul de vot e un motiv de jenă chiar și pentru un om cu jumătate de creier.

Un porc absolut, lipsit de bun-simț și cu ZERO diplomație, care nu are nici cea mai vagă idee cum e să conduci ceva ce nu-ți aparține. Singurul motiv pentru care nu este la fel de corupt precum Hillary este că încă nu a avut ocazia.

De cealaltă parte, Hillary are cam prea multă experiență în a naviga prin fisurile sistemului și deține suficiente informații murdare despre suficientă lume ca să obțină ce-și dorește.

Este o idioată când vine vorba de politică externă, și asta pe lângă faptul că a fost prinsă în flagrant încheind tranzacții de armament cu dușmanii SUA, în schimbul unor „donații” de 20 de milioane de dolari către „Fundația” Clinton – lucruri pentru care oricine altcineva ar fi fost arestat.

Este incredibil cât de naivi și de proști, pur și simplu, pot fi oamenii. Iar cei care nu sunt nici naivi, nici proști sunt prea bine hrăniți încât să le mai pese.

Sincer, sunt cam dezgustat de toată povestea asta. Suntem, în multe privințe, o țară socialistă, aflată la o aruncătură de băț de comunism. Dacă aduci asta în discuție, ești privit ca un ciudat, adept al teoriei conspirației, și ți se spune că așa ceva nu s-ar putea întâmpla niciodată.

De parcă nemții credeau că vor susține un Hitler cu 15 ani înainte de a ajunge să prăjească evrei… Este uimitor cât de repede își pierd americanii drepturile și libertatea și cât de obscur, subtil și orchestrat este tot acest proces. Și poate nu-i corect să-i învinovățim: puțini au văzut ce-am văzut noi în comunism.

Oricum, bănuiesc că nu e „nimic nou sub soare”, nu? Se repetă istoria Imperiului Roman, cu decăderea morală care vine din interior. De aceea cred că problema noastră este mult mai complexă decât un prezidențiabil idiot, mult mai complexă.

Doar că, în anii electorali, mizeria e scoasă la suprafață și atunci devine mult mai limpede că suntem pe o pantă alunecoasă de ceva vreme.

S-au dus zilele când eram „mândru să fiu american (adoptat)”. Votez, vorbesc cu prietenii mei despre asta, dar mi-am cam pierdut speranța într-o schimbare reală care să se petreacă în timpul vieții mele. Deci, mă mai bucur de țara tuturor posibilităților doar din această perspectivă.

Astea fiind spuse, SUA rămâne o țară unde e grozav să trăiești, dar încep să mă îngrijorez cu privire la viitorul meu. Am vorbit și cu Krissy despre asta și suntem dispuși să plecăm îndată ce fiica noastră va fi pe picioarele ei. Deja facem strategii: America de Sud, Europa de Est, poate Asia… cine știe.

* Acest articol a fost scris înainte de aflarea rezultatelor.

Prima miercuri din noua Americă

de Corina Rebegea, analist al Center for European Policy Analysis (CEPA), Washington DC

That nervous feeling you have about tomorrow, Americans? That’s democracy working. Unpredictable elections, what a luxury! – scria Garry Kasparov pe Twitter în ajunul alegerilor din SUA.

După anunţarea rezultatelor, e greu de crezut că virtuţile democraţiei vor servi drept consolare celor aproape 60 de milioane de votanţi ai lui Hillary Clinton şi regimentelor de comentatori, americani sau nu, care, în ultimele săptămâni din campanie, au folosit toate armele mediatice pentru a împiedica ceea ce anunţă o nouă eră pentru politica americană şi mondială.

Ziua alegerilor a început în Statele Unite cu un sentiment de urgenţă. După ce votul anticipat a atins valori impresionante în unele state, mai ales în rândul populaţiei hispanice, la ora 7 televiziunile transmiteau deja din secţii de votare pline sau din restaurante (diners) unde alegătorii aveau ultime dezbateri înainte de a merge la urne.

Speranţa şi mesajele pozitive, în special în tabăra Clinton, s-au făcut simţite pe tot parcursul zilei, pe toate canalele de comunicare. Asta până spre miezul nopţii, când rolurile s-au inversat, iar cetăţenii americani au început să înfrunte noua realitate.

Polarizarea electoratului s-a simţit foarte puternic pe parcursul campaniei, de la previziunile – acum evident greşite – ale sondajelor, până la conversaţiile şi interacţiunile private.

Pentru susţinătorii lui Clinton şi pentru cei ai lui Trump, aceste alegeri au avut o miză extrem de importantă, iar acest lucru s-a simţit aproape în orice interacţiune. Teme cruciale pentru americani, de la imigraţie la terorism, au fost reduse la mesaje schematice şi panicarde, care au prins foarte bine.

În seara alegerilor, un comentator al postului PBS anunţa că jumătate dintre cetăţeni se vor trezi supăraţi şi că poate una dintre cele mai mari provocări după anunţarea câştigătorului va fi reconstruirea dialogului între două secţiuni ale societăţii americane care acum sunt atât de îndârjite şi separate.

Prea puţin din reacţiile din presă sau din zona politică indică o atenuare a acestei falii. Dimpotrivă, pe lângă şocul rezultatelor, dispreţul şi neîncrederea răzbat din aproape fiecare rând publicat.

Dar rezultatul alegerilor a devenit la fel de important şi pentru tot restul lumii. Ecourile de pe bursă şi căderea monedei mexicane sunt doar începutul unui şir de reacţii a căror profunzime e greu de anticipat.

Dacă luăm drept îndrumar programul şi discursul de campanie ale lui Donald Trump, atunci multe dintre angajamentele internaţionale şi valorile promovate de SUA timp de decenii sunt puse sub semnul întrebării sau al „renegocierii”.

Mai mult decât un slogan de campanie, America First! e interpretat ca un efort de redesenare a rolului şi orientării Statelor Unite în politica mondială.

Evident, la acest moment nu se poate decât specula pe aceste teme. Donald Trump nu şi-a asamblat echipa şi nu şi-a anunţat priorităţile, dar comportamentul său de pe parcursul campaniei dă multe motive de îngrijorare. Şi asta cu atât mai mult cu cât Congresul rămâne dominat de republicani, care au reuşit o mobilizare impresionantă a electoratului propriu.

Modelul american privind separaţia şi echilibrul puterilor va trece printr-unul dintre cele mai importante examene.

Preşedintele-ales Trump a schimbat deja harta electorală a Statelor Unite. A schimbat şi opiniile comune cu privire la mobilizarea diferitelor grupuri de electori – mai ales minorităţi şi femei – şi a dat glas unui vast grup social, alienat în cei 8 ani de guvernare democrată.

Democraţia şi mai ales particularităţile sistemului electoral american au înfrânt.