Prăbușirea lirei turcești a provocat efecte în lanț, pe care le simte dur și direct populația. S-au scumpit și electrocasnicele, combustibilul, materialele de încălzit, ieșirile în oraș. S-a scumpit viața – atât de mult, încât inflația uriașă provoacă inclusiv întrebări existențiale, mai ales pentru turcii educați. Să am un copil acum sau să mai aștept?, se întreabă de exemplu unii turci, în timp ce conturile lor de economii sunt goale. 

Numai în ultimele trei luni, din noiembrie și până astăzi, inflația a sărit de la 21%, cifră oricum greu de suportat, la 36%, o creștere a prețurilor nemaivăzută nicicând în timpul domniei lui Erdogan. 

Și, cu toate că președintele are încă susținători care aderă la mesajul „străinii sabotează Turcia”, în tot mai multe orașe turcii au început să-și ridice vocile. Nici promisiunile guvernului nu par să-i mai încălzească pe oamenii care au ajuns să trăiască de pe-o zi pe alta. 

Cum și cu cât au crescut așadar prețurile în Turcia? Cum afectează politica monetară a lui Recep Tayyip Erdogan viețile oamenilor obișnuiți? Cum se resimte ea în ceea ce mănâncă, în cum se îmbracă și în cum arată zilele lor?

La ce mai speră ei? 

PressOne vă propune un reportaj realizat în colaborare cu Carolina Drüten, corespondent străin WELT pentru Grecia, Turcia și Balcani.  


„Putem cumpăra două roșii în loc să cumpărăm două kilograme.” Cum se nasc protestele în Turcia

Astăzi, în Bodrum, turcii au început să protesteze, după ce guvernul a anunțat creșterea cu 50% a prețului la electricitate pentru consumatorii casnici și cu 100% pentru marii consumatori.

Yeşim Salkım, o cântăreață turcă, a postat pe rețelele sociale un video în care apare învelită într-o pătură, după ce a primit o factură la curent de 2.200 de lire în ianuarie (echivalentul a 165 de dolari): 

Sunt învelită într-o pătură și țin doar o lumină aprinsă. Trăiesc în altă țară decât Turcia și nu știam? Ce e cu creșterile astea de prețuri? E un vis? Cineva să mă trezească! (traducere)

Putem cumpăra două roșii în loc să cumpărăm două kilograme. Oricum nu este chiar atât de sănătos să mănânci recolte forțate în timpul iernii”, le transmitea turcilor Zülfü Demirbağ, membru al partidului de guvernământ AKP, pe 22 noiembrie 2021. Iar unde se poate face economie la roșii, se poate face economie și la carne: „Dacă mâncăm două kilograme de carne pe lună în condiții normale, acum putem mânca jumătate de kilogram”, adăuga el. 

În noiembrie 2021, inflația în Turcia era de „doar” 21%. Acum, oficial, inflația a ajuns la 36 la sută – mai mare decât a fost vreodată în timpul mandatului lui Erdogan – dar experții de la ENAG, un grup independent de cercetători, o estimează, în realitate, la 82 la sută.

Diferența între 36% și 82% ține de cine face calculele. Cu doar câteva zile în urmă, pe 29 ianuarie, Erdogan l-a concediat, fără explicație, pe șeful Institutului Turc de Statistică. 

Experții care îl contrazic sunt puși sub acuzare pe motiv că deranjează ordinea publică. Jurnaliștii care îl critică sunt arestați pe motiv că lezează onoarea președintelui – așa cum a pățit, recent, jurnalista Sedef Kabas, după ce aceasta a scris pe Twitter:

​​„Când boul intră în palat, el nu devine rege, dar palatul devine grajd.

Sedef Kabas

Pâine și sare 

De mai bine de jumătate din viață, Hayrettin, de 51 de ani, vinde covrigi cu susan pe străzile din Istanbul. O prelată de plastic îl protejează de vânt și de vreme. Dar tot îi este frig. Ninge de zile întregi în Istanbul. Hayrettin își numără câștigurile de sub căciula cenușie; acum câteva luni, bancnotele pe care le are în mână ar fi valorat mult mai mult.

Hayrettin încă are încredere în Erdogan. Foto: Murat Bay

Pâine, combustibil, electricitate, totul s-a scumpit. Dacă un covrig cu susan costa o liră în urmă cu câțiva ani, acum costă între trei și cinci. „Vor să aducă Turcia în genunchi”, spune Hayrettin și bate aerul, acuzator, cu degetul. Puterile ostile sunt de vină pentru criză, spune el. 

Dar Hayrettin nu e îngrijorat de viitor, pentru că are încredere în Recep Tayyip Erdogan. „Dumnezeu să ne binecuvânteze, vom reuși!” Recunoaște că e, totuși, afectat de creșterea prețurilor. Acasă are cinci copii, fiica lui vrea să se căsătorească, iar nunta e scumpă. E complicat. Se așteaptă ca Erdogan să îi rezolve în curând problemele. 

În loc de carne, poate mânca pâine și sare, explică Hayrettin.

Îl întreb pe Hayrettin dacă va vota pentru Erdogan la următoarele alegeri. Înainte să apuce să răspundă e oprit de colegul său, care până acum a stat tăcut, pitit în spatele căruciorului cu marfă. Omul e deja suspicios, pare că am pus cam multe întrebări. „E suficient”, spune tăios. Hayrettin își ia rămas-bun morocănos, el ar mai fi vrut să vorbească.

La câteva minute de mers pe stradă, Kerem vinde porumb prăjit și castane, la cei 18 ani ai lui. În timp ce oamenii trec pe lângă el zgribuliți, Kerem își încălzește mâinile deasupra grătarului.

De opt opt ani, de când era doar un copil, Kerem vinde mâncare pe stradă. Cu ce câștigă întreține două familii: pe părinții săi, dar și familia fratelui. De la lună la lună, îi este din ce în ce mai greu să o facă. 

Kerem (dreapta) vinde castane și porumb de când avea zece ani. Foto: Murat Bay

Kerem povestește că obișnuia să cumpere porumb pentru 70 de kuruș pe kilogram, dar prețul a crescut acum de cinci ori, până la 3,5 lire. În zilele bune, așa cum și le amintește Kerem, câștiga trei lire pentru fiecare știulete de porumb. Acum abia dacă mai face o liră profit. 

Înainte de criză, uneori puteam să economisesc și eu niște bani”, spune tânărul. Acum trăiește de pe-o zi pe alta și își dă toate câștigurile pe plata utilităților: electricitate, chirie, gaz.

Habar n-am ce ne rezervă viitorul. Trăiesc doar pentru azi”, mai spune el. Spre deosebire de Hayrettin, tânărul Kerem, abia major, se simte abandonat de propriul guvern. Anul viitor va fi prima dată când va putea vota legal. L-am mai întrebat dacă crede că alegerile ar putea aduce vreo schimbare în bine. Ridică din umeri.

În Turcia nimic nu se schimbă”, adaugă resemnat.

Un profesor cu un singur costum

Kemal Evcil e profesor. Lucrează în estul Turciei, în Erzurum. Are 30 de ani și predă, de trei ani, limba și literatura turcă. 

A ales acest drum pentru că în Turcia să fii profesor e încă o meserie prestigioasă. „Oamenii încă îți arată mult respect când află că ești profesor”, explică Kemal. Tatăl lui a fost la rândul lui profesor, iar el a crescut cu ideea că singura ieșire pentru Turcia, din situația în care se află, e chiar educația. „Sunt un idealist, știu”, râde Kemal.  

Deși e din Izmir, Kemal locuiește în estul Turciei, pentru că e obligatoriu pentru toți profesorii să facă un stagiu de minimum 4 ani în această zonă, pentru a asigura și educarea oamenilor de acolo. Altfel, profesorii nu s-ar înghesui să predea într-o zonă semnificativ mai săracă, cu o infrastructură mult mai slabă.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Când i se va încheia stagiul, Kemal se va putea întoarce în vest, în orașul de unde e originar. Are o iubită – de profesie doctor – cu care vrea să se logodească anul viitor și apoi să se căsătorească. Locuiește într-un bloc mic, cu șase apartamente, unde plătește o chirie modică. 

Chiria nu i-a crescut, datorită relației cu proprietarul și a faptului că e profesor. Dar este, probabil, singura cheltuială care a rămas constantă în ultimul an. 

Acum 3 ani, când s-a mutat în estul Turciei – care este și cea mai friguroasă parte a țării, Kemal a cumpărat 2.250 de kg de cărbune, cu care să se încălzească pe tot parcursul iernii. A plătit pentru el 2.200 de lire. Anul ăsta a cumpărat doar 1.750 kg de cărbune. Mai mult nu și-a permis, l-a costat oricum aproape dublu: 5200 lire. 

Cu 500 de kilograme mai puțin și 3.000 de lire în plus. 

În Erzurum, săptămâna viitoare se anunță și -18 grade Celsius pe timpul nopții. 

Cărbunele vine din Iran și e cumpărat în dolari. Cu cât dolarul crește și lira scade, cu atât prețul cărbunelui se majorează.

Nu-mi amintesc când a fost ultima oară când am comandat ceva de mâncare din afara casei. Să mănânc o pizza a ajuns un privilegiu”, constată Kemal cu amărăciune. 

Cu amărăciune se gândește și la cele 24 de ore pe care trebuie să le parcurgă cu autocarul, din Erzurum în orașul lui de baștină. Distanța e de aproape 1600 de kilometri, dar costul avionului dus-întors a ajuns la o treime din salariul lui de profesor, de 9000 de lire (echivalentul a aproape 600 de euro). 

Oul fiert pe care îl consuma la micul dejun a dispărut din meniu și ultima oară când și-a cumpărat ceva substanțial de îmbrăcat a fost atunci când și-a început cariera de profesor în Erzurum și a avut nevoie de un costum pe care să-l poate la școală.

Se gândește cu groază la ziua în care i se va strica ceva prin casă: un frigider nou costă cât salariul lui. 

Refugiații din Turcia, și mai vulnerabilizați de criza economică

În Esenyurt, un cartier îndepărtat al Istanbulului, cu o populație formată în mare parte din refugiați, s-a format o coadă lungă în fața tarabei Halk Ekmek („pâinea oamenilor”). O pâine este jumătate din cât costă la brutărie și este subvenționată de primărie. Cu prețurile la alimentele de bază în creștere, tot mai mulți oameni depind de această ofertă.

Coadă la pâine cu preț subvenționat de primărie. Foto: Murat Bay

Pe una din străzile din cartier se află taraba cu măsline a lui Ahmet. N-ai putea să-i spui chiar magazin – sunt mai degrabă niște grinzi de lemn, cu o prelată peste ele.

Originar din Damasc, Siria, Ahmet a venit cu familia în Turcia în urmă cu patru ani. Fiul său adolescent, Mahmoud, îl ajută să umple tăvile cu măsline. În Damasc, își amintește el, aveau un magazin mare de măsline. Dar zilele alea au trecut de mult.

Ahmet. Foto: Murat Bay

Asta e tot ce ne putem permite”, se plânge Ahmet. „Chiria e mare.” Plătește, susține el, 3.300 de lire turcești pe lună (218 euro) pentru taraba asta, un preț considerat mare pentru această zonă. În curând, spune el, chiria va crește la 5.000 de lire. Ahmet o pune pe seama crizei economice prin care trece Turcia.

Condițiile dure de viață cu care se confruntă mulți turci au întors opinia publică împotriva refugiaților și mai mult decât înainte. În urmă cu trei săptămâni, un grup de turci a atacat un centru comercial cu magazine deținute în principal de sirieni, aflat la doar cinci minute de mers pe jos de taraba cu măsline.

Mahmoud ne spune că uneori grupuri de tineri turci patrulează pe străzi purtând cuțite. „Nu ne plac deloc”, spune el.

Bani mai mulți, dar mai puțini

În decembrie 2021, președintele Erdogan a crescut salariul minim pe economie în Turcia cu 50%, încercând să facă față inflației galopante produse de căderea lirei.

Atunci economiștii independenți au avertizat: o să vedeți că dacă facem asta, ce puteți să cumpărați cu 2800 de lire nu veți putea cumpăra cu 4500. Când economiștii au zis asta, au fost numiți dușmani ai poporului. Și că se opun progresului țării”, povestește Kemal.  

Cu trei ani în urmă, Kemal avea un salariu de 4500 de lire – salariul minim pe economie în Turcia acum, dar erau bani suficienți ca să facă și ceva economii. „Câștigam la jumătate din cât câștig acum, dar viața mea era mai bună. Acum nu pot să fac nimic cu banii ăștia.

Ca profesor angajat în sectorul public, Kemal nu are voie să aibă o doua slujbă. Și nici n-ar vrea să-și dea demisia. Să fii profesor, în Turcia, vine nu doar cu avantaje financiare, ci și cu un statut la care Kemal nu vrea să renunțe. În plus, e pasionat de ceea ce face. 

Dar, pentru că are nevoie și de un plan de rezervă și pentru că urmează să se căsătorească, a pus bani împreună cu un prieten și au cumpărat, din ce economii mai aveau, două mașini la mâna a doua, pe care care urmează să le închirieze pentru un venit în plus.

Prăbușirea lirei ridică nenumărate dileme pentru locuitorii Turciei. Situația economică a țării îl determină de exemplu pe Kemal să se gândească și la situația în care va avea copii. N-ar vrea să renunțe la ideea asta, mai ales că atât el, cât și prietena lui, își doresc. „Dar suntem oameni educați. O să ne gândim de două-trei ori mai mult înainte de a face asta. E o decizie mult mai grea acum.

Kemal ar fi vrut să plece din țară când era tânăr, înainte să își găsească o slujbă, imediat după ce terminase facultatea. Dar acum, că e profesor, nu-și mai dorește asta. Se gândește cu tristețe la miile de medici turci care au emigrat în Europa, unde au salarii semnificativ mai mari și vieți mai bune. Și speră că o să fie sănătos, să n-aibă vreodată nevoie de ei. 

„Erdogan trebuie să plece”

Kemal nu mai crede în promisiunile lui Erdogan că va reduce inflația la sub 7%. Nici el nu crede că e doar la 36% – mai ales că o simte în prețurile alimentelor pe care le cumpără în fiecare zi, prețuri la mâncare acum duble sau chiar triple față de cum erau înainte.

Nu e prima oară când zice asta. Promisiunea lui către poporul turc, că va aduce inflația la o anumită cifră, n-o mai crede nimeni.” 

Erdogan susține că în spatele căderii lirei stă un complot internațional, nicidecum politica lui monetară sucită. Iar experților internaționali care susțin că soluția ar fi creșterea dobânzilor – după ce actuala criză a fost declanșată de scăderea dobânzilor cu cinci puncte de bază în luna septembrie, președintele le oferă argumentul religios. În Islam, nu ai voie să faci așa ceva. Creșterea dobânzilor reprezintă „mama și tatăl tuturor relelor”

Manipularea opiniei publice cu privire la politica lui monetară pare a fi, de altfel, unul din talentele lui Erdogan. În octombrie 2021, el anunța, într-un discurs susținut la ceremonia de deschidere a unui parc, că, în timp ce rafturile europenilor sunt goale, în Turcia „abundența și binecuvântarea continuă”. Erdogan se referea la magazinele Tesco și Sainsbury’s, din Marea Britanie, respectiv la o pană de aprovizionare cauzată de Brexit. Momentul invocat de președintele turc este însă departe de a fi o constantă a vieții în Europa.  

Politica monetară a lui Erdogan ar putea, însă, în ultimă instanță, decide soarta alegerilor din Turcia. Momentan programate pentru 2023, ele ar putea fi declanșate mai devreme, din cauza crizei economice. Rezultatul lor este deocamdată incert, dar ultimele sondaje îl arată pe acesta la 40%, cel mai slab procent din 2015 încoace. 

Erdogan trebuie să plece”, spune răspicat Kemal. „Și nu zic doar eu asta, o spun și oameni care au votat pentru el.” 

Ca angajat în sistemul public, dacă Kemal și-ar exprima aceste opinii pe social media sau în public, ar fi concediat. 

Puterea se va schimba. Erdogan o să plece și noi vom fi mai bine. O să avem din nou libertate de exprimare, economia o să meargă mai bine. Schimbarea se apropie. Și va veni prin vot”, încheie Kemal. 


Numele lui Kemal a fost schimbat, deoarece, ca angajat în sistemul public, nu are voie să dea interviuri fără aprobare. Aprobare pe care, probabil, n-ar fi obținut-o.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.