Războiul rece: dragostea nu e alb-negru

Daniel Iftene

Redactor

„Războiul rece” / Cold War (2018). Regia: Paweł Pawlikowski; scenariul: Paweł Pawlikowski și Janusz Glowacki; imaginea: Łukasz Żal; muzica: Jarosław Kamiński; cu: Joanna Kulig, Tomasz Kot, Borys Szyc, Agata Kulesza.

*

Acum aproape patru ani, Paweł Pawlikowski – regizor polonez stabilit în Anglia − lansa „Ida”, drama unei călugărițe novice care, alături de o mătușă rămasă unica ei rudă, e forțată să pornească pe un drum definitoriu pentru propria identitate, în Polonia anilor 1960.

Stilul simplu de a construi povestea, imaginea în alb și negru, extrem de fotografică, și cele două actrițe din rolurile principale îi aduceau lui Pawlikowski majoritatea premiilor Academiei Europene de Film la finele lui 2014, precum și Oscarul pentru cel mai bun film străin la gala din 2015.

Noul său film, „Războiul rece” (Cold War) − cu care a câștigat premiul pentru regie la ediția 2018 a festivalului de la Cannes −, readuce publicul în peisajul cenuşiu de după instalarea comunismului în estul Europei.

Este un film clădit din același aluat ca „Ida”, dar mai atent la detaliile social-politice și cu puține îngroșări inutile.

Imaginea este tot în alb și negru, semnată de același Łukasz Żal, dar, din fericire, perioada reconstruită în film și personajele care o traversează nu sunt nici pe departe descrise în contraste.

Scheletul filmului e o poveste de dragoste tăiată de Zidul Berlinului.

Muzicianul Wiktor (Tomasz Kot) însoțește niște activiști care culeg piese folclorice de prin satele Poloniei și contribuie la formarea ansamblului Mazurka, denumit după cunoscutul dans tradițional polonez.

La una dintre selecții o întâlnește pe Zula (Joanna Kulig), care încearcă să se afirme prin vocea sa și să lase în urmă un trecut mai întunecat.

În amestecul ei de forță și aparentă inocență, Zula e seducătoare, așa că aventura curge firesc, până în momentul în care Wiktor încearcă să o convingă să fugă amândoi în Occident.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

De aici încolo, relația lor, la fel ca lumea toată, se rupe, iar întâlnirile sporadice sunt fie contondente, fie extrem de pasionale.

Dincolo de iubirea celor doi, care traversează o Europă scindată, Pawlikowski vorbește discret și despre instalarea comunismului, și despre apatia vestică în raport cu această tragedie, brodându-le în povestea muzicii din film.

Culese în formele lor neviciate, cântecele formației Mazurka sunt salvate și redate în concerte, dar, treptat, ajung să fie deformate la cererea activiștilor de partid și cu complicitatea producătorilor.

Regimul comunist încearcă să intre în conștiința populară prin aservirea și industrializarea folclorului, iar surprinderea acestui mecanism dă o notă originală filmului.

Tomasz Kot, în rolul lui Wiktor.

Deși propune un joc regizoral care amintește inevitabil de „Ida” prin derularea eliptică, Pawlikowski e mai atent cu stratificarea politică și socială a vremurilor pe care le descrie.

Imaginile create împreună cu Łukasz Żal fixează fiecare moment ca pe un instantaneu al perioadei și dau o frumusețe aparte filmului, mai ales atunci când obiectivul se apropie de chipurile personajelor.

De aici și numeroasele scene în care Joanna Kulig și Tomasz Kot, separat sau împreună, acaparează total privirea spectatorului, într-o relație care te ține în priză până la final și care justifică nominalizarea amândurora la premiile pentru actorie ale Academiei Europene de Film.

Deși susține că a dorit să spună o poveste simplă, inspirată din istoria părinților săi, Pawlikowski nu reușește să se desprindă de exagerarea unor gesturi tragice, care i-a fost reproșată și la „Ida”.

Totuși, intensitatea acestor gesturi e mult redusă, iar eleganța filmului te ajută, cu siguranță, să treci peste ele.

Offscreen

→ „Hai să ne distrăm!”. De câte ori nu am auzit replica asta și în spate era un alt film de groază? Dar „Cam”, debutul foarte tânărului regizor Daniel Goldhaber, lansat de Netflix luna trecută, intră în topul personal al celor mai interesante horror-uri de anul acesta.

Într-o lume asociată cu imaginea plăcerii, cum e cea a videochat-ului, Lola (Alice Brewer) își câștigă existența de pe urma fanilor și a abonaților la propriul canal video, dar descoperă într-o zi că nu doar contul, ci chiar și corpul par să-i fi fost furate.

Și fiindcă, atunci când ești personaj într-un film de groază, uiți că sunt întrebări care îți pregătesc sfârșitul, cum ar fi banala „ce s-a auzit din pivnița asta întunecată?”, Lola chestionează lucruri care duc la o cascadă de adevăruri incomode și imagini șocante.

Finalul e adevărata surpriză și scoate povestea din categoria „încă un film despre pericolele internetului”.

→ Dacă tot suntem în zona groazei, luați foarte în serios mențiunea „13+” a noii adaptări după „Cartea junglei”, intitulată „Mowgli: legenda junglei”. Filmul a fost lansat tot de Netflix și este regizat de Andy Serkis, interpretul celebrului Gollum din „Stăpânul inelelor”.

Baloo, ursul cântăreț, și patrula junglei din fanteziile Disney au fost lăsați în urmă de această versiune care se dorește mult mai realistă, și în care cele mai cunoscute voci sunt Christian Bale (Bagheera), Cate Blanchett (șarpele Kaa) și Benedict Cumberbatch (Shere Khan).

Așa că, în loc să intri într-un parc de distracții pentru copii, ajungi într-o casă a violenței și lăcomiei, cu multe momente de film de aventuri.

→ Păstrat de HBO pentru a fi lansat în România la începutul lui decembrie, „Evadare din Dannemora” (Escape at Dannemora), serial realizat de Showtime, e o surpriză plăcută.

Dincolo de povestea reală a celor doi deținuți care, în 2015, au reușit să evadeze printr-un tunel dintr-o închisoare aflată undeva în nordul Statelor Unite, serialul are o distribuție extraordinară: Patricia Arquette, Benicio Del Toro și Paul Dano.

Mai mult, ultimul dintre cele șapte episoade devine un film de sine stătător, cu o durată de mai bine de o oră și jumătate.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€