Puterea înseamnă Frică: Trump la Casa Albă, de Bob Woodward

Bianca Felseghi

Senior Editor

Citind presa americană sau urmărind discuțiile pe care le suscită, putem spune că lumea nu s-a dezmeticit încă din surpriza produsă de alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite.

Evenimentul este analizat cu sârg de politologi, sociologi, jurnaliști şi psihologi, iar explicaţiile − care conturează o țară polarizată între nostalgicii erei petrolului și fanii vizionarului Elon Musk − ne arată, în ultimă instanță, un singur lucru: că științele sociale, probabil îndrăgostite de propriile cifre și metode, s-au bazat mult prea mult pe calcule reci și tendințe globale şi au uitat să mai ia în considerare torentele de frustrare, depresie, ură și rezistență la schimbare care erodaseră şi continuă să erodeze în profunzime societatea americană.

În costumele lor impecabile, oamenii viitorului au promis cuvinte goale, greu de înțeles de către o populație needucată, care trăieşte cu grija zilei de mâine.

Într-un fel, Trump e răzbunarea istoriei. E un reminder că progresul circulă cu viteze diferite și că, în orice societate, frica e un catalizator extraordinar de puternic.

Probabil de aceea, titlul cărții lui Bob Woodward − una dintre cele mai așteptate analize ale primilor doi ani din mandatul lui Trump − este Fear: Frica.

*

Woodward şi-a construit cea mai mare parte a cărții pe baza a sute de interviuri cu persoane care fac parte din staff-ul președintelui.

Faimosul jurnalist de la Washington Post − care e un ziar cu orientare democrată − redă astfel numeroase conversații din primul cerc al puterii, purtate în Biroul Oval sau în celebra West Wing a Casei Albe.

Sursele sale au confirmat că discuțiile reproduse în carte au avut loc întocmai. Ca atare, putem doar să ne imaginăm neîncrederea și suspiciunea care bântuie acum prin sediul Președinției americane, mai ales că la unele momente relatate în carte au participat doar 3-4 persoane.

Impactul volumului „Fear. Trump in the White House” este atât de mare, încât vicepreședintele Mike Pence a simţit nevoia să dea publicității un comunicat în care, înainte de a fi întrebat sau suspectat, dezminte că ar fi una dintre sursele lui Bob Woodward.

Cu toate acestea, o parte dintre surse pot fi recunoscute; spre exemplu, Steve Bannon, strategul campaniei electorale a lui Trump − care a demisionat în 2017 de la Casa Albă şi a devenit între timp catalizator al mişcărilor populiste din Europa −, a stat de vorbă, cu siguranță, cu Bob Woodward, așa cum o făcuse și cu Michael Wolff, autorul volumului „Fire and Fury”.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Ambele cărţi devoalează atmosfera halucinantă de Casa Albă, unde circuitul decizional fentează de multe ori căile oficiale și ajunge la preşedinte prin ușa din dos a lui Jared Kushner, ginerele lui Trump.

Woodward descrie un președinte iresponsabil în declarații, robit spectacolului mediatic, megaloman, haotic, laș și consumat de spaima că mandatul său va fi un eşec.

În multe privințe, Trump pare a fi pur și simplu un bătrân de 72 de ani, care nu face altceva decât să se uite la televizor. Imaginile și imaginea proprie îl seacă de fiecare fărâmă de energie.

Citind cartea lui Woodward, ai senzația uneori că singura vină a lui Trump este aceea că a câștigat, nesperat, alegerile − așa cum am mai văzut la personaje din filme: Robbie Coltrane în „The Pope Must Die”, Kevin Kline în „Dave” sau Peter Sellers în „Being There”.

Bannon și Trump se întâlnesc pentru prima oară la etajul 26 al Turnului Trump. Miliardarul îl consultă pe Bannon despre posibilitatea de a candida pentru președinția SUA.

Acesta îi ține un discurs despre ce înseamnă populismul, convingerea că sistemul capitalist este „aranjat” în favoarea elitelor și că cei care suferă sunt, în final, muncitorii.

− Îmi place asta. Asta e ceea ce sunt și eu, spune Trump. Un popularist.

− Nu, nu, populist. Cuvântul e populist, îl corectează Bannon.

− Da, da, insistă Trump, un popularist.

*

Mutată pe tărâmul realității, o astfel de comedie își pierde tot hazul.

Ajuns în fruntea Lumii Libere, Trump nu-și dă seama când documente esențiale dispar de pe biroul său, ascunse de propriii consilieri, care vor să protejeze diverse tratate comerciale sau status quo-ul geopolitic al Americii.

Woodward ne arată şi o altă faţă a preşedintelui: acesta e sincer afectat de fotografiile cu copii morţi în atacul cu arme chimice din Siria, așa că ordonă un bombardament de avertizare asupra bazelor lui Bashar al-Assad. Este, de altfel, singurul moment în care Trump pare să aibă încredere în consilierii și miniștrii săi.

Straniul personaj de la Casa Albă are nevoie, în permanență, să i se repete că este personajul pozitiv al poveștii globale în care trăim. De pildă, vrea să-și dovedească bărbăția compărând ca martor în fața comisiei speciale conduse de fostul şef al FBI Robert Muller, care anchetează implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.

Avocații săi refuză însă actul de „curaj” al președintelui, fiindcă acesta nu este capabil, pur și simplu, să spună adevărul.

*

Bob Woodward. Sursa foto: wikipedia.org

În lumea presei, Bob Woodward (75 de ani) este o legendă. În anii ’70, împreună cu colegul său Carl Bernstein, a semnat zeci de articole care au dezvăluit, pas cu pas, ceea ce avea să devină dosarul Watergate.

Investigaţia lor este cel mai cunoscut exemplu mondial pentru rolul unei prese libere şi a fost transformată într-o carte şi un film celebre − „Toţi oamenii preşedintelui” (All the President’s Men).

De altfel, mandatul lui Trump a început să fie comparat cu cel de-al doilea mandat al lui Richard Nixon, care s-a încheiat prematur, cu demisia acestuia, după ce presa şi justiţia au dovedit că el folosise ilegal fonduri electorale și apoi încercase să mușamalizeze sursele și distribuția banilor.

Cu siguranță, în curând vom putea citi „Fear” și în limba română.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€