„Acest liceu este blocat pentru că viitorul nostru nu ar trebui să fie blocat". Sursă foto: Facebook / Conseil des Parents d'Elèves de Janson de Sailly

„Acest liceu este blocat pentru că viitorul nostru nu ar trebui să fie blocat". Sursă foto: Facebook / Conseil des Parents d'Elèves de Janson de Sailly
08/10/2026
Protestele liceenilor din Franța: „Nu este vorba de tineri care vor să chiulească sau să creeze dezordine, ci de elevi bine informați, care cer schimbări reale”
Cu mai puțin de un an înainte de următoarele alegeri prezidențiale din Franța, liceenii au întors țara cu fața la problemele lor și ale sistemului de educație. Sute de mii de elevi, cărora li s-au alăturat părinți, profesori, studenți, dar și unele dintre cele mai mari sindicate din învățământ, continuă să protesteze de la mijlocul lunii septembrie, inclusiv prin blocarea a sute de școli.
De la începutul manifestațiilor care au devenit violente în mai multe orașe, peste 6.000 de tineri au fost arestați, majoritatea minori, și sute de elevi au fost răniți. Un elev de 15 ani și-a pierdut o mână după ce poliția ar fi aruncat aruncat o grenadă lângă el. În urma incidentului, Ministerul de Interne francez a suspendat temporar folosirea acelui tip de grenadă la manifestații. Reprimarea protestelor a dus și la sute de răniți printre polițiști și jandarmi.
PressOne a discutat cu Marco, elev la un liceu din Nisa, pentru a înțelege care sunt revendicările liceenilor francezi.
- Marco are 17 ani și este elev la liceul Henri Matisse din Vence, un oraș de pe Coasta de Azur, la nord de orașul Nisa. Zilele acestea ar trebui să se pregătească pentru bacalaureat, însă alege să fie în stradă, alături de colegii și colegele lui din toată țara
- Elevul de-a 12-a are noroc de o școală bună, în care nu simte lipsurile pe care le critică elevii din zonele mai greu încercate ale Franței, așa că protestează și în semn de solidaritate cu colegii lui mai puțin privilegiați
- Principalele nemulțumiri sunt acestea: clase supraaglomerate, catedre goale, presiune prea mare resimțită în ultimul an de studiu, întrucât repartizarea în universități se face printr-un algoritm care ține cont mai ales de notele din ultimul an de liceu
- Marco nu va avea vârsta legală pentru a vota la alegerile din aprilie 2027, când Franța își va alege un nou președinte, dar speră ca manifestațiile să îi convingă pe cei care pot să voteze să meargă la urne și să nu lase extrema dreaptă și dreapta conservatoare să câștige
Marco, un licean din Franța, care participă la protestele împotriva problemelor din sistemul de educație. Foto: arhivă personală
PressOne: Care sunt problemele pe care le observi în liceul tău?
Marco, elev în ultimul an de liceu: Nu mă gândeam neapărat la problemele din școala noastră înainte de începerea mobilizării generale a liceelor. Am început să particip la proteste la câteva zile de la debutul lor, după ce am înțeles care sunt revendicările. Cum liceul nostru este unul bun, cu profesori foarte competenți care nu lipsesc aproape niciodată, cu condiții optime și un mediu privilegiat, unii am crezut inițial că ne mobilizăm doar ca să chiulim. În realitate, primul motiv este că resimțim din plin presiunea școlară națională.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Această presiune este extrem de mare. Avem un orar foarte încărcat, multe teme și evaluări continue care cântăresc greu în media finală. În plus, din cauza platformei Parcoursup (n.r. platforma oficială a Franței prin care liceenii aplică și sunt repartizați în primul an de învățământ superior), notele obținute pe parcursul întregului an final devin decisive. Algoritmul ia în calcul doar primul semestru din clasa terminală pentru admiterea la universitate, ceea ce face ca probele finale de bacalaureat să-și piardă aproape complet relevanța. Toată presiunea se concentrează pe acest prim semestru, ceea ce este epuizant.
Din cauza orelor, a drumului și a timpului dedicat recapitulărilor și temelor, mulți elevi se plâng că nu mai au deloc timp pentru familie sau pentru activități extrașcolare, cum ar fi sportul. Chiar și atunci când avem timp liber, suntem atât de obosiți încât îl folosim doar pentru a ne odihni înainte de săptămâna următoare. Timpul și energia pe care ni le consumă școala reprezintă una dintre principalele noastre revendicări.
„Ne cerem scuze pentru deranj, încercăm să ne salvăm viitorul". Sursă foto: Facebook / Conseil des Parents d'Elèves de Janson de Sailly
Pe de altă parte, deși condițiile noastre la liceul Matisse sunt foarte bune, protestăm în semn de solidaritate cu liceele din Seine-Saint-Denis și din alte departamente mai defavorizate ale Franței, unde elevii nu au acces la aceleași privilegii. Învață în clădiri prost întreținute, au profesori necalificați, absențe frecvente și cadre didactice prost plătite. În plus, s-a dovedit că algoritmul Parcoursup este discriminatoriu, chiar rasist, defavorizând elevii în funcție de cartierul sau mediul social din care provin. Ne mobilizăm pentru că vocea acestor elevi este ignorată dacă sunt lăsați singuri, mai ales că în acele zone forțele de ordine intervin deosebit de dur. Sprijinul venit din partea liceelor favorizate a permis ca mesajul să fie auzit la nivel național, iar guvernul a fost deja forțat să ia primele măsuri.
Incendiul care a aprins rasismul din cea mai mare comună din România: „Țapul ispășitor au fost romii de la Pata-Rât, de lângă gunoaie”
Un incendiu dintr-o locuință din comuna Florești (Cluj) a fost transformat într-un episod de ură împotriva romilor.
Incendiul din Domogled arde de peste o lună. La Băile Herculane s-a făcut o procesiune pentru ploaie
Relieful stâncos și pantele abrupte din Domogled îngreunează intervenția, iar în unele zone accesul echipelor terestre este imposibil.
Ce măsuri au fost luate deja? Ești mulțumit de ele?
De exemplu, prim-ministrul a stabilit ca în săptămâna viitoare să se aloce timp de dezbatere democratică în timpul orelor de curs în toate liceele. În al doilea rând, pe platforma publică Agora (n.r. o aplicație menită să faciliteze dialogul dintre Guvernul francez și cetățeni) a fost deschisă o secțiune dedicată revendicărilor elevilor, pentru a le aduna și analiza la nivel de stat.
La nivel local, în schimb, suntem dezamăgiți: conducerea liceelor, prefectura și autoritățile regionale adoptă doar o atitudine de represiune și nu ne ascultă. Sindicatele au fost primite la discuții, dar au fost complet ignorate. De aceea, sindicatele încurajează continuarea blocajelor, deoarece închiderea liceelor ne permite să avem timp pentru a manifesta.
Există multă furie, dar și o motivație puternică.
De ce a izbucnit această furie acum? Au apărut probleme mai mari în acest an școlar decât în anii trecuți?
În primul rând, ne apropiem de alegerile prezidențiale, ceea ce tensionează climatul politic. Posibilitatea ascensiunii extremei drepte sperie tineretul de stânga, care este motorul acestor revendicări; ne temem că venirea dreptei sau a extremei drepte la putere va degrada și mai mult situația.
În al doilea rând, în ultimii ani au avut loc numeroase schimbări bulversante în educație din cauza instabilității guvernamentale. Am avut mai mulți miniștri ai educației care au modificat constant regulile. Noile probe anticipate și schimbările de coeficienți au împins presiunea către clasele a 11-a și a 10-a. Parcoursup funcționează de câțiva ani, iar de la an la an ni se adaugă reguli lipsite de sens. De aceea nemulțumirile au atins un punct culminant acum.
Au existat violențe la protestele din Nisa?
La liceul nostru am ales să facem adunări fără a recurge la excese sau blocaje agresive. În rândul celor mobilizați există o dezbatere dacă să continuăm sau nu acțiunile ilegale. Revendicările sindicale pașnice privind starea clădirilor școlare au fost ignorate ani la rând, în timp ce blocajele din ultima săptămână au atras atenția imediat.
Există, însă, și multă revoltă din cauza violenței poliției, în special după ce un elev de 15 ani și-a pierdut mâna din cauza unei grenade a forțelor de ordine. Este șocant ca un tânăr să fie mutilat de autoritățile care ar trebui să-l protejeze. Statul a recurs la violență împotriva părinților noștri în timpul mișcării Vestelor Galbene (n.r. debutată în 2018 prin proteste masive împotriva inegalităților economice, care au blocat toată țara), iar acum face același lucru împotriva minorilor. Deși unii sunt împinși spre ripostă, personal cred că nu ar trebui să provocăm poliția dacă asta duce la rănirea noastră.
Mai ai puțin și termini liceul, așadar nu te vor mai afecta problemele din școli. De ce mai protestezi?
Marco: Mișcarea pornește din licee, dar este alimentată de o nemulțumire generală din societatea franceză, similară cu revoltele legate de pensii sau de Vestele Galbene. Oamenii resping politicile actuale și declinul democratic al statului. Deși personal am rezultate bune și vin dintr-un mediu avantajat, nu pot accepta inegalitățile din jur.
Protestez și pentru generațiile viitoare, pentru că stresul este resimțit de copii din ce în ce mai mici. S-a ajuns ca guvernanții să propună ceva ridicol, ca orientarea profesională să înceapă din grădiniță. Cei din gimnaziu nici măcar nu conștientizează presiunea care îi așteaptă, așa că noi, liceenii, luptăm pentru ei și pentru părinții noștri care suferă din cauza degradării democrației.
Ești optimist că manifestațiile vor aduce schimbări pozitive?
Nu mă aștept ca actualul guvern să facă mari concesii în lunile următoare. Sper însă ca această mișcare să politizeze tineretul. Mulți tineri din mediile defavorizate nu votează, dar implicarea lor actuală alături de sindicate și partide de stânga poate aduce o mobilizare masivă la vot în alegerile din primăvara anului 2027, blocând accesul extremei drepte și al dreptei conservatoare la putere. Adevăratele speranțe se leagă de viitorul guvern.
În România, la școală nu se discută politică. Valorile tale politice provin din familie sau din școală?
Din ambele părți. Am o familie foarte politizată încă din perioada mișcărilor comuniste de tineret, dar și liceul francez este foarte politizat. Profesorii își asumă deschis opiniile. La specializarea mea, HGGSP (istorie, geografie, geopolitică și științe politice), profesorul se declară deschis de stânga.
La materiile socio-umane se provoacă intenționat dezbateri în clasă, iar noi știm clar cine este de stânga sau de dreapta. Școala m-a ajutat să-mi confirm convingerile.
Ce ai vrea să transmiți publicului din România?
Dacă scopul este ca oamenii din România să înțeleagă ce se petrece aici, trebuie să știe că tineretul este extrem de motivat. Nu este vorba de tineri care vor să chiulească sau să creeze dezordine, ci de elevi bine informați, care cer schimbări reale.
Acest interviu a fost realizat în limba franceză și tradus în română.
Editor: Laura Popa
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this




