Profesorul Miclea și metoda sovietică

Valentin Șchiopu

Redactor

Dejul e un oraș pe care nu îl vizitezi niciodată. Îl traversezi doar, mereu și mereu, pe aceeași arteră care te scoate din localitate în 5 minute.

La Dej însă a supraviețuit în mod neașteptat pasiunea pentru un sport la care, odinioară, România dădea lecții: voleiul. Câțiva oameni se asigură că lucrurile vor rămâne așa.

Recent, naționala de cadeți s-a calificat la Campionatul European având în componență cinci jucători de la CSS LAPI Dej (Clubul Sportiv Școlar Liceul „Alexandru Papiu-Ilarian”): Sergiu Bojor, Radu Pop, Vlad Curuia, Cristian Teglaș și Florian Bartha.

Primii patru sunt născuți în 1999, ultimul, în 2000. Toți cinci au fost descoperiți și formați de antrenorul Radu Miclea, care e de 37 de ani în branșă.

Cu acest nucleu, România U-19 a a câștigat grupa de calificare din care au mai făcut parte Belgia, Islanda și Portugalia.

CSS LAPI Dej, generația 1999-2000. Primul din stânga e antrenorul Radu Miclea, iar ultimul de pe rândul de sus e Mircea Itt, antrenorul secund de la lotul național de cadeți.

Din 2012, antrenorul Radu Miclea a lărgit aria de selecție odată cu înființarea la Dej a unui Centru Național de Excelență – ca rezultat al unui parteneriat între Federația de Volei, administrația locală și Liceul „Al. Papiu-Ilarian”.

La acest Centru se pot asigura cazare și masă pentru 12 sportivi.

Așa a reușit să-l aducă pe Florian Bartha, în urmă cu 3 ani, de la Ocna Mureș. L-a ochit la un amical. Puștiul avea 1,90 metri, dar nivelul său tehnic nu era grozav.

„Băiatul ăsta trebuie să facă volei”, și-a zis Radu Miclea, care i-a pus apoi față în față pe tatăl băiatului și pe șeful Centrului de Excelență. I-a rezolvat astfel mutarea în Centrul de Excelență și școlarizarea la LAPI. Acum, Bartha are 2,04 metri și este unul dintre jucătorii impozanți la fileu.

Cu ceilalți, Miclea lucrează de când erau școlari, în clasa a treia sau a patra. A câștigat cu ei toate competițiile naționale de până acum: mini-volei, speranțe, cadeți.

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

A fost un sezon în care echipa sa n-a cedat niciun set, altul în care a pierdut doar unul!

După ce a câștigat la cele trei categorii menționate, ținta lui Miclea e turneul final de juniori de la nivel național. El a mai avut o generație de excepție, ’87-’88, cu care a dominat toate întrecerile interne de la copii și juniori.

Spune că va mai antrena doi ani și că băieții pe care-i pregătește acum sunt ultimii cu care va mai lucra. Că i-a ajuns, la 61 de ani, după ce a sacrificat totul pentru volei, inclusiv familia.

Și că din urmă nu mai vin „soldați”, ci doar adolescenți răsfățați, pentru care el oricum nu poate face nimic.

În tinerețe, Radu Miclea a făcut parte din echipa care a adus voleiului dejean prima medalie, una de bronz, la Campionatul Național de Juniori, în 1975.

Nu era foarte înalt, dar, la acea vreme, un jucător de 1,85 era considerat numai bun pentru volei. Își amintește de un coechipier care, la 17 ani, trecuse de 1,90 și pe care îl porecliseră, ca atare, Gigantul.

Acum, unul dintre tinerii pe care-i antrenează a fost trimis acasă de la lotul național de cadeți pentru că măsoară „numai” 1,95, iar pe postul lui sunt „prăjini” de peste 2 metri!

Antrenor de volei din 1980, după facultate, Miclea a fost repartizat la Constanța, unde a stat 16 ani. În 1996 s-a întors acasă, la Dej.

La liceul „Al. Papiu-Ilarian”, unde lucrează, sunt clase cu profil special de volei. Așa cum există profesori de matematică, fizică sau engleză, el e încadrat la catedra de volei. Predă voleiul și a devenit unul dintre cei mai buni antrenori de juniori din România.

A antrenat și la seniori, în anii ’90. Un exemplu e echipa de fete de la Farul, „o experiență nu foarte plăcută”.

A fost demis după o tentativă eșuată de blat, în urma căreia n-a prins turneul pentru stabilirea locurilor 1-4.

„A fost un meci decisiv cu Piatra Neamț, ca să intrăm în 1-4. Ei erau deja calificați, nu mai conta rezultatul pentru ei. Cantonamentul de iarnă îl făcuserăm chiar acolo, în Moldova.

Am vorbit clar: dacă mă interesează, și nu te interesează, îmi dai meciul, dacă te interesează și nu mă interesează, ți-l dau eu. Dacă ne interesează pe amândoi sau nu ne interesează, jucăm.

Pe antrenorul adversarelor nu-l mai interesa. Am făcut o masă frumoasă, șprițuri, că știam clasamentul. Și a doua zi m-a bătut cu 3-2.

«– Păi bine, ce faci?

– Păi, bă, ai vrut să mă bați pe mine, echipă calificată în cupele europene?»

Ăsta a fost răspunsul.

Și pe mine, după anul ăla, m-au dat afară de la echipă, pentru asta… Ei le-au făcut avantaj celor de la Metal 33 București.”

Radu Miclea, profesor de volei la Liceul „Alexandru Papiu-Ilarian” din Dej.

Radu Miclea se consideră un dur. Spune că n-ar putea lucra cu elevi fără prea multe calități atletice. De ce să-i fluture pe sub nas scutiri medicale toți „grașii, strâmbii și…”?

Mingea se oprește în fileu, iar el face eforturi să se cenzureze. Pentru reporterul și fotoreporterul PressOne, continuarea e ușor previzibilă: „Și toți ochelariștii cu fizic de șahist”. Antrenorul nu ne contrazice.

La 61 de ani, Miclea ne dă asigurări că „metoda sovietică” nu e depășită în sportul de performanță. Mai mult, depune mărturie în favorea supremației omului sovietic: „Degeaba, orice fac, în sport rușii scot campioni pe bandă rulantă”.

Știe că vremurile s-au schimbat, ține să precizeze asta, dar tot crede că dintr-o palmă n-a murit nimeni.

Profesorul de volei își amintește de un episod din perioada în care se pregătea pentru admiterea la Sport. S-a petrecut în vechea sală din Dej, unde cădea tavanul și unde două sobe de teracotă mari intrau binișor în teren. Tot acolo se pregăteau și gimnaștii.

În timp ce lucra la aparat, un gimnast a căzut cu tibiile pe bară și apoi s-a prăbușit în lacrimi pe saltele. Antrenorul lui s-a dus direct și i-a cârpit două palme.

„«Te urci înapoi», i-a zis. Iar copilul s-a urcat înapoi. Apoi s-a întors spre noi și ne-a spus: «Mă condamnați, nu-i așa? Uite, dacă nu-l plesneam, să-i creez un șoc mai mare, să-i fie mai frică de mine decât de aparat, copilul ăsta nu se mai urca niciodată și era pierdut».

Și copilul s-a urcat și a făcut, mai cu lacrimi, mai cu ceva… Nu zic că asta-i metoda, că societatea evoluează. Dar eu am apreciat metoda sovietică, domnule, să muncești cât poți de mult”, spune Miclea.

De altfel, el are și un principiu pe care nu-l va abandona prea curând: „Adversarul care se va antrena mai mult decât mine mă va învinge sigur. Dar arătați-mi pe cineva în țara asta care se antrenează mai mult decât mine”.

Ca atare, băieții lui muncesc șapte zile din șapte, două antrenamente pe zi, din care primul – în sala de forță.

„Dimineața, înainte de școală, e programată prima ședință de pregătire. După-amiază, a doua. Asta luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică, să fie foarte clar.”

Miclea are copii în echipă care n-au lipsit niciodată de la antrenamente. Insistă ca sportivii lui să meargă bine și cu școala: „La volei nu e ca la fotbal, să poți pune foarte mult la ciorap. Cariera e scurtă, după aceea ce faci?”

Profesorul ține foarte mult la disciplină. Pe fumători i-a descurajat nasul său de copoi: „Știi cum îi simt? De la 10 metri! Am vreo doi-trei clienți. Îmi spun că au fost pe nu știu unde și le-a intrat în haine mirosul. Da, da, sigur că da”.

În sala de la liceul „Alexandru Papiu-Ilarian”, Miclea are și saci cu nisip pentru antrenamentele suplimentare. Tinerii voleibalişti sar cu ei în cârcă: îi ajută la detentă.

Băieții lui de la reprezentativa U-19 sunt înscriși în mai multe competiții: vor evolua în campionatul național la categoria lor de vârstă (cadeți), dar și la cea superioară (juniori). În plus, ca să adune și mai multă experiență, CSS LAPI s-a înscris și în Liga a doua de volei (Divizia A2).

Un alt profesor de la catedra de volei a liceului dejean, Mircea Itt, este și antrenorul secund al naționalei de cadeți, unde evoluează cei cinci jucători crescuți de Radu Miclea.

Itt, care are 40 de ani, a studiat și a jucat volei în prima divizie, la Timișoara. E convins că viitorul în sport depinde de sistemul Centrelor naționale şi mai ales de numărul lor.

Dă exemplul Belgiei, echipa învinsă de România în meciul decisiv pentru calificarea la Euro: opt dintre jucătorii lor se pregătesc de ani de zile într-un astfel de centru, alături de antrenorul pe care-l au și la echipa națională.

Şi, în timp ce noi ne bucurăm când se mai taie panglica la inaugurarea unei săli, majoritatea adversarilor au mutat discuția într-o cu totul altă zonă.

„Totul ține de infrastructură și de bani. Poate că de aceea nu mai facem față la sporturi pe care cândva le dominam.

Ne pregătim, avem structura genetică, să zicem, mai găsim copii, dar diferența la nivel înalt se face la detalii: de la materialele cu care te pregătești, la susținătoarele de efort mai bine dozate, doctori și psihologi.

Plus un sistem de refacere foarte bine pus la punct. Adică tragi, tragi… Dar cât să tragi și de organismul ăla?

Robert Glință, înotătorul nostru de la Rio, n-a detaliat, dar a zis că n-a văzut în viața lui asemenea metode de refacere cum aveau americanii la Jocurile Olimpice”, spune Mircea Itt. El este cel care va rămâne să continue munca începută la Dej de antrenorul Radu Miclea.

De la stânga la dreapta: antrenorul Mircea Itt și elevii săi de la naționala de cadeți – Radu Pop, Sergiu Bojor, Florian Bartha, Vlad Curuia și Cristian Teglaș.

Profesorul Miclea se va retrage odată cu generația pe care o pregătește acum. E tranșant: zice că îi e tot mai greu să găsească copii pe care să-i aducă la volei. Şi înainte era dificil să se bată cu oferta cluburilor de fotbal, de exemplu.

„Asta până intra microbu-n ei. După ce le făceam injecția, gata, erau ai mei. Câștigau ceva, își puneau o medalie la gât și începeau să iubească voleiul.

Pe vremuri, am fost și la loturile naționale. Am renunțat. Fosta nevastă mi-a dat de înțeles că ori familia, ori lotul. Am ales familia, dar am pierdut-o și pe aia mai târziu, mă rog…

Dacă vii și stai toată ziua cu copiii pe care-i antrenezi, cui îi convine? Sâmbătă, duminică, meciuri, deplasări, cui îi convine? Tu ai un copil și trebuie să-l duci la creșă, de exemplu, dar nu poți niciodată, că ai antrenament sau altele.

Aici nu mă mai bate nimeni la cap. Doi ani mai stau și gata. Deși e greu să stai departe. Îți face plăcere să lucrezi cu tinerii ăștia. I-ai selecționat, i-ai ales, îți crește sufletul…

De asta nu vreau să predau educație fizică și sport. Să vină toți strâmbii şi supraponderalii să-ți facă figuri?”

Și ochelariștii cu fizic de șahist, adăugăm noi.

Mircea Itt, Radu Miclea și o predare de ștafetă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€