Printre ruine, drumuri și cadavre minate: Mykola, salvatorul de 19 ani din linia întâi a războiului din Ucraina

Drumul către ieșirea din oraș n-a fost ușor. „Am mers pe jos timp de câteva ore de la stația de metrou Zhytomyrska, pentru că oamenii fugeau masiv din Kiev”, își amintește Mykola. 

Când a ajuns în cele din urmă la casa din Bucha, familia sa părăsise orașul, iar în jur se auzeau explozii și bombardamente. Bunicii și majoritatea rudelor se refugiaseră în regiunea Zhytomyr, la casa părinților săi. La Bucha rămăseseră doar sora lui Mykola și o mătușă.

Alți cunoscuți erau morți.  

„Armata rusă l-a ucis pe colegul meu de clasă. Mama și sora lui l-au îngropat în curtea casei”, își amintește Mykola. 

La doar 19 ani, el a petrecut deja șapte luni ca parte a unui echipaj de evacuare a oamenilor de pe linia frontului și din teritoriile eliberate ale Ucrainei.

Povestea lui Mykola a fost documentată și scrisă în exclusivitate pentru PressOne de Khrystyna Golovko, redactor-șef adjunct al versiunii în limba engleză a Ukrainska Pravda.Vrem să putem relata în profunzime despre evenimentele internaționale care afectează și viața de zi cu zi a românilor și, mai ales, despre războiul din Ucraina, care se desfășoară chiar în apropierea granițelor noastre. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.Redacția PressOne

După aproape un an de la startul invaziei ruse în Ucraina, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, numărul persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei a crescut la 6,9 milioane. ONU estimează că alte 11 milioane de ucraineni au fugit peste granițe, începând cu 24 februarie. 

De cele mai multe ori însă, ucrainenii sunt incapabili să fugă singuri: fie nu au o mașină, fie nu au unde să se adăpostească, fie nu au suficienți bani pentru a pleca. Majoritatea persoanelor cu mobilitate redusă sunt blocate în casele lor. 

De pe 24 februarie 2022, echipa Vostok SOS Charitable Foundation a evacuat 34.500 de ucraineni din regiunile estice ale Ucrainei. 3.500 au fost persoane cu mobilitate redusă.

Nesigur pe ce ar trebui să facă mai departe, după ce a locuit o vreme în casa părinților săi din Zhytomyr, Mykola s-a întors la Kiev. Pentru prima dată în viața sa, a văzut capitala Ucrainei aproape goală.

„Erau mașini abandonate peste tot, străzile Kievului păreau foarte goale. Erau foarte puțini oameni.”

După evacuare, Mykola s-a întrebat în fiecare zi cum ar putea să ajungă înapoi la Bucha, ocupat de trupele rusești. A reușit doar după plecarea acestora, câteva luni mai târziu. În acest răstimp, armata rusă avea să comită crime în toate orașele pe care le-a ocupat în Ucraina, iar Bucha nu a fost o excepție.

Mykola povestește că după eliberarea orașului s-a dus să vadă casele familiei lui extinse: într-una, militarii ruși instalaseră un punct de observație. Din alta au încercat să fure o mașină de spălat. 

„A fost dureros să-mi văd orașul atât de devastat”

Revenit în sfârșit la Bucha, Mykola a vrut să contribuie la reconstrucție, dar, din cauza numărului mare de voluntari, nu mai existau posturi libere. Așa că s-a alăturat Fundației caritabile Iskra Dobra din Chernihiv (un oraș situat în nordul Ucrainei, la 66 de kilometri de granița cu Belarus – n.r.), la rându-i grav afectat de agresiunea rusă.

„Cernihivul a fost grav distrus, în special cartierele de la periferia orașului, orientate spre Belarus. Însă după ce am văzut Bucha, nu avea cum să mă mai surprindă”, spune el. În Cernihiv, Mykola s-a alăturat activiștilor locali: mai mult de 30 de ucraineni sosiți din diferite orașe, echipați cu unelte și gata să ajute oamenii să repare infrastructura și casele deteriorate.

„Am curățat curțile, am debarasat moloz, am astupat ferestre, am ajutat în sectorul privat și, de asemenea, în spitale.”

Ajutându-i pe alții, Mykola și-a găsit menirea în timpul unui război care, altfel, i-a dat viața peste cap. Însă dorința sa era să fie mai aproape de linia frontului. 

„Am decis să fiu mai aproape de oameni.”

Mykola a căutat în mod constant un loc de muncă la Fundația caritabilă Vostok SOS. Din 2014, această organizație ajută pe toate planurile civilii care au avut de suferit din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. 

„Le scriam constant, îmi doream să lucrez cu ei și, într-o zi, m-au acceptat în sfârșit, pentru că aveau nevoie de șoferi”, își amintește Mykola. 

Pentru a deveni un membru calificat al echipajului de evacuare, Mykola a trecut printr-o serie de instructaje. A fost apoi înarmat și a devenit șofer al echipajului. 

Misiunea unui echipaj de evacuare este de a prelua oameni din linia întâi și din orașele eliberate. Cei care au nevoie să fie evacuați cer ajutorul prin liniile telefonice directe ale organizației. Echipa întocmește liste și le transmite celor care se ocupă de evacuare.

Fiecare brigadă are trei șoferi. 

„Eu sunt navigatorul, iar colegul meu Eduard este șoferul. El e din Bahmut, așa că se orientează mai bine în acea zonă. Al treilea membru al echipajului este responsabil de comunicarea cu oamenii în timpul călătoriei”, explică Mykola. 

Orice echipă de evacuare are o regulă importantă: oricare membru trebuie să fie capabil să îndeplinească funcțiile altuia, pentru a scoate echipa din pericol în caz de urgență, mai ales că Armata rusă nu bombardează doar casele, cartierele și străzile civililor, dar minează drumurile și chiar cadavrele.

Trebuie să ai cunoștințe de prim ajutor, să știi medicină de teren, să înveți să lucrezi sub focul diferitelor tipuri de arme și să ai rezistență la stres. Mykola are avantajul de a fi studiat la o școală specializată, unde a dobândit anumite abilități militare și sportive. După liceu, el s-a înscris la universitate la distanță, în timp ce, în paralel, a lucrat ca zidar. 

„E necesar să fii capabil să identifici și să cunoști diferite tipuri de echipamente militare, să distingi sunetele exploziilor”, spune tânărul.

Și trebuie, de asemenea, să conduci foarte bine, râde Mykola, care explică cum comunicațiile sunt tăiate aproape total în timpul unei misiuni de salvare și evacuare. Situație în care drumul devine cea mai mare provocare.

„În opinia mea, drumul este cel mai periculos element în timpul evacuării, pentru că acolo se poate întâmpla orice”, spune Mykola. Era cât pe ce să moară chiar de ziua lui, în timpul unei misiuni în Bahmut [un oraș din regiunea Donețk, unde în prezent au loc lupte grele – n.r.].

„Ocupanții au decis să mă felicite cu ocazia sărbătorii: un obuz a căzut la 500 de metri de băcănia în care am intrat”, povestește șoferul. 

Apoi, spre orașul Siversk, pe un drum de pe câmp, le-au explodat alte 3 obuze în fața mașinii.

În ziua plecării, Mykola îi sună întotdeauna pe toți cei pe care echipajul îi ia, deoarece este important să nu stea prea mult la fața locului. Planifică un traseu, urmărește drumul și ajută la transportarea persoanelor cu mobilitate redusă. Mykola spune că, odată, el și ai lui au coborât de la etajul 8 o femeie care cântărea aproximativ 100 de kilograme. 

„Evacuăm oameni care nu au putut ieși afară de ani de zile, este un mare stres pentru ei”, spune Mykola.

După 10 luni de război, Rusia a distrus segmente mari din infrastructura și economia Ucrainei și terorizează populația civilă cu atacuri masive cu rachete. În majoritatea orașelor și satelor de pe linia frontului, clădirile au fost distruse sau avariate de bombardamente, iar conductele de apă și gaz (precum și cele de electricitate) au fost tăiate sau distruse. 

Iarna în Ucraina este oricum rece – așa că războiul la scară largă o face o provocare incredibil de grea. Președintele Zelenski a numit-o „cea mai dificilă iarnă din toți anii independenței noastre”. Mykola este îngrijorat pentru ucrainenii care au rămas pe linia frontului și în orașele abia eliberate.

„Dacă oamenii nu sunt evacuați, ar putea îngheța în case. O femeie pe care am evacuat-o din Bahmut a căzut în casă și a trebuit să rămână la pat timp de două 2 zile, pentru că nu a putut să cheme ajutor.”

Toate categoriile sociale pleacă: cupluri căsătorite, familii cu copii, persoane în vârstă care au nevoie de îngrijire și tratament special. Sunt oameni epuizați de faptul că au supraviețuit în condiții dificile.

Vostok SOS îi evacuează pe toți cei care doresc să plece din regiunile Donețk și Luhansk și, de asemenea, îi ajută să găsească un adăpost, sprijin medical, precum și hrană, mai ales pentru persoanele în vârstă și persoanele cu mobilitate redusă. Fundația oferă, de asemenea, sprijin umanitar, de advocacy și suport psihologic ucrainenilor. 

Mykola e convins că este mai bine să pleci decât să mori.

„Eram programați să transportăm o femeie afară din casă, dar propria ei fiică a oprit-o. Am convenit să ne întoarcem a doua zi, dar când a venit momentul nu mai aveam unde să mergem, pentru că un obuz a lovit acolo noaptea”, spune Mykola cu tristețe.

În regiunea Harkov, împreună cu alte organizații partenere au reușit să evacueze 1.890 de persoane. 28 erau persoane cu mobilitate redusă. 

„Când oamenii ajung într-o zonă mai sigură, încep imediat să se comporte diferit; se deschid și încep să comunice”, spune el. „Îți mulțumesc, îți cer numărul de telefon și apoi chiar te felicită de sărbători, toate acestea pentru că le-ai salvat viața.”

Mykola îi sfătuiește însă în continuare pe oameni să aștepte, înainte de a se întoarce în teritoriile eliberate, pentru că sunt în continuare supuse unui bombardament continuu din partea inamicului.

După 7 luni ca membru al echipajului de evacuare, la 19 ani, Mykola nu are niciun vis – în afară de acela a ajuta oamenii și de apuca să vadă victoria Ucrainei în război. 

„Trebuie să corectăm greșelile părinților noștri, să construim totul de la zero, fără Rusia. Să fim o țară puternică și independentă.”