Primul vasal al prințului Charles în România

Roxana Garaiman

Redactor

Când, în august, s-a aflat că prințul Charles va lipsi de la funeraliile reginei Ana și că în locul său va trimite un reprezentant oficial, unii au fost curioși să afle despre cine este vorba.

Contele Tibor Kálnoky administrează proprietatea pe care prințul de Wales o deține în Valea Zălanului, județul Covasna, și este o cunoștință veche a Casei Regale a Marii Britanii. În 2011 s-a aflat pe lista invitaților de onoare la nunta prințului William cu Kate Middleton, actuala ducesă de Cambridge.

Kálnoky se trage dintr-o familie de nobili maghiari, s-a născut în Germania și a crescut la Paris. În urmă cu 20 de ani s-a mutat în România, iar acum locuiește în satul Valea Crișului din județul Covasna.

Vorbește fluent cinci limbi străine și este conectat la rețeaua caselor nobiliare europene. Totuși, Kálnoky (49 de ani) spune că se regăsește cel mai mult în simplitatea vieții rurale din Transilvania.

Asemenea prințului Charles, a cumpărat și a restaurat case țărănești din România, pe care le-a introdus apoi în circuitul turistic.

Casele de oaspeți ale prințului Charles de la Valea Zălanului. Foto: Alexandru Boghian

*

„Gata, hai să facem ceva împreună!”

Prințul Charles deține cel puțin 10 locuințe tradiționale în România, iar contele Kálnoky spune că moștenitorul tronului Marii Britanii este un mare iubitor al acestor locuri.

„A descoperit în această țară tot ce a predicat timp de 40 de ani în Anglia. De aceea este atât de pasionat de țara noastră. Pasiunea aceasta este un punct important în relația noastră.

Noi aveam prieteni comuni. El, din Anglia, a văzut ce facem noi la Micloșoara și l-am invitat să vină aici. Pe urmă a zis – «Gata, hai să facem ceva împreună!». Voia să aibă un loc al lui, unde să poată veni o dată pe an și să se simtă bine. Mai întâi a cumpărat casa de la Viscri și, un pic mai târziu, pe cea de la Valea Zălanului”, povestește Tibor Kálnoky.

Cetățenii care schimbă orașul. Cum a reînviat Grupul Inițiativa Favorit un cinema bătrân, simbol al comunității din Drumul Taberei

Povestea grupului de inițiativă civică ce a readus la viață bătrânul cinema Favorit, un simbol al comunității din Drumul Taberei.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Contele povestește că Viscri a devenit repede o atracție turistică, iar prințul a dorit să sporească impactul asupra comunității printr-un centru pentru tradiții și meșteșuguri.

„Am transformat o șură într-o sală mare de conferințe și, în acest an, de pildă, am avut 6-8 cursuri de cusut, gătit și restaurat case pentru oamenii din România. Am dat și burse. Prințul vrea să folosească Viscri pentru scopuri educaționale, pentru reînvierea tradiției.

Oamenii din Viscri au o viață frumoasă, dar ceea ce le lipsește sunt banii. Căutăm metode să vină mai mulți bani în satele românești. Credem că turismul este o soluție, împreună cu meșteșugul, producția artizanală.

De asemenea, credem că există o șansă prin cooperative. Nu este ușor să se înțeleagă asta în România, pentru că în trecut nu prea au funcționat.”

Potcovarul de la Micloșoara folosește metode tradiționale. Foto: Lucian Muntean

Sticlăria de la Valea Zălanului

Achiziția pe care prințul Charles a făcut-o la Valea Zălanului are povestea ei. La sfârșitul secolului al XVII-lea, familia Kálnoky a ridicat acolo o sticlărie, în jurul căreia s-a format comunitatea care există și astăzi.

Obiectele produse la sticlăria familiei Kalnoky erau vândute în special în Imperiul Otoman și în Țara Românească.

Producția s-a încheiat în 1852, când sticlăria a fost incendiată de locuitori, nemulțumiți de condițiile de muncă impuse de cei care preluaseră fabrica.

Astăzi, câteva piese (foto) se mai găsesc la muzeul din Valea Zălanului, înființat de Barna Preda, un localnic în vârstă de 24 de ani. Acesta urmează să publice în curând o monografie a satului său natal.

*

Prințul și contele au mers 18 kilometri pe jos

„După ce a cumpărat casa de la Viscri, am discutat cu prințul de Wales că totul este frumos acolo, dar tot i-ar trebui un loc care este puțin mai aproape de natură, mai izolat, cu pajiști și flori, și totuși aproape de un sat, un loc unde se poate ajunge ușor. Și a descris locul ideal și, cum vorbea, eu am spus: «Dar cunosc un astfel de loc – Valea Zălanului!».”

Așadar, în primăvara anului 2008, în timpul unei vizite la Micloșoara, prințul și contele au mers 18 kilometri pe jos până la Valea Zălanului.

„Când am ajuns deasupra casei, unde este o vedere frumoasă asupra văii, am zis: «Asta ar merge? Era total dărăpănată».”

Prințul a fost încântat și așa a cumpărat locuința pe care acum o vizitează în fiecare primăvară.

Panorama pe care prințul Charles a văzut-o la Valea Zălanului. Foto: Lucian Muntean

De la Brâncoveanu la Franz Josef

Originile familiei Kálnoky datează din secolul al XIII-lea. Titlurile nobiliare au fost dobândite în secolul al XVII-lea. Tibor Kálnoky spune că, în acel veac, un strămoș al său a fost numit cancelar al Transilvaniei la curtea de la Viena.

Tot în secolul al XVII-lea, familia Kálnoky s-a apropiat de domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Astfel, o întreagă generație a familiei sale a crescut la curtea domnitorului de la București, ocupând funcții în administrația centrală.

Unul dintre cei mai importanți strămoși ai lui Tibor Kálnoky a fost Gustav Kálnoky, care a fost, timp de 14 ani, ministru de Externe al Imperiului Austro-Ungar, la sfârșitul secolului al XIX-lea, și mâna dreaptă a împăratului Franz Josef I.

*

În 1987, nici Tibor Kálnoky, nici tatăl său nu vorbeau maghiară

La instaurarea regimului comunist, familia Kálnoky deținea proprietăți importante în Transilvania. Tatăl lui Tibor Kálnoky avea 8 ani când familia sa a plecat în exil.

La început au locuit în Ungaria, apoi au plecat în Statele Unite, unde au avut o viață dificilă. S-au întors în Europa, iar Tibor s-a născut în Germania, unde tatăl său și-a construit o carieră în cadrul companiei IBM.

Tibor Kálnoky avea 20 de ani și era student la Medicină veterinară în 1987, când și-a convins tatăl să întreprindă o excursie clandestină în România, pentru a-și descoperi rădăcinile.

„Am venit în România în cea mai întunecată eră, când nu era nici benzină, nici lumină: la finalul regimului. Aveam foarte puține așteptări. Am fost să vedem ruinele, casa familiei, pietrele. Lângă ele însă, i-am găsit pe oameni. Erau și atunci la fel ca acum – foarte primitori. Așa am redescoperit patria noastră, locul de care aparținem.

Noi credeam că totul s-a dus, că aici locuiesc doar oameni foarte răi. Când tata a părăsit Transilvania, erau vremuri foarte tulburi și credea că aici este infernul. Credea că, dacă se întoarce, va ajunge la pușcărie.”

Tibor Kálnoky povestește că oamenii și-au amintit de tatăl lui de îndată ce a pus piciorul în Covasna, acolo unde familia sa deținuse proprietăți importante.

Contele a povestit că, la Micloșoara, toată suflarea satului s-a strâns ca să-i privească. Deși n-au putut vorbi direct cu localnicii, pentru că nici el, nici tatăl său nu știau atunci limba maghiară, contele descrie momentul ca fiind unul foarte emoționant.

Mai mult, locuitorii i-au ajutat să scape de agenții Securității, care aflaseră despre vizită și veniseră în căutarea lor.

„La un moment dat, cineva a avertizat că se apropie un convoi de mașini. Cum pe vremea aceea nu circulau foarte multe automobile, oamenii au presupus că este Securitatea și ne-au ajutat să fugim prin pădure”, a povestit contele Kálnoky pentru The Telegraph.

Așadar, prima vizită a fost una scurtă, dar Tibor Kálnoky consideră că acela a fost momentul în care s-a îndrăgostit iremediabil de Transilvania.

Dansuri tradiționale secuiești, în Valea Zălanului. Foto: Alexandru Boghian

*

„E rușinos, culoarea asta înseamnă sărăcie!”

După 1990, Tibor Kálnoky s-a stabilit în apropiere de castelul familiei de la Micloșoara. A cumpărat o casă țărănească și a început demersurile pentru a-și recupera moștenirea.

„Ne-am întors în anii ’90. De atunci facem ce credem că este treaba noastră să facem. Am lăsat viața mea din Franța și Anglia, unde am crescut, și iată că este foarte bine, nu ne lipsește nimic. Acum, apropiații mă vizitează aici și păstrăm aceleași legături, încă și mai bine și mai frumos, pentru că aici este foarte interesant pentru musafirii noștri.”

Casa contelui Kálnoky de la Micloșoara. Foto: Lucian Muntean

În 2004, familia Kálnoky s-a mutat la Valea Crișului. Acolo există o școală care îi poartă numele, care datează din 1891, și un alt castel, pe care l-a redobândit.

Astfel, locuința de la Micloșoara a fost transformată în casă de oaspeți și, cu timpul, contele i-a anexat mai multe case țărănești restaurate.

„Când au văzut că vopsesc o casă în albastru, locuitorii au zis: «Nu, în niciun caz, e rușinos, culoarea asta înseamnă sărăcie!». Asta pentru că ei asociază arhitectura tradițională cu traiul greu în care au trăit atâta timp. Apoi s-au mirat când au văzut că tocmai casa aceea a fost atracția principală a tuturor ambasadorilor și oficialilor care au venit la noi.”

Casă de oaspeți de la Micloșoara. Foto: Alexandru Boghian

*

Muzeul vieții transilvănene

Tibor Kálnoky face ultimele pregătiri pentru cel mai nou proiect al său: pe 19 noiembrie va inaugura, la Micloșoara, un muzeu al vieții din Transilvania.

Muzeul se află într-un alt conac al familiei sale, care are o vechime de 500 de ani. Confiscat de regimul comunist, a fost, pe rând, sediu de CAP, depozit de produse agricole și atelier de croitorie.

Castelul Kálnoky de la Micloșoara. Foto: Alexandru Boghian

„Motivația noastră este culturală. Vrem să păstrăm tradițiile și valorile de aici. Nu este vorba despre moștenire ca avere, deoarece nu am recuperat foarte mult. Castelul nu este proprietatea mea, este proprietatea statului. Am făcut o concesiune. Este mai curând o nevoie a mea, un instinct.

Noi avem această tradiție de a reclădi casele. Și asta pentru că, în istoria familiei noastre, o dată la 50 de ani, cineva a venit și a dărâmat totul. Au venit mongolii, habsburgii și tot așa. Castelul a fost distrus în 1848 de austrieci. Biblioteca a fost incendiată… Mereu a fost cineva.

Cu conacele și castelele din România s-a făcut o mare nedreptate. S-au distrus în comunism sau în postcomunism – în cei 10 ani fără stăpân. Anii ’90 au fost cei mai duri pentru monumentele istorice, la noi, în România.”

În 1997, când contele s-a stabilit în România, în reședința strămoșilor săi se organizau nunți. Spune că a găsit clădirea într-o stare avansată de degradare.

Soba din teracotă a fost refăcută de restauratori cu cahle care respectă vechiul model.

Tibor Kálnoky nu a abandonat moștenirea familiei. El spune că a supravegheat clădirea o perioadă lungă, iar anul trecut a accesat un grant norvegian de un milion de euro și a început ample lucrări de restaurare.

„În acest caz nu este vorba doar despre o renovare. Este nevoie de înțelegere și respect. Nu putem veni cu orice arhitect și orice constructor, cu orice materiale, și să clădim din nou, pentru că astfel conacul își va pierde sufletul.

Este important să păstrăm caracterul vechi, astfel încât și după restaurare să se vadă că este o clădire veche, nu una nouă. Aceasta este marea provocare.”

Tibor Kálnoky a supravegheat lucrările, pentru a se asigura că se respectă metodele tradiționale de restaurare și că este redat cu acuratețe aspectul medieval. A consultat inclusiv documente istorice.

„Aceste decorațiuni au fost văzute în Viena, când un membru al familiei era acolo cancelar al Transilvaniei”, spune contele, indicând chenarele galbene pe de fațada clădirii.

Grădina castelului de la Micloșoara.

„A scris o scrisoare acasă și a descris cu desene cum să decoreze casa. Au reușit într-un stil mai provincial, dar are efect. Este unic în România acest gen de decorațiune exterioară.”

Pe cele cinci hectare ale domeniului a fost refăcută o grădină renascentistă, „așa cum a fost ea descrisă în 1698”, un lac cu pavilion și un parc englezesc cu arbori mari. În interior, muzeul va ocupa trei săli mobilate în ton cu atmosfera secolelor XVII-XIX.

Printre artefactele cele mai prețuite se află un clavecin renascentist, care va fi folosit pentru concerte, și câteva piese de mobilier turcesc.

„Încercăm să arătăm cum a fost viața în secolele anterioare, într-o clădire de acest gen. Va fi un muzeu viu. Am fost în multe muzee, am crescut la Paris. Cunosc Luvru ca-n palmă, dar nu-mi place acest concept prăfuit, fără viață, unde nu vezi decât niște obiecte cu etichetă, fără posibilitatea de a avea o conexiune cu ele.

În România avem deja mai multe muzee etnografice, case memoriale. A început un trend pentru România rurală, slavă Domnului. Sper că și prințul de Wales a avut ceva de spus în asta, că a declanșat un «fashion».

Ce ne lipsește însă, pentru că a fost distrusă de comuniști, este reprezentarea păturii înalte a societății. Nu prea avem conace și castele care să mai arate ca acum 200 de ani. Avem Peleș, Bran, dar celelalte nu prea mai păstrează o continuitate. Acest gol vrem să-l acoperim.”