Prietenul meu, parlamentarul

Iulia Marin

Redactor

Jos cu toți politicienii!

Toate partidele, aceeași mizerie!

Vrem un viitor al românilor, nu al politicienilor!

Politicieni, voi sunteți vinovați de masacrarea României!

Sunt câteva dintre sloganurile zecilor de mii de oameni care, la începutul acestei luni, au ieșit în stradă să ceară reformarea clasei politice.

Nu a unui partid, nu a unui minister, nu a Guvernului, ci a tuturor partidelor, fără excepție. Politicianul român a fost expus drept dușmanul.

Știm cum s-a ajuns aici. Știm disprețul, dezinteresul și incompetența prea multora dintre cei care au deținut funcții publice în ultimii 25 de ani.

Le-am regăsit recent, când am vrut să aflăm dacă parlamentarii își justifică sumele alocate pentru activitatea săptămânală de la cabinetele finanțate din bani publici.

Dar care ar trebui să fie relația dintre aleși și alegători?

Cum funcționează un birou parlamentar în cea mai veche democrație, de pildă?

Săptămâna trecută, am avut șansa de a călători la Londra pentru a răspunde acestor întrebări.

"Trebuie să-ți placă oamenii"

Luni, 9 noiembrie, ora 20.30.

„Cred că politica este o vocație nobilă. Însă trebuie să-ți placă oamenii”, spune omul din fața mea, în timp ce umblă cu furculița prin farfurie după bucățele de banane coapte.

Am mai auzit vorbele astea. Nu mă surprind, pentru că vin din partea unui politician. Ce mă surprinde e că, pentru prima dată, nu cred că sunt spuse doar așa, de dragul conversației.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Precedentul #Colectiv, Brazilia 2013: "S-a pierdut o generație. Cum am putea uita?"

PressOne l-a intervievat pe tatăl unuia dintre cei 242 de brazilieni care au murit în urma unui incendiu aproape identic cu cel de la București.

Suntem într-un restaurant indian cu aspect de bibliotecă, nu departe de Palatul Westminster. Luăm cina cu parlamentarul englez Tom Brake (53 de ani), unul dintre cei 8 membri ai Partidului Liberal Democrat (Lib Dems) care au fost aleși în Camera Comunelor. Brake e chiar Chief Whip (șeful grupului parlamentar) al partidului său.

A acceptat să ne întâlnim deși nu știe prea multe despre România. Ne spune că unul dintre motivele pentru care a venit e tocmai acesta: vrea să știe mai multe despre poporul care, nu demult, era prezentat în tabloidele londoneze drept o amenințare la adresa englezilor.

Noi vrem să aflăm care e secretul său: cum a reușit, pe fondul unei scăderi drastice a popularității Lib Dems, să-și păstreze mandatul, după alegerile din mai 2015.

A rămas singurul parlamentar din partidul său care reprezintă o circumscripție din regiunea Londrei.

Care e secretul?

Lib Dems – partid de centru stânga – a pierdut masiv din sufragii pentru că a făcut parte din coaliția de guvernare condusă de conservatorul David Cameron.

În plus, partidul e pro-european, într-o țară în care euroscepticismul pare un balaur cu o mie de capete – când crezi că i-ai retezat unul, se ițesc alte trei. În ultimele luni, de pildă, euroscepticismul britanicilor se hrănește copios din criza refugiaților.

Brake este pro-european din convingere, iar trecutul său confirmă asta: a rămas membru al Lib Dems, partid care susține apartenența Marii Britanii la UE, din 1988 până astăzi.

Nu pentru contracte preferențiale cu statul? Nu pentru șpăgi?

Mă întreb toate astea în timp ce îl ascult. Insist puțin, poate, în privința motivelor, fiindcă mă simt ca Alice aterizată în vizuina iepurelui: pare real ce văd, dar parcă tot m-aș ciupi, să mă asigur că nu visez.

Îmi spune ferm: „Nu am intrat în politică pentru bani”. Și mi-e greu să mă îndoiesc de spusele lui, mai ales că arată și se comportă ca un bărbat manierat și destul de sobru. Când zic „sobru”, mă gândesc la zâmbetul strict politicos de când am făcut cunoștință, la discursul cerebral despre politică și, mai ales, la impresia pe care mi-a lăsat-o, aceea că nu ține, cu tot dinadinsul, să placă.

Nu spune bancuri bune, nu încearcă să fie specialist în orice temă și nici nu se laudă cu „realizări” abstracte. Totuși, conversația curge ca între vechi prieteni.

Tom Brake, notându-și întrebările puse de alegători pe Facebook.

În Camera Comunelor, partidul lui Brake a ajuns la o pondere slabă, raportat la conservatori – 330 de mandate și la laburiști – 231 de mandate.

După alegerile din mai, Lib Dems au pierdut aproximativ 50 de locuri în Legislativul de la Londra. Electoratul i-a pedepsit pentru alianța cu Partidul Conservator. Nu și pe Tom Brake.

De ce?

„Cred că partea cea mai importantă a muncii mele a fost cea din teritoriu. Activitatea cu oamenii, la cabinetul parlamentar, toate campaniile din zonă m-au ajutat să îmi păstrez locul de parlamentar, în ciuda faptului că partidul meu a fost sancționat drastic de alegători, în luna mai.”

"Le răspundem tuturor"

Luni, 9 noiembrie, cu 9 ore mai devreme. Ajungem în Sutton, suburbie din sud-vestul Londrei. Mai exact, în orășelul Carshalton, pentru că aici e biroul parlamentar al lui Tom Brake.

În Carshalton locuiesc cam 50.000 de persoane. În decursul unui an, cei care lucrează la biroul parlamentarului Tom Brake primesc circa 10.000 de emailuri. Un mesaj la 5 locuitori. Iar emailurile sunt doar o mică parte a muncii de la cabinet.

„Le răspundem tuturor, le spunem dacă le putem rezolva problema și în ce fel, apoi păstrăm legătura în cazul în care apar informații noi. Trebuie să fim mereu la dispoziția oamenilor”, ne spune Manuel Abellan, unul dintre asistenții lui Tom Brake.

Intrarea în biroul parlamentar al lui Tom Brake.

Manuel are 29 de ani și e consilier local în Sutton, activitate căreia îi dedică 20 de ore pe săptămână. Restul timpului și-l petrece la cabinetul parlamentar, care e deschis zilnic, de la 9 la 5.

Dacă am fi venit într-o zi de vineri, zice el, l-am fi găsit și pe Tom Brake. Nu e prima dată când auzim asta, pentru că programul parlamentarilor englezi este similar cu al celor români. Numai că, de această dată, nu avem de-a face nici cu o adresă fictivă, nici cu o asistentă care să ne amâne cu un surâs înghețat.

În cabinetul parlamentar al lui Tom Brake – un spațiu modest, de altfel – lucrează zilnic trei asistenți și, ocazional, câte un voluntar. Amploarea muncii lor se vede în teancurile de dosare și chiar în felul precipitat de a vorbi al lui Manuel.

Manuel e specializat pe administrație și politică. Colega lui Marylin se ocupă de sănătate și educație, iar cel de-al treilea asistent e strategul campaniilor electorale. Și el e prezent la birou în această zi de luni.

„Lunea e infernală, suntem extrem de aglomerați”, explică Manuel.

La cabinet se prezintă, în medie, 10 persoane pe zi. Vinerea, când vine și parlamentarul, se aglomerează. Denumirea dată de englezi consultațiilor parlamentare este ea însăși grăitoare: surgeries (intervenții chirurgicale).

Cu ce probleme vin oamenii?

„De la schimbarea medicului de familie la faptul că le-a căzut un copac în fața casei și nu pot scoate mașina. La nivel local, noi trebuie să îi ajutăm cu toate astea: le dăm informații, ținem legătura prin email sau pe twitter”, detaliază Manuel.

Ce pot face un parlamentar și ajutoarele sale când unui alegător îi cade un copac în curte? Îl ajută. Pur și simplu. Intermediază discuția cu autoritățile locale, îi spun ce acte trebuie să completeze, cu cine trebuie să vorbească. Pe scurt, consultanță de specialitate. Și, poate mai important, înțelegere.

Biroul parlamentar al lui Brake, într-o zi normală din timpul săptămânii.

Uneori, problema câtorva oameni devine cauză socială pentru o întreagă comunitate. Tot asistenții lui Brake se ocupă de asta: în funcție de subiect, ei inițiază demersuri specifice, de la petiții la mișcări de stradă. Pe scurt, implică omul, alegătorul, cetățeanul.

Manuel spune că Tom Brake a făcut asemenea campanii „cu duiumul”

Una dintre ele, de pildă, vizează salvarea spitalului local St. Helier, după ce, în 2012, serviciile de sănătate britanice recomandaseră închiderea unității.

Pe site-ul parlamentarului, îndemnul la mobilizare suna astfel: „E timpul să le arătăm cât de mult prețuim St. Helier. Vă rugăm, semnați petiția!”

Până acum, petiția a fost semnată de peste 21.000 de persoane din circumscripția electorală a lui Brake. Regula e că, de la 10.000 de semnături încolo, Guvernul trebuie să dea un răspuns petiției. Dacă se ajunge la 100.000 de semnături, poate intra inclusiv în dezbaterea Camerei Comunelor.

Tom Brake (jos, cu pancartă verde), în campanie socială alături de comunitatea care l-a ales.

Brake a primit un răspuns oficial din partea Guvernului în iunie, când i s-a promis că spitalul va beneficia de finanțare. Câteva luni mai târziu, a primit un alt răspuns, mai evaziv.

Așa că munca de la cabinetul parlamentar n-are răgaz și se poartă pe mai multe niveluri: alegători care vin la cabinet cu probleme individuale; apoi problemele care afectează comunitatea, de exemplu calitatea serviciilor publice; în sfârșit, la nivel național, Brake e preocupat să susțină cauza pro-europeană.

"Nu trebuie să vă dați bătuți"

Cum e posibil ca relația parlamentarilor britanici cu propriii alegători să fie atât de strânsă, atât de diferită de cum e la noi? Nu sunt ispite? Nu sunt și ei oameni, adică nu pun mâna?

„Bugetul acordat parlamentarilor este sub supravegherea IPSA – Independent Parliamentary Standards Authority, care e un organism independent. IPSA verifică documentele, modul în care ei au cheltuit banii pentru cabinete. Și tot IPSA stabilește cuantumul salariilor și al pensiilor parlamentarilor”, ne explică Manuel, asistentul lui Tom Brake pentru probleme politice.

Totuși, dincolo de chestiunea tehnică a controlului, britanicii au priceput un lucru: „Cetățeanul e stăpânul”.

Spre finalul întâlnirii, o abordăm și pe Marylin, asistenta lui Tom Brake care se ocupă de educație și de sănătate.

Îi povestim despre România: tragedia de la clubul Colectiv, sloganul „Corupția ucide!”, revolta străzii față de întreaga clasă politică.

Este profund impresionată: „Pe lângă problemele voastre, ale noastre par foarte mărunte… Dar nu trebuie să vă dați bătuți. Vă doresc din suflet mult succes!”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€