Preotul Constantin Necula: "Eu nu-mi pot acuza poporul de fanatism. Ferească Dumnezeu de explozie!"

La un an după #Colectiv, societatea românească s-a polarizat pe tema revizuirii unui paragraf din Constituție.

Coaliția pentru Familie, care spune despre sine că s-a coagulat în jurul "unei inițiative civice fără personalitate juridică, neafiliată confesional și independentă de orice partid politic", a adunat 3 milioane de semnături pentru organizarea unui referendum care vizează modificarea alineatului 1 al articolului 48 din Constituție:

"(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Varianta dorită de Coaliţie ar statua căsătoria liber consimțită între "un bărbat și o femeie".

Disputa dintre cei care spun că apără familia tradițională și cei care susțin drepturile minorităților sexuale s-a "talibanizat". Pozițiile sunt ireconciliabile: nu există o minimă îngăduință față de opiniile celuilalt.

Din comitetul de inițiativă al Coaliției pentru Familie face parte și preotul ortodox Constantin Necula, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu și doctor în teologie, cu specializarea Catehetică-omiletică și pedagogie creștină.

E cel care a ieșit în mijlocul protestatarilor după tragedia din 30 octombrie 2015, pentru a încerca să înțeleagă de ce scandează împotriva Bisericii.

Preotul Constantin Necula susține conferințe în toată țara și face săli pline. Recent, a mers la Cluj să sprijine strângerea de fonduri pentru casa memorială a lui Iuliu Maniu de la Bădăcin (județul Sălaj).

Câteva zile mai târziu, ne-a acordat un interviu în care și-a expus punctul de vedere. Cu încrâncenare, uneori, pentru că dincolo de reverendă se află, totuși, un om.

"Pierdem atâta timp și energie în a combate niște clișee. Când ar trebui să construim autostrade duhovnicești, suntem obligați să ne mulțumim cu câteva borduri".

Am vorbit cu părintele Constantin Necula despre câteva dintre aceste clișee, imperativul modificării Constituției, dar și despre hărțuirea Bisericii sau girul dat de Preafericitul Daniel pentru masteratul în teologie al Elenei Udrea.

*

"Închiderea
Bisericii

față de...
Ăsta e unul
dintre clișee.
Ne-au acuzat
atâția ani
că e vai de noi
cu frica de
Dumnezeu,
că Biserica
propovăduiește
frica de Dumnezeu.
Dar sunt clișee,
noi murim
între clișee.
Toată roata
asta a
informației
noastre
se blochează în
niște clișee,
marea majoritate
de doi bani."

– A trecut un an de la #Colectiv. Ce subiecte credeți că ar trebui să se găsească pe agenda publică în relație cu circumstanțele care au dus la acea tragedie?

– Eu cred că ar trebui să fim lucizi. Adică nu știu dacă avem o agendă publică de lucidizare a României. La noi, a devenit un fel de boală, o ură din asta pe nimic, o ură pornită pe oameni.

M-am uitat. Dacă a gafat președintele o propoziție, toată lumea a luat foc; dacă a gafat premierul o propoziție, toată lumea a luat foc. Sunt mai atenți la politicieni decât la oamenii propriu-zis.

Eu aș începe prin a face în școală o campanie de conștientizare a lucrului că arta, fie ea și în spațiul public, presupune siguranța persoanei. Nu știu ce să zic. De exemplu, la biserică, știu ce am schimbat.

După #Colectiv, am fost mult mai atenți la toate organizările. Conferințele s-au făcut pe bază de invitații, un număr foarte clar, s-au controlat un pic lucrurile. Și știu că așa s-a făcut în foarte multe alte locuri.

Altfel, să le spunem copiilor mai mult despre viață decât despre moarte. Suntem axați prea mult pe moarte.

Și ăștia care tot îl neagă pe dracul și îl vând la pastile, știi? M-am uitat la media și am văzut că au început să nege că femeia de la Iași e îndrăcită, pentru că diavolul nu există. Asta-i prima lui minciună - preferată, de fapt.

Trebuie să fim atenți la nuanțe și fiecare să vorbească despre ceea ce se pricepe. Eu, personal, n-am să vorbesc niciodată despre management industrial. Nu că nu mă pasionează, că mai citesc, dar nu sunt un specialist.

N-am înțeles de ce trebuie să fim toți specialiști în toate? De aici aș începe. Aș echilibra puțin agenda.

Sunt bucuros, în schimb, de alte lucruri. Sunt oameni pe care-i știu din perioada aceea, întorși real la Dumnezeu din momentul respectiv. Eu n-am o idee că trebuie să se întoarcă la ortodoxie sau la Biserică, nu e obsesia vieții mele, dar cei care îl caută pe Dumnezeu altfel îl văd pe Dumnezeu altfel și construiesc altfel relația cu oamenii.

Cred că fiecare dintre noi, implicați acolo în momentele acelea grele, a schimbat ceva în bine în sufletul lui. Cred că acesta ar trebui să fie principalul mod de a fi, acum: să schimbi ceva în bine, în tine, ca apoi să poți schimba ceva în afara ta și în societate.

– De ce ați simțit nevoia să ieșiți în stradă în acele momente?

– Mi s-a părut nedrept să înjuri Biserica pentru ceva ce nu... Ea are multe vini, care sunt cântăribile, vizibile, nevizibile, dar acolo nu era vina noastră.

Pentru foarte multe lucruri îmi asum vina, că nu comunicăm corect, că nu suntem transparenți, că nu suntem foarte buni camarazi. Se poate întâmpla să fie câte ceva din toate astea... Dar nu știu ce camarad e mai bun decât Biserica. Ce compari atunci când compari?

I-am văzut triști, i-am văzut porniți pe copii, atunci. I-am văzut și când au mărșăluit prin fața Catedralei. A doua zi au mișcat drumul prin centru, ocolind Catedrala, și apoi i-am văzut pe părinți împreună cu copiii, veniți la biserică să-și ceară iertare pentru că nu știau că se spune Tatăl Nostru. Adică oamenii nu sunt rău-intenționați. Dacă au ceva, au cu purtătorii de reverendă, mai mari, mai mici, mai mijlocii...

Dar nici să înjuri la nesfârșit... Eu văd că se reia așa, ca o ciorbă reîncălzită. Se reiau sloganurile, foarte periculoase, pentru că n-au acoperire. Degeaba am dat cifre, degeaba am dat procente, degeaba am explicat în stânga și-n dreapta, nu...

Uite, am fost recent în Anglia, la Birmingham, și preotul de acolo s-a implicat în ceea ce înseamnă recuperarea familiei, tristețea familiei. Unii oameni au murit, nici nu mai știm ce s-a întâmplat cu ei. Cei care știu sunt preoții din parohiile de peste hotare, de la Bruxelles sau unde au fost duși acești copii.

Noi continuăm să ne rugăm pentru copiii aceia de la #Colectiv de un an de zile, cu listă completă, cum s-ar spune.

– V-a afectat acea reacție a străzii?

– Păi m-a durut, pentru că era nedreaptă. O dată, nu-i puteam învia pe copii. Și apoi am văzut cum s-a jucat teatru, din partea presei, în perioada respectivă.

Știu sigur preotul care a fost acolo pompier și care a stat în arsurile alea cot la cot cu ceilalți. Toți răniții purtați înspre spitale s-au întâlnit cu preoții, în primă fază, nu în a cincea sau a două sutea.

În schimb, s-au dat interviuri la marginea crimei ăleia ordinare, interviuri cu doamna de la asociația nu știu căror psihologi care sunt dispuși să acorde... cui, muribunzilor, suport psihologic?

Și apoi ne-am lămurit ce suport psihologic, pentru că mulți dintre tinerii aceia au trecut prin forme de suicid, tentative de suicid. Nimeni nu are curajul să vadă realitatea și s-o spună.

Adevărul este că nu suntem specialiști, niciunii dintre noi, în astfel de situații. Aceste situații ne prind întotdeauna nepregătiți. Cât am fi de pregătiți, rămâne o marjă... Or, să arunci așa, aiurea, cu lături, mi s-a părut total nedrept.

protesteColectiv

Foto: Raul Ştef

"Am fost
în vizită
la Cambridge
și chiar
mă gândeam
cum se unesc
fizica și
matematica și
credința în
Dumnezeu.
Oamenii ăia
chiar merg
la biserică.
Ei știu că
formulele lor
nu rămân
stabile dacă
Dumnezeu
schimbă ceva
în echilibrul lumii."

– Spuneați undeva că, în stradă, se crește o cultură de zdrobire a Bisericii. Nu e prea mult?

– Sunt conștient de asta și o să spun de unde știu lucrurile respective. Am fost foarte cuplat la Facebook în perioada respectivă și vedeam cum circulă informațiile de la unii la alții.

Eu de aceea am ieșit în fața Catedralei. Adică am stat lângă ei la Roșia Montană, am luptat împreună în alte câteva situații și, dintr-odată, mă trezesc dușmanul propriului meu popor? Până unde, ca ce chestie?

Și apoi am văzut cum se pune problema. Gândește-te bine! Acum, apropo de Coaliția pentru Familie.

Un om, mă refer acum strict la profesorul Emil Moise (profesorul buzoian de la care a plecat sesizarea CCR în urma căreia înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie a fost declarată neconstituțională - n.r.), mișcă 6 milioane de români să spună dacă vor sau nu vor ora de religie în școli, și se raportează la asta ca la un act democratic.

Ei bine, faptul că 3 milioane de oameni cer ca 8 oameni să-și dea cu părerea dacă este act democratic că bărbatul și familia alcătuiesc familia este considerat un gest criminal.

Prima dată ne-a făcut idioți un scriitor, apoi un parlamentar ne-a făcut criminali de-a dreptul, comparându-ne cu mitraliorul ăla care a intrat într-un bar de noapte din SUA frecventat de homosexuali.

Asta până au aflat că era homosexual și, din acel moment, s-au retras toate știrile, de pe toate canalele. N-a mai existat nici o știre despre ceea ce s-a întâmplat acolo, brusc și dintr-odată.

Am auzit tot felul de minciuni sfruntate, mediocrități. Cine stă să se uite dincolo de ele se sperie, se înspăimântă.

Singura rază de lumină a fost întâlnirea aceasta a tinerilor, de la București, pe care n-a difuzat-o nimeni în spațiul media, în afară de Trinitas și de Facebook-urile copiilor care au funcționat ca niște mici televiziuni (Întâlnirea tinerilor ortodocși din toată lumea, care a avut loc la începutul lui septembrie – n.r.).

Chiar atât de nedrepți suntem cu ceea ce se întâmplă în țara asta? Chiar numai asta ne-am propus, să prezentăm un neam de violatori și de bețivi?

Cine plătește pentru imaginea asta detrunchiată de la adevăr? Absolut detrunchiată, n-are nicio legătură cu oamenii. M-am uitat acum în Luton. Copii premiați, premiați. A apărut o știre mică în Jurnalul românilor de pretutindeni, atât. Oameni care dau în Anglia măsura inteligenței românești.

Nu mai spun că am văzut în Italia ce fac oameni de responsabilitate în mari centre de cercetare în artă și în teologie. Pe ei nu-i vedem, n-avem cum, pentru că punem în față tot timpul jumătățile de măsură și sfertodocții.

– Deci presa susține această campanie de zdrobire a...

– Clar că este susținută. Nu neapărat de zdrobire a Bisericii, ci de punere a ei într-un colț, la colț. O parte a presei, nu pot să generalizez acum, dar sunt oameni de meserie care fac asta de ani de zile.

Există hărțuire sexuală, există hărțuire pe tot felul de subiecte, dar chiar așa, oare nu există și hărțuire de subiect? Când cineva spune tot timpul numai de rău cu privire la un subiect. Nu sunt chiar deloc vinovați înaintea propriei lor conștiințe? Chiar nu e nimic bun în Biserica asta? Nu există cămine de bătrâni?

Când le-am spus că asistența socială realizată de Biserică este mai mare decât cea realizată de stat, au început să surâdă subțire. Ei știu bine că așa stau lucrurile, dar asta nu e de spus.

– De ce vi se pare atât de importantă inițiativa Coaliției pentru Familie care vizează modificarea unui paragraf din Constituție? Sunteți unul dintre inițiatorii acestei campanii. De ce e un subiect care ar trebui să ne preocupe atât de mult, dincolo de faptul că va fi confiscat în bătălia politică și abordat în funcție de numărul de voturi pe care-l va putea produce?

– De aceea nici nu am scris nimic și nu am dat nici măcar o aluzie publică. Eu cred că această Coaliție nu are o formulă de politizare. Să nu ideologizăm efortul Coaliției de a crea o marjă de reprezentativitate la nivelul culturii morale românești.

Niciodată n-a fost altfel în România. Îmi spunea cineva: "Știți, Biserica era mult mai îngăduitoare înainte". Serios? Ar trebui să recitim istoria României. Noi ne uităm istoria.

Lumea poate merge mai departe și cu aceste caractere naționale. Nimeni nu ne-a spus că trebuie să ne anulăm caracterul național ca să fim europeni sau universali. Ideea asta, că uite la ăia cum fac, uite cum e dincolo... Da, ne uităm la ei și vedem ce iese. Eu nu am nicio încântare, de nicăieri.

M-am uitat acum foarte atent la campaniile de presă din Marea Britanie, am intrat în contact cu câțiva oameni specializați în mișcările acestea LGBT.

Trebuie să fim convinși că, și acolo, propaganda făcută pe seama ideologiilor este cea care marchează, și nu realitatea. Am creat o falsă realitate, pierdem enorm de multă energie pentru un nimic, pentru realmente un nimic.

– Poate pentru respectarea drepturilor unor oameni.

– Îmi tot spun mie de respectarea drepturilor... De acord, există atât de multe forme de a face legal, notificări la notar. De a încheia tu cu celălalt un parteneriat, dacă tot ne plac contractele sociale.

Or, ce spunem noi, este faptul că, în sine, căsătoria nu e un contract social. Și atât. Dacă ar fi numai un contract social, ar fi foarte ușor pentru toată lumea.

Iar Coaliția pentru Familie este pentru familie. Au tot spus ăștia că în spate e Biserica Ortodoxă. Nu e adevărat. Asta-i una dintre marile minciuni publicate de presă. Avem inclusiv atei, musulmani care au semnat acolo, oameni fără niciun fel de orientare religioasă.

E așa o generalizare subtilă, dacă te uiți, dată tot timpul cu superioritate, cu un surâs – lasă, că știm noi, cunoaștem noi. De fapt, nu știu nimic. Asta-i și înspăimântă, că nu știu nimic. E un subiect pe care-l aduc până la corectitudinea lui politică, după care-l scapă din mână.

Nu-i vorba aici nici măcar de rezistență, că vor începe iarăși că suntem în Evul Mediu. Nu mă obligă nimeni să gândesc ca toți ceilalți. Vorbeau despre drepturile omului în căsătoria aceea dintre un român de-al nostru și un american.

Mă gândeam – OK, de acord, dar n-am văzut același lobby, făcut de aceleași asociații, pentru ridicarea vizelor spre America. Da, deci libera circulație nu e un drept fundamental al omului? Nu i-am văzut implicați în asta.

Am văzut o știre care spunea câți bani se cheltuie pentru a crea niște voluntari care să combată inițiativa Coaliției pentru Familie. Deci noi am înnebunit ca popor. Ne combatem în lucrurile morale, bătute în cuie.

Mai bine m-aș apuca să fac ceva în mod real pentru homosexuali. Ei nu se simt reprezentați de oamenii aceștia. Ei n-au nevoie să le fie aduși cu avioanele, de peste hotare, oameni să mărșăluiască în București. Ei au alte probleme.

Problema cardului de sănătate, problema pensiei, probleme reale, care tot la noi ajung. Pentru că toți deștepții ăștia care cheltuie bani imenși pe logoreea lor ideologică nu reușesc să rezolve problema oamenilor implicați.

Oamenii ăștia au nevoie de alți oameni care să-i sprijine cu adevărat. Eu știu de câte ori am mers la medic cu cei care sunt bolnavi. În situații în care erau în perechi de homosexuali am continuat să le acord asistență religioasă, să-i sprijin în ceea ce aveau de făcut.

– Nu mi-ați răspuns. De ce trebuie realiniat alineatul 1 din articolul 48 al Constituției? De unde acest imperativ?

– Pentru că trebuie să ne restaurăm, avem nevoie de o rehardizare a României. Noi tot softizăm la ea. Reașezăm România în softul universal, dar noi ne-am pierdut hardul. Iar hardul României nu este construit pe încălcare morală.

Țara asta n-ar fi stat niciodată dacă noi eram altfel. Dacă eram ca la curțile franceze sau englezești, n-am fi rezistat niciodată ca popor. Noi n-am mers la vânători prelungite, n-am stat să ne îmbolnăvim de gută. N-am construit castele în care să ne îmbolnăvim toți de toate.

Orientarea noastră culturală, viața noastră socială, toate au un alt fel de construcție. Nu înțeleg de ce sunt obligat să gândesc într-un model care oricum se vădește a fi falimentar.

Deci modelul ăsta al propagandei LGBT este cel puțin la fel de falimentar ca toate celelalte ideologii născute din neomarxismul cultural. Vizibil, fără niciun fel de paranteză pătrată.

Constantin Necula

– Probabil că ați văzut reacția președintelui Iohannis. Spunea că e greșit să se meargă pe calea solicitărilor ultimative și a fanatismului religios...

– Și prima, și a doua... Pe a doua n-am apucat să o recitesc. A fost, vizibil, o reacție a unei persoane la adresa altei persoane. Nici mie nu mi-a convenit foarte mult tonul în care i s-a adresat scrisoarea. Unui om nu-i dai ultimativ să-ți spună orientările pe care le are. (Reacția președintelui Iohannis a venit după o postare pe Facebook a pastorului Viorel Iuga, care-i cerea să sprijine explicit familia tradițională – n. r.).

E clar că domnul președinte a revenit și pe imaginea aceasta pe care Patriarhia a creat-o: adică noi înțelegem care e situația, nu suntem dispuși să vă punem la colț pentru ceea ce gândiți. Mie aici mi s-a părut o lecție bună de nefanatism. Ca multe altele.

Îi văd pe copii, îi văd pe oameni, îi simt pe oameni. Am stat între aproape 30-40.000 de oameni în ultimele săptămâni. Eu nu-mi pot acuza poporul de fanatism. Ferească Dumnezeu de explozie.

Pentru că atâta îl presăm să fie fanatic până la un moment dat, când, într-adevăr, s-ar putea să-i sară muștarul. E o presiune tehnic aplicată pe popor pentru ca să se descumpănească și să reacționeze.

Personal, refuz politizarea acțiunii Coaliției pentru Familie. A face referire în Constituție nu înseamnă a face apel politic. Înseamnă apel constituțional care are fundament moral.

– Bine, subiectul a fost confiscat deja în precampania electorală.

– Fără îndoială, de aceea și cred că a fost neavenită intervenția colegului meu baptist. El a creat posibilitatea ca această imagine să fie confiscată. Or, noi, ca Biserică, nu suntem o platformă de presiune socială.

Pot să vă spun din surse clare și limpezi reacția Patriarhului nostru atunci când s-a pus problema ieșirii în stradă, în 26 octombrie, pentru a susține demersul Coaliției. A zis Preafericitul: "Ajunge, avem desfășurarea manifestărilor de la București cu Sfântul Dimitrie și Sfântul Dimitrie cel Nou".

Nici eu nu sunt de acord că noi trebuie să facem un lobby social, în stradă. Exact ce striga lumea: "Fără politică în biserici!"

– E justificabilă ceea ce pare a fi această complicitate între potentații zilei și Biserică?

– Complicitate între potentații zilei și presă, vrei să-mi spui că nu știi cine-i în spatele presei, cine plătește? E o complicitate între oamenii care aduc bani în România și oamenii care cheltuie bani în România. Dar n-aș acuza Biserica de acest lucru, aș fi mai atent.

– Am văzut-o pe Elena Udrea primind un fel de gir din partea Patriarhului Daniel pentru un masterat de Consiliere pastorală la Cluj...

– Acum, în România, dreptul la educație e stabilit prin lege și, mai mult decât atât, să știi că Biserica are un termen pe care eu îl iubesc foarte mult și pentru care eu sunt în Biserică. Acesta este pocăința.

S-ar putea întâmpla să avem o surpriză. Mai ales ăștia purii, care încearcă să ne impună nouă elemente de purism social, s-ar putea să nu fie chiar ceea ce cred. Pe când ăștia care parcă s-au pierdut cu totul să aibă un punct de întoarcere. Nu știm niciodată de unde sare îngerul lui Dumnezeu.

În calitate de preot, eu merg în pușcării și descopăr oameni acolo, nu descopăr animale. Biserica le vorbește oamenilor, trăiește cu oamenii. Deci, în situații mult mai grave decât cei bănuiți că ar fi făcut ceva, îi văd pe cei condamnați pentru că au făcut ceva. Cum procedez, îi las fără asistență religioasă?

Și chiar am descoperit oameni de mare calitate printre deținuții de acolo. Am câțiva prieteni strașnici la Gherla sau la Jilava. Îi am și sunt de mare calitate intelectuală. Oameni cu mare regret pentru cele făcute.

– L-am văzut pe ÎPS Iustin Sigheteanul la jurământul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care fusese adus din arest... De ce această alăturare?

– Pentru că Biserica nu poate spune nu celui care cere ajutorul. Pe Cătălin Cherecheș îl știu din multe alte surse de informare în afara celor de la DNA. Îi vezi pe oameni cum reacționează.

Ții minte, atunci când s-a prezentat să-și ia mandatul, câtă lume era afară? Adică pare o nebunie că oamenii i-au dat votul unui astfel de om. Episcopul nu poate fi împotriva unui om care, până la un punct, este nevinovat.

M-am uitat la Înaltul Teodosie, câtă tevatură s-a făcut. Am văzut că, până la urmă, de acuzația de luare/dare de mită nu se face vinovat, iar în celălalt caz era vorba de un grup care n-are nici o semnătură a Înaltului Teodosie.

Dar era un nene la TV, foarte curtat de Pro TV, care ne-a vorbit tuturor despre împuțiții ăia de popi, cum au furat ei. Mecanismul acesta de a arunca în față tot timpul, cu tot felul de mizerii, e foarte periculos.

Deocamdată, popii ăia sunt cam ultimul pilon de rezistență în echilibrarea morală a societății. Deziluzionezi lovind la nesfârșit în treaba asta.

Nici un om din România asta nu e conștient că, de fapt, Biserica e preotul ăla pe care el îl știe și la care ține și care, până la urmă, i-a botezat copiii. O să spui că e manipulare.

Nu e manipulare. Este creșterea împreună a Bisericii - nu poate trăi decât așa. Biserica așa e, cu bune și rele, Biserica nu are doar sfinți.

Imagine de la depunerea jurământului lui Cătălin Cherecheș Foto(c) Raul Ștef

Imagine de la depunerea jurământului lui Cătălin Cherecheș. Foto: Raul Ștef

"Se simte că
mi-am petrecut
adolescența
pe stadion.
Unii îmi și
reproșează
că sunt
prea slobod
și prea nonconformist
în anumite situații.
L-am văzut
pe Dobrin jucând,
la Vasile Iordache
țineam ca la
ochii din cap.
Și acum mai merg
să văd meciuri
la divizia D.
Îmi plac oamenii
care luptă cinstit.
Sportul încă rămâne
o lecție pentru societatea
românească.
Acolo nu poți truca
chiar totul."

– Am văzut imaginea aceea de la Iași, difuzată la știri și rostogolită apoi pe Facebook printre hohote de râs, într-o lipsă totală de compasiune...

– Și de pudoare. Dar să ne lămurim: imaginea aia n-a fost produsă de Biserică, deci eu i-aș întreba de pudoare pe jurnaliștii care au produs-o și au publicat-o. Fără să acopere chipul fetei, într-o primă fază.

Foarte târziu, gentilii noștri colegi de la unele televiziuni naționale au început să blureze, după ce s-au satisfăcut timp îndelungat din chipul ei.

Și, cel mai tare, din treaba asta, au fost luați jandarmii și băieții de la SMURD. Dacă erau doi preoți în locul ălora, era gata, bum, bombă. Era pregătit noul slogan: fără draci în biserică. Asta vrem și noi, nu?

Eu am văzut, de fiecare dată, ce se întâmplă când râzi de unul care este bolnav și de cineva care este cu adevărat prins într-o umbră de diavol.

Într-un popor în care satanismul a devenit liber, în care avem parc Dracula, manifestări satanice reale, reale, reale... Băieții aceia care au cântat la Suceava, la poalele cetății lui Ștefan cel Mare, sunt socotiți unii dintre cei mai mari sataniști ai muzicii rock. (Trupa Dark Funeral – n. r.)

Ăia n-au chiar niciun fel de opreliște, dar, în schimb, ăștialalți, cei care vorbesc despre Dumnezeu, trebuie executați. Unora le facem propagandă și pe ceilalți îi strângem de gât.

Mi se pare că se cam vede în ce parte bate roata de deplasare a culturii.

– Cum au devenit aceste pelerinaje un motiv de batjocură?

– Am să-ți spun ce am simțit eu în Occident, pe când la noi nu erau atât de dezvoltate pelerinajele. Eu mi-am făcut o parte din școală la Padova și acolo, lângă biserica Sfântului Anton de Padova, erau sute de chioșcuri în care se vindeau mii de prostii.

Că doar nu erau toate grappa di santo. Țuica sfântului nu e chiar de la sfântu', fie vorba între noi.

Există o cămășuială neguțătorească în jurul lucrurilor de genul acesta. Eu știu ce s-a întâmplat la Prislop, la părintele Arsenie. Unde ei acuzau Biserica de faptul că și-ar construi nu știu ce... Dar nimic din ce era acolo nu aparținea Bisericii, cu excepția mănăstirii și a locului unde e înmormântat părintele.

Toată lumea e pusă să facă factura, hai să facturăm, să facturăm... Dacă eu aș factura toate prostiile date de oameni publici în presă și apoi aș urmări în ce direcție s-a dus informația lor greșită și câți oameni au suferit de pe urma lor, cred că ar ieși mult mai în dezastru societatea așa-zis civilă a comunicării.

În anii trecuți, m-au întrebat niște jurnaliști, la Sibiu, cât am câștigat noi cu venirea moaștelor Sfântului Gheorghe. Și le-am explicat atunci: o fetiță s-a ridicat din cărucior, avea o paraplegie și a început să meargă, iar o fetiță care era mută a început să vorbească.

Cât costă asta în bani, dacă trebuia să operăm copiii? Nu e deloc simplu. Ceea ce pare că e luat este, de fapt, dat. Iar eu știu în ce condiții lucrează cei de la Mitropolia din Iași, cât se întoarce spre asistența socială, spre copiii din școli.

Oricât de mult am spune despre treaba asta, nu ne va crede nimeni, pentru că nu putem emite în același moment în care ceilalți emit împotriva Bisericii. Răsturnarea neadevărurilor despre Biserică are o viteză și o larghețe mai mari decât afirmarea adevărului despre Biserică.

Ce e Biserica, până la urmă? Alveolele acestea de liniște, care sunt bisericile, și în care oamenii nu se îndoiesc de ceea ce facem, în care vin și, în care, în ciuda unuia dintre marii noștri jurnaliști, nu percepem taxe pe zâmbet.

– De unde această radicalizare în societatea românească?

– Nu, radicalizarea am trăit-o în Franța.

– OK, să-i spunem scindare.

– Asta-i altceva. Se cultivă, atomizările sunt cultivate. Eu știu de la Soros, care-i mare sfânt părinte al umaniștilor, că cel mai bine îi unești pe oameni atunci când trebuie să conteste ceva. Ideal e, dacă se poate, să creezi un rău pe care să-l conteste după aceea.

Am văzut și ultima întâlnire cu maidanul de la București. Sunt de ajuns trei-patru care sunt pregătiți să facă un pic de manipulare și suntem gata de orice. Suntem victimele...

Vorba aia, am avut de ales între a avea și a fi. Și noi am ales a avea. Iar când alegi a avea, te rupi, te rupi undeva la mijloc tot timpul.

Societatea românească nu e radicalizată. E doar extrem, extrem, extrem de derutată valoric.

– Spuneați că urmăriți Facebook-ul. Acolo aveți zilnic parte de reprezentația lipsei totale de îngăduință față de opiniile celuilalt.  

– Eu sunt înspăimântat de ce e acolo. Sper doar să reușesc să-mi pun la punct un blog și să mă opresc. Pentru că orice spui este socotit împotriva adevărului. E o bezmeticeală acută.

Poți spune de o mie de ori că nu este adevărat ce spun unii, că ei vin și îți aduc zeci de argumente. Mă uitam la Adevărul, care și-a făcut o meserie din a urmări un anumit gen de subiecte. Au dat exemplul a patru preoți prinși beți la volan, unul catolic și trei ortodocși.

Dar dacă fac eu lista celor din presă care beau și au făcut prostii, atunci ce facem? Dacă dau în presă lista medicilor care sunt băuți, a polițiștilor?

Atunci ești echidistant, nu când împroști într-o singură direcție. Plus că am citit câteva articole absolut penibile, cu informații precare rău de tot, la adresa Bisericii și a culturii românești.

Adică, dacă tot vrei să combați niște lucruri, ai mijloacele reale ale unui dialog social și creșterii unei culturi. De asta e foarte greu să intri într-un dialog cu cei care, de exemplu, sunt împotriva orei de religie.

De fapt nu aveau un argument să-ți ofere, pentru că niciunul nu era de meserie, toți erau experți, dar niciunul nu era pedagog.

– E posibil, totuși, un dialog sau vorbim despre poziții ireconciliabile?

– Oricâte de bine ți-ai dezvolta argumentele, nu ai cum să le folosești, pentru că ei nu te combat pe tine. Ei au o viziune pe care vor să și-o impună și atât.

E dorința asta de a-ți clama valorile. Noi n-am reușit să avem o agoră, să putem discuta pe anumiți termeni.

Să dialogăm, să construim, să scriem împreună, să ne combatem în scris. Mă uitam în perioada interbelică, cum se atingeau între ei Lucian Blaga cu Stăniloae, de exemplu. Pentru ca Stăniloae să fie prezent la înmormântarea lui Blaga.

Lipsa logicii în construcția socială duce la lipsa logicii discursului social. Noi am avut ani de zile miniștri care n-aveau nicio legătură culturală cu ministerul pe care-l conduceau. Nici acum nu-i chiar altfel.

Avem politicieni care nu înțeleg nimic din viața istorică a României. Cei care, într-un fel sau altul, au votat sau n-au votat pe anumite legi cred că nici nu le-au citit.

N-avem cultura lecturii și, când spun asta, o spun în sensul dat de domnul Gabriel Liiceanu, cel al lecturării lumii în care stăm. Și atunci ne pierdem și, uneori, murim.

Luminație, Cluj, 2015 Foto: Raul Ștef

Luminație, 2015. Foto: Raul Ștef

– Fiecare cu grila lui de lectură, de obicei una singură...

– Da, mă uit la tineri care pierd zilnic ore în șir, ca să se certe pe caimacul de la cafea. Ce culoare are albastrul? E o pierdere foarte mare de timp. Nu suntem conștienți că timpul ăsta e ireversibil. Bun, sunt și multe lucruri interesante pe Facebook, clar, nu se pune problema, opțiuni interesante.

Dar prea vrem să avem dreptate tot timpul, iar a avea dreptate tot timpul nu înseamnă adevăr. Îi văd ce prostii spun, sunt prezent în anumite puncte fierbinți ale societății românești și ei vorbesc despre punctele acelea total în afara a ceea ce s-a petrecut acolo.

Avem o scenarită cronică foarte gravă și o dependență de miniciunile astea. E ca și cum ne-am extrage fericirea din minciuna ca atare.

– Spuneți undeva că fizionomiile românilor comportă un fel de tristețe răvășitoare. Puteți dezvolta?

– Da, da, e o boală vizibilă, dacă vii din Austria încoace. Inclusiv Budapesta, care părea să fi scăpat până acum patru-cinci ani. Dar acum, când am intrat, oamenii iarăși se uită în jos, triști. Ne-a revenit comunismul pe față.

Frica asta teribilă de o sărăcie care nu se mai termină, de un frig care nu mai încetează și de o foame care te amenință, efectiv asta este. De exemplu, până acum, în zonele centrale ale Budapestei te puteai uita cu bucurie că se ilumina foarte ușor.

Cum Timișoara, Oradea, Aradul sau Clujul pot face eforturile acestea de a ține foarte vii orașele. Dintr-odată, în ultimii trei ani, ceva s-a întâmplat în mecanismul nostru. Cred că am obosit să ieșim. Cum treci granița...

Uite, du-te la Viena și plimbă-te într-o zi de sărbătoare. Lumea e la cafea, râde, glumește. Noi, în zi de sărbătoare, dormim, că suntem obosiți.

Chiar și în Germania, mai nou, dacă te plimbi, riști să nu vezi nici un neamț pe stradă în zi de sărbătoare.

La Nürnberg era și cea mai impresionantă imagine – un tată turc care avea 8 copii și le-a cumpărat șaorma. În Ziua de Înălțare a Domnului, care e zi națională în Germania.

Vezi până unde merge duplicitatea aceasta a informației? Bodogănim împotriva Bisericii, o lovim puternic, dar, când se aproprie Crăciunul și Paștile, și putem face rating din treaba asta, recultivăm imaginea legată de Biserică. L-am transformat pe Hristos în obiect de mâncat, atât.

– Vorbiți de o rătăcire a valorilor morale și de frica de o sărăcie care nu se mai termină. Cum rezistă un tânăr în climatul ăsta? Ce i-ați recomanda?

– Să reziste, pur și simplu. El are altă treabă. Noi n-avem de rezolvat problemele lumii, noi avem de rezolvat problemele noastre. Lecturi de calitate sunt, muzică de calitate există. O alimentație echilibrată putem oricând să ne-o asigurăm.

În viața spirituală, e important să nu ne dăm inima pe mâna vrăjmașului. Inima omului e o cetate prea de preț ca să fie împărțită cu altcineva. Și ar trebui cultivat un anumit respect față de marile valori care constituie, până la urmă, mersul înainte al lumii acesteia.

Traian Ungureanu spunea azi dimineață: mai rămâne să spunem acum ce mari contribuții a avut mișcarea LGBT la Unirea Principatelor, la dezvoltarea României industriale, la construcția de drumuri și poduri. Adică nu ne putem bate joc chiar așa, să băgăm în toate supele aceleași condimente.

Este riscantă orice fel de rupere de realitate, de rupere de adevăr, orice fel de căutare doar a dreptății în deficitul adevărului nu este adevăr.

– Faptul că susțineți foarte multe conferințe anual, majoritatea cu săli pline, vă atinge o coardă a vanității?

– Nu, nu, poate undeva mai demult. Îmi tot spun – Să te ferească Dumnezeu să pici între palmele care te aplaudă! Nădăjduiesc că nu. Sunt destui care se roagă pentru mine și destui care m-ar vrea dispărut de pe scenă și atunci, oarecum, se echilibrează.

Facebook e bun să citești și ce cred unii despre ceea ce faci tu, să ai feedback-ul imediat. Dar nici n-are rost să pierzi timpul cu toate prostiile.

E o pildă-n Pateric, care mie îmi place și sper s-o și pot pune în practică. Era un tânăr începător în ale rugăciunii și care era afectat tot timpul de la tot felul de lucruri. Părintele i-a spus: Du-te în cimitir și laudă-i pe morți. I-ai lăudat, a mișcat vreunul? Nu! Acum du-te, înjură-i, blesteamă-i! S-a mișcat vreunul? Nu! Păi așa trebuie să fii și tu.

E o muncă grea, dar... Eu circul mult printre oameni. Îi văd, sunt inimoși, lucizi, calmi. Toată lumea spune că România are o parte urâtă. Eu nu o văd.

Eu o văd frumoasă și pe aia, pentru că sunt oameni care locuiesc și în partea urâtă a României. Pentru ăia trebuie să stăm uniți. Cei care cred că sunt puternici trebuie să stea uniți și să-i ajute pe ceilalți.

– Sunt două Românii. Se termină asfaltul și...

– Există 22 de milioane de Românii. Ăsta e adevărul. Și fiecare dintre aceste 22 de milioane de bucățele ar trebui să stea într-una singură. Asta e misiunea viitorilor 20 de ani în România. Să ne punem Româniile laolaltă.

Eu nici în orașele mari nu stau pe asfalt tot timpul. Avem noi insulele noastre de noroi și în buricul orașelor. Un underground, așa, al fiecărui oraș, care trebuie căutat, trebuie respectat, prețuit.

Eu știu cum mă împac aici cu o grămadă din oamenii care alcătuiesc, într-un fel sau altul, miza morții din oraș. Oamenii care continuă să bea, care n-au adăpost. Suntem prieteni, batem cuba. E o relație de cordialitate.

Preotul nu poate aparține doar părții pure a unui oraș, părții curate. El trebuie să fie acolo unde Dumnezeu îl trimite. Dumnezeu îți îngăduie să locuiești în toate punctele lumii ca să te bucuri de darul lui Dumnezeu.

Cu ce situații ne întâlnim? Cele mai multe sunt familiile care se dezaliază de la jurămintele lor de căsătorie, se întristează, se obosesc. Sunt foarte mulți oameni cu dependențe multiple, nu doar de alcool sau de drog.

În ultima vreme avem dependenți de jocuri de noroc de te înspăimânți. Sunt oameni care și-au ratat vocațiile sau și le-au mediocrizat. Una e să ai vocație pentru analist financiar și alta e să te trezești că o pui în slujba unui nene care vrea să fure.

Încerc să le cultiv oamenilor aplecarea spre sine și descoperirea granițelor lor interioare. Cine își cunoaște limitele interioare își poate dezvolta orice fel de colaborare cu Dumnezeu.

Părintele Constantin Necula. Foto: Raul Ștef

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.