Precedentul #Colectiv, Brazilia 2013: "S-a pierdut o generație. Cum am putea uita?"

Valentin Șchiopu

Redactor

Cu trei ani înainte de #Colectiv, un club în care se distrau peste 1000 de tineri, majoritatea studenți, a ars în orașul Santa Maria din Brazilia. În 2004 se întâmplase în Argentina, iar în 2003, în SUA.

Oameni aflați la distanțe considerabile unii de alții au fost aduși laolaltă de tragedii petrecute în condiții similare, care au lăsat în urmă răni sufletești de nevindecat.

30 octombrie 2015, București, se înscrie într-o succesiune teribilă. Cum a fost posibil să se repete?

*

20 februarie 2003, West Warwick (SUA), clubul The Station: 100 de morți, peste 200 de răniți. Incendiul a pornit de la un show pirotehnic în timpul concertului trupei Great White.

30 decembrie 2004, Buenos Aires (Argentina), clubul Republica Cromanon: 194 de morți. Pe scenă se afla trupa rock Callejeros. Patru dintre cele șase uși de acces erau închise, pentru a preîntâmpina intrarea clienților fără bilet.

27 ianuarie 2013, Santa Maria (Brazilia), clubul Kiss: 242 de morți, peste 600 de răniți. Tavanul discotecii s-a aprins de la un artificiu folosit de vocalistul trupei Gurizada Fandangueira.

30 octombrie 2015, București (România), clubul Colectiv: 64 de morți.

Una dintre primele comemorări din fața clubului Colectiv. Foto: Lucian Muntean

Victoria Eagan, supraviețuitoare a incendiului din The Station (SUA):

„Clubul a ars în mai puțin de trei minute. 100 de tineri și-au pierdut viața în clubul The Station din Warwick. Am primit o a doua șansă când am scăpat din acel incendiu. Îmi trăiesc viața încercând s-o valorific din plin. Când voi pleca din lumea asta, vreau să las în urmă un loc mult mai bun decât cel pe care l-am găsit.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Am fost șocată mai târziu să văd o tragedie similară în Argentina și încă și mai șocată după evenimentele din Santa Maria. Credeam că nu se va mai putea întâmpla niciodată. Parcă suntem blestemați să retrăim acest coșmar.”

Amelia Ruiz avea doi fii – Sergio Javier a murit în clubul Cromanon, la 21 de ani, iar Alejandro a supraviețuit:

„Câteodată mă gândesc la aroma lui Sergio, la parfumul lui și la atât de multe lucruri pe care le-am pierdut pentru totdeauna. Pe 30 decembrie 2004, în acel club, am murit și eu. Când am văzut la televizor ce s-a întâmplat în Brazilia, am retrăit coșmarul din Cromanon. Am retrăit totul, a fost îngrozitor. Cum s-a putut întâmpla din nou?”

Mira Gomes Benitez, mama lui Mariano, mort în incendiul din Argentina:

„Când am văzut știrea cu incendiul din Brazilia, a fost ca și cum aș fi fost transportată mental acolo. Mă așteptam ca, dintr-o clipă în alta, pe ușa acelui club să iasă teafăr fiul meu, Mariano, să se întoarcă la mine. Tragedia de acolo m-a făcut să retrăiesc durerea, pe care o voi purta tot restul vieții mele.”

Sergio da Silva, tatăl lui Augusto, mort în incendiul din Santa Maria (Brazilia):

„Durerea e a mea, netransferabilă, deplină. Dacă vrei să mă îmbrățișezi, fă-o, asta mă va consola puțin. Dar nu-mi spune că-ți pare rău. Nu poți cunoaște acest sentiment. Doar cei care și-au pierdut un copil pot înțelege, pot simți prin ceea ce trec.”

Aceste mărturii au fost adunate de regizorul brazilian Luiz Alberto Cassol, în răvășitorul documentar Janeiro 27, filmat după coșmarul din orașul brazilian Santa Maria. (Trailer, aici.)

PressOne a luat legătura cu Asociația Familiilor Victimelor și Supraviețuitorilor Tragediei din Santa Maria.

Am vrut să aflăm dacă vinovații pentru tragedia din clubul Kiss au fost pedepsiți, cum au reacționat autoritățile în noaptea incendiului și în lunile ce au urmat, dar și modul în care familiile îndurerate s-au solidarizat pentru dreptate.

Am găsit elemente comune între clubul Kiss și #Colectiv. Cel mai important, din păcate, ține de corupția și nepăsarea din structurile care ar trebui să garanteze siguranța publică.

Intrarea în locul unde a funcționat clubul Kiss. Foto: Sergio da Silva – Facebook

*

Santa Maria este al cincilea oraș ca mărime din cea mai sudică regiune a Braziliei (Rio Grande do Sul), după Porto Alegre, Caxias do Sul, Pelotas și Canoas. Localitatea este cunoscută în primul rând pentru Universitatea Federală, dar și pentru alte colegii și facultăți private.

În noaptea de 27 ianuarie 2013, în clubul Kiss din centrul orașului Santa Maria petreceau peste o mie de tineri (între 1.000 și 1.500, conform estimărilor Poliției).

Majoritatea erau studenți la Agronomie, Medicină Veterinară, Pedagogie sau Zootehnie. Clubul se umpluse mult peste capacitatea recomandată, de 700 de persoane.

Fiesta se numea Agromerados și era organizată de studenți de la șase cursuri universitare. Începuse pe 26 ianuarie, înainte de miezul nopții.

În jurul orei 2.30, pe scenă a urcat trupa Gurizada Fandangueira. În timpul spectacolului, vocalistul Marcelo de Jesus dos Santos a folosit un dispozitiv pirotehnic  de tip sputnik (care lansează jeturi de scântei).

Scânteile au aprins spuma de izolație acustică de pe tavan, iar flăcările s-au extins, eliberând un fum toxic. Un scurtcircuit la sursa de alimentare a lăsat localul în beznă.

S-a declanșat iadul.

La începutul incendiului, nu a existat comunicare între agenții de securitate de lângă scenă și cei aflați la ieșirea din club – singura, de altfel. Aceștia i-au oprit pe primii tineri ajunși la ieșire, crezând că vor să plece fără să-și achite consumația. În Kiss, cutuma era că plata se făcea la ieșirea din local.

Cele mai multe decese au fost cauzate de asfixiere sau strivire. 90% dintre cadavre au fost găsite în băile clubului, pentru că unica ieșire din discotecă nu era semnalizată.

Toate victimele aveau între 18 și 30 de ani.

231 de tineri au murit în noaptea incendiului, 10 în următoarele zile și săptămâni, iar ultimul deces a avut loc 4 luni mai târziu.

Clubul funcționa fără minime măsuri de siguranță pentru clienții săi. Dar avea autorizație de funcționare, totuși. Vă sună cunoscut? Totul cu complicitatea autorităților locale și a reprezentanților pompierilor (bombeiros).

Mulți dintre supraviețuitori s-au ales cu plămânii afectați. Câțiva dintre răniți au fost transportați cu avionul în alte orașe, pentru a primi îngrijire specializată, în timp ce pentru 20 de victime cu arsuri foarte grave s-au trimis provizii de la băncile de piele din Sao Paulo, Recife, Buenos Aires sau Montevideo.

După-amiaza zilei de 27 ianuarie 2013 a fost una pe care nici un locuitor din Santa Maria nu o va uita. Părinții și-au căutat copiii la spitalele din oraș și apoi la complexul sportiv unde fuseseră duse trupurile neînsuflețite.

„Imaginați-vă cele mai horror imagini de care sunteți capabil și apoi înmulțiți totul cu o sută. Au fost momente tulburătoare, trăite de oameni desfigurați de durere, care-și căutau copiii de câteva ore. Apoi au început să apară sicrie, sicrie după sicrie. Erau sicrie peste tot”, a fost mărturia unui terapeut care a oferit asistență imediat după incendiu.

Chipurile victimelor din incendiul din Santa Maria.

Sistemul legal din Brazilia conferă Ministerului Public responsabilitatea de a decide dacă oficialii guvernamentali cu jurisdicție specială ar trebui judecați. Procurorul (denumit promotor publico) decide dacă procesul continuă în fața unui judecător sau nu.

La 55 de zile de la tragedie, cercetările Poliției indicau 28 de persoane ca fiind răspunzătoare pentru tragedia din clubul Kiss. Dintre acestea, 16 persoane au fost cercetate pentru ucidere din culpă, atât civili, cât și funcționari publici: primarul, secretarul primăriei, pompieri.

După alte 8 luni, Ministerul Public (MP) a cerut încetarea cercetării pentru ucidere din culpă care-i viza pe primar și pe secretarul primăriei, lăsându-i practic sub acuzare doar pe cei doi proprietari ai discotecii și pe doi dintre muzicieni.

„În 2011, cu un an și jumătate înainte de producerea tragediei, același Minister trimisese direct către primar o constatare privind gravele nereguli din acea discotecă. Primarul nu a luat atunci nici o măsură. Pompierii sunt cercetați separat, ei fiind judecați de tribunalul militar”.

Afirmația îi parține lui Paulo Carvalho (65 de ani), reprezentant al Asociației Familiilor Victimelor și Supraviețuitorilor Tragediei din Santa Maria.

El și-a pierdut fiul, pe nume Rafael, în incendiul din Kiss. Vestea că, după aproape trei ani, la București s-a petrecut o tragedie asemănătoare l-a tulburat.

A acceptat un interviu, nu înainte de a transmite un mesaj de solidaritate românilor: „Suntem alături de voi! Nu lăsați nepedepsite crimele împotriva copiilor voștri”.

Paulo Carvalho, primul din stânga, lângă președintele Asociației Familiilor Victimelor din Santa Maria.

*

– Domnule Carvalho, s-a făcut dreptate în cazul Kiss după trei ani?

– Întâi, datele: o crimă monstruoasă, cu 242 de morți și mai mult de 600 de răniți, iar cele trei instituții publice – MP, primăria și Pompierii – cunoșteau anterior situația precară a discotecii Kiss.

Cei patru acuzați, proprietarii și muzicienii, sunt încă în faza de cercetare penală, în stare de libertate, procesul nefiind încă pe rol.

Răspunsul e nu: nu s-a făcut dreptate, și cel mai rău e să aflăm că nu suntem egali în fața legii. Unii scapă de judecată pentru că sunt privilegiați. Noi căutăm să știm cine sunt vinovații și cine nu, iar în acest demers avem o senzație clară de absolvire a priori de vină.

Spre deosebire de România, aici nici o autoritate nu și-a asumat nici o minimă culpă, nu au existat nici măcar simple scuze. Totul, ca să-și păstreze carierele.

– Cum a fost posibilă această tragedie și cine credeți că au fost responsabilii?

– Tragedia – cu dimensiunea sa enormă – s-a întâmplat din următoarele cauze: nu au fost respectate normele de prevenire, nu au existat ieșiri de urgență, existau obstacole nesemnalizate la unica ieșire, care era și foarte strâmtă. (Totul fusese descris și denunțat în 2011, în comunicatul trimis de MP către primărie).

Continuăm: supraaglomerare peste limita admisă și defecțiuni ale extinctoarelor din dotare (totul era stipulat în normele de siguranță, care nu au fost verificate și nu au fost respectate).

Mai departe, lăcomia proprietarilor și iresponsabilitatea muzicienilor, care au folosit un efect pirotehnic interzis în spații închise.

Pe scurt, iresponsabilitatea publică, lăcomia proprietarilor și a muzicienilor. Tragedia era anunțată. Era doar o chestiune de timp ca ea să se producă. Date fiind condițiile în care funcționa discoteca, incendiul se putea produce din orice alt motiv, de exemplu un scurtcircuit.

Responsabili pentru verificarea și interzicerea localurilor nesigure sunt MP, primăria și Pompierii. Localul nu era clandestin, deci trebuia să respecte legea și normele de protecție.

– Există un cod roșu, în Brazilia, care se activează în momentul unor astfel de situații?

– Se declară stare de urgență publică. Sunt activate echipele guvernului pentru situații de acest fel. Echipele de transport care au dus supraviețuitorii la spitale au existat, dar a fost și foarte multă confuzie.

Nu se mai întâmplase un eveniment de o asemenea dimensiune în orașul Santa Maria și nici în statul Rio Grande do Sul. E important să spunem că, în incendii, totul se întâmplă foarte repede și nu se pot face multe în cele 3-4 minute în care se propagă gazul toxic.

Respectarea normelor ar scădea mult numărul de morți și de răniți. Localurile nesigure sunt ca o capcană de șoareci și nu ar trebui să fie deschise pentru public.

– Există vinovății mai mari sau vinovății mai mici în acest caz?

– Asociația noastră și alte asociații reprezentative nu au acceptat decizia de încetare a procesului funcționarilor publici. Am recurs și continuăm să recurgem la acțiuni pentru ca și ei să fie judecați.

Ultima acțiune a noastră este trimiterea unui denunț la Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, pentru violarea drepturilor părinților și societății.

Procesul împotriva acuzaților continuă și se va prelungi cam 10 ani, aproximăm noi. Au trecut deja trei și nu a ajuns încă în tribunal. Poate în acest an se va schimba ceva.

Astăzi, toți sunt în libertate. Da, se poate vorbi despre vinovați mai mari sau mai mici. Știm din documente că au fost grade diferite de vinovăție. Ce ne atrage atenția este ierarhia de comandă și punem întrebarea: dacă cel mai înalt din ierarhie nu face nimic, nu dă un exemplu, de ce ar acționa subordonații diferit?

– Unul dintre proprietarii clubului, cel care a încercat să se sinucidă imediat după incendiu, a declarat că întreaga societate e vinovată pentru tragedia din Santa Maria…

– Eu nu cunosc informația aceasta. Ce știu e că el a declarat că cei de la MP și de la prefectură știau despre condițiile din discotecă. Adică, dacă proprietarul e vinovat, și ceilalți sunt.

Am convingerea că, într-un mod mai larg, toată societatea e vinovată atunci când nu se face nimic pentru a opri tragediile. Dacă uităm, lăcomia proprietarilor și pasivitatea puterii vor continua, și se vor petrece alte tragedii.

– În România a avut loc o tragedie asemănătoare. Cum ați reacționat când ați aflat că s-a întâmplat din nou?

– Ne-a durut foarte mult. Am retrăit momentele noastre de angoasă și de disperare. Știam pe câți părinți îi încearcă aceleași sentimente. Sunt sentimente de frustrare și de neputință să știm că exemplul de la Santa Maria, în care vinovații nu sunt trași la răspundere, n-a ajutat la conștientizare, în sens general. Și astfel vedem încă o tragedie întâmplându-se.

– Aici au urmat proteste de stradă. „Corupția ucide” a fost cea mai frecventă scandare…

– Propoziția asta surprinde bine ceea ce s-a întâmplat, atât în Brazilia, cât și în România. Corupția ucide, da, dar aș adăuga că și nepedepsirea corupților ucide.

Corupților și lacomilor le-ar fi frică să nu respecte regulile dacă ar ști că alții, anterior, au fost pedepsiți.

Protest în București după incendiul de la Colectiv. Foto: Lucian Muntean

– În România, unii răniți grav au murit din cauza infecțiilor din spitale. Cum au stat lucrurile în Brazilia din perspectiva aceasta?

– Aici, cei mai mulți au murit din cauza intoxicărilor, nu din cauza arsurilor. Ultima victimă a murit după patru luni de la tregedie. Au fost făcute tratamente, dar lipseau informații despre gazele toxice.

Aici, medicii argentinieni care trataseră răniții din clubul Cromanon le-au fost de mare ajutor colegilor lor brazilieni. Tratamentele multor victime continuă și vor fi făcute toată viața.

– Câți membri are asociația care reprezintă familiile victimelor din ianuarie 2013?

– Sunt 552 de membri înscriși, care reprezintă 3.000 de rude directe și aproximativ 30.000 de rude indirecte. Asociația are trei principii: căutarea justiției, sprijin pentru rude și supraviețuitori, precum și activități de prevenire.

Urmărim problemele rudelor, facem denunțuri în ceea ce privește medicamentele și justiția, conferințe despre prevenire, manifestații, căutăm toate documentele oficiale și încercăm să le mediatizăm în presă. Mergem în audiențe în parlamentul statal și în cel federal, trimitem documente la Congresul Național al Drepturilor Omului, iar, mai nou, și la Curtea Interamericană a Drepturilor Omului.

Ceva important, poate nu o să credeți, dar trei părinți au fost acuzați de calomnie de către Ministerul Public. Asta a reușit până acum MP!

Tentativa de a-i intimida și reduce la tăcere pe părinți s-a inversat însă când toți părinții revoltați s-au unit la prima audiere din acest proces absurd.

Nu-i de ajuns să ne pierdem copiii și să-i vedem pe responsabili absolviți de vină? Acum trebuie să mai și tăcem? Îmi aduc aminte de ceea ce spunea cineva. Era revoltat: „La MP, unii cred că-s zei, alții sigur sunt dumnezei!”.

– Ce a făcut statul brazilian pentru familiile victimelor?

– Acțiunile publice merg lent, chiar acolo unde sunt nevoi urgente, în principal în problema medicamentelor. Sergio da Silva, președintele asociației noastre, a reușit să convingă o companie privată să doneze medicamente timp de un an pentru cei nevoiași, în vreme ce guvernul și primăria stau în ședințe lungi, cu puține decizii.

Acțiunea de consiliere psihologică a universităților a fost cel mai bun lucru de până acum. A fost bine făcută. Îngrijorarea noastră e că supraviețuitori și părinți fără speranță o să oprească tratamentele, din lipsa medicamentelor.

În Argentina, după Cromanon, 17 persoane s-au sinucis. Alții au murit din cauza problemelor oncologice asociate traumelor psihologice.

– Există o tendință de a uita. E acesta cel mai mare pericol? Ce sfaturi le puteți da familiilor din România care trăiesc această experiență cumplită?

-Da, uitarea e una dintre cauzele care duce la noi tragedii. Totuși, în țări unde cercetările vinovaților au fost exemplare și normele au fost adaptate, s-au evitat noi tragedii. La fel, în țările unde indicele de pedeapsă e superior, tragediile noi sunt evitate.

Există o reacție inițială a publicului și a mass-media, dar, după un timp, unele persoane ajung chiar să critice rudele victimelor. Asta se întâmplă în toate tragediile. E un sentiment specific al omului. S-a întâmplat în Argentina, în SUA, în 2003, și, foarte probabil, se poate întâmpla și în România.

Eu mi-am pierdut fiul în acel incendiu. Sergio, președintele asociației, și-a pierdut și el copilul. Toți am pierdut pe cineva. Nu se poate trece peste asta niciodată, e ireparabil în orice sens, cu atât mai mult cu cât știm că tragedia putea fi evitată.

Cu o zi înainte să moară, fiul meu mi-a spus că mă iubește. În acest fel ne-am despărțit pentru totdeauna. Cum aș putea să uit asta?

Nu a fost fatalitate sau destin, au fost crime contra vieții. Nu se pot da sfaturi, dar putem fi capabili de solidaritate și compasiune. Atât! Să te apropii, să asculți, asta poate ușura un pic suferința părinților. Poți ajuta în campaniile părinților de conștientizare și de căutare a justiției.

A onora copiii înseamnă a nu permite ca ei să cadă în uitare, că nu au fost luați degeaba.

Mare parte din tinerii din discotecă erau studenți. Unele facultăți și-au pierdut aproape toți studenții. S-a pierdut o generație întreagă de medici, veterinari, psihologi, agronomi, între alții. Cum am putea uita asta?

Graffiti în Santa Maria: au trecut trei ani fără ca vinovații pentru incendiul din Kiss să fi fost pedepsiți.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€