Povestea fostei jurnaliste BBC care face greva foamei pentru libertatea presei

De două săptămâni, Marina (Μαρίνα Βήχου în limba greacă) doarme în cort și nu mănâncă aproape nimic. Nimic în afară de câte o banană și, uneori, un pumn mic de fistic, alimente bogate în potasiu și sodiu, ambele importante pentru reglarea conținutului de apă în organism. 

Mai ales când faci greva foamei.  

Din avion, pare doar una dintre nenumăratele manifestări ale oamenilor din toată lumea, care nu mai fac față tensiunilor acumulate în ultimul an și comit gesturi din ce în ce mai bruște, încercând să-și recapete măcar un minimal sentiment de control asupra propriilor vieți, atât de brutal înghețate de mai bine de un an de restricții și incertitudine. 

Însă Marina Vichou nu protestează împotriva restricțiilor. „Să fie clar”, îmi spune ea de la început, „coronavirusul există și este o problemă foarte serioasă, mai ales pentru oamenii în vârstă, cu probleme de sănătate.” 

Marina protestează împotriva a ceea ce ea numește: 

„o situație extraordinară, în care aproape că nu trece o zi fără o încălcare a drepturilor omului, a constituției noastre, a libertății presei.”

„Un soi de disperare”

Marina s-a născut Atena, și a studiat, printre altele, la Universitatea din Essex, din Marea Britanie. În Marea Britanie e acum și fiul ei, despre care spune că e mândru de ea, că o sună și îi dă zilnic idei de cum ar putea să își facă mai ușor ascultată povestea. El a sfătuit-o să facă zilnic update-uri video, pentru că oamenii vor să și asculte ce are de zis, nu doar să citească. 

A lucrat o vreme în administrație și la 30 de ani a devenit jurnalist. A ajuns în Albania, chiar în momentul când erau primele alegeri libere de acolo. În timp ce călătorea prin Balcani, l-a cunoscut pe soțul ei, care e tot jurnalist. A transmis din timpul bombardamentelor NATO din Belgrad și din războaiele civile din Macedonia și Albania, o experiență puternică, despre care a scris și o carte. 

„Dar la un moment dat, acum câteva luni, am simțit un soi de disperare din cauza a ceea ce se întâmplă în țara mea”, povestește ea. 

E deja în greva foamei de șase zile, dar nu mai are niciun fel de culoare pe față, ceea ce contrastează puternic cu nuanța de verde a părului ei, și, deși în Atena sunt 18 grade, este îmbrăcată cu un pulover, peste care are o geacă groasă. 

A acceptat să vorbească cu mine, deși pe măsură ce trece timpul a început să aibă nevoie de tot mai mai multă odihnă pe timpul zilei. Pentru a-și conserva energia. 

„Țara mea e faimoasă în lume pentru că a fost leagănul democrației. Și ceea ce se întâmplă de un an în Grecia e extraordinar. Ne confruntăm cu o situație peste care n-am mai trăit-o, am 61 de ani și n-am mai trecut printr-o astfel de situație. E incredibil. Cred că, dacă vom continua așa, o să ajungem într-un soi de dictatură”, susține ea. 

Însă cerințele ei nu sunt de natură filosofică, ci sunt destul de punctuale.

Ar vrea instituirea formală a unui corp de control care să urmărească încălcările codului deontologic al jurnaliștilor. Ar vrea ca televiziunea de stat și agenția națională de presă să intre sub supravegherea unui organism transpartinic de control, o comisie din Parlament, care să supravegheze dacă își fac treaba sau nu. 

Ca la informările despre coronavirus să aibă voie să participe și jurnaliștii. În prezent, acestea nu pot fi urmărite în timp real, pentru ca presa să poată pune întrebări punctuale despre conținutul lor.

Și, nu în ultimul rând, Marina se întreabă, nu neapărat retoric, cum de unul dintre liderii partidului neo-nazist Golden Dawn, Ilias Kasidiaris, poate transmite live clipuri video din închisoarea unde își execută pedeapsa, deși dispozitivele electronice sunt interzise. 

Marina critică și jurnaliștii care nu își fac meseria, cât și Guvernul – pentru, spune ea, lipsa de transparență, pentru intervenția în politicile editoriale ale organismelor de presă, pentru controlul asupra acestora, dar și pentru comunicarea deficitară pe care o are cu cetățenii și pentru măsurile luate în pandemie, care s-au concentrat mai mult pe restricționarea libertății cetățenilor și pe coerciție decât pe sprijinirea sistemului sanitar, afectat deja oricum de îndelungi ani de măsuri de austeritate după criza din 2008. 

„Drepturile noastre constituționale și libertatea presei au fost încălcate și toate astea în numele coronavirusului. În timp ce ne spun că protejează sănătatea publică și că ar trebui să fim împăcați cu restricțiile, ei nu fac nimic pentru a îmbunătăți situația sistemului sanitar”, spune Marina. 

„I-am anunțat atât pe colegii mei, cât și pe reprezentanții partidelor politice, că o să încep greva foamei, pentru că nu mai suport situația asta. Am venit aici, mi-am pus cortul. Le-am explicat colegilor din Asociație că fiecare articol din codul nostru deontologic a fost încălcat. Și că cred că Asociația ar trebui să reacționeze în vreun fel la situația asta.” 

Mi se pare de neacceptat că televiziunea noastră națională și agenția națională de știri sunt sub controlul biroului primului ministru. Mai multe organizații internaționale au pus Grecia pe una dintre cele mai proaste poziții în ceea ce privește libertatea presei și a democrației. În ceea ce privește libertatea presei, suntem aproape în același loc cu Ungaria lui Orban.”

Marina Vichou

Grecia, în vizorul comunității internaționale pentru încălcarea libertății presei în ultimul an

De-a lungul pandemiei, Grecia a fost criticată de mai multe ori de organismele internaționale de monitorizare a presei pentru o serie de incidente care au atins libertățile și autonomia jurnaliștilor. 

International Press Institute semnala anul trecut felul în care așa-numitele ajutoare guvernamentale (de 20 de milioane de euro) pentru presa care difuza mesaje de educare a publicului cu privire la măsurile de protecție sanitară au fost distribuite în mod netransparent, către publicații cu trafic aproape inexistent (sau care nu existau de-a dreptul), omițând publicații mari, precum Documento – unul din ziarele care au sprijinit în mod deschis opoziția greacă (partidul SYRIZA). 

Conform site-ului Mapping Media Freedom, ultimele luni au fost punctate de nenumărate întâlniri nefericite între jurnaliști și polițiștii greci, în special în contextul protestelor recente. 

Pe 26 februarie, în timpul unui protest din Atena, 15 jurnaliști au fost bruscați în mod nejustificat de polițiști în timp ce transmiteau de la fața locului. Pe 10 februarie, la un  alt protest, un jurnalist a fost bătut de polițiști, iar pe 3 februarie, într-un context similar, un fotojurnalist a fost reținut abuziv de poliție. 

Asta în condițiile în care în ianuarie 2021, tot în contextul protestelor din Atena, mass-media internațională semnala o inițiativă a guvernului grec de a marca spații special destinate presei în timpul protestelor, de unde jurnaliștii să transmită supravegheați de un ofițer de poliție. 

Pe 20 martie martie 2021, cu doar trei zile înainte ca Marina Vichou să intre în greva foamei, a fost emis un mandat de arestare pe numele jurnalistului și redactorului șef al ziarului Documento, Kostas Vaxevanis, pentru o presupusă încălcare a drepturilor de confidențialitate a datelor, în urma unei plângeri depuse de 22 de polițiști, după ce acesta publicase interviuri cu protestatari care pretinseseră că au fost bătuți și amenințați de polițiști, în timp ce se aflau în custodie într-o secție de poliție din Atena. Mandatul de arestare a fost valabil 24 de ore și nu a fost pus în aplicare niciodată, dar plângerea este încă activă și un judecător urmează să decidă dacă va continua sau nu procesul.

O mare parte dintre aceste întâmplări au fost marcate și de Consiliul Europei ca amenințări la adresa libertății presei. 

Însă, din păcate, așa cum explică International Press Institute într-un material din 6 august 2020, în contextul polarizării puternice a presei grecești, dar și a controlului guvernamental direct sau indirect asupra publicațiilor mari, aceste derapaje nu sunt taxate în mass-media, ci doar în social media, unde filmările acestor evenimente au circulat, în ciuda comunicatelor de presă oficiale, care susțineau punctul de vedere al guvernului: 

„O combinație de probleme de proprietate, tăieri drastice de costuri și eliminarea unor locuri de muncă și o relație complicată – ca să spunem așa – cu puterea politică, a produs (în Grecia n.r.) un peisaj mediatic profund problematic, unde poziționarea imparțială și obiectivă este greu de găsit. Mai mult, degradarea industriei de știri din Grecia se întâmplă fără prea multă rezistență, fie de partea mecanismelor publice de supraveghere, care sunt neputincioase sau inexistente, fie din partea mass-mediei independente, alternative, care e puțin puternică și lipsită de sprijin”, explică International Press Institute în materialul respectiv.

Un maraton emoțional și fizic 

„Jurnaliștii tineri sunt mai cu picioarele pe pământ, nu se mai lasă furați de mirajul faptului că țin un microfon în mână și asta îi face să se simtă cumva mai importanți și sunt mai interesați de a-și face profesia în mod independent”, spune Marina. Speră că ei vor fi cei care vor forța schimbarea în bine pe care și-o doresc și jurnaliștii, dar și publicul.

„Nu îmi place că zilele astea societatea se referă la noi, la jurnaliști, ca la niște ciudați, niște oameni răi și corupți. Da, există corupție în jobul ăsta, dar asta nu e valabil pentru cei mai mulți dintre jurnaliști.” 

La urma urmei, ar putea să nu îi mai pese. La 61 de ani, după o viață plină și o carieră de care e mulțumită, nimic nu o forțează să doarmă într-un cort pe un trotuar din Atena și să facă greva foamei.

„Îmi pasă pentru că am o conștiință și pentru că cred că am fost un jurnalist bun, am respectat codul deontologic. Fac asta și pentru fiul meu”. 

Ar vrea să fie mândru de ea așa cum a fost și ea de tatăl ei, care în timpul ocupației germane din cel de-Al Doilea Război Mondial, scria și distribuia o fițuică a rezistenței, un mic ziar intitulat “Eléftheri Sképsi” („Gând liber” în traducere), distribuit gratuit. 

Zilele astea, în afară de un doctor care trece din când în când să o monitorizeze, pe Marina o vizitează prieteni, colegi și soțul ei. Îi e teamă să doarmă singură pe stradă – a fost amenințată deja de diverse grupuri extremiste. 

Dar cel mai teamă îi e de altceva: că forța fizică i se va termina înainte de cea emoțională. Înainte de a putea schimba ceva. 

„Știu că de mâine, și în zilele următoare, o să fiu din ce în ce mai obosită…”

E singurul moment în toată discuția noastră în care se oprește la jumătatea frazei. 

„Și o să dorm din ce în ce mai mult. Și îmi e frică de asta.”   

În momentul publicării acestui material, Marina Vichou face deja greva foamei de 14 zile. 

Libertatea presei în epoca pandemiei

Problema libertății presei și a liberului acces la informații publice se pune, în multe state din Uniunea Europeană – și nu numai, încă de la începutul pandemiei, atunci când multe țări au intrat în stare de urgență și toate mecanismele democratice care asigurau aceste drepturi au fost temporar suspendate. 

În România, timpul de răspuns al solicitărilor pe legea 544, privind liberul acces la informațiile de interes public, a crescut de la 30 la 60 de zile (deși chiar și înainte, de multe ori, răspunsurile veneau foarte târziu). Ceva mai târziu s-a pus chiar problema modificării legii 544, care asigură cetățenilor (prin urmare și jurnaliștilor) accesul la informații de interes public, iar recent am asistat la scandalul datelor despre vaccinare, în care premierul a anunțat că trimite corpul de control la Ministerul Sănătății pentru a verifica legalitatea publicării unor statistici despre vaccinare. 

Toate astea în condițiile în care presa a semnalat de nenumărate ori în ultimul an faptul că primește statistici trunchiate cu privire la impactul real al coronavirusului, la numărul de teste și, mai nou, la unde și cât de vaccinează. 

În alte state din Europa s-au luat decizii similare. International Press Institute, spre exemplu, monitorizează încălcările libertății presei în contextul Covid-19. Majoritatea alertelor sunt din afara Europei.

Dar dacă ne uităm cu atenție, aflăm că în guvernul din Slovenia a interzis personalului oficial să comunice cu jurnaliștii pe tema testelor rapide, că mai mulți jurnaliști din Olanda au fost atacați de poliție în timpul unor proteste, că întrebările jurnaliștilor cu privire la Covid-19 sunt preselectate de guvern înainte de conferințele de presă în Ungaria, sau că, în decembrie 2021, o jurnalistă din Grecia susține că a fost presată să își dea demisia pentru că a criticat sistemul de testare și izolare a contacților bolnavilor de Covid-19 folosit de guvernul grec.

Apare acolo și România, cu tentativa de a modifica Legea 544, dar și pentru tentativa de a introduce pedepse penale pentru fake news.  

În indexul World Press Freedom pe anul 2020, dintre toate statele europene, cel mai prost stau Bulgaria (locul 111), Ungaria (89) și Malta (81) și Grecia, pe locul 65, mai jos cu un loc față de anul 2019.