19/03/2018
Paul Balogh. Foto: Arhiva personală

Paul Balogh, antreprenor în Londra: "Depărtarea de cotidianul românesc este o cură de detoxifiere mentală"

Nu am plecat din România dorindu-mi acest lucru, ci lăsându-mă purtat de o întâmplare.

De când sunt aici, în Londra, am cunoscut români de toate felurile: unii au plecat sufocați fie de anticiparea faptului că România nu se mai vindecă suficient de repede pentru ca propriii lor copii să aibă o educație decentă, fie de faptul că vor muri uciși de ruleta rusească a spitalelor.

Alții au plecat din disperarea sărăciei: am cunoscut un domn care a plecat doar cu un acordeon la el; greu de uitat imaginea unui tânăr care a plecat din țară doar cu o pungă de schimburi, banii de un bilet de autobuz și un număr de telefon scris pe o bucată de hârtie − era prietenul unui văr, cu promisiunea unui job la o spălătorie.

Era singura sa legătură într-o patrie străină, dar unica șansă să nu refacă drumul altor copii ai străzii, care încearcă să supraviețuiască strecurându-se printre pericolul drogurilor și al micii delincvențe.

Pe toți aceștia, România îi uită și îi ignoră. Își aduce aminte de ei numai dacă, vorba unui prieten, fie dau o lovitură, fie dau lovitura.

*

Am plecat în 2015, precum spuneam, dintr-o întâmplare și fix în cel mai prost moment cu putință: lăsând în urmă o familie încercată de boală, prietena, prietenii, România.

Întâmplarea a făcut ca un business propus de Cristian Dinu și de mine să fie acceptat de un accelerator din Londra. Șansa a fost uriașă și ne-am gândit că nu se face să-i mânii pe zei respingând o asemenea ocazie.

Între timp, lucrurile s-au așezat. Am construit un startup de succes în Londra, lucrând cu oameni grozavi din alte trei țări, ne-am integrat în lumea de aici atât eu, cât și prietena mea, am descoperit prieteni noi și ținem legătura cu cei vechi, iar familia mea a trecut cu bine peste criza medicală.

România, între timp, a oscilat între scufundare și plutire, a trecut prin câteva drame colective majore și și-a descoperit mușchiul protestului.

Dincolo de România, lumea a luat-o razna: Marea Britanie a virat spre Brexit, SUA a votat Trump, Polonia e în derivă autocrată, Ungaria cochetează cu Rusia. Te uiți și te crucești pe Facebook.

Depărtarea de cotidianul românesc este o cură de detoxifiere mentală.

Este greu să îți înfrângi instinctul de a nu avea încredere în autorități și să descoperi cu oarecare stupoare că lucrurile totuși merg de la sine (în UK, desigur), că autoritățile își fac, în mare, treaba, că o situație aiurea se rezolvă până la urmă chiar dacă nu spumegi și zbieri autoritar la telefon (deși umbra lui Kafka plutește în orice construcție administrativă).

Dar, odată ce traiul zilnic își recapătă o binevenită predictibilitate, te trezești participând la drama, stupoarea și nevroza din România de parcă n-ai fi plecat niciodată.

Pe scurt: plecarea e o iluzie.

Vei sângera ca până atunci, vei trimite urări de bine politicienilor români, vei semna petiții fără speranță până când îți va luci mouse-ul și, în plus față de toate, vei descoperi că noua ta lume vine cu durerile ei și deci, na, iată, acum ai două seturi de probleme.

*

Sunt plecat doar de trei ani și nu am apucat să mă gândesc în ce condiții m-aș întoarce. Plus că mi s-ar părea ipocrit să “aștept soluții”.

România nu e o entitate separată care să-mi datoreze mie cine știe ce contexte, la care să ader cu aerul unui rege întors din exil.

România este eu și tu, deci întrebarea mai corectă este ce aș fi dispus să fac ca lucrurile să se schimbe. Acestei întrebări îi va veni, sper, timpul.

Până atunci, sper să dispară PSD-ul și, odată cu el, toate lipitorile, morsele și paraziții care, sub umbrela băloasă a naționalismului cu moț, videază și sărăcesc România, ucigându-i într-o mie de feluri, în fiecare zi, pe cei rămași.

#maiviiacasă

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Ți-a plăcut articolul nostru?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim!

Donează