Părinților

Mihnea Măruță

Redactor

Când pleacă la chef, copilul e fericit. Întâlnirea, posibilitățile, ceilalți, muzica, uitarea.

Când copilul îi pleacă la chef, părintele e îngrijorat. Anturajul, incertitudinea, ispitele, inocența, uitarea.

Să ai încredere – să protejezi? Să nu retezi aripile – să fii liniștit? Să fii empatic – să rămâi precaut? Să îți amintești de trecut – să îți amintești de viitor?

Să trăiască – să moară. Niciodată nu va sta doar în puterea ta. Orice l-ai învăța, oricât ai încerca să găsești echilibrul, nu poți să-l salvezi nici de el însuși, nici de toți ceilalți. E alt om.

Părinții responsabili ar merita bătrânețe. Sau inimă de schimb. Sau copii care nu pățesc nimic.

Cum să-ți moară copilul de 15 ani în brațe? Ce mai rămâne după ce auzi – „Mami, nu o să mor, nu?”

Moare tot. Moare și mami, moare și tati. Din această secundă eternă, ea nu va mai fi „mami”, el nu va mai fi „tati”.

Unele cuvinte iau vieți.

Și nu există niciun răspuns. Nu întreba „de ce” și, mai ales, nu te sili, tu, străinul, să răspunzi „de ce”.

Le-au murit copiii și noi, cei vii, avem explicații?

Le-au ars copiii și noi avem trufia supremă de a fi logici? De a ști cauze? De a deduce din muzică, din versuri, din relații, din pasiuni, din viețile lor?

Ceva?

Roagă-te și taci. Ajută și taci. Dăruiește și taci. Taci și taci.

Și dacă, de acolo, din neștiut, copiii își aleg părinții înainte de a se naște, atunci părinții rămași fără copii se vor întoarce la ei.

Atunci nici anturajul, nici ispitele, nici logica nu le vor mai stăpâni gândurile. Atunci vor fi bătrâni și își vor lăsa copiii să plece de acasă, oricând, un pic mai liniștiți că au inima de schimb la îndemână.

Ion Iliescu: La moartea unui comunist

Azi, bătrânul comunist a murit. Tot ce pot spera e că, odată cu el, va începe să se apropie de sfârșit și sistemul îngrozitor de toxic pe care l-a creat în România post-comunistă. Viitorul nostru e fix în acele instituții care sunt azi blamate de succesorul său Georgescu. Mă tem însă că acea parte din România care l-a iubit la nebunie pe Iliescu va continua să înghită cu nesaț tot ce varsă și acest epigon al lui.

Capul, zâmbetul și marele regret al lui Ion Iliescu. Și cu ce rămânem după el

Iliescu a început prin a fi tânăra speranță de reformare a comunismului românesc și a ajuns ctitorul strâmb al drumului României către Europa democrată. Binele pe care l-a făcut a rămas acoperit de Răul pe care l-a lăsat în urmă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€