Părinților

Mihnea Măruță

Redactor

Când pleacă la chef, copilul e fericit. Întâlnirea, posibilitățile, ceilalți, muzica, uitarea.

Când copilul îi pleacă la chef, părintele e îngrijorat. Anturajul, incertitudinea, ispitele, inocența, uitarea.

Să ai încredere – să protejezi? Să nu retezi aripile – să fii liniștit? Să fii empatic – să rămâi precaut? Să îți amintești de trecut – să îți amintești de viitor?

Să trăiască – să moară. Niciodată nu va sta doar în puterea ta. Orice l-ai învăța, oricât ai încerca să găsești echilibrul, nu poți să-l salvezi nici de el însuși, nici de toți ceilalți. E alt om.

Părinții responsabili ar merita bătrânețe. Sau inimă de schimb. Sau copii care nu pățesc nimic.

Cum să-ți moară copilul de 15 ani în brațe? Ce mai rămâne după ce auzi – „Mami, nu o să mor, nu?”

Moare tot. Moare și mami, moare și tati. Din această secundă eternă, ea nu va mai fi „mami”, el nu va mai fi „tati”.

Unele cuvinte iau vieți.

Și nu există niciun răspuns. Nu întreba „de ce” și, mai ales, nu te sili, tu, străinul, să răspunzi „de ce”.

Le-au murit copiii și noi, cei vii, avem explicații?

Le-au ars copiii și noi avem trufia supremă de a fi logici? De a ști cauze? De a deduce din muzică, din versuri, din relații, din pasiuni, din viețile lor?

Ceva?

Roagă-te și taci. Ajută și taci. Dăruiește și taci. Taci și taci.

Și dacă, de acolo, din neștiut, copiii își aleg părinții înainte de a se naște, atunci părinții rămași fără copii se vor întoarce la ei.

Atunci nici anturajul, nici ispitele, nici logica nu le vor mai stăpâni gândurile. Atunci vor fi bătrâni și își vor lăsa copiii să plece de acasă, oricând, un pic mai liniștiți că au inima de schimb la îndemână.

Ce urmează după atacul de la ANCPI: prima radiografie a igienei digitale a statului român arată o țară mediocră la siguranță online

Analiza a peste 2.400 de instituții publice arată că România atinge un nivel mediocru în ceea ce privește siguranța site-urilor publice, mai mult din neatenție și delăsare.

Dezinformarea noastră, informarea corectă a altuia. Ce facem cu oamenii care nu cred ce credem noi?

Problema cu dezinformarea e că înseamnă ceva doar pentru noi, cei care suntem de partea „corectă” a dezbaterii. Pentru cealaltă jumătate, dezinformarea noastră e informare corectă. Ce pentru unii e o absurditate, pentru alții e o informație care le folosește la ceva.