Părinților

Mihnea Măruță

Redactor

Când pleacă la chef, copilul e fericit. Întâlnirea, posibilitățile, ceilalți, muzica, uitarea.

Când copilul îi pleacă la chef, părintele e îngrijorat. Anturajul, incertitudinea, ispitele, inocența, uitarea.

Să ai încredere – să protejezi? Să nu retezi aripile – să fii liniștit? Să fii empatic – să rămâi precaut? Să îți amintești de trecut – să îți amintești de viitor?

Să trăiască – să moară. Niciodată nu va sta doar în puterea ta. Orice l-ai învăța, oricât ai încerca să găsești echilibrul, nu poți să-l salvezi nici de el însuși, nici de toți ceilalți. E alt om.

Părinții responsabili ar merita bătrânețe. Sau inimă de schimb. Sau copii care nu pățesc nimic.

Cum să-ți moară copilul de 15 ani în brațe? Ce mai rămâne după ce auzi – „Mami, nu o să mor, nu?”

Moare tot. Moare și mami, moare și tati. Din această secundă eternă, ea nu va mai fi „mami”, el nu va mai fi „tati”.

Unele cuvinte iau vieți.

Și nu există niciun răspuns. Nu întreba „de ce” și, mai ales, nu te sili, tu, străinul, să răspunzi „de ce”.

Le-au murit copiii și noi, cei vii, avem explicații?

Le-au ars copiii și noi avem trufia supremă de a fi logici? De a ști cauze? De a deduce din muzică, din versuri, din relații, din pasiuni, din viețile lor?

Ceva?

Roagă-te și taci. Ajută și taci. Dăruiește și taci. Taci și taci.

Și dacă, de acolo, din neștiut, copiii își aleg părinții înainte de a se naște, atunci părinții rămași fără copii se vor întoarce la ei.

Atunci nici anturajul, nici ispitele, nici logica nu le vor mai stăpâni gândurile. Atunci vor fi bătrâni și își vor lăsa copiii să plece de acasă, oricând, un pic mai liniștiți că au inima de schimb la îndemână.

„Putem face asta oricărei țări. Și aici.” Cum a înghițit Atena amenințarea ambasadoarei lui Trump

Ambasadoarea SUA se laudă că poate da jos guvernul de la Atena. Guvernul Mitsotakis tace trei zile, apoi răspunde cu o listă de foraje americane și o declarație de dragoste pentru Washington. Cum a devenit Grecia elevul-model al lui Trump în Europa.

Am petrecut o zi în Parlament ca să văd cum nu trece un guvern. În rest, lumea își vede de treabă

În jur de 12.30, parlamentarii încep să intre în sala de plen a Camerei Deputaților, pe care o identific după agitație. E o încăpere enormă, cu pupitre așezate în semicerc și un plafon circular din sticlă care, privit de jos, seamănă puțin cu un OZN.